Citate despre cuvinte și rușine, pagina 2
Cu toate corzile
Întreaga mea ființă-i vinovată
și-n grai mă înveșmânt în grea rușine,
căci chiar din trupul tău cuvântul vine
și își sporește tainele. Odată,
puneam trufașa strajă gurii mele
la cina cea de taină în cuvinte.
Acum, colina lor de oseminte
o urcă maica grâul să ți-l spele
și să-l aprindă-n candele virgine.
I-e dor de blânda spicului dogoare
și în blândețea focului cel mare
copacul de odihnă vede-n tine.
Mă uit și plâng cum tălpile ei goale
cenușa obosită o mai ară,
să-nveți ce miere e-n pâinea-amară
de multă apăsare-n văi natale.
[...] Citește tot
poezie de Horia Zilieru din Fiul lui Eros și alte poezii (1978)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cultura, pentru literatul însetat de valori, nu se mănâncă cu polonicul; ea nu provoacă greață, ea nu-i "ciumurlește" (cunoașteți acest cuvânt ardelenesc?...) decât pe cei care nu au organ pentru cultură. Nu e nimic rușinos în a nu avea organ pentru cultură, cu condiția să nu fii literat. Nici Goethe nu avea conform propriei mărturisiri organ pentru filozofie. De aceea nici nu l-a interesat filozofia. Dar pentru cultură avea organ, și în asta stă o parte din secretul creației sale.
Ștefan Augustin Doinaș în Interviu realizat de Daniel Cristea-Enache
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adepții materialismului au repetat de atâtea ori că știința modernă a izgonit definitiv din domeniul său ideea de Dumnezeu, au știut să manevreze atât de bine conștiințele, încât astăzi multora le este rușine să pronunțe public cuvântul Dumnezeu. Toate acestea s-au făcut în numele științei. Și totuși, marii savanți, creatorii și gloriile științei au admis toți și chiar au proclamat existența lui Dumnezeu.
citat clasic din Nicolae Paulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lecția de anatomie
Nu numai că m-am spălat
dar m-am și parfumat
când mă vor desface
să nu le fie silă de mirosul meu.
Mi-am pus cămașa cea mai curată
și haina cea mai călcată
când mă vor desface
să nu trebuiască
să împrumute cârpe murdare
și nici de mâncat n-am mâncat
cum o să mănânc
ar fi o rușine, nu-i așa
când mă vor desface
să-mi găsească mâncare în burtă.
Eu aș fi plecat mai demult
dar ei ar fi putut să-mi desfacă în lipsă
cuvintele
de aceea stau și mă spăl
și mă parfumez
[...] Citește tot
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Replică:
Când Penciu tună că pe toți ne papă
Și-mi va veni și mie rându-n fine,
L-aș sfătui de unde să mă-nceapă,
Dar pe cuvântul meu că mi-e rușine!
epigramă de Alexandru Clenciu din 101 epigramiști retușați și încondeiați de Alexandru Clenciu (2001)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diavolul reprezintă revolta satanică împotriva autorității divine, revolta în care vedem germenul fecund al tuturor mișcărilor de eliberare a omului revoluția. Socialiștii se recunosc unul pe altul prin cuvintele: "În numele celui care a suferit o mare nedreptate". Satan este eternul revoltat, primul liber cugetător și eliberator al omenirii. El îl face pe om să se rușineze de animalica sa ignoranță și ascultare; el îl eliberează, pune pe fruntea sa pecetea libertății și a umanității, îndemnându-l să nu se mai supună și să mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului.
Mihail A. Bakunin în Dumnezeu și statul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea este o virtute divină! Dar Dragostea! Nici cel mai imaculat dintre îngeri nu trebuie să roșească din pricina dragostei! Și când văd sau aud vreun bărbat sau vreo femeie alăturând dragostea de rușine, atunci știu că au minți grosolane și gânduri josnice. Mulți dintre cei care se socotesc rafinați, fie doamne, fie domni, și pe ale căror buze cuvântul "vulgaritate" flutură permanent, nu pot pomeni de "dragoste" fără a-și trăda depravarea înăscută și imbecilă; sunt nesimțitori sunt lași sunt proști! N-au iubit niciodată n-au fost iubiți niciodată! Și în întunecata lor ignoranță hulesc focul viu al vieții adus de un serafim de la un preasfânt altar...
Charlotte Bronte în Shirley, traducere de D. Mazilu
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un semn
Nu vede nimeni că plânge Adevărul,
Că lacrimile lui înoată-n minciună?
Au ajuns de rușine dreptatea și cinstea:
Hoții sunt Regi: hoția-Regină!
Lăcomia se-nalță în vile pompoase,
Pârjolește necinstea gândul curat,
Se umflă în pene ateii!
