cuvinte şi ruşine

Cu toate corzile

Întreaga mea fiinţă-i vinovată
şi-n grai mă înveşmânt în grea ruşine,
căci chiar din trupul tău cuvântul vine
şi îşi sporeşte tainele. Odată,

puneam trufaşa strajă gurii mele
la cina cea de taină în cuvinte.
Acum, colina lor de oseminte
o urcă maica grâul să ţi-l spele

şi să-l aprindă-n candele virgine.
I-e dor de blânda spicului dogoare
şi în blândeţea focului cel mare
copacul de odihnă vede-n tine.

Mă uit şi plâng cum tălpile ei goale
cenuşa obosită o mai ară,
să-nveţi ce miere e-n pâinea-amară
de multă apăsare-n văi natale.

[...] Citeşte tot

poezie de Horia Zilieru din Fiul lui Eros şi alte poezii (1978)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cultura, pentru literatul însetat de valori, nu se mănâncă cu polonicul; ea nu provoacă greaţă, ea nu-i "ciumurleşte" (cunoaşteţi acest cuvânt ardelenesc?...) decât pe cei care nu au organ pentru cultură. Nu e nimic ruşinos în a nu avea organ pentru cultură, cu condiţia să nu fii literat. Nici Goethe nu avea – conform propriei mărturisiri – organ pentru filozofie. De aceea nici nu l-a interesat filozofia. Dar pentru cultură avea organ, şi în asta stă o parte din secretul creaţiei sale.

Ştefan Augustin Doinaş în Interviu realizat de Daniel Cristea-Enache
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adepţii materialismului au repetat de atâtea ori că ştiinţa modernă a izgonit definitiv din domeniul său ideea de Dumnezeu, au ştiut să manevreze atât de bine conştiinţele, încât astăzi multora le este ruşine să pronunţe public cuvântul Dumnezeu. Toate acestea s-au făcut în numele ştiinţei. Şi totuşi, marii savanţi, creatorii şi gloriile ştiinţei au admis toţi şi chiar au proclamat existenţa lui Dumnezeu.

citat clasic din Nicolae Paulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţia de anatomie

Nu numai că m-am spălat
dar m-am şi parfumat
când mă vor desface
să nu le fie silă de mirosul meu.

Mi-am pus cămaşa cea mai curată
şi haina cea mai călcată
când mă vor desface
să nu trebuiască
să împrumute cârpe murdare
şi nici de mâncat n-am mâncat
cum o să mănânc
ar fi o ruşine, nu-i aşa
când mă vor desface
să-mi găsească mâncare în burtă.
Eu aş fi plecat mai demult
dar ei ar fi putut să-mi desfacă în lipsă
cuvintele
de aceea stau şi mă spăl
şi mă parfumez

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică:

Când Penciu tună că pe toţi ne papă
Şi-mi va veni şi mie rându-n fine,
L-aş sfătui de unde să mă-nceapă,
Dar pe cuvântul meu că mi-e ruşine!

epigramă de Alexandru Clenciu din 101 epigramişti retuşaţi şi încondeiaţi de Alexandru Clenciu (2001)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diavolul reprezintă revolta satanică împotriva autorităţii divine, revolta în care vedem germenul fecund al tuturor mişcărilor de eliberare a omului – revoluţia. Socialiştii se recunosc unul pe altul prin cuvintele: "În numele celui care a suferit o mare nedreptate". Satan este eternul revoltat, primul liber cugetător şi eliberator al omenirii. El îl face pe om să se ruşineze de animalica sa ignoranţă şi ascultare; el îl eliberează, pune pe fruntea sa pecetea libertăţii şi a umanităţii, îndemnându-l să nu se mai supună şi să mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului.

Mihail A. Bakunin în Dumnezeu şi statul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este o virtute divină! Dar Dragostea! Nici cel mai imaculat dintre îngeri nu trebuie să roşească din pricina dragostei! Şi când văd sau aud vreun bărbat sau vreo femeie alăturând dragostea de ruşine, atunci ştiu că au minţi grosolane şi gânduri josnice. Mulţi dintre cei care se socotesc rafinaţi, fie doamne, fie domni, şi pe ale căror buze cuvântul "vulgaritate" flutură permanent, nu pot pomeni de "dragoste" fără a-şi trăda depravarea înăscută şi imbecilă; sunt nesimţitori – sunt laşi – sunt proşti! N-au iubit niciodată – n-au fost iubiţi niciodată! Şi în întunecata lor ignoranţă hulesc focul viu al vieţii adus de un serafim de la un preasfânt altar...

