cuvinte şi genetică

Poeţii nu ştiu să moară

deşi o fac prin fiecare cuvânt
sau prin fiecare tuşă de infinit
trasă timid pe acestă imensă pânză cu stele
botezată cu emfază univers
apoi supun piatra
învaţă pădurea cu zborul
pictează pe cerul lor inimi pulsând vise
sau doar le amestecă cu nisipul
în castele fermecate
iar într-un târziu
pătrund cu labilitate în adn-ul fluturilor
şi se împerechează cu florile

poeţii nu ştiu să moară
dar nu ştiu nici să trăiască
poate de aceea nu le e bine nicicând
deşi uneori măsoară eternul în clipe
ori urcă lacrima spre oceanul iubirii
apoi cu fiecare suspin resemnat
răsucesc lumina în fuioare de curcubeu

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi Alex îşi primi cadourile de la colegi, îmbrăţişări, urecheli şi urări, aşa cum era obişnuit. Părea însă mulţumit că nu mai era supărat cu Lucian; era foarte important pentru el. De aceea, chiar era vesel; parcă excesiv de vesel. Doctoriţa, vigilentă, îl fixă cu privirea ei albastră, dar nu-i reproşă nimic, neremarcând nimic nelalocul său în comportamentul lui. Seara, spre deliciul lunganului, urma momentul tortului, pe care Alex îl privi admirativ, parcă nevenindu-i să creadă că ar fi real, helixul unei molecule ADN învârtindu-se miraculos sub privirea lui uimită; ştia că Lucian se ocupase de acest tort, doar cu mâna stângă... Geneticianul nu avea cuvinte; câteva clipe rămase tăcut, cu cuţitul în mână, uitând să sufle cele 33 de lumânări care ardeau încet, să-şi pună vreo dorinţă în gând, sau orice altceva... Glasul colegilor îl readuseră la realitate. Stinse lumânările, îşi puse în gând dorinţa, apoi tăie emoţionat helixul ADN, împărţind fiecăruia câte o felie; nu uită să-i ofere mai mult geografului.

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul

O genetică greşeală...
Nu prea e mare scofală!
Căci, de la un timp încoace,
Maimuţa în pomi nu mai zace...
Ea a coborât din copac,
Pentru a face azi: "PAC! PAC!"
Şi fiind coborât din pom,
Pe dată s-a denumit... OM.
Din maimuţe a evoluat,
Fiind foarte înzestrat,
Iar de ele s-a desprins,
Fiind cu munca deprins;
Munca şi învăţătura,
Ce i-au definit făptura.
Şi-ntr-un timp relativ scurt,
A învăţat foarte mult;
Astfel a apărut ştiinţa,
Ce i-a răscolit fiinţa.
Multe lucruri a-nvăţat,
Ajungând civilizat.

[...] Citeşte tot

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marşul Unirii

(versuri închinate memoriei lui Constantin Osoianu, străbunelul meu, unul din Membrii Sfatului Ţării care cu 94 de ani în urmă a semnat alipirea Basarabiei la Ţara-Mamă)

Eu mă mândresc cu-această mare tricoloră
Şi cu memoria genetică păstrată.
Mesajul vostru îl aude-ntreg poporul,
Voinţa naţiunii e de VOI întruchipată.

Chiar dacă ne lipseşte-un Inculeţ,
Înlocuit de patrioţi ca alde Ghimpu,
Oricum, aici e totul Românesc:
Şi Dumnezeu şi Cerul şi Pământul!

Chiar dacă nu ne vrea uniţi, la Cotroceni
Şi nici la Chişinău, elita asta, laşă,
Suntem români, suntem români – basarabeni,
Ne vrem şi noi întorşi cumva, acasă!

