deşert şi religie

Ne amintim

Ne amintim
cum au trecut
trenurile
maşinile
tirurile
paşi&mângâieri

Ne amintim
de un deşert
de o sete
de un fulg de nisip
cârduri&aprinderi

Ne amintim
laţi pe o canapea
straturi de trupuri
stâlpi de telegraf
între două capete

Ne amintim

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisicile

Savanţi severi, plecaţi pe luneta planetară,
Ca şi amanţi frenetici, când vârsta li-e-n declin,
Iubesc voinica, blânda pisică din cămin,
Ca ei de rebegită, ca ei de sedentară.

Prietene ştiinţei şi voluptăţii vii,
Ele iubesc tăcerea şi-au spaimă de tenebre;
Le-ar folosi şi Iadul la cursele-i funebre,
De şi-ar pleca trufia felină spre-a servi.

Visând, ele s-aşază în nobilă ţinută,
Ca sfincşii ce-n deşerturi contemplă zarea mută,
Sau dorm în pacea nopţii şi-a visului etern;

Le luce magic coapsa de scînteieri mobile,
Şi pulberi, ca nisipuri de aur ce se cern,
Le scapără prin stranii şi mistice pupile.

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candela de toamna

patru ani am călărit alături de sfinţi decapitaţi între un oraş sfânt şi o iubire interzisă,
orele mi s-au părut fără de sfârşit,
minutele ţi-au săpat morminte în sângele meu otrăvit de atâta aşteptare.
şacalii deşertului au încercat să îmi trimită sufletul în iad
dar eu mi-am acoperit durerea cu semnul întors al mantiei albe
şi am mers mai departe.

am şchiopătat doar în faţa focului sacru.
acolo genunchii s-au frânt în cea mai frumoasă rugăciune din lume.
îngerii mi-au biciuit credinţa cu cravaşe de lumină şi cuvinte însângerate,
durerea mi-a închis ochii şi mi-a deschis braţele,
în numele Tău.

apoi a venit toamna
iar Johannes Larmenius
a reaprins candela de argint.

poezie de Eduard Dorneanu (28 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu afirmi că ar trebui să am si eu o religie, că un om fără religie e un om fără "Dumnezeu"! Ok, atunci te întreb la rândul meu, oare ce religie avea Buddha, dar Profetul, dar IIsus? Oare nu cumva toţi aceşti oameni au încercat să ne redea libertăţii salvându-ne din ghearele oricărei religii? Poate că ceea ce ne-a învăţat toţi aceşti înţelepţi şi eliberaţi este că Dumnezeu, Sinele, Vidul nu poate fi monopolul nici unei religii, nici unei persoane sau grup extremist. Religiile sunt foarte utile celor care sunt îndrăgostiţi de dezbateri spirituale lungi şi sterile, dar nu acelora care vor să-l realizeze direct pe Dumnezeu. Orice religie porneşte de la o premisă falsă, şi exact această premisă face ca orice religie să fie servită ca deşert la masa timpului, adică să aibă început şi sfârşit. Premisa falsă despre care vorbesc este aceea că pentru a avea nevoie de o religie, condiţia falsă este să te fi desprins mai întâi de Dumnezeu, iar dacă o să îmi spui că nu eşti desprins, care ar mai fi atunci scopul religiei tale?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertul mi-e o lume

Deşertul mi-e o lume, cu chipul tău de faţă,
Şi lumea mi-e deşertă când vei să nu trăiesc.
În tine mi-am speranţa, în tine am viaţă,
Şi fără tine toate sunt negre, le urăsc;
Dar mi-eşti etern de faţă, ş-etern sunt fericit.

De sunt în adunare şi saltă veselia,
Când danţul se răpede pe pasuri de zefir,
Când nimfe trec, aleargă, aleargă bucuria,
De eşti ori nu cu mine, te-aduce-al meu delir
Şi eşti etern în minte-mi, ş-etern sunt fericit.

