cuvinte şi depăşire

* * *

Noi nu ştim însă şi cuvintele au disputele şi animozităţile lor ce depăşesc spectrul justiţiarul verb..
bunăoară... nu poţi îngrădi între cuvintele "apă" şi "necaz" cuvântul "cald"...
Să zic..

În apă caldă necazul nu este necaz
nici din apă căldura necazului
nu scoate apă caldă necazului...

în acest caz
vedem o întipărire a căldurii cu apa şi nu cu necazul
şi anume mai degrabă cu cuvântul
"blană"...

Blană caldă-n apă
de blănos căldură-n apă
curge călduroasă blană
care crapă...

Aici cuvintele dezvoltă şi nasc cuvinte.
Ele devin cuvintele facerii

[...] Citeşte tot

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu mă laşi din strânsoare

De la o întâmplare, la zeci, sute
timpul trece şi se cuibăreşte în ele sănătos ori bolnav,
poţi locui în el ca într-un oraş în care-ţi scrii biografia
căutând cu tine-mpreună să depăşim cuvintele,
să pătrundem unde se zideşte-n dragoste poezia
şi unde starea imaginară îmbracă forme de hârtie
în care poţi râde ori plânge cu lacrimi
după pofta inimii.

Lumea-i decojită şi străină de fiecare om,
o matcă în care curge lovindu-se de pietrele sorţii
cu tot ce înseamnă vama lăsată prin ani,
limba are toate mesajele de rugă
puse pentru înţelegerea vieţii şi înălţarea în har.

Tu nu mă laşi din strânsoare,
să mă privesc în vrajba oglinzii
nici să am clipele dezlipite de gânduri
în care se contopesc pe neobservate.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Logofăt

O! Făt-Logofete,
Cu netede plete,
Cu părul de aur!
Stăi, te odihneşte,
Că-n deal te pândeşte
Un negru balaur."

"Frumoasă fetiţă,
Cu lungă cosiţă,
Cu mândru colan!
De dânsul n-am teamă
Căci am pe-a lui seamă
Al meu buzdugan!"

"O! tânăr semeţe,
Cu blânde mândreţe,
Cu ochii de foc!
Balauru-i mare
Şi milă nu are...
Stăi, ah! stăi pe loc."

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana AA

Nimeni nicicând n-a înţeles,
Si poate-n veci nu o să fie,
Dar voi iubi ce am ales,
Si-am să îngrop în poezie.

După o rană si -un coşmar,
După atâta suferinţă,
Vreau vraja ta s-o port măcar,
Căci îmi esti cea mai sfântă fiinţă.

Ce poate-ascunde un salut,
O poză si sapte cuvinte?
Asa banal a început,
Dar s-a-nradacinat în minte.

Atât te rog... să nu le stergi,
Aceste rânduri ce le scriu,
De nu îţi plac în astă seară,
Poate-or să -ţi placă mai târziu.

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unchiaşul cel orb priimi bucuros să intre la dânsul în slujbă. Îl puse să-i ducă tumuliţa de oi la păşune; dară avu grijă a-i spune să nu care cumva să treacă peste hotarele moşiei lui, pe locul scroafei din lăcovişta de lapte dulce, că va fi vai de capul lui, şi va pierde şi oile. Fiul împăratului se făgădui că va asculta de cuvântul orbului; dară chiar în ziua dintâi trecu, şi oile, păscură iarba cea mare şi moale ca mătasea ce se afla pe moşia scroafei cu nesaţ. Când veni seara acasă, laptele ce deteră oile fu de-ajuns pentru amândoi, şi încă rămase. Orbul se minună şi zise fie-sei să se ia după dânsul a doua zi şi să vază d-a minune ce face argatul. Cum plecă cu oile argatul în dimineaţa următoare, fata făcu precum îi zisese tată-său. El se duse drept, ca pe ciripie, tocmai pe moşia scroafei cu oile la păşune. Fata se sperie, dară se piti şi tăcu din gură, să vază ce se va întâmpla. Ce să vedeţi d-voastră? Unde veni scroafa cu o falcă în cer şi cu una în pământ, şi năvală la argatul orbului să-l sfâşie, şi mai multe nu. Fiul împăratului sta ţanţoş cu paloşul în mână, şi se luară la luptă; şi lupte-se, şi lupte-se, până ce amândoi obosiră de abia se mişcau.

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ultim text salvat din mâna adormită

Cum trece apa prin pământ fără să schimbe nimic
din fizionomia zonei geografice,
trec şi eu printre voi, copiii mei neascultători,
dar nu vedeţi că-n spatele oglinzii s-a născut
un deşert ce aşteaptă o şoaptă de apă.
Vorbesc, vorbesc, vorbesc dar cât o să mai pot
deschide fereastra exilului meu voluntar spre voi?

Cum umbra trece cu spaimă printre stejarii rotaţi
şi nu tresare nici o frunză de emoţia clipei
aşa trec şi eu printre voi, copii neascultători
şi curaţi, dar nu vedeţi că doar cenuşa mea pluteşte
în aerul împovărat de cuvintele voastre.
Vorbesc, vorbesc, vorbesc dar cât o să mai pot
încropi din şoaptele morţilor un paradis ce vă place?

Sunt simple lucrurile în această bibliotecă de carne
ce cu o sacră spaimă le percepem încet. Ne e teamă
doar să le numim. Când, înduioşaţi, vom trece peste
oarba uitare, tresărind din somnul nostru nesfânt,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceasta, este, atunci problema lumii: este un preţ de plătit pentru fiecare creştere în conştiinţă. Noi nu putem fi mai sensibili la plăcere fără a fi mai sensibili la durere. Prin faptul că ne amintim trecutul noi putem planifica viitorul. Dar abilitatea de a planifica viitorul, este neutralizată de "abilitatea" de a ne fi teamă de durere şi de necunoscut. Mai mult decât atât, dezvoltarea unui simţ acut cu privire la trecut şi viitor, ne dă un simţ corespunzător de vag cu privire la prezent. Cu alte cuvinte, se pare că noi am ajuns la un punct în care avantajele de a fi conştienţi sunt depăşite de dezavantajele sale, unde sensibilitatea extremă ne face inadaptabili.

citat clasic din Alan Watts
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Robert Faesi şi doamnei Jenny Faesi

Acolo, unde din uitare, încet
ce-am trăit odată se-nalţă spre noi,
pur măiestrit, blând, nemăsurat
şi-n cuprinsul denecuprinsului înluminat:

Acolo începe cuvântul, adevăratul;
tăcut, însemnătatea lui ne depăşeşte.
Căci duhul ce temeinic ne-nsingurează vrea
să fie deplin sigur că atotneuneşte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906–1926), Dedicaţii, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partea ascunsă a cunoaşterii nu rămâne aşa...

Fiecare poartă sămânţa ce răsare din cuvânt
şi iese-n afară sarea pământului.

Nu se întoarce din drum, merge până la capăt,
deschide ferestrele nopţii să zâmbească stelele,
îşi umple inima cu strugurii sufletului.

Nu se ştie învinsă, caută piedici pentru depăşit,
învată să zidească cuvintele în poeme înalte.

La sânul ei dorm crinii înfloriţi
cu clopotele lovite de tăceri.

Chiar dacă fac popasuri pe drumul înserării
copacii mă însoţesc urmărind norii,
păsările sunt rare şi tot mai mute,
toată suflarea aşteptă crepusculul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trădătorilor

Flămânzi şi goi, fără cuvânt,
Încovoiaţi pe-acest pământ,
Pe-acest pământ ce-al nostru e,
Furat de voi şi - ntreb, de ce?
Când el e sfânt!
De-a sila voi aţi tăbărât
Dar noi pe brânci ne-am tot târât,
Prin promisiuni de false firi
Şi îmbătaţi de amăgiri,
Ne-aţi zâdărât!
Şi vom striga toţi într-un glas,
Căci viaţa - n noi ne-a mai rămas,
La moarte voi ce ne-aţi vândut,
Străinilor ne-aţi dat tribut,
E negru ceas!
De vin groparii, le grăim,
Că noi şi în mormânt trăim,
Cu pâinea ce-am mâncat-o ieri
Speranţei ne-am dat prizonieri,
Nu ne căim!...

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Zamolxeanu (18 noiembrie 2019)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloană infinită

Doar noi însinguraţi mai sprijinim un cer
Obositor de liber, ne-ngăduit de-nalt,
Cu ochi rostogoliţi pe dale de infern
Trişăm îngrozitor unul cu celălalt,

Şi rostuind prea zilnic amara irosire
Ne clătinăm pe trepte, ca-n orice început,
Un adevăr te minte şi trece peste mine,
Mă-nşală viitorul, te vinde un trecut.

Nu ştiu din care unghi, e cerul mai aproape
E fruntea mai înaltă, cuvintele mai calde,
Mistificând aripa în piatră şi săgeată
Trişăm spre mediocru, noi doi... cu Celălalte.

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1985)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aer cu diamante

Ea era atât de frumoasă
încât vechiul pensionar
se porni să roadă tapiţeria
scaunului pe care ea a stat.
În iarna curată, fără zăpadă
maşina uscată încercă s-o ardă.
Dar ea de mult coborâse când s-a auzit
înghiţitura.
Şoferii mestecaţi
au plâns pe volanul păpat
căci ea nu putea fi ajunsă.
În schimb era atât de frumoasă
încât şi câinii haleau
asfaltul de sub tălpile ei.

Atunci portarul îşi înghiţi decoraţiile
când ea intră în casa fără nume
iar mecanicul sparse în dinţi
cheia franceză şi cablul
ascensorului ce-o purtă

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Iaru din Aer cu diamante (2010)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru fragil

Forfotă pe străzi
de parcă noaptea nu mai începe,
o muză machiavelică
mă absoarbe din oraşul bolnav
şi-n ochii tăi înoată
căluţii mării somnoroşi.

