Citate despre cutremure și viață, pagina 2
Cea mai cumplită nenorocire
Cel mai amar dintre toate lucrurile din viața mea amare:
Ea, pe care-am iubit-o nespus, lumii mele centru,
E moartă și-acum, într-un sicriu din lemn de cedru
Plumbuit, se afla undeva departe, nemuritoare
Sau, nor-fantasmă, cutreieră o singurătate mare
Împinsă de forțe stranii zi de zi, metru cu metru,
Mie-asemeni, neconsolată, abandonului epicentru,
De neatins, oricâte implorări sau rugi curg fără încetare;
Resturi de viață petrecute-ntr-o nesfârșită lamentare.
Acesta-i cel mai amar lucru: nu-i pot întinde-o mână
De ajutor și nici s-o consolez, deși, o, cât aș fi vrut!
N-o pot încuraja și nu-i pot oferi nicio îndrumare;
Și gândul că-i singură, biet nod nevăzut de țărână,
În lumea stafiilor... ea, pe care-am iubit-o cel mai mult!
poezie de C. Louis Leipoldt, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfârșitul bardului
O, lăsați să-mi plâng amarul
Cu care-negrita soartă
Mi-a umplut din plin paharul!
Mă lăsați cu viața-mi moartă!
Mi-ar fi de folos vreodată
Mângâieri prietenoase,
Când un vis e viața toată
Cu fantasme sperioase?
Voi legați sunteți de dânsa,
Eu demult m-am dezlegat,
Viața aripile strâns-a,
Iar de mine a uitat...
Amintiri căzute-n zgura
Nopții veșnic neguroasă,
În abis întind custura,
Haina vieții s-o descoasă.
[...] Citește tot
poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1929)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sensul vieții (ma)tematic
alunec cu mintea și gândul
pe ipotenuza timpului,
simplific silabele pe rânduri,
aștern pe catete pilonii
rezistenți la vânt și cutremur,
în ramificațiile neuronilor
simt cum impulsurile
se amplifică dând sens vieții.
poezie de Cristina Mariana Bălășoiu din Jocul de lumină al soarelui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la cutremure și viață, dar cu o relevanță mică.
In loc de taceri
între pereții mei
împart pâine prăjită
cu un cărăbuș rătăcit
și-o inatenție mică
de frig
mi se lipesc genele
pe sticla de gin
și buzele pe gâtul păpușii
de porțelan
o uram în copilărie pentru sânul ei rotund
și ochii blegi de regina tâmpită
a raftului trei
acum mi-e milă s-o sfărâm în pumn
e și ea un cocoloș de caolin pictat manual
așteptându-ți trecerea
să-i cutremure fustele învolburate
și să-i încarce ochii
[...] Citește tot
poezie de Cristiana Popp
Adăugat de Alexandra Dolhescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moarte, ești nenorocită
Printre ziduri dărâmate
de cutremurul sălbatic,
Zi de zi te caut, moarte,
biciuit de-un vânt tomnatic.
Când ai zguduit pământul
casa mi-ai făcut-o scrum.
Prin moloz caut mormântul,
în viață nu vreau să rămân.
Mi-ai luat părinții, frații.
Am rămas singur pe drum.
Cu ei ai luat și pe alții.
Ia-mă și pe mine-acum!
La ce bun să mai trăiesc?
Mi-ai luat fata iubită.
Pe cine să mai iubesc?
Moarte, ești nenorocită
De nu mă iei, gâtul îți sucesc.
Și-n cumplita disperare,
în lavă te pârjolesc.
poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amor patriae
Eu te sărut țărână, care hrănești păduri,
Și te sărut pădure, că-n viață tu ne ții,
Să vă sărute moartea care-ați ajuns chiaburi
Din gatere și drujbe și fără-a răsădi!
Nu vă gândiți la viață, ci numa' la moment,
La viitor, odrasle, n-aveți anxietăți,
Și-apoi când dați în față cu un impediment
Cutremur, inundare, dați vina-n zeități;
Să ne păstrăm planeta, așa cum este ea,
N-o pângări anume, că este mama ta,
Și tata ți-e de-asemeni, după părerea mea,
Respectă tot ce-i verde și nu fă viața grea!
poezie de Vasile Zamolxeanu (19 aprilie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din prag
O, dar e mișelnic lucru singur zilele să-ți curmi!
Ce cumplit îmi vânturi mintea, și cu ce-ndârjire-mi scurmi
Noaptea gândurilor mele, Moarte, când îți stau în față!
Simt că-nnebunesc... Mă turburi. Fugi cu neagra ta povață.
Înțeleg, împărăția ta, cu veșnica-i odihnă,
Este singura-mi scăpare. O să fiu acolo-n tihnă:
Nici urât, nici dor; nici cobea neprielnicelor gânduri
N-or mai răscoli cenușa rece, țintuită-n scânduri.
În sicriu dormi somn de piatră. Nici un zgomot, nici o grijă;
Viermii nu te mai întreabă de-ai fost aur, de-ai fost schijă,
Cap de geniu, ori de vită tot o hârcă scofâlcită,
Goală, batjocoritoare gură, pururea rânjită.