Şi nu mai vrem să ne despart-un mal de Prut
Venim cu suflu nou şi spusa languroasă.
Suntem români ca-n secolul trecut,

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (25 martie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marşul unirii

(Versuri închinate memoriei lui Constantin Osoianu, străbunelul meu, unul din Membrii Sfatului Ţării, care cu 94 de ani în urmă a semnat alipirea Basarabiei la Ţara-Mamă)

Eu mă mândresc cu-această mare tricoloră
Şi cu memoria genetică păstrată.
Mesajul vostru îl aude-ntreg poporul,
Voinţa naţiunii e de VOI întruchipată.

Chiar dacă ne lipseşte-un Inculeţ,
Înlocuit de patrihoţi ca alde Ghimpu,
Oricum, aici e totul Românesc:
Şi Dumnezeu şi Cerul şi Pământul!

Chiar dacă nu ne vrea uniţi, la Cotroceni
Şi nici la Chişinău, elita asta, laşă,
Suntem români, suntem români – basarabeni,
Ne vrem şi noi întorşi cumva, acasă!

Şi nu mai vrem să ne despart-un mal de Prut
Venim cu suflu nou şi spusa languroasă.
Suntem români ca-n secolul trecut,

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (12 octombrie 2012)
Adăugat de Anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cea aflată la extrema opusă în privinţa înălţimii, domnişoara cea blondă, era foarte greu să se despartă, nu doar de părinţi, ci şi de toate acele plante şi animale în mijlocul cărora crescuse. Pentru domnişoara consilier, era dificilă despărţirea de Magda şi Dora, cât şi de motănaşul ei gri, tare răsfăţat; bineînţeles, fără a-i mai pune la socoteală şi pe părinţi. Mezinul echipajului renunţase fără a avea remuşcări la impresionanta sa carieră sportivă; îl aştepta o alta, cel puţin la fel de palpitantă, de astronaut. Doctoriţa nu avea de ce să regrete faptul că nu va avea mulţi pacienţi; oricum, în următorii ani, va fi nu doar unicul medic pentru colegii ei, ci chiar unicul cadru medical, ceea ce era o provocare destul de îndrăzneaţă pentru un medic atât de tânăr ca ea. Decanul de vârstă al echipajului era mulţumit că se înţelesese cu domnişoara body-guard Petra Neţoiu şi că o ajutase să studieze genetica în Institut. Cât despre comandantul misiunii, acesta era mulţumit că din echipaj făcea parte şi domnişoara... Barbie şi că scăpa acum de fetele din jur, de "faima" lui de mare Don Juan; era însă uşor contrariat de atitudinea directorului, iar unica nemulţumire îi era provocată de cuvintele pe care i le adresase mamei sale, pe care el nu le putea uita. Acum, că momentul plecării se apropia, şi le amintea din ce în ce mai des, în mod chinuitor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăirea

Câte vieţi trecute-au ars, umbre pe-a trăirii voie?
Câte stele se aprind udând florile văpăii?
Vers înnobilând cuvinte murmură un dor răsfrânt,
În adânc inimii-i templu, dacă-auzi al ei frământ.

Câtă-n val pasional s-a născut nebună-n patimi
Şi chemarii a răspuns între ale tălpii veacuri?
Peste lumi orânduite, dusă-n plaiuri de străbuni,
Cer de taine-s în poeme şi-n potire de furtuni.

Şi ne cară-n ani ecoul dinpre-al zilei răsărit,
Regăsit în cheag de soare, cugetat din licărit,
Doar cuvinte reci şi surde, rătăcite guri, ne-ntunec,
Dar ne cheamă a ta stare, scorbul de lumină-n cântec.