Ş-atuncea, ca un geniu, ca vie zeitate,
Cu păru-ţi cel de aur în unde resfirat,
Într-o mulţime rece, faci pieptul meu a bate;
Prin ceruri zbor atuncea, şi raiul am aflat,
Şi mi-eşti etern de faţă, ş-etern sunt fericit.

poezie clasică de Cezar Bolliac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

New York

New York este un oraş de înălţimi geometrice, un deşert încremenit de grilaje şi zăbrele, un infern de abstracţiune verzuie sub un cer întins, o adevărată metropolă din care omul este absent tocmai prin înghesuirea sa.

definiţie de Roland Barthes
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ziseră şi făcură. Se gătiră de drum, îşi luară fiecare desăguţa d-a umeri, în care baba puse pe fund basmaua bărbatului ei, iară unchiaşul ştergarul cel vărgăţel al neveste-sei, şi apucară unul spre răsărit, iară altul spre apus. Nouă zile şi nouă nopţi se duseră, se duseră, şi iară se duseră. Întrebară şi pe bun şi pe rău, pe mare şi pe mic ce ar face ei ca să poată avea un copil. Ceea ce le spuseră să facă ei răspunseră că au tot făcut, dară în deşert. Ei căutau să le spuie cineva altceva, ce nu ştiau ei, dară nu-şi găsiră omul. A zecea zi sculându-se unchiaşul, ieşi afară să se spele, ca să pornească la drum mai departe. Când luă ştergarul să se şteargă pe ochi, ce să vază? Trei picături de sânge pe dânsul. El îşi zise: "Trebuie să mă întorc acasă, căci Dumnezeu ştie ce va fi păţit baba mea." Întinse unchiaşul la drum. Nu mai căuta nici de mâncare, nici de odihnă, şi se întoarse acasă cum plecase.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roma

Un plânset m-a ajuns pe câmpia cea mare
"O, Romă! Tu nu mai eşti Roma cea veche"
Aşa cânta păstorul de porci, trecând călare.

Sub fumuri albăstrui, în faţa mea - obscure
Sub Apenini - lungi şiruri de palate,
Imensa catedrală, cea fără de pereche.

Iar dincolo e ţărmul - pe valuri înspumate
Mulţime de corăbii - a lebedelor turmă,
Căzută-n letargie sub ziduri măcinate.

Şi m-a cuprins un plâns, văzând în urmă
Al dimineţii vânt, cum leagănă şi-nşiră
Corăbii - lanţ de suflete, ce-n zări se curmă.

Şi mă-mpietrise teama, când pieriră
Ai valurilor îngeri - şi am rămas doar eu
Cu Roma ce se surpă - eu, singur, cu-a mea liră.

[...] Citeşte tot

poezie de Juliusz Slowacki din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesor la examen

Copil fiind, am pregătit întrebările pentru un examen.
Testul era atât de simplu
că nu aveam cum să nu-l trec.

Întrebare 1: Descrieţi gustul Lunii.

Are gustul Creaţiei, am scris,
are aroma luminilor stelare.

Întrebare 2: Care este culoarea Iubirii?

Iubirea are culoarea apei găsite
de un om însetat, rătăcit în deşert, am scris.

Întrebare 3: De ce se topesc fulgii de nea?

Am scris: pentru că ei cad
pe limba caldă a lui Dumnezeu.

Mai erau acolo şi alte întrebări,

[...] Citeşte tot

poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se nasc pereţi

se nasc pereţi din goluri care dor
umpluţi din adânc cu nopţi informe
ecouri vibrează ca un prohod
şi rup tăcerea mistică a lunii

o neîmpăcare cu starea aceea de negru
miezului de noapte
străbate sfera mea atârnată în acelaşi loc

acelaşi aer plimbă formele nemişcării
şi setea tulburată de
imaginea frunzei ce curge prin vene

deşertul fumegă şi verbul pleacă dincolo de orizont
descriind fără restrişte luciri din iad şi rai
turnând etern în ziua de mâine

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune înainte de naştere

Nu-s încă născut; ascultaţi-mă –
Nu lăsaţi liliecii însetaţi de sânge, şobolanii,
nevăstuicile sau vârcolacii să se-apropie de mine.

Nu-s încă născut; consolaţi-mă –
Mi-e teamă că rasa umană mă va-întemniţa-între ziduri înalte,
mă va amorţi cu droguri tari, mă va-înşela cu minciuni ispititoare,
mă va chinui-n camere de tortură, mă va-îmbăia-n sânge.