Charlotte Bronte în Shirley, traducere de D. Mazilu
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un semn

Nu vede nimeni că plânge Adevărul,
Că lacrimile lui înoată-n minciună?
Au ajuns de ruşine dreptatea şi cinstea:
Hoţii sunt Regi: hoţia-Regină!
Lăcomia se-nalţă în vile pompoase,

Pârjoleşte necinstea gândul curat,
Se umflă în pene ateii!
Se-ndoapă bogatul din lucrul furat!
În cuvinte întoarse se-ascund fariseii

Şi gloata-i urmează!
Se chinuie mintea, cea rămasă lucidă,
Să-i înţeleagă;

Nu vede nimeni că arde Pământul,
Că focul se-ntinde, avid, peste noi?
E un semn de-ntrebare din Lumina Divină:
Ori ardem, ori aducem Adevăru-napoi!

poezie de Aneta Timplaru Horghidan
Adăugat de Nairda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am iubit-o mai mult decât orice pe lume. Mai mult decât orice... Nu ştiam că se poate iubi atât. În sfârşit, eu, în orice caz, credeam că nu sunt... programat să iubesc în felul ăsta. Declaraţiile, insomniile, ravagiile pasiunii, toate astea erau bune pentru alţii. De altfel, chiar şi numai auzul cuvântului pasiune mă făcea să râd. Pasiunea, pasiunea! O plasam undeva între hipnoză şi superstiţie... Era aproape un cuvânt de ruşine în gura mea. Şi pe urmă, povestea s-a întors împotriva mea când mă aşteptam mai puţtin. Eu... Eu am iubit o femeie. M-am îndrăgostit aşa, ca atunci când faci o boală. Fără să vreau, fără să cred, împotriva voinţei mele şi fără putinţă să mă apăr după aceea...

Anna Gavalda în O iubeam (2002)
Adăugat de Vâga Claudia
Comentează! | Votează! | Copiază!

A treia noapte când se duse după dânsele, tot pe furiş, rupse o ramură din pădurea cu copacii cei care aveau foile de diamant, şi iarăşi se făcu freamăt printre frunze, şi iarăşi surora cea mai mare alină frica surorilor celor mici cu cuvinte liniştitoare. Domniţa însă cea mică, nu ştiu de ce, dară în inima ei se strecură o bucurie ascunsă. În ziua următoare, când găsi rămurica de diamant în mănunchiul de flori, cătă cam pe subt ascuns la argat şi-l găsi că nu se prea deosebeşte de fiii de domni şi de împăraţi. Atât i se păru de drăgălaş. Argatul şi dânsul cătă asupra domniţei cu ochi galeşi, dară tot pe furiş, şi o văzu că se tulburase oarecum, se făcu însă că nu pricepe nimic şi-şi cătă de treabă. Surorile domniţei deteră peste dânşii vorbind şi râseră de dânsa şi luară cu cuvintele cam peste picior. Fata cea mică tăcu şi înghiţi ruşinea. Nu se putea ea mira din destul cum a făcut argatul de le-a descoperit. Ei, vezi, îi intrase în cap că acest flăcău nu poate să fie om prost, deoarece dovedise lucruri ce nici măiestrele nu le ştiau. Şi apoi, adevărul vorbind, boiul lui cel falnic, chipul lui cel bine potrivit şi blajin îl arăta cât de colo a nu fi de argat prost. Pe lângă acestea, şi înfăţişarea, şi totul într-însul avea pe vino-ncoace.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fascinaţie

Fericire fii cuminte
hai şi dă cu biciu-n mine
or să crape iar cuvinte
păi aşa e foarte bine

Hai şi dă cu biciu-n mine
că mi-s bun de sac de box
să nu-ţi fie zău ruşine
am şi suflet de inox

Foarte bun ca sac de box
şi-or să crape iar cuvinte
ca să-ţi facă ţie loc
fericire fii cuminte

Hai şi dă cu biciul bine
scântei să iasă şi rubine

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (21 mai 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântat e-acela

Binecuvântat e-acela care-ascultă de chemare
E-nţelege când e vremea şi prilejul de-ascultare.
Binecuvântat e-acela care nu se ruşinează
Ci-ngenunche şi se roagă orişicine ar fi să-l vadă

Binecuvântat e-acela ce are-o inimă umilă
Care pentru cei ce sufăr, simte dragoste, nu silă.