Ne trăim puterea nopţii cu seninul blândei luni,
Ochii ei, cei mari şi umezi, între stele arzi tăciuni.
Trupul brazilor ne creşte, roşul ars ne e comoara,
Vănt de clipe e năvalnic, fluturândă întinzi marea,

[...] Citeşte tot

poezie de Aurel Petre (10 septembrie 2016)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste cu somon

Pe coridor am şi eu nişte plante amărâte. Le stropesc, ele se agaţă de viaţă, aşa ar trebui să fac şi eu.
În timpul prânzului, somonul din farfuria vecinei a sărit şi a muşcat-o de nas. Un somon carnivor. S-a produs o oarecare tulburare. Un chirurg a refăcut organul olfatctiv, cum era el, frumos şi mândru. Rău este că somonul a reuşit să fugă. A fost văzut în parc, se hârjonea cu nişte câini vagabonzi. Avea mişcări de focă, îi muşca, iar câinii lătrau fericiţi că au un tovarăş de joacă nemaiîntâlnit. Cineva a propus ca somonul să fie trecut în cartea recordurilor. Dar pe numele cui.? Pe al meu, în niciun caz. Este şi acum present în parc, autorităţile nu se interesează de el, au multe, alte probleme. Ce facem, mai cumpărăm somoni? Am citit că plantele şi animalele ( somonul nu este animal, da?) au suferit mutări genetice. Eu, care nu sunt somon, am în ultimul timp nişte vise caudate, mă dor ceafa, umerii, muşchii dorsali.
Medicul- şef al ospiciului a venit să-mi strângă mâna în somn. Apoi a scos un strigăt, de s-au dărâmat jumătate din clădirile din cartier. În alt vis, vorbeam cu mine la persoana a treia.
Într-o altă viaţă, somonul a fost profesor la Colegiul Fraţii Brown, din Lancashire. Am auzit că un domn, după moarte a ajuns ventilator. Bătea dintr-o pală ca o inimă.
Apoi a apărut o fiinţă cu contur incert şi misiune ingrată. Trebuia să demonstreze că a fost somon la viaţa lui.
În acest timp, avioanele se uzează, cad în picaj, justiţia, morala nu au nici un cuvânt de spus.
Eu am gustat din aura sfinţilor. Blocurile paralelipipedice tac. Aerul tace. Pământul mă apasă. Veşnicia pare un fluviu rece în care cresc somoni. Pereţii rostesc poeme. Omul se chinuieşte singur, se ghemuieşte de durere. Râde. Iadul se holbează la noi. Secundele măsoară eternitatea. Peste tot sânge, din soare, stele, lună, florile câmpului sunt roşii, somonii sunt roşii. Basta cu sângele şi cu această culoare roşie.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Protestul hominizilor

În urma anecdotei, vădit răutăcioasă,
În care o maimuţă, plină de păr şi grasă
Ne ţine nouă lecţii de cum ar trebui
Să fie omenirea, bătrâni şi-ai săi copii
Acuma Epigonul, acest Conceatu Petre
Vine cu o ripostă, scrisă pe patru pietre:

"Distinsă asistenţă, vă rog să fiţi atenţi
Că de pierdeţi ideea, rămâneţi repetenţi!
De la-nceputuri lumea, în orice conjunctură
Ar fi fost aşezată, pietroi pe murătură,
A traversat momente de graţie, nasoale,
Cu molime şi ciume, potop, la deal, la vale
Imperii hrăpăreţe, popoare înrobite,
Capitalism, sclavie, politici prohibite,
Explozii nucleare şi încălziri globale,
O glaciaţiune, scandaluri sexuale,
Demografii crescute şi prăbuşite-apoi,
Moralităţi defuncte şi mult, prea mult noroi...
Ştiu, o să-mi ziceţi: bine, dar n-ai şi chestii bune,

[...] Citeşte tot

poezie de Petrică Conceatu (11 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gaudeamus igitur

Ne aflăm în anul 2222,6485110..., număr iraţional,
fiindcă şi copiii din şcoala preliminară ştiu că
nici timpul nu se măsoară exact, fiindcă procesele senzoriale
ale omului încă pot fi perfecţionate şi funcţionarea lor simultană,
sinergică şi mondială,
poate să fie îmbunătăţită să ofere un progres continuu al preciziei
aparatelor de măsură şi altor roboţi extrem de inteligenţi.
De mult timp am ajuns să măsurăm şi timpul cu inexactitate.