Mă reîntregesc din bucăţi
gol pe dinăuntru,
cu mâinile conturând aripi,
urmărind norii
cum trec peste orizont
cu fulgere.

Gurile noaste se usucă,
nopţile devin buimace,
îşi varsă întunericul
în pământul
înţelenit.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (4 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru fragil

Forfotă pe străzi
de parcă noaptea nu mai începe,
o muză machiavelică
mă absoarbe din oraşul bolnav
şi-n ochii tăi inoată
căluţi somnoroşi.

Mă re-ntregesc din bucăţi
gol pe dinăuntru,
cu mâinile conturând aripi,
urmărind norii,
cum trec peste orizont,
cu fulgere.

Gurile noaste se usucă,
nopţile devin buimace,
îşi varsă intunericul
în pământul
înţelenit.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (2 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu

iubirea mea care trece
prin poezie nu renunţ
la nicio figură la niciun să
rut
vechi de împerechere a doi îndrăgostiţi
trec totul pe hârtie
o
coală a4 albă drogată
de atâta alb care aşteaptă
versul cuvântul sentimentul
să fie aşternut aşteaptă
peniţa trece peste hârtie
lasă
poezia de iubire un sărut
dulce amărui rămâne acolo

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze

Frunze de un verde translucid

soarele topeşte ţigla
de pe acoperişuri.
care se scurge pe ceasurile
zilei

aşa că timpul
se face roşu.

spaţiul invadat de frunze
se face verde.

Viteza gândului meu
capătă nuanţe
de roşu şi verde
şi depăşeşte astfel
viteza luminii.

La început a fost

[...] Citeşte tot

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zădărnicie

Odată, demult,
am vrut să mă mut în sufletul tău, dar,
când am deschis uşa, era cineva înăuntru care
mi-a făcut semn cu mâna că
nu mai sunt locuri disponibile!

Apoi, am vrut să sar, pur şi simplu, în inima ta,
căci zărisem acolo un măr irezistibil de roşu, dar,
ca să ajung la el,
trebuia să trec peste o punte
foarte îngustă şi surprinzător de fragilă,
de pe care, chiar la primul pas,
aş fi căzut în prăpastie şi...
n-aş mai fi putut ieşi de acolo,
niciodată...!

Pe urmă, am vrut să mă agăţ de fiinţa ta
sau măcar de mâna ta dar,
fiindcă mi-o întindeai de pe celălalt mal,
am ezitat...!

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Mirancea (10 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii atent...

Fii atent
Fii atent cum te dai,
Niciodată de tot.
Păstrează ceva, de o parte pus bine
Doar pentru tine.
O carte, un crez, un cuvânt
Ca un borcan cu dulceaţă, ascuns de bunica-n cămară.
Locul unde revii fără să doară
Numai al tău, tăinuit,
În care poţi dormi liniştit, cu tine împăcat
Somn adânc, legănat
Şi unde poţi fi pe rând sau deodată
Pirat
Aviator
Pompier
Şi axa de roată dinţată.

Fii atent cui te dai,
Deschide ochii larg, priveşte în jur
S-a cam perimat noţiunea de "pur"

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

Povestea spune că-n acel uitat
Trecut în care-atâtea-s făptuite,
Nesigure, reale,-nchipuite,
Un om a conceput nemăsurat
Proiect de a închide universul
În carte şi-n avânt nesăbuit
Nălţat-a manuscris fin întocmit,
Din scoarţă-n scoarţă declamându-i versul.
Se pregătea acum să-i mulţumească
Preabunei sorţi, când, deodată, vede
Disc lucitor pe cer. Nu-i vine-a crede:
Uitase-n grabă luna s-o numească.
Povestea-i născocită, ia aminte,
Dar poate tâlcui vrăjitoria
Acelora ce-ales-am meseria
De-a preschimba viaţa în cuvinte.
Mereu esenţa scapă. Legea-i una.
Orice cuvânt e palid raportat
La lucru-n sine. Bietul rezumat
Al vechii mele prietenii cu luna

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Andrei Ionescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există cuvinte, chiar şi printre cele pe care le folosim în mod obişnuit, a căror accepţie să nu depăşească cu mai mult sau mai puţin limitele experienţei noastre personale. Un termen exprimă nu de puţine ori lucruri pe care nu le-am perceput niciodată, experienţe pe care nu le-am făcut sau la care nu am fost niciodată martori. Chiar şi atunci când cunoaştem unele dintre obiectele la care se referă, ele nu ilustrează decât în calitate de exemple particulare, care, prin ele însele, nu ar fi niciodată suficiente pentru a o constitui. Cuvântul condensează prin urmare o întreagă ştiinţă la care nu am colaborat, o ştiinţă mai mult decât individuală.

citat din Emile Durkheim
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!