Se-ndoapă bogatul din lucrul furat!
În cuvinte întoarse se-ascund fariseii
Și gloata-i urmează!
Se chinuie mintea, cea rămasă lucidă,
Să-i înțeleagă;
Nu vede nimeni că arde Pământul,
Că focul se-ntinde, avid, peste noi?
E un semn de-ntrebare din Lumina Divină:
Ori ardem, ori aducem Adevăru-napoi!
poezie de Aneta Timplaru Horghidan
Adăugat de Nairda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am iubit-o mai mult decât orice pe lume. Mai mult decât orice... Nu știam că se poate iubi atât. În sfârșit, eu, în orice caz, credeam că nu sunt... programat să iubesc în felul ăsta. Declarațiile, insomniile, ravagiile pasiunii, toate astea erau bune pentru alții. De altfel, chiar și numai auzul cuvântului pasiune mă făcea să râd. Pasiunea, pasiunea! O plasam undeva între hipnoză și superstiție... Era aproape un cuvânt de rușine în gura mea. Și pe urmă, povestea s-a întors împotriva mea când mă așteptam mai puțtin. Eu... Eu am iubit o femeie. M-am îndrăgostit așa, ca atunci când faci o boală. Fără să vreau, fără să cred, împotriva voinței mele și fără putință să mă apăr după aceea...
Anna Gavalda în O iubeam (2002)
Adăugat de Vâga Claudia
Comentează! | Votează! | Copiază!
A treia noapte când se duse după dânsele, tot pe furiș, rupse o ramură din pădurea cu copacii cei care aveau foile de diamant, și iarăși se făcu freamăt printre frunze, și iarăși surora cea mai mare alină frica surorilor celor mici cu cuvinte liniștitoare. Domnița însă cea mică, nu știu de ce, dară în inima ei se strecură o bucurie ascunsă. În ziua următoare, când găsi rămurica de diamant în mănunchiul de flori, cătă cam pe subt ascuns la argat și-l găsi că nu se prea deosebește de fiii de domni și de împărați. Atât i se păru de drăgălaș. Argatul și dânsul cătă asupra domniței cu ochi galeși, dară tot pe furiș, și o văzu că se tulburase oarecum, se făcu însă că nu pricepe nimic și-și cătă de treabă. Surorile domniței deteră peste dânșii vorbind și râseră de dânsa și luară cu cuvintele cam peste picior. Fata cea mică tăcu și înghiți rușinea. Nu se putea ea mira din destul cum a făcut argatul de le-a descoperit. Ei, vezi, îi intrase în cap că acest flăcău nu poate să fie om prost, deoarece dovedise lucruri ce nici măiestrele nu le știau. Și apoi, adevărul vorbind, boiul lui cel falnic, chipul lui cel bine potrivit și blajin îl arăta cât de colo a nu fi de argat prost. Pe lângă acestea, și înfățișarea, și totul într-însul avea pe vino-ncoace.
Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fascinație
Fericire fii cuminte
hai și dă cu biciu-n mine
or să crape iar cuvinte
păi așa e foarte bine
Hai și dă cu biciu-n mine
că mi-s bun de sac de box
să nu-ți fie zău rușine
am și suflet de inox
Foarte bun ca sac de box
și-or să crape iar cuvinte
ca să-ți facă ție loc
fericire fii cuminte
Hai și dă cu biciul bine
scântei să iasă și rubine
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (21 mai 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Binecuvântat e-acela
Binecuvântat e-acela care-ascultă de chemare
E-nțelege când e vremea și prilejul de-ascultare.
Binecuvântat e-acela care nu se rușinează
Ci-ngenunche și se roagă orișicine ar fi să-l vadă
Binecuvântat e-acela ce are-o inimă umilă
Care pentru cei ce sufăr, simte dragoste, nu silă.
Binecuvântat e-acela ce dă-n veci și-n veac nu cere
Care pentru-a lumii slavă simte scârbă nu plăcere
Binecuvântat e-acela care știe să aline
În tăcere și-n răbdare nestrigatele suspine
Binecuvântat e-acea care umblă-n părtășie
Și e fraților, lumină, dragoste și bucurie
Binecuvântat e-acela care zilnic face bine
Și-n răbdare își adună cel de mâine pentru sine
[...] Citește tot
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toți oamenii care subestimează, sfidează, disprețuiesc, păcătuiesc își iau răsplata pe pământ, doar că unii nu scot niciun cuvânt când sunt îngenuncheați pentru a nu se simți în fața altora rușinați sau ratați.
aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Rânduri pentru carte
(lui Ion Marin Sadoveanu)
Carte
Sora mea cea bună,
Din ce sfântă-mpreunare
Te treziși la mine-n casă
Intr-o noapte fără lună,
Când,
Cu coatele pe masă,
Obsedat de-același veșnic
Și suspect semn de-ntrebare
M-afundam în întuneric,
Ca un muc de lumânare
Intr-un sfeșnic?