Ș-o să dorm, în întuneric și în liniște eternă.
N-o să-mi pese căpătăiul de-mi va fi pietroi, ori pernă.
De-mi va putrezi sicriul și găteala de pe mine,
Pentru galbenele-mi oase nu va fi nici rău, nici bine.
Neastâmpărații șoareci dacă-n capul meu și-or face
Cuib, nesupărați de nimeni, vor petrece-acolo-n pace.
Poate-o lacrimă, pe piatra ce-mi va coperi mormântul,
Va cădea din ochii mamei, poate scutura-va vântul
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Vlahuță
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
La moartea lui Eliade
Tăceți! Cearta amuțească - E-o oră grea și mare
Aripele ei negre în ceruri se întind,
Astfel lumea-amuțește la-ntunecări solare,
Astfel marea-amuțește, vulcane când s-aprind,
Când prin a vieții visuri - oștiri de nori - apare
A morții umbră slabă cu coasa de argint.
Tăceti! Cum tace-n spaimă a Nordului popor,
Când evul asfințește și dumnezeii mor.
Aducați-vă aminte de-acele nalte poze
De frunțile-n lumină a vechilor profeți,
Pe un pustiu de piatră, pe cer d-azur și roze
Trecu un stâlp de flacări ce lumina măreț
Și-n fruntea unui popol pierdut în chin - e Moze,
Și sufletul lui mare, adâne și îndrăzneț,
Prevede că din sânul pierdutului popor
E viitorul lumii și-al ei mântuitor.
El n-a văzut pământul promisiei divine,
Viața lui se stinse în munții slabi și suri,
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lui Roosevelt
Cu o voce din Biblie sau cu versuri de-ale lui Walt Whitman
Ar trebui să vin acum spre tine, Vânătorule!
Primitiv sau modern, simplu sau complicat,
tu semeni puțin cu George Washington și mult cu Nimrod.*
Tu ești Statele Unite,
tu ești viitorul invadator
al Americii noastre cu sânge indian, o Americă naivă
care se roagă încă lui Isus și vorbește încă spaniola.
Ești un exemplar falnic și puternic al rasei tale;
ești cultivat, ești abil; ești opusul lui Tolstoi.
Când vine vorba de domesticirea cailor sau de uciderea tigrilor
ești un Alexandru Macedon, un Nabucodonosor.
(Tu ești un profesor de energie,
cum spun țicniții din zilele noastre.)
Tu crezi că viața este foc,
că progresul este o erupție;
unde pui glonțul
acolo pui viitorul.
Nu.
[...] Citește tot
poezie clasică de Ruben Dario, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Destin
E întuneric în destinul sterp
Și mă cutremur în amnare,
De-ai smulge visul meu din piept,
Aș curge sânge-n felinare.
Am bântuit prin vieți haine,
Cu o basma de-nvățăminte,
Și-n sfinte versuri alcaline,
M-am reclădit din necuvinte.
Nedreptățită chiar de-un zeu,
De măștile spoite-n tină,
Te-am absorbit în propriul eu,
Să-mi fii aripa de lumină.
poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lui Eminescu
Voi nu mă știți, firește, luminăția voastră
pe-atunci eram sămânță, sau nici măcar atât
umblam prin labirintul trupesc al unor oameni
din care unii, poate, vă vor fi și văzut
știu doar că-n ziua-n care voi v-ați născut pe lume
trei magi cu guri de aur, călăuziți de-o stea
s-au pogorât din munții Moldovei să vestească
un prunc domnesc cu fruntea heraldică și grea
O super-novă, parcă, a explodat în iarnă
a fost și un cutremur de tei în univers
(aceste semne, toate, le-au scris de fapt bătrânii
prin pravili și cazanii, cu seve de neșters)
și ați crescut ca feții-frumoși, și erați geamăn
cu candela de miere a limbii românești
aud că ființa voastră lăsa prin aer urme
de forma unui clopot oceanic tras de pești
[...] Citește tot
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Epistole Vieneze (1979)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spre Absolut
Letargica goană după valsul morții
Se sfârșește într-un amar de nesomn,
Străpuns de paradisul de cuvinte
Și de taine poetice,
Inexplicabil de concave și indisolubile.
Gratitudinea ochiului, setos de adevăr,
Cerne sofisticata mea viață,
Căzută în naufragiul marilor iluzii.
Astfel re-naște pauza dulcelui sens
Dinspre mirificul cutremur de adevăr spre Absolut.
poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spânzuratul
Chiar e mai trainică funia legată
decât viața,
de-i face o ureche cu nod
și bagă capul în ea?
Mă cutremur de atâta curaj
și-i măsor disperarea,
dar nu cred într-o putere
ori demonstrație făcută cuiva
când moartea
însoțește întotdeauna uitarea.