Învăţăm desigur toate istoriile comparate, inclusiv filozofia străveche
care spunea că omul e măsura tuturor lucrurilor.
Plutim aşezaţi pe toate celelalte simţuri ale celorlalţi oameni ai secolului 23,
şi totuşi simţim pământul de sub noi,
aşa precum prinţesa lui Andersen simţea bobul de mazăre prin 20
de saltele. Ştim că omul are 23 de perechi de cromozomi, dar
specialiştii consideră că nu ne apropiem de sfârşitul lumii,
mai ales fiindcă am renunţat la pretenţia că putem măsura timpul
cu exactitate, fiindcă şi timpul este o categorie a materiei şi spiritului,
o formă exactă numai ca idee, la fel ca spaţiul.
Până şi copiii cei mai mici care ştiu să vorbească deja

[...] Citeşte tot

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea basmului cel hâd

A fost, odată ca-n poveşti, ce-acuma-s basm "murdar-curat"
În ţara ce dintre iluştrii ajunsă-i rău dintr-un Regat,
O schimonositeală... strâmbă, un pleonasm de hidos rău
Dintr-un tărâm de Feţi-Frumoşi aleşi acum doar "nătărău"
Să ţină în buiestru' un neam, nu prin ce-i pisc de înălţime,
Căci "grota" e vândută "tron", "popor" e numai o "mulţime"
Şi-n două Camere-n Palate nu stau cei bravi de ştiinţă culmi,
Stau tolăniţi ne-aleşi de nimeni -din vechi stejari tari- molâii ulmi
Ce îşi vând "şarm", probat prostie, că proştii nu lipsesc deloc,
E-un glod întreg legat la ochi, cu ceara un timpan, glas ioc,
Sau doar ce-ar avea să spună ei, sunt doar minciuni răstălmăcite
Venite din auz confuz, din ochi închişi, minţi încâlcite
S-asculte de-un "chilot" imens, ordura veşnic repetentă
De şcoală nedusă la "cap", rămas hoţie incipientă
-Ce-o pune-n practică pe-o ţară- un retardat mintal scârnav
Ce împroşcă cuvânt nobil pus de "senator", făcându-l sclav
Sieşi inept de ADN, o spurcăciune recesată
Ce umple jilţul cu izmana-i cu siguranţă necurată,
Căci doar din spurcăciuni grăieşte, zicând că el ar fi popor
-Un biet neghiob ajuns nu'ş cum să aibă rol de vorbitor-

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politica

O pretenţie!... Că altfel lumea n-ar mai exista, de nu s-ar spune cum să fie,
ca şi cum Creatorul sau Geneza însăşi, totul, s-ar organiza dup-un patern;
un alter Dio, auto-atotpretins singular pol, spre-un unic mers?!? O profeţie,
de care nu dispune-n fond, nu face parte din natură!... Impostoare, o blasfemie!

Un Univers întreg, cu tot, Pământul de la zero, e într-o trudă-nspre suprem, selecţie
din care numai "Ei" sunt vârful, plus-valoare, gena dominantă punct cu punct?!? Sunt
lecţie
de purul adevăr ce nu-l cunoaştem, doar îl declinăm controversaţi de neştiinţă
căcii ne-am născut noi proprii demoni, iute oportuni în vorbe de progres, fără
conştiinţă!

E Anticristul ce mereu îl căutăm, nebănuindu-ne confraţi ce ni-i alegem în minciuna
ce-adulăm,
căci - incapabili fiind măcar să copiem "existul", să lăsăm simţuri, din văzut să
învăţăm, să ştim să ascultăm-
ne aruncăm printre urale de-adulaci goliţi de minţi!... Vrem numai interese
în termenul, ce-i cel mai scurt -pân' la sfârşitul nostru, nu al lor- purtaci de fesuri, fese!

Şi-avem câteva mii de ani de dincolo de Christ de când tot bâjbâim

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!