Nu-s încă născut; aveţi grijă de apa-n care voi fi scăldat,
de iarba prin care voi trece, de copacii cu care voi vorbi,
de cerul care-mi va cânta, de păsările şi de lumina
din spatele gândurilor mele care-mi vor conduce paşii.

Nu-s încă născut; iertaţi-mă
pentru păcatele pe care le va săvârşi lumea prin mine,
pentru cuvintele mele care vorbesc despre mine,
pentru gândurile mele care mă judecă,
pentru trădarea comisă de trădătorul de lângă mine,
pentru vieţile pierdute când lumea ucide prin mâinile mele,

[...] Citeşte tot

poezie de Louis MacNeice, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia, loc de taină..

Se întâmplă câteodată, din mine să mă desprind şi-ntr-o altă lume pură, cer şi stele să cuprind...
Este o secundă rară, când tăcerea-şi face cuib chiar şi-n iad şi rai şi-n tine, cu sfială mă încuib...
Gândurile fug departe şi golită de-ndoieli iau cuvintele de mână, să cădem la învoieli...
Nu negociem vreo plată şi nu facem niciun schimb, doar le pun în versuri nude şi le-nnobilez c-un nimb...
În poeme violete le ascund de cnut şi corbi, să le dăruiesc lumină celor ce s-au născut orbi...
În buchetele albastre, versurile înfloresc, le adăp cu-nflăcărare, să ştie că le iubesc...
Se întâmplă câteodată, tot mai des şi mai alert, să mă plimb prin poezie... mi-e morgană în deşert...
Şi mi-e loc de rugăciune şi de taină ca-ntr-un schit, unde îmi dezbrac veşmântu-n care am păcătuit...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rapsodia iubirii

fără iubire nimeni nu poate trăi
ea face din viaţă un sublim spectacol
ea este precum steaua din zori de zi
lumina-ncununată cu timpi de miracol.

fără iubire doar disperarea creşte
ca un deşert cu relief vitreg rigid
nimic din romantism nu mă opreşte
să cred că Dumnezeu are suflet candid.

fără iubire viaţa ar fi iad imens
florile nu ar putea să înflorească
n-ar mai fi prunci ci doar un dor imens
natalitatea-n lume nu ar putea să crească.

fără iubire cerul ar fi un întuneric dens
şi Dumnezeu n-ar vrea să ne mai preţuiască.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desenând piruete

în savane sau stepe
râd în faţa soarelui
habar nu am de ce am fost
lăsat de dumnezeu aici
vreau să ajung în rai
te rog nu mă lăsa
acum vorbesc zulu şi xhosa
mă învârt ca o balerină
caut ceva greu de definit
o formă deosebită
vreau să mă salveze dumnezeu
trebuie să ajung în rai
să vorbesc limba îngerilor
desenez pete de culoare
pe fluviul orange în altă zi
simt că locul meu nu e aici
în deşertul kalahari
dacă mă părăseşti şi azi
o să mă vindece un sangomas
care îmbină muti cu creştinismul

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram aici

când mă îndepărtez
de maluri
ochiul atinge largul pământului

atâtea rigori
şi nicio scară pe care să urce
mama natură

încă mă caută
pe taigaua din mine
cu rădăcini până la glezna
întunericului
care mă calcă în picioare
până mă bătătoreşte
aproape de tine

acum te caut şi eu
prin deşertul fierbinte
al infernului

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acela să mă judece

Cine mi-a potrivit cu stimă în inima stinsă,
rima versurilor ce-mi ardeau amarul din suflet,
Cine-şi legăna arcuşul pe vioara pasiunilor mele
mângâind-mi sufletul ce-şi tăia suflarea în strunele ei,
Cine-a crezut în mine şi mi-a pus un umăr sub inimă
când sufletu-mi ceda sub ascunse şi aspre poveri,
Cine mi-a cunoscut şi mi-a măsurat atent dimineţile
în care sufletul pustiit nu mi se mai putea trezi,
Cine mi-a îngenuncheat discret şi-n surdină nopţile
În care visele-mi prăpăstuiau pe deplin conştiinţa,
Cine-mi limpezea în foc şi în dragoste cunoştinţa
de relicvele ce-mi tulburau neînduplecate cugetul,
Cine mi-a vegheat îndeaproape căile primejdioase
pe care sufletul mi le torcea dintr-o soartă străină,
Cine m-a ocrotit şi m-a ferit de prăpăstiile morţii
care-mi pândeau cu lăcomie paşii pe cărările vieţii,
Cine mi-a astupat toate gropile acelea adânci
care-mi pândeau fără saţ paşii inimii în viaţă,
Cine mi-a oblojit toate rănile, când zăceam sleit
de loviturile imprevizibile ale tâlharilor din văzduh,