Nimicul și deșertăciunea
îi închid sufletul în păcat,
de nu se iartă
și judecată nu are
decât ardere fără sfârșit.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spaime
iubite,
fug ca o lașă de viață,
de iubire, de cântece
am spaimă de cutremure,
de moarte, de tine,
de brațele tale îndrăgostite de mine,
de cuvinte, de sângele meu
plin de poezie și de candori.
mă despodobesc de dantelele
care-ți fură ochiul-zeu,
de cuvintele care scapără în atingere
cu trupul meu devenit pâine și apă
și apoi cuminecătură,
în timp ce tu urmărești lupul alb
prin pădurea de ispite
moartea, noapte de noapte,
mă fură și mă duce la iazul
unde vin stelele să mă culce până-n zori
la răscruce de destin,
unde se logodesc viețile noastre
[...] Citește tot
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunză galbenă
Frunză galbenă pe ape,
Palidă prezența ta,
Vântul tremură, îndată
Către tine se lansa,
Noaptea prinsă în puzderii,
Bat alarme undeva,
În vâzdoage de cutremur
Clorofila-i săruta.
Printre spații de lumină,
Frunza toamnei, frunzulea,
Raza cerului senină
Altă soartă-i prevedea!
Frunză-mbrățișată-n rouă,
Strop de viață semănat,
Pe cea rază amândouă
Vom renaște altă dat'!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crucea
sunt lacrima unui suflet
într-o lume trecătoare și rece
sunt tristețea unui gând rătăcit pe pământ
sunt pământul uscat și gol
mă lovesc de spațiul îngust al luminii
fereastra vieții captează umbre neliniștite
pocnesc alte gânduri pe ziduri
zăvoarele lumii au închis inimi
în noaptea asta, am desenat cearcăne sub ochii vieții
pe țărm, un om veghează sfârșitul
înfășurat în ceață caut lumina
privesc în jur și mă cutremur
mai bine beat într-o lume murdară
viața mi-a întins paharul morții
într-o seară, pe o stradă
am băut paharul cu cucută pînă la fund
ce a urmat apoi, nu știu
prietene, să așezi la colțul vieții, o cruce
pentru lumea ce trece, se duce
pentru mine, să pui în pământ un grăunte de adevăr
[...] Citește tot
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O femeie este doar o femeie, dar o mamă este un vulcan, un uragan, o inundație, o furtună, un cutremur. O mamă este invincibilă. Nu există nicio pierdere pe care ea să nu o transforme în putere. Nu există trecut din viața copiilor pe care să nu-l încadreze și să-l pună pe perete. Nu există nicio teamă care să o țină tăcută mult timp.
în Șoapte (8 martie 2022)
Adăugat de Ioana Cretu ( C.I)
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cutremurul
Uiet, urlet s-aude! colcăie, sare pământul,
Tremură, zguduie, saltă, colcăie, crapă, plesnește.
Zguduie iar, răstoarnă; trosnet, țipăt s-aude,
Spontaneu lumea se-nchină. Domnul trece-n mânie.
Și crima se ascunde, păcatu-ncremenește;
Tot păcătosu-așteaptă al lumii, al său finit;
Pământul îl înghite și cerul îl strivește,
Iar dreptul la cer cată, și Domnul s-a-mblânzit
.....................
.....................
Ce spaimă fu aceasta! S-a-ngreuiat pământul
Flori prin a lui vine fulgeră, șerpuiesc!
Își scutură povara, că a pierit Cuvântul:
Se bucură nedrepții, săracii flămânzesc.
Și câtă fărdelege pe dânsul îl apasă!
De sus câtă trufie strivește pe sărac!
Sudori de sânge câte p-a trântorilor masă
Și ce de viclenie! ce noduri se desfac!
Și lenea se îmbuibă când muncitorul geme,
Când gheara nedreptății într-însul s-a înfipt;
[...] Citește tot
poezie de Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se umple lumea de neologisme
Trăim mai abitir seisme
Decât în vremile primare
Se umple lumea de neologisme
Și limba romilor, dispare
S-a resemnat Veneția din veac
Și sfinxul moare cu-ncetinitorul
Curg relele ca dintr-un sac
Și nu știm ce ne-aduce viitorul
Suntem de stele mai aproape
Dar și mocirla e cu noi
În care vin să ne îngroape
Străini cu sufletele sloi
Se poluează mările de oameni
Se sinucid balenele pe maluri
Se vând în stradă false idealuri
Și nu mai ai cu cine să te-asameni
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rătăcire
Mă bântuie fantome... M-am pierdut
În epicentrul dragostei solare...
Mai dă-mi lumina vieții de-mprumut!
De tine-mi e din ce în ce mai foame.
Trimite-mi iar, la cer, un stingător!
Sub ploi mă simt din ce în ce mai bine
Și izvorăște lacrima-n pridvor
Cum izvorăște,-ades, în ochi la mine.
Nu vezi și tu că mă topesc de dor?!
De dor de viață și de dor de tine.
Tu ai un rol în pământesc decor,
Eu m-am unit cu sferele divine.
Pe cumpăna luminii e-un sărut
Și de iubirea ta îmi este sete...
De-l ai în plus, mi-l dă cu împrumut!
În ceruri, de furtuni, sunt noi alerte.
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre cutremure și viață, adresa este: