cuvinte şi verb

Poetul

Poetul
este conjugarea
verbului "a cânta"
la trecut
prezent
şi viitor
este o reflecţie metaforică
venită din peştera sufletului
izvorul cuvintelor
decantate în rime
şi-n aşternuturi albe
pentru încântarea
inimilor devoratoare
de frumos.

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursitoarele

Stau nevăzute, şi-n graiul păstorilor
murmură cântec de leagăn. Dar când
Patria însăşi se naşte – şi-aceasta
întruna se-ntâmplă, şi-n taină –

ce fel de limbă vorbesc Ursitoarele?
Miezul e-n fruct, şi gustării menit;
sâmburii, însă, ţărânii: căci numai
atunci – voievod care-şi ţine

ţara şi oamenii-n crengi, – ridica-se-va
tânărul pom. Tot aşa, când vorbim,
carnea cuvintelor noastre-i plăcere,
se mistuie-n gură. Dar cine,

spuneţi-mi! zvârle în ţarină sâmburii
limbii – să crească un grai mai curat,
singurul care, rostit, primeneşte,
şi ţine-n rostire poporul?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostul pământului

În direcţia vântului,
Verbul tresare,
În tremurare -
Taina Cuvântului!

E Ora cântului,
În Cer şi-n Mare,
În direcţia vântului,
În distilare...

Focul avântului,
Vers şi mirare
Cânt şi-alinare -
Rostul pământului,

În direcţia vântului...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Noi nu ştim însă şi cuvintele au disputele şi animozităţile lor ce depăşesc spectrul justiţiarul verb..
bunăoară... nu poţi îngrădi între cuvintele "apă" şi "necaz" cuvântul "cald"...
Să zic..

În apă caldă necazul nu este necaz
nici din apă căldura necazului
nu scoate apă caldă necazului...

în acest caz
vedem o întipărire a căldurii cu apa şi nu cu necazul
şi anume mai degrabă cu cuvântul
"blană"...

Blană caldă-n apă
de blănos căldură-n apă
curge călduroasă blană
care crapă...

Aici cuvintele dezvoltă şi nasc cuvinte.
Ele devin cuvintele facerii

[...] Citeşte tot

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În satul ăsta viu se răstignesc poeţii

clepsidrele se sparg
ţărâna e albastră
iar norii strigă ploaia
şi se-nrudesc cu frigul
poeţii stau pe cruce
cuvintele se scurg
pe lemnul disperării
în toiul dimineţii
şi zboară porumbeii
cu albul deznădejdii
trasând cu aripi grele
mici cercuri sângerii

mă credeţi pe cuvânt
că nici Isus nu poate
prin verbul reîncarnat
să lege cu o sfoară
durerile ce-apasă
în satul viu pe unde
poeţii gustă zilnic

[...] Citeşte tot

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara în burta unei feline

Se-aud tuşind poeţii în peştera cuvântului
pe zi ce trece verbele din ouă
se sparg pocnind în fierberea de rouă
morile vântului
scăldate în catrene
schimonosite valuri cu catarg
copacii pasc din toamnă prin bărbile de lene
cotoiul ce aleargă prin valuri către larg...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cuvânt

Cât fals este-n enunţul "de cuvânt",
Cu aluzie la cel ce îl respectă;
Cum leac la rana ce-i infectă
Şi leacu-i doar o vorbă, legământ!

Căci nu cuvânt, golit de sensuri, e zălog,
Doar fapta ce-i urmează-i -dacă este,
În ziua când cuvânt este-o poveste,
Pentru naivi-... minciună-n epilog!

Zboară cuvintele-n eter cum anestezic
Pentru dureri avute, împărtăşite
La popi diverşi, fără sutană, cu vrăjitorite
Clinciuri în bule de cristal... Este pandemic!

Şi fapte-i drept că le urmează apoi,
Dar nu purced cuvântului ce-i dat
-Cu bună ştiinţă întors, tot amânat, uitat-
Doar plasture pe abcesul de buboi!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metafizica verbului

Într-un fel cuvintele trebuie aşezate exact
acolo unde se aşază cuvintele
oaia la lup
muntele la cer
câinele la stăpân
păpădia la suflu
morţii la pomană..
Într-un fel cuvintele vorbesc despre noi
mai mult decât vorbim noi despre ele
Ele mor odată cu noi
Şi se nasc odată cu ele!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec fără cuvinte

Nepereche luceafărul
mângâie cu raze reci
fecioarele pământului,

în ţesătura nopţii de vară
stelele mocnesc de invidie,

când se topeşte lumina
de iubire în inimi,
în piept se închide
verbul nescris.

Cântec fără cuvinte

ne lasă în rugă
cu genunchii pe piatră
şi ea rece.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toamna în priviri

iubirea ta este poemul

în care toate verbele sunt

un singur şi atotcuprinzător cuvânt,

ne înghite pe amândoi

cu deşertăciunea lumii,

lasă despletite toamnele,

sărutul astrului

ne soarbe trupurile goale,

ploile ne cresc pe umeri aripi

cu care sfâsiem tăcerea pădurii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vatră de dor

Inima fură pulberea
Nemărginirii stelelor,
Sărutul nostru apropie
Vraja de buzele verbelor.

Dorul cuvintelor dulci
Miroase a clisă-n poezie,
Rimele-s zidite-n oase
De cruci, de iasomie.

Sărutul limpezeşte clipa,
Inima se zbenguie-n zbor,
Sub aripă munţii şi marea
Rămân o vatră de dor!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exersând admiraţii

atingerile calde amplifică fiori
toate par normale şi fireşti
iubirea topeşte gheţuri şi ninsori
aleanuri de mătase depănate-n poveşti.

trăiesc explozii de lumină şi culoare
visul primăvăratec mă umple de vrajă
romantismul sufletului creşte ia amploare
vegheat de stelele ce stau de strajă.

şlefuiesc cuvintele ca pe diamante
secunde animate în inimă pulsează
fredonează rapsodii andante, andante
să-mbogăţească deşertul cu o oază.

exersez admiraţii pentru naturi superbe
scot aburi albaşti din cuvinte şi verbe.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magul

Noaptea este martorul iubirii noastre,
Ea nu poate fi prinsă între coperţi,
Nici între cuvinte cu iz de cerneală,
Ea este torţă aprinsă din inimile noastre,
Un ADN universal, unic, risipit pe cerul cuvintelor.
Am să tot privesc viitorul ca pe felinar veşnic aprins.
Doar magul prins între vitralii ne zâmbeşte cu lacrima lui roz,
Cu verbe rostogolindu-se pe chipul iluminat,
Iar iarba din altare ne cuvântă,
Copii o să ne-ncânte cu dulceaţa gurii lor,
Iubirii îi vor aprinde felinare,
Istoria nu poate fi decât o martoră fidelă a vieţii.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia din parc

umblă prin cap din neuron
în neuron plimbată de zvelte
picioare goale de femei graffiti
se-ntoarce la mine cu regret
o scriu pe telefonul mobil
cu degetul rece grăbit să prind
toate verbele ce-mi vin pe limbă
ţin dinţii strânşi şi respir greu
printre cuvinte contemplând
limita cititorului în stele

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maximala stare

Am scris din inimă/ fără contra-puncte,
până
m-a durut verbul din cuvinte.
Nu ştiu cum să-ţi scriu să mă-nţelegi/
Iubesc inima ta infinită
şi cad peste ea istovită/
fără glas
(am uitat punctuaţia),
unde punctul să fi rămas?

În locul punctului, îmi zic,
ar durea mai puţin
trei puncte.
Punctul,
când să-l pun, cum şi unde?
Adevăratul punct
relevă,
ori ascunde?

Să pun trei puncte, să mă piardă în posibil,

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cui prodest?

În
uterul
abundenţei
înnobilat cu lotuşi,
starea de fapt e anomia –
sub falduri
de purpură
zorii de zi
lăcrimând
pe pământ v e ş n i c i a.
Cui ar folosi poezia?!

Prin magia cuvintelor
îmi construiesc umila mea aventură
în ordinea cosmică.

Să vrei să fii poet universal –
în jilţul tău de gânduri visând voievodal,
nu-i deloc o dorinţă deşartă sau josnică.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul cu un vultur în deget poezie

[chei spre nemurire]

mâna arcaşului
degetul de rubin al vidului
verbul a fi struneşte aprig coarda vieţii
inima ţipă
dezgolită de pleoape

în oasele mele vulturii îşi înghit morţile
cu o foame uscată

priveşte
îndărătul lui
ochiul sferic tatuează zboruri pe văzduhuri ardente

limba mea
pârjoleşte cuvintele

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din limbile ce atârnau în cer

Se clătina o casă,
se clătinau două case, o mie de case:
oamenii îşi sforăiau nopţile
ca nişte simfonii pline de ei.
Soarele i-a uitat
prin burţile ce nu mai ştiau
să iubească.

Astăzi doar luna le clăteşte
visele cu smoală
şi fiecare stea aruncă
o limbă de şarpe
să le culeagă
din orbite lacrimile umflate
cu pompa.

Noi suntem aici, acum,
şi nu mai putem
înghiţi verbele şoptite
într-o ureche, mirosind a greşeală.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa (2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce culorile te privesc de aproape...

Să cânte ploaia peste noi! Să cânte.
O simt goală, cântă–ntr–una.
De braţul ei luna se ţine.
Cântec te strig, cântec ai nume.

Să cânte păsările în noi! Să zboare.
Ultimul tren răstoarnă stele aprinse.
Miroase a foşnet de iarbă în palme
Când râde cu toată gura cuvântul.

Să cânte pereţii când se trezeşte tăcerea! Să audă.
La atingerea ta lumina zâmbeşte,
Tremură, respiră cu ochii limpezi.
Din trupul tău viaţa – mi citeşte!

Să cânte frumosul înainte de gând! Să vină.
Ar crede că glonţul aleargă să – şi soarbă cadenţa.
Verbe conjugate în iubire, cântec în mine.
La tine în plete o literă îşi îmbracă nuanţa.

[...] Citeşte tot

cântec, versuri de David Ionel Romulus (1 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea aceea

Am deschis cartea la pagina unu.
Lumina amestecată cu verbele
Formau un curcubeu
Ce se instalase pe altarul magiei.
Ceva unic...
Pluteau cuvintele înspre plus infinit
Şi cerneala nu mai era albastră.
O ascundeau petale de lumină
Şi zâmbete de vise.
Fluturii plateau cu aripile îndoite în "V"
Dar frângerea lor era mângâietoare de suflet...
Încărcau polen de stele
În cofe de vise.
Aprindeţi lumina cerului
Şi scrieţi pe portativul lui,
Cu al sufletului condei,
Cuvinte frumoase
Pentru pruncii părăsiţi de părinţi,
Pentru părinţii părăsiţi de copii,
Pentru durerea şi neputinţa fiecărui muritor!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!