Binecuvântat e-acela ce dă-n veci şi-n veac nu cere
Care pentru-a lumii slavă simte scârbă nu plăcere

Binecuvântat e-acela care ştie să aline
În tăcere şi-n răbdare nestrigatele suspine

Binecuvântat e-acea care umblă-n părtăşie
Şi e fraţilor, lumină, dragoste şi bucurie

Binecuvântat e-acela care zilnic face bine
Şi-n răbdare îşi adună cel de mâine pentru sine

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi oamenii care subestimează, sfidează, dispreţuiesc, păcătuiesc îşi iau răsplata pe pământ, doar că unii nu scot niciun cuvânt când sunt îngenuncheaţi pentru a nu se simţi în faţa altora ruşinaţi sau rataţi.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri pentru carte

(lui Ion Marin Sadoveanu)

Carte —
Sora mea cea bună,
Din ce sfântă-mpreunare
Te trezişi la mine-n casă
Intr-o noapte fără lună,
Când,
Cu coatele pe masă,
Obsedat de-acelaşi veşnic
Şi suspect semn de-ntrebare
M-afundam în întuneric,
Ca un muc de lumânare
Intr-un sfeşnic?
Carte —
Sora mea-nţeleaptă
Şi cuminte,
Spune-mi, cine
Ma sorti frate cu tine
Intr-o noapte fără lună,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trăi armonios reprezintă o chestiune de tact şi de sensibilitate, de raţiune, echilibru şi permanentă remodelare, o aristocraţie a moralităţii şi educaţiei. Dar aceasta e mult prea greu. E mai uşor să trăieşti după reguli fixe, decât prin tact şi proprie judecată. O moralitate de fier nu e admirabilă, dimpotrivă, e mărturia spaimei în faţa vieţii, a inabilităţii de a te descurca. Într-un cuvânt, confuzie, slăbiciune de care ar trebui să ne fie ruşine, nu să ne mândrim cu ea.

Aldous Huxley în Viermele lui Spinoza
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar nu ne da... singurătate...

Motto:
Când vara e aicea iar
Şi ne-"nfloreşte" cerul tot,
Să ne-amintim - o clipă doar -
Şi de acei ce... nu mai pot...

Când iarna şuieră – haină -
Şi-n jurul tău... şi-acolo-n tine,
Cui întinzi mâna ta bătrână,
Să-i ceri să-ţi dea... un pic de bine?

Priveşti în jos, cu umilinţă,
Te rogi să mori, de chin să fugi,
Dar mult prea greaua-ţi neputinţă,
Nu mai răspunde nici la rugi...

Şi n-ai un suflet lângă tine,
Să-ţi curme jalea c-un cuvânt,
Să-ţi ia calvarul de ruşine
Şi să îl spulbere în vânt...

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Cruceru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Riposta

Vrei să mă spânzuri, vasăzică?...
Când te-am citit, în adevăr,
Îţi dau cuvântul că de frică
Mi s-a zbârlit un fir de păr!

Cum? Ţi-a venit aşa, deodată,
Netam-nesam?
Păreai un om cu judecată -
La asta nu mă aşteptam.

Te-ai supărat şi-ţi pare rău
Că-s încă viu?
Păcat că eşti de la Tazlău,
Păcat că trebuie să-ţi scriu!

Dar asta-i datoria mea:
Să dau cu zacherlină-n proşti.
Talent avem - o recunoşti.
Atunci, păzea!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, om!

O, om, ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui, în scris sau grai
De pilda ce la alţii dai,
Căci ea, mereu, spre iad sau rai
Pe mulţi o să îndrume.
Ce grijă trebuie să pui
În viaţa ta în toată,
Căci gândul care-l scrii sau spui
S-a dus... în veci nu-l mai aduni
Şi vei culege roada lui
Ori viu, ori mort, odată.
Ai spus o vorbă, vorba ta,
Mergând din gură-n gură,
Va-nveseli sau va-ntrista,
Va curăţi sau va-ntina,
Rodind sămânţa pusă-n ea
De dragoste sau ură.
Scrii un cuvânt... cuvântul scris
E-un leac sau o otravă,

[...] Citeşte tot

poezie de Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ
Adăugat de Laura Stifter
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paul Ferrini ne conduce cu măiestrie şi curaj dincolo de ruşine, învinovăţire şi ataşament, înspre rănile noastre şi adâncurile iertării de sine. Cuvintele sale trebuie citite în mod obligatoriu de către cei care sunt gata să-şi preia responsabilitatea propriei lor vindecări.

citat din John Bradshaw
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să simţi culoarea din cuvânt

augustule sunt o poartă spre culoare
cum aş putea să nu văd să nu aud
tulnicele florilor de câmp
cum cântă ele sălbatic şi nu au moarte
de câte ori mi s-a-ntâmplat
să zăresc prin secetă ori zăpezi
chipurile ruşinate de roşu violaceu ori
griul acela cumplit de trist
în contraste luminoase
cineva a răsfoit tablou după tablou
file de carte cu miros acrilic
prin care am fost ispitită să intru
am trăit povestea unei iubiri maritime
am colindat universul acesta cromatic
am răsfirat pilitură de cuvinte
incredibil cum şi-au ştiut locul
am înţeles că fiecare are culoarea lui după cum
şi culoarea are cuvintele ei
augustule mă faci vară mă faci mare şi cer
mă las strivită de culorile tale

[...] Citeşte tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!