Carte
Sora mea-nțeleaptă
Și cuminte,
Spune-mi, cine
Ma sorti frate cu tine
Intr-o noapte fără lună,
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
A trăi armonios reprezintă o chestiune de tact și de sensibilitate, de rațiune, echilibru și permanentă remodelare, o aristocrație a moralității și educației. Dar aceasta e mult prea greu. E mai ușor să trăiești după reguli fixe, decât prin tact și proprie judecată. O moralitate de fier nu e admirabilă, dimpotrivă, e mărturia spaimei în fața vieții, a inabilității de a te descurca. Într-un cuvânt, confuzie, slăbiciune de care ar trebui să ne fie rușine, nu să ne mândrim cu ea.
Aldous Huxley în Viermele lui Spinoza
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dar nu ne da... singurătate...
Motto:
Când vara e aicea iar
Și ne-"nflorește" cerul tot,
Să ne-amintim - o clipă doar -
Și de acei ce... nu mai pot...
Când iarna șuieră haină -
Și-n jurul tău... și-acolo-n tine,
Cui întinzi mâna ta bătrână,
Să-i ceri să-ți dea... un pic de bine?
Privești în jos, cu umilință,
Te rogi să mori, de chin să fugi,
Dar mult prea greaua-ți neputință,
Nu mai răspunde nici la rugi...
Și n-ai un suflet lângă tine,
Să-ți curme jalea c-un cuvânt,
Să-ți ia calvarul de rușine
Și să îl spulbere în vânt...
[...] Citește tot
poezie de Mariana Cruceru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Riposta
Vrei să mă spânzuri, vasăzică?...
Când te-am citit, în adevăr,
Îți dau cuvântul că de frică
Mi s-a zbârlit un fir de păr!
Cum? Ți-a venit așa, deodată,
Netam-nesam?
Păreai un om cu judecată -
La asta nu mă așteptam.
Te-ai supărat și-ți pare rău
Că-s încă viu?
Păcat că ești de la Tazlău,
Păcat că trebuie să-ți scriu!
Dar asta-i datoria mea:
Să dau cu zacherlină-n proști.
Talent avem - o recunoști.
Atunci, păzea!
[...] Citește tot
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Audioteca Citatepedia
Recită: Ramona Doleanu
Textele de mai jos conțin referiri la cuvinte și rușine, dar cu o relevanță mică.
O, om!
O, om, ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui, în scris sau grai
De pilda ce la alții dai,
Căci ea, mereu, spre iad sau rai
Pe mulți o să îndrume.
Ce grijă trebuie să pui
În viața ta în toată,
Căci gândul care-l scrii sau spui
S-a dus... în veci nu-l mai aduni
Și vei culege roada lui
Ori viu, ori mort, odată.
Ai spus o vorbă, vorba ta,
Mergând din gură-n gură,
Va-nveseli sau va-ntrista,
Va curăți sau va-ntina,
Rodind sămânța pusă-n ea
De dragoste sau ură.
Scrii un cuvânt... cuvântul scris
E-un leac sau o otravă,
[...] Citește tot
poezie de Sfântul Ioan Iacob de la Neamț
Adăugat de Laura Stifter
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Paul Ferrini ne conduce cu măiestrie și curaj dincolo de rușine, învinovățire și atașament, înspre rănile noastre și adâncurile iertării de sine. Cuvintele sale trebuie citite în mod obligatoriu de către cei care sunt gata să-și preia responsabilitatea propriei lor vindecări.
citat din John Bradshaw
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să simți culoarea din cuvânt
augustule sunt o poartă spre culoare
cum aș putea să nu văd să nu aud
tulnicele florilor de câmp
cum cântă ele sălbatic și nu au moarte
de câte ori mi s-a-ntâmplat
să zăresc prin secetă ori zăpezi
chipurile rușinate de roșu violaceu ori
griul acela cumplit de trist
în contraste luminoase
cineva a răsfoit tablou după tablou
file de carte cu miros acrilic
prin care am fost ispitită să intru
am trăit povestea unei iubiri maritime
am colindat universul acesta cromatic
am răsfirat pilitură de cuvinte
incredibil cum și-au știut locul
am înțeles că fiecare are culoarea lui după cum
și culoarea are cuvintele ei
augustule mă faci vară mă faci mare și cer
mă las strivită de culorile tale
[...] Citește tot
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre cuvinte și rușine, adresa este: