cuvinte şi relativitate

Relativ

Grăbitul pas p-un colţ de paradis,
pe celălalt cu mine mă împac,
un orologiu parcă amuţit
şi părăsit pe-o margine de veac.

Dintr-un cuvânt clepsidra se întoarce
şi acel cuvânt se cheamă Dumnezeu
ce-mi dăltuieşte trupul meu din astre
şi peste toate cele... Eva, "Eul" meu.

Din când în când atingem apogeul
, şi ne întoarcem la minus infinit,
abia în punctul zero apare curcubeul,
firescul întrebării... oare am trăit?...

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de fereastră

dincolo de fereastră
rătăcirile mărşăluiesc peste orizontul deschis
o relativă abandonare în ochiul felinarului aprins
pavează invizibilul c-un spectru de raze
înverzind frazele frunzei
respectând liniştea trestiei
şi mişcarea uitată sub haina de iarnă

marginile mele sunt incendiate
de cuvintele cu explozii de lumină
şi de punctele aprinse de pe linia ta dreaptă
umblându-mi pe sub piele
răstălmăcind sensul vieţii

o strălucire a cuvintelor
încâlcite în ţesătura unei întârziate toamne
sub o ninsoare cu umbre de stele
a aprins cerul meu ascuns în pumn
înverzind şi dezverzind albastru

[...] Citeşte tot

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relativ la absolut

Mulţunesc Doamne al veşniciei
muţumescu-ţi pentru toate
pentru fericire pentru tragedie
pentru desigur şi pentru poate

Mulţumescu-ţi Doamne pentru toate
pentru dragoste cât pentru ură
c-au învăţat şi ochii mei să-noate
în lacrimi copiate din natură

Pentru dragoste cât pentru ură
pentru fericire pentru tragedie
pentru cuvântul răstignit în gură
mulţumesc Doamne al poeziei

Mulţumescu-ţi pentru toate
şi desigur pentru poate

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tânărul care eram cândva, moartea părea doar o noţiune abstractă care nu se aplica decât celor bătrâni, cu alte cuvinte celor cărora ţi se pare firesc să li se întâmple. Înaintând în vârstă şi constatând că din jur încep să dispară rude, prieteni, cunoscuţi, personalităţi relativ tinere sau de vârstă apropiată cu a mea, am reevaluat trecerea dincolo. Nu, nu e vorba de o frică de moarte, ci doar de o altă apreciere asupra vieţii şi a priorităţilor personale.

Viorel Pîrligras în Eseu despre moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia

e un fel de a privi lumea
între două bătăi de inimă şi o lacrimă
sigur e o ştiinţă
cam ciudată
care nu vrea să limpezească nimic
nici iubirea
nici durerea
vindecă uneori sufletul
dar asta într-un mod relativ
chiar aşa
relativul
sună ca un timp al conjugării verbelor
de către poeţi

de când einstein a aruncat inefabilul
între două încercări de concret
mă deplasez cu viteza gândului
când spre roşu
când spre albastru
apoi aşez iubirea în cuvinte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri albe

printre cuvinte străine
reptilele urcă pe glezne
geometria îşi acute unghiurile drepte
biserica urcă în nori fără enoriaşi

imagini împrăştiate în spaţiu
plutesc într-o relativă abandonare

refuz depărtarea şi reinventez o aşteptare
pe o curbă abisală a unei raze de lumină

răsfoiesc un interval gri
de pe orbita mea
deşertică

migrez solitar imaginar
spre glasul frunzei ce mă cheamă
prin ecouri nelimpezi

copacii nu ştiu nimic

[...] Citeşte tot

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teoria relativităţii a lui Einstein a arătat că noţiuni ca spaţiul si timpul, care anterior păreau independente şi absolute, sunt de fapt întrepătrunse şi relative. Eistein a arătat că şi alte proprietăţi fizice ale lumii în care trăim se întrepătrund în mod neaşteptat. Faimoasa lui ecuaţie oferă unul dintre cele mai importante exemple în acest sens. Prin ea, Einstein a arătat că energia (E) şi masa (m) unui obiect nu sunt concept independente; putem determina energia, cunoscând masa (înmulţind-o pe ultima cu pătratul vitezei luminii), sau putem determina masa, cunoscând energia (prin împărţirea ultimei la pătratul vitezei luminii). Cu alte cuvinte, energia şi masa, precum dolarul şi euro, sunt valute convertibile. Dar, spre deosebire de cazul banilor, rata de schimb, egală cu viteza luminii la pătrat este şi va fi mereu fixă. Cum această rată de schimb e atât de mare (viteza luminii la pătrat), atunci un obiect de masă mică poate produce multă energie.