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Cătălin Dunca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colţ de fum

Aici nu există nici un loc sigur în care copilăria să-şi lege încălţările.
Pe trotuare strălucesc doar floarea desculţă a asfaltului şi unghiile murdare
ale sărăciei, coruri de urină blestemând hainele uzate ale prezentului,
cu mâinile pe steagul atroce care nu există.
În umbra oarbă a mesei, această demenţă bucăţită, fără de care uitate sunt
catastrofele, acele pietre din inima geografiei.
Fum dens, de uleiuri îmbătătoare şi altare cu rugăciuni de foc.
Calendarul arde cu un strigăt de fulgi strălucitori.
Pulsează nevinovăţia imposibilă, cu ochii larg deschişi, precum o uşă.
Cine are de fapt timp să viseze sub streaşina acoperişului?
Cel care vrea să se salvezee tot timpul în trecere.(Rana este demenţială
ca un deşert de ţipete. Nu există şine curate sub trenuri de urlete întunecate,
nici atât de multe traverse pentru a susţine bezna.)
Cineva trebuie să cultive lipitori pentru a-şi vindeca propriul delir.
Din copilăria mea am văzut exilul şi pini de îmbrăţişări înnegrite.
Ţara a fost întotdeauna un foc de pulsaţii sinistre. (Este o dulceaţă intangibilă din cauza prea multului delir, totuşi, mulţi întind mâna spre farfurie.)
Unii suferă tremurături orgasmice.
Unii spun poveşti amuzante despre cadavre.
Unii lasă să se ivească zorii în cumpăna roşie.
În prezenţa mea, un copil se agaţă de pantofii lui, doar în caz că...

poezie de Andre Cruchaga, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustnicul

I
Muntele Golgota. Întuneric. Un soare mic se vede
sângeriu prin pâclă deasă. Pe-o stâncă şade Lucifer
cu aripi de liliac, cu ochii luminoşi de fosfor. Priveşte
neclintit parcă ar asculta ceva-n tăcere.

LUCIFER

Nu s-aude-n larg decât mişcarea
pământului prin lume.

Cu aripile sprijinite-n pietre-aştept
de-un veac aici.
Când am urcat cărarea
părea că duc în spate-o cruce grea,
şi spini ce atârnau în aer mă-nţepau pe frunte.

Dacă semnele nu mint,
călcâile îmi odihnesc
pe stâncile spânzurătorilor.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nave

Sunt religios.
La fel de religios ca vântul sau ca foarfecele.
Furnica este religioasă, florile sunt roşii.
Nu vreau să mor. Nu-mi pasă dacă-ar fi să mor acum.
Sunt mai religios decât praful din deşert.
Gura unui copil este rotundă. Ochii mei sunt
un lichid dulce, curgând înfrigurat.
Uneori am impresia că am copt urzici, deşi
n-am făcut-o. Uneori cred că-s un nenorocit,
deşi nu sunt.
Sunt religios.
Voi arunca un butoi în râu.
Dacă albinele năvălesc spre faţa mea, le alung
cu mâna şi văd iarăşi.
Nu mă supăr.
Sufletul presează precum gloatele-n poartă.
Când o să mor, vitele vor paşte ca şi acum.
Casele vor sclipi ca şi acum.

poezie de Tomaž Šalamun, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârfuri de sarcină

la cine se închină o femeie care nu
crede că fiul lui dumnezeu este şi fiul său? la
cine se dă pe mai departe iubită în clipuri şi cântece
femeia lipsită de perspectivă? cine e omul
cu ani
care o va duce-n egiptul de vis care umple
cu piramide păgâne de toate mărimile re
clamele cu vârfuri de sarcină lepădate din pântece
la prima atingere milimetrică a deşertului?

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!