cuvinte şi tipografie

Bărbat

Te cauţi pe tine însuţi
Peste tot, acum ca şi-n alte dăţi,
Scrutând întunericul şi lumina,
Prin pânze de-oglinzi şi pagini de cărţi,

Unde-ar trebui să se reflecte
Acei ochi ai tăi şi-acel păr,
Acea privire pasionată,-acel râs.

Acesta-i purul adevăr:
Vrei să te vezi, pe tine sau dublura ta,
Slobod, în pahare de argint, limpezi şi reci,
În toate trupurile prin care-ai trecut
Şi trupurile prin care o să treci.

Sticla-i indiferentă, ea nu se dizolvă;
Oglinzile-s sunt nişte pereţi la-îndemână;
Paginile tipărite oferă doar
Cuvinte scrise de o altă mână.

[...] Citeşte tot

poezie de Louise Bogan,1897 – 1970, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vers

Versul nu-i moneda
Ce-o dai în schimbul faimei,
Versul ne e roba
De lucrător în artă.
Versul e talentul,
Raiul şi infernul
Îngrămădite în sensuri
Imposibil de desluşit.
Versul e însuşi sufletul nostru
Tipărit, cu preţul descompunerii,
Căci cu fiecare cuvânt
Eşti din ce în ce mai pustiu
Şi mai gol,
Căci sufletul ţi se transpune
Dureros şi tăcut pe hârtie.
Şi astfel rămâi fără el
Atunci când îţi scrii
Ultimul vers.

poezie de Francesca Buta (14 februarie 2009)
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul MCMLXXIX

Dacă este ceva ce contează acum, în aceste cuvinte groaznice prin care trecem, este
Pauza tipografică dintre titlu şi primul vers, având greutatea unei iubite supărate,
Fiind o pauză necesară, o linişte care depăşeşte cu mult graniţele emoţiilor unui tânăr
Gata să înceapă să îşi intre într-un rol care va deveni, cu timpul, rutină în iubirea-i.

Şi ce mai contează după aceea, în corpul poeziei care, iacă, se târăşte, este încăpăţânarea
De a scrie în strofe a câte patru versuri pentru a da, intenţionat, falsa impresie la prima
Vedere a cititorului că această poezie este scrisă în vers clasic, mai mult, că este un sonet
În care se vorbeşte redundant, deci liniştitor, despre iubire şi nu numai despre iubire.

(Aici cititorul face o lungă speculaţie legată de titlu şi aşa mai departe). În continuare
este de urmărit greutatea scriitorului (să nu-i zicem poet până nu cântă iar cocoşul)
de a menţine vie atenţia cititorului, fie el unul avizat, în acest timp al poeziei de faţă;
este greutatea de a-l face să priceapă că se desface în faţa lui actul scrierii resort cu resort.

Orice cuvânt desfăcut aici, mânjit cu vaselină pentru a funcţiona mecanismul întregului,
este o armă în sine; şi iată cum datorită punctului în care s-a ajuns poezia devine
banală, redundantă (s-a mai folosit acest cuvânt aici), falsă deloc liniştitoare şi nu doar cea de faţă.

sonet de Ştefan Ciobanu
Adăugat de Ştefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am izolat în locul cel mai frumos din lume

pandemia m-a surprins în inima ta
virusul iubirii se preumbla voios prin mine
vorbea cu glas prefăcut
nici nu mai ştiu de ce
plecasem grăbită cu primul gând
la bagaje de mână doar ceva poezie şi
ultimul volum tipărit
voind să ţi-l dăruiesc faţă în faţă

ba da îmi amintesc
trebuia să discutăm despre tranzacţia de umanitate
cum ceea ce citeşti pe chipul unui om
la aceeaşi masă
când totul se transmite prin genunchii lipiţi dedesubt
nu se confundă cu ceea ce ţi se pare că vezi printr-un ecran
decisesem acest zbor cu inima
ajunsesem cu capul în nori la acea clipă cerul plesnea de albastru
iar aştrii se pitulau când după lună când după aripa inimii mele

de atunci mă alimentez cu firea ta

[...] Citeşte tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brăţară nopţilor

Acum în tipografii maşinile dorm ca nişte peşti uriaşi
Prin ferestrele înalte noaptea îşi scutură sacii cu făină albastră
Şi curelele stau nemişcate ca nişte panglici ale tăcerii
Noaptea a pus lacătul ei nevăzut peste roţile care au vânturat glasul veacului
Noaptea a neclintit aceste batoze ale gândului
A legat în căpiţe grâul pentru legănarea ochiului
A oprit împreunarea literelor fulgerând ca solzii
Şi toată sala maşinilor e un muzeu cu monştrii marini
Ca un brâu sulul de hârtie pentru cingătoarea visului
Visul atinge cu o melodie urechea frunzelor
Şi pupile rotativele se dilată în orbita nopţilor
Fluture plumbul şi-a lăsat polenul pe degetele zeţarului

La ora închipuită umerii lui nu se mai apleacă peste oglinda cuvântului

El trezeşte dangătul care doarme în clopotul apusului
El ca o lampa desenează în unghere conturul cântecului
Ca vegetale metalele primesc clorofila cernelei
îmi place vuietul roţilor ca o procesiune de cascade
Foile se sărută

[...] Citeşte tot

poezie de Ilarie Voronca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catargul

Catargul colorat cu vise înfloreşte pe ochiul crud al mării.

Ne–am prins catarg pe suflet, gigantic, cât o mare,
al vieţii fără moarte ce–şi lasă în urmă un gând.
Din cremene şi rouă ne–am tipărit sub soare
un descântec de lumină, verde şi rotund.

Ne–am prins izvorul ierbii de vârful unei aripi,
puterea unei pietre ce ne–a pătruns în os.
Ne hrănim din vânt, din păsări şi din greieri,
din coardă de vioară, dintr–un nuc umbros.