Brian Greene în Universul elegant
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezultanta sexuală a convingerii

Cât de la fel suntem, e atât de straniu;
atâta de identici pe bucăţi, făcuţi, făcute,
doar un detaliu ne desparte, în craniu;
hormon un pic, ceva-n adaus, lipsă... slute.

În rest păr scurt, sau lung, mijloc subţire,
sau os mai gros... e relativ! Ex pământean
nici nu ar şti! Oricum cuvântul omenire
necunoscut îi e; că limba-i zgomot neînţeles la... marţian!

Doar noi ne ştim şi ne producem prin incest,
mirându-ne la rându-ne de atât aseamăn,
în jur, aici... şi pentru cer om fi vreun test!?...
Şi atunci asemănare-i tot! Şi-n Univers, avem un seamăn!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unicul drum

unicul drum către cer alege paşii
din iarba uscată.
restul, prin eliminare se evită Armaghedonul
şi viziunea egalităţii între noi şi zei.

numai cuvintele rămân
fără dimensiuni, seducând spaţiul,
evadând fără a cere voie
într-o dimensiune astrală,
la care noi doar visăm.

într-o relativă abandonare,
printre şiraguri de stele,
lăsăm tinereţea scânteind în dorinţe
şi ne alegem cu cicatrici nevindecate
din tăceri şi nelinişti,
polenizând pământul cu iubiri trecătoare,
mistuindu-ne în capcane de lut.

apusul îşi aşază coroana de spini

[...] Citeşte tot

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel

S-a scurs şi aurul zilelor în nori
Albastrul şi maroul serilor culori:
Muri al ciobanilor fluier fiori
Maroul şi albastrul serilor culori
S-a scurs şi aurul zilelor în nori

Comentarii

Titlul sugerează faptul că Trakl a fost inspirat de un model francez, un poem numit "Rondelle" sau "rondeau ancien". Excelentă este această formă prin reducerea la o singură rimă, A, şi repetări ale cuvintelor şi a versurilor întregi.
Strofa de cinci versuri constă doar în trei propoziţii, două dintre ele repetate identic şi grupate în jurul versului de mijloc. Astfel, chiar şi la nivel formal, poemul devine extrem de rotund şi închis. Este demn de remarcat schimbarea minimă a repetării "Albastrul şi maroul serilor culori" la "Maroul şi albastrul serilor culori", subliniate prin eliminarea primului adjectiv. Acest lucru ne atrage atenţia asupra utilizării culorilor în această poezie. Dacă în multe texte ale lui Trakl aurul şi albastrul joacă un rol important, aici mai vine maro-ul.
Aurul are din nou înţelesul unei retrageri - ca în "Pasiune" şi "Grodek". Albastrul şi maro-ul se întâlnesc deseori la Trakl, în contextul izvorât dintr-un mit de origine natural-genezică.
Şi aici sunt prevederile exprimate prin "scurs". Acest mesaj este, de asemenea, confirmat prin gama: "fluier fiori" al ciobanului "murit", iar sunetul este astfel atribuit trecutului.
Indiferent de forma luminoasă şi "dansabilă" a acestui rondel, poemul dobândeşte astfel un caracter mai modest la nivel vizual, dar rămâne totuşi neobişnuit.
Poemul a fost scris probabil la începutul toamnei 1912, într-un moment al succesului personal şi o dispoziţie generală relativ pozitivă ceea ce reiese şi din scrisorile din acea perioadă, pe care le-a scris în octombrie 1912 din Innsbruck.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rost ar avea să dau explicaţii despre inexplicabilul trăit dincolo de conştiinţa mea, când în lumea din care provin, totul este relativ, ci nu veşnic... Şi cum relativismul a rămas veşnic şi cum nimeni nu va împărtăşi vreodată în totalitate propriile mele păreri şi cuvinte, devenind geamănul – suflet, mă rezum să trăiesc în cele două lumi paralele, în cea reală şi în cea abstractă, opturând spaţiul dintre cele două cu absolutismul şi caracterul arbitrar fără de care ideile umanitare nu ar putea progresa şi nu s-ar putea propulsa, lipsa acestora ducând la un suport moral mai puţin sănătos.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă atenţia este ancorată în Linişte, sunetul nu este neglijat. Dimpotrivă. Orice sunet devine mai clar când este ascultat din Linişte; orice sunet este onorat când este ascultat din Linişte; orice sunet este celebrat când este ascultat din Linişte. Şi toate formele sunt sunete, pentru că, în lumea formelor, primul nivel de existenţă este chiar unda-sunetul-vibraţia. Aşadar, cel ce cunoaşte Liniştea cunoaşte şi sunetul, însă această cunoaştere nu este mentală - pentru că mintea relativă nu poate descărca informaţii absolute. Cunoaşterea Liniştii nu este analitică, deoarece Liniştea nu poate fi nici explicată, nici înţeleasă, întrucât Liniştea nu este un concept. Tocmai de aceea, dacă vorbeşti despre Linişte ca fiind un concept, înseamnă că te-ai îndepărtat de la Linişte. Liniştea nu poate fi vorbită, dar se poate vorbi despre Linişte. Cuvintele pot arăta către Ea, dar nu o pot cuprinde. Şi tu citeşti acum despre Linişte, însă nu cuvintele te conectează la Linişte, ci spaţiile dintre cuvinte, spaţiile dintre rânduri, spaţiile dintre litere. Tocmai de aceea, cel care aleargă după informaţii despre Linişte nu va găsi Liniştea în direcţia aceasta.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hrana cea de taină

