devenire şi relativitate

Hrana cea de taină

Sunt zile care-şi strigă-n nopţi de dor
Concretul într-o lume relativă,
Din viaţa care spune tuturor,
Că nici o moarte nu-i definitivă.

Eternul celor mai temeinice nereguli
Ori adevăr ce crede spre a şti,
Excepţii noi născute printre reguli
Călcate din ştiinţa de-a greşi.

Sunt lacrimile-ncredinţate pernei
În remuşcarea nopţilor, târziu
Cuvântul pur la mila balivernei,
Tăcerilor ce strigă în pustiu.

Sunt ordine şi haos şi fapte ne-mplinite
Între repere sacre de scepticii creduli,
Singurătăţi ce speră finite infinite
Ori ceea ce-i disperă pe-ai disciplinei uli.

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din Oceanul Conştiinţei Fără De Formă, la fel ca oricare creaţie, răsar gândurile care pornesc în călătoria lor de experimentare şi de cunoaştere de Sine. Aceste gânduri sunt ca nişte bule care se dezlipesc de Ocean, luându-şi zborul prin teritoriul relativ al lumii manifestate. Din moment ce gândul s-a despărţit de Ocean, acesta priveşte în jurul său şi vede alte forme separate, care sunt şi ele în propria călătorie de cunoaştere de Sine. Şi, pentru a-şi determina forma şi pentru a se diferenţia de celelalte forme, gândul îşi creează un sine fals, cu care începe să se identifice. Exact ca oamenii. Şi începe să călătorească, însă este mereu conştient de faptul că această călătorie este una de evoluţie şi de avansare - tocmai de aceea, gândul are un singur mare scop: să devină experienţă.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Relaţia cu gândurile
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna e un zbucium în om, pe care programul lumesc a încercat să-l oprească, să-l inhibe şi să-l umple cu zgomot nobil: muzici tot mai celeste. Societatea reflectă acest zbucium, care într-o zi va deveni haos. Haosul va deveni ordine, dar una superficială, şi de teamă, zbuciumul se va linişti. Nu vor exista greşeli, nedreptăţi, căci totul va fi controlat, aşa cum au dorit chiar oamenii, în atâţia ani de exprimare liberă, urlete şi dorinţe instrumentate de alţii- pe ei. Va fi dreptate- dar va fi şi control. Va fi justiţie oarbă şi uniformitate. Pentru asta va fi necesară suprimarea fiinţei individuale dar şi a relativităţii în general. Abia atunci omul îşi va da seama nu doar ce înseamnă să fie liber, ci şi ce trebuia să fi făcut cu întreaga sa libertate în vremurile bune. Şi asta e valabil atât social cât şi spiritual, psihologic, şi chiar trupesc.

Dharma K. Tchobansky în Rupte din Seu, Lumea fără filtru (2016)
Adăugat de Tchobansky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relativitate...

Pornind din punctul cel mai mic,
Din apa mării ridicând talazuri,
Te superi din totul, zâmbind la nimic
Produci reacţii, bucurii şi uneori necazuri.

Urcând pe culmi deasupra tuturor
Relativă-ţi este stăpânirea absolută,
Scrutezi o clipă zarea şi vezi în viitor
Şi cuprinsă de sfială, tu rămâi tăcută.

Când eşti la înălţimea care sunt şi eu
Pieptul îţi pulsează în ritm vioi.
Îmi spui, sunt fericită şi mereu
Fericiţi aş vrea să fim amândoi.

Dar taci în faţa feluritelor păreri,
Trecând neobservată şi nepăsătoare.
Eşti prea puţin atentă la dureri
De ce? Căci eşti încântătoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devin secundă