Ne–am prins zăpezi pe umeri şi munţi de stele în şoapte,
fiecare zi, ploi de flăcări vii.
Tulpini de anemone cu gust de mere coapte,
buza unei note, puterea de a fi.

Ne–am prins înaltul şi adâncul, romburi şi pătrate,
geometrii de vise, timpul care geme.
Imperii ce răsfaţă drumuri neumblate

[...] Citeşte tot

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcurs

ziua care începe
în dreptul paginii proaspăt tipărite
face înconjurul meu... mâna asta de culori
umplută cu fluturi hormonali speriaţi vii

ignor sentimentul flatării
acea împingere perfidă din realitate
asemenea unor mici invazii
susceptibile să vindece
păstrez emoţiile în palmă

domestic mă întreb
dacă nu am lăsat
uşa descuiată
ceva pe foc
vreo lumină stinsă

acopăr problematica feminină
cu rochie amplă-n semiobscuritate

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nobodiness menhir

Veioza luminând serafic filele văratice ale amurgului
Biped distilând mila din ciorchinii lacrimilor
Inspiraţie fugitivă (...)
Culori necontinuate de nimeni pe cenuşii pânze acoperite de praf
Poate doar albastrul fiecărei înserări licărind în negrul frunzelor
Vopseaua abajurului aerodinamic reflectându-mă
(...)
Happening iniţatic desenându-mi o ideogramă pe faţă
Pe birou rămurele de busuioc şi pete de culoare
Câteva piese de jazz incandescente precum steagul Revoluţiei franceze
Când nu ne mai rămâne nimic muzica ne inundă urechile
Unghie înnegrită de uşa tramvaiului radioul devenit lichid
Litere carolingiene acoperind hârtia ruptă a curburii becului
Reflectoare holbate peste iarnă în oraşul devenit ceaţă şi întuneric
Statui înţepenite hierofantic printre oglinzi
Bronz acoperit cu tatuaje de oxid pe chip
Muze gracile însufleţind templele în paragină
Singurătate totemică strălucind în stelele duble ale privirii omului
Din faruri rotunde efemer ţâşnesc fascicole verzi
În intersecţia năclăită de noapte

[...] Citeşte tot

poezie de Felix-Gelu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precursorii şi urmaşii (O schiţare în versuri a istoriei literaturii române)

EXISTĂ O "ISTORIE A LITERATURII ROMÂNE DE LA ÎNCEPUTURI PÂNĂ AZI", SCRISĂ ÎN VERSURI DE PROF. CRISTIAN PETRU BĂLAN? Nicidecum, dar există o simplă schiţare a ei, expusă în numeroase strofe nepretenţioase, scrise pe înţelesul tuturor şi trecând foarte pe scurt în revistă aproape întreaga literatură română, cu prezentarea principalilor scriitori. Este, deci, o premieră absolută, deoarece, în nicio altă ţară din lume nu s-a mai încercat un asemenea experiment concentrat. Evident, scopul scrierii de faţă este să stimuleze cititorii ca să consulte istoriile literaturii române, deoarece mulţi dintre ei nu au avut norocul să cunoască întru totul aceste amănunte culturale de importanţă naţională, prezentate însă pe scurt, nume cu care trebuie să ne mândrim.

Arhitecţii de cuvinte, de verb-scris compozitori,
Sculptori de splendori în fraze, ce le zicem scriitori,
Ingineri ce modelează sufletele omeneşti,
S-au născut, trimişi de ceruri, şi pe plaiuri româneşti.

Prima scriere-n română e-a lui NEACŞU; alta nu-i.
I-o trimise lui Hans Benkner, judele Braşovului.
Anul scrierii e vechi, dar e-un mare act: Străbunul!
Era-un an cu cifra cinşpe şi sfârşea cu douăşunu...

"Dau ştire Domniei tale cum că eu am auzit
Că-mpăratul turc şi Mehmet din Sofia au pornit..."
Aşa scrise NEACŞU LUPU într-o limbă foarte clară,
Semn că şi mai vechi sunt texte româneşti care-o s-apară.

Iar de-atunci un val de scrieri, de mari cronici, de noi cărţi,
Apărură-n largul ţării, cât poţi urmări pe hărţi.
Ştim din şcoli de codici sfinte, de psaltiri, precum SCHEIANĂ,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Virtualul mărţişor, dăruit cu dor, scumpului meu cititor

Virtuale mărţişoare, cadouri am dat
Într-o zi cu soare, până pe-nserat.
Rămâne anul următor, să mai dăruiesc
Tot aşa... un mărţişor, dar să-l tipăresc:
- Uite câte mărţişoare; cumpără-mi un mărţişor
Aş dori această floare, sau un porcuşor...?
- Lasă-mă să mă gândesc, ştii că sunt zgârcit
Un cadou îţi dăruiesc, cred că l-am zărit...
- La ce esti un zgârcioman, ia-mi un lănţişor?
Mai trece un an, şi poate că mor.
- Aoleu, ce rea mai eşti, nu-ţi mai iau cadou!
Râzi, şi vrei să mă prosteşti, şi gândeşti că-s bou?
- Tare prosticel mai eşti, eşti tare zgârcit
Într-o zi, mă părăseşti, şi nu-mi eşti iubit?
- Sunt iubit, dar nu sunt prost, nu mă cicăli!
O să ne facem un rost, şi ne vom iubi!
- Râdeam, uite, de-un... băiat, poate că îl ştii,
Dă cu banii, şi e beat, vorbeşte prostii...?
- Orbească, cine îl ştie, este-un beţivan
Râde, de a lui prostie, este un golan!

[...] Citeşte tot

poezie de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (22 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!