Sunt zile care-şi strigă-n nopţi de dor
Concretul într-o lume relativă,
Din viaţa care spune tuturor,
Că nici o moarte nu-i definitivă.

Eternul celor mai temeinice nereguli
Ori adevăr ce crede spre a şti,
Excepţii noi născute printre reguli
Călcate din ştiinţa de-a greşi.

Sunt lacrimile-ncredinţate pernei
În remuşcarea nopţilor, târziu
Cuvântul pur la mila balivernei,
Tăcerilor ce strigă în pustiu.

Sunt ordine şi haos şi fapte ne-mplinite
Între repere sacre de scepticii creduli,
Singurătăţi ce speră finite infinite
Ori ceea ce-i disperă pe-ai disciplinei uli.

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este un caier de iubire din al cărui fir Dumnezeu vrea să-şi facă mantie. O, cât de mult l-a iubit Dumnezeu pe om, încât a trimis pe Fiul Său în lume să-l întoarcă de pe cărarea iadului! În lumea de azi sunt atâtea săbii care fac să sângereze gândurile omului. Chiar dacă pacea pe pământ este relativă, vedem cum, de multe ori în istorie, a fost înfiptă sabia în gândul unei naţiuni. O dată strivit spaţiul mintal al omului el se aseamănă unui zbor cu aripile frânte. Doamne, binecuvântează şi păzeşte gândul naţiei române şi să nu mai auzim pe la porţile Europei cuvintele: Român, caut ţară! Iubiţi tineri, visaţi şi ziua, însă nu visul unei frunze ruginii de toamnă. Visul vostru să fie mereu la dulcea Românie şi nu uitaţi că Anul 1918 este parte din povestea fără sfârşit a neamului nostru românesc.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de andreea93
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relativitate...

Pornind din punctul cel mai mic,
Din apa mării ridicând talazuri,
Te superi din totul, zâmbind la nimic
Produci reacţii, bucurii şi uneori necazuri.

Urcând pe culmi deasupra tuturor
Relativă-ţi este stăpânirea absolută,
Scrutezi o clipă zarea şi vezi în viitor
Şi cuprinsă de sfială, tu rămâi tăcută.

Când eşti la înălţimea care sunt şi eu
Pieptul îţi pulsează în ritm vioi.
Îmi spui, sunt fericită şi mereu
Fericiţi aş vrea să fim amândoi.

Dar taci în faţa feluritelor păreri,
Trecând neobservată şi nepăsătoare.
Eşti prea puţin atentă la dureri
De ce? Căci eşti încântătoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu s-a-nchis în sine...

Trec prin chinuri şi blesteme mă înjunghie satanic,
Răscolesc prin mine, Doamne, nu găsesc niciun cuvânt,
Să-l aşez pe răni de ploaie, mă scufund ca un Titanic,
Muşcă iadul flori din mine şi le-ngroapă sub pământ.

Nu-mi descântă vrăjitorii.'S mai nebuni decât nebunii,
Rupând vraja de pe lună în bucăţi de relativ.
Cum să-i pese de iubire pietrei din coroana lunii,
Când nu ştiu să-i cos lumina nici pe frunte, nici pe tiv?