Și din acel apus va răsări soarele cu mâinile de ploaie
Să știi tu, iubito, că mieii urcă pe deal
Cu brațele mele te îmbrățișez
Luminindu-ţi dimineață și dacă te voi striga
Numele tău va fi focul inimii mele și din acel apus va rămâne lumina
Aprinzindu-ţi trupul prin iarba de opsidian
Ce coboară adiânc în ape ca o mireasă celtica
Uneori vei privi înspre ea iubirea sau acel foc neștiutor
Ce curge din inima în purpură de soare sângeriu
Ce-i dragostea în albul și albastrul picăturilor de ploaie în gri
Când mâna mea ți se așează pe sânii
Dezlipindu-ţi iluzia ce uneori face timpul relativ
Nu există decât iubirea
Acum m-am trezit
Ești tot mai frumoasă și eu urc spre cer cu fiecare clipă, devenind secundă.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşadar, la nivelul de bază al oricărei forme, există unda. Vibraţia. Sunetul. Toate formele create, sunt sunete aşezate într-o anumită formă. Însă, de unde provin aceste sunete? Din Oceanul Esenţei Fără De Formă. Orice sunet provine din Linişte. Înainte de undă, este Linişte. Din Oceanul Esenţei, se nasc vibraţiile, care sunt un rezultat al unui semnal intangibil al Esenţei. Vom numi acest semnal, Punctul Zero, care poate fi perceput ca fiind Forţa Vitală prin care Esenţa se manifestă. Prin Punctul Zero - prin Forţa Creatoare - Conştiinţa Fără De Formă devine creaţie manifestată. Acum am ajuns la un grafic foarte evident: în adâncime există Conştiinţa Fără De Formă, la suprafaţă există creaţia manifestată, iar cele două sunt divizate chiar de hotarul dintre Absolut şi relativ: Punctul Zero. Între Absolut (Liniştea Intrinsecă) şi relativ (melodia creaţiei) există Punctul Zero (Forţa prin care Liniştea devine melodie). Foarte mulţi călători spirituali confundă Punctul Zero cu Conştiinţa Intrinsecă şi tocmai de aceea nu ajung să simtă niciodată Uniunea Completă cu Tot Ceea Ce Este.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efectul căderii autumnale

octombrie vine ca o sugrumare
ceva din memoria copacului rămas prins în sine
veşnic împărtăşind frustrarea nevederii cerului

vom mai fi mâine, vom mai...?!

cobori treaptă cu treaptă
printr-o pădure de foioase
printr-un cântec
printr-o iluzie

oamenii poartă chipuri serioase
se feresc de cuvinte reacţionează în virtute mecanică
străbaţi sufletele lor ca şi cum ţi-ai da drumul pe tiroliană

te apropii de tine
umezeala amplă măsoară
gradul de aderenţă la realitate

tu în mijlocul lumii

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă atenţia este ancorată în Linişte, sunetul nu este neglijat. Dimpotrivă. Orice sunet devine mai clar când este ascultat din Linişte; orice sunet este onorat când este ascultat din Linişte; orice sunet este celebrat când este ascultat din Linişte. Şi toate formele sunt sunete, pentru că, în lumea formelor, primul nivel de existenţă este chiar unda-sunetul-vibraţia. Aşadar, cel ce cunoaşte Liniştea cunoaşte şi sunetul, însă această cunoaştere nu este mentală - pentru că mintea relativă nu poate descărca informaţii absolute. Cunoaşterea Liniştii nu este analitică, deoarece Liniştea nu poate fi nici explicată, nici înţeleasă, întrucât Liniştea nu este un concept. Tocmai de aceea, dacă vorbeşti despre Linişte ca fiind un concept, înseamnă că te-ai îndepărtat de la Linişte. Liniştea nu poate fi vorbită, dar se poate vorbi despre Linişte. Cuvintele pot arăta către Ea, dar nu o pot cuprinde. Şi tu citeşti acum despre Linişte, însă nu cuvintele te conectează la Linişte, ci spaţiile dintre cuvinte, spaţiile dintre rânduri, spaţiile dintre litere. Tocmai de aceea, cel care aleargă după informaţii despre Linişte nu va găsi Liniştea în direcţia aceasta.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerile din piept

tăcerile din piept alungă răsărituri,
se nasc în timp şi mor pripit...
fuioare zgomotoase erup în asfinţituri
făcându-şi loc prin inimă ca un cuţit.

tăcerile din piept apasă şi încarcă
ca un trăgaci de armă primitivă,
precum un Noe pe-a sa arcă
biet somnambul în era relativă.

contemporan cu propriul "Eu" pribeag
asişti neputincios şi rece
ce clipele-ţi devin şirag
tăceri din piept ce timpul le petrece.

şi clopotarii merg să dreagă struna
clopotniţei din dealul Spirei
azi, inima ce-mi bate e tot una
pe înserat, rămâne martor colbul zilei.