Şi-a făcut zădărnicia cuib în ruga din altare,
Evanghelia-n amvoane se târăşte printre şerpi,
În vecernii nu se-aprinde, încă, nicio lumânare
Şi mi-s îngerii, de raiuri şi de zboruri, astăzi, sterpi.

Dumnezeu s-a-nchis în sine, scrie poezii pe sânge
Şi le-aruncă-n patru vânturi, plouă roşu şi candid;
Orbu-n umbre de-ntuneric, le ascunde şi le strânge,
Anulând cu doar o clipă, înc-un act de suicid.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apel nepreluat

înserările invernale în foşnet mistic zăngăne atracţii
selena dă în sfioşenie tot mai întunecate apele ei
temeri că aş putea rata încă o dată
o convorbire imaginată cu o seară înainte
când telefonul se zbate în buzunar îmi pierd cuvintele
mi-amintesc fiecare pasăre căutându-şi gâtul
după ce un teribil înfometat i l-a desprins de trup
cum încearcă să se ridice şi cade
mătură în cercuri pământul îl însângerează
zbuciumul ei e propriul zbucium despre cum
încetezi de a fi atunci când cineva îţi taie optimismul
aparatul înglobează convorbiri
stridenţe existenţiale fotografii fără zâmbet mesaje cum că
mai ai de plătit în viaţa asta tot ce te poate face nevoiaş
îl atingi şi vibrezi odată cu el până la un finiş relativ
te temi că ai putea fi din nou ameninţată cu o discuţie
intransigentă luna se împlineşte pare scăparea din gheena
ştiu că vrei să plec din mine cu primul gând
să vin în ţinutul tău geros de la polul opus
însă cine-aş mai fi dacă m-aş pierde pe mine

[...] Citeşte tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Certitudine

vei pleca
o dată pentru totdeauna
oricât de stupidă de absurdă sau nepotrivită (cu relativitatea umană)
ar putea părea formularea aceasta

o să se deschidă o fântână... una adâncă-adâncă
sau o carte... cu sumarul rearanjat
[cine ştie dacă nu în complicitate cu noi?!]
şi tu o să te arunci
în pardesiul Fantôme cu cicatrice ample
ca şi cum niciodată n-ai fi existat

în urma ta o să se facă vârtej
o să stau departe amintindu-mi cuvintele spuse de Bunica
de fapt o să mă aşez la distanţă rezonabilă
cum ar fi de pildă depărtarea aceea
instituită de un poem

o vreme îmi voi omorî timpul
lipindu-mi curele sau gânduri desprinse

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de orice formă de existenţă, există o Prezenţă De Sine Existentă. Numele Său, nu poate fi vorbit, Prezenţa Sa nu poate fi simţită, căci niciun simţ relativ nu poate penetra Infinitul Absolut. Orice nume i-am da, am limita Ceea Ce Este Cu Adevărat, pentru că, dacă numeşti un element, îl limitezi între pereţii trasaţi de numele pe care i-l dai. Dacă numeşti o prezenţă, o transformi într-o idee, iar Ceea Ce Este Dincolo De Orice nu e un concept. Acum, noi îl vom da mai multe nume. Şi, pare o contradicţie, însă vom folosi aceste nume doar pentru a arăta către El, nu pentru a-L cuprinde. Cuvintele sunt indicatoare - şi aşa vor rămâne şi în cazul de faţă. Conştiinţa Fără De Formă există în Linişte, fiind Una cu Liniştea. Nevăzutul este Nemanifestatul din care provine manifestatul, însă, prin manifestare, Manifestatul nu s-a separat de Nemanifestat, căci orice formă văzută este purtătoare de Prezenţa Nevăzutului, dar nu orice formă văzută este conştientă de Nevăzutul ce sălăşluieşte în interiorul său - tocmai de aceea, s-a creat această separare fictivă între Nemanifestat şi Manifestat.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efectul căderii autumnale

octombrie vine ca o sugrumare
ceva din memoria copacului rămas prins în sine
veşnic împărtăşind frustrarea nevederii cerului

vom mai fi mâine, vom mai...?!

cobori treaptă cu treaptă
printr-o pădure de foioase
printr-un cântec
printr-o iluzie

oamenii poartă chipuri serioase
se feresc de cuvinte reacţionează în virtute mecanică
străbaţi sufletele lor ca şi cum ţi-ai da drumul pe tiroliană

te apropii de tine
umezeala amplă măsoară
gradul de aderenţă la realitate

tu în mijlocul lumii

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!