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre ea

poţi să-mi vorbeşti aproape
despre orice
spune-mi dacă vrei despre moda
încă a anilor noştri
înăbuşită în
blănuri de urşi
cu mult mai trişti
decât în reclamele Coca Cola
povesteşte-mi despre vacanţa visurilor tale
pe insula în care e raiul pogorât
rămasă moştenire unor copii
relativ norocoşi
poţi să îmi spui şi despre frică
şi de ce pare că devine din ce în ce sinonim cu
viaţă
învaţă-mă şi o să ascult
într-adevăr
legile scrise ale lumii noastre
arată-mi farmecul ştiinţei şi al numerelor şi dezvăluie-mi
geometria stelelor

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Ioan Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unei mierle captive

Lui Ludwig von Ficker

Întunecată suflare în ramuri verzi.
Floricele albastre împresoară făptura
Singuraticului, pasul auriu
Murind sub pomul de măslin.
Fâlfâie cu bete aripi noaptea.
Atât de tăcută sângerează smerenia,
Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit.
Luminoasele braţe se-ndură,
Cuprind o inimă frântă.
________________________

Comentarii

Textul este dedicat lui Ludwig von Ficker, editorul revistei "Brenner", în care au apărut în mod repetat poeziile lui Trakl. Ficker a fost prietenul şi promotorul lui Georg Trakl. "Cântecul unei mierle captive" a fost probabil scrisă în a doua jumătate a lunii aprilie 1914, la Innsbruck, unde a trăit Ficker şi unde Trakl a fost un oaspete frecvent. De la sfârşitul lunii aprilie Trakl a trăit în Hohenburg, lângă Innsbruck, la Rudolf von Ficker, un frate al lui Ludwig von Ficker, critic şi istoric muzical.
Motivul mierlei apare în multe dintre textele lui Trakl, ca de altfel şi în literatura timpului. Povestirea lui Robert Musil "Mierla", în care este prelucrată de asemenea o experienţă din primul război mondial, este menţionată ca fiind reprezentativă.
Mierlele au devenit importante în istoria culturală a acelor vremuri, pe de o parte datorită ciripitului extrem de melodios cât şi datorită culorii extreme a penajului lor, albastru-negru, care în concepţia noastră apar numai la păsările care nu sunt dotate cu acest "dar muzical" şi pentru că aceste păsări sunt asociate cu magie/vrăjitorie. Mierlele au fost ţinute ca păsări de casă până în secolul al XX-lea. Ele sunt iniţial locuitoare ale pădurii şi preferă locurile de cuibărit semi-întunecate în ramuri veşnic verzi.
În această poezie întâlnim din nou "făpturi singuratice", ca în "Ora de durere" strâns legate de "pasul" (un motiv similar ca în "Seară de toamnă"). Pasul este acum "auriu", nu "negru". În plus, apare culoarea albastră, care se apropie de vecinătatea picturii religioase, în special a iconografia Fecioarei Maria. Legat de imaginea măslinului, este evocată povestea suferinţei lui Isus, la care se adaugă "umilinţă" şi "Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit".
Imaginea mierlei revine abia percepută în imaginea de noapte: "Fâlfâie cu bete aripi noaptea". Tema cântecului din titlul poeziei nu poate fi găsită în poem, "Suflarea" şi "Atât de tăcută sângerează smerenia" sunt relativ îndepărtate direct de "cântec". Dar titlul şi poemul în sine rămân enigmatice, chiar dacă motivele şi sunetele sunt familiare din celelalte lucrări ale lui Trakl. Se poate imagina un amănunt biografic, Trakl locuind un timp la Rudolf von Ficker, criticul şi istoricul muzical.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perseverenţa este şarmul meu

cu degete strivite dar sârguincioase totuşi
în pofida atâtor încercări ratate
la care au contribuit inconştient
sub dictări ale unei entităţi
căreia nu-i port niciun fel de recunoştinţă
încerc să fac eforturi întru a urma
o atât de lipsită de relevanţă şi scop nobil direcţie
încât mă mir şi eu, se miră şi mâinile mele
de această subită voinţă de adaptabilitate
această absurditate de a înţelege mocirla existenţială
cochetezi cu metafizica, slabă şi ingenuă fiinţă
râvnind să atingi sferele unei linişti
care nu se poate afla decât într-un univers vegetal
vălul comod şi compact al ignoranţei poate să dispară
însă efortul de a găsi un veşmânt colorat de sihastru
sub care să te ascunzi şi să le acoperi pe toate odată cu tine
nu se ştie dacă va merita osteneala
ignoranţa e şi neconştientizare
conştientizarea e urmată însă
de dorinţa de a ascunde prăpastiile năucitoare

[...] Citeşte tot

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!