Citate despre dinți și moarte, pagina 2
Unei hoaște care vrea să se mărite
De spate-i cocoșată, nu are dinți în gură,
Iar fața-i e brăzdată cum e o arătură,
E surdă de-o ureche, privirea-i e sașie,
Și e așa uscată de parcă e-o scrumbie.
La mers se poticnește și-i tremură o mână,
Îi scârțâie genunchii și părul parcă-i lână,
Iar țâțele-i atârnă ca rufa la uscat,
Doar pielea e de ele, că-aproape au secat.
Și totuși o furnică ai dragostei fiori,
În pat se zvârcolește din seară până-n zori
Și vrea să se mărite, visează-orgii carnale,
Deși de-o vreme Moartea îi dă mereu târcoale.
poezie satirică de George Budoi din Pamflete și satire (11 noiembrie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Țara lacrimii
Din timp neaflatul și fără slavă, sunt junghiatul
cu o garoafă, spart de glonțul grâului luminat,
împuns de clonțul de crin. Spânzurat de
dalii fierbinți și bătut peste dinți cu șira de spinare
a unei flori amare și bătut peste vorbire cu
ale ierbilor șire...
Fiecare rană mi-e ca ochiul, sub sprinceană.
Mă trage din groapă deschisul de pleoapă, când sunt
însângerat foarte, pun pleoapă-ntre mine și moarte,
când să uit pătimirea ajung, deschid pleoapa
și plâng.
Cu lingura-pleoapă mănânc și beau apă.
Când îmi moare vreo lacrimă o pun, după datină, ca-ntr-o
lăcrioară în lumea de-afară.
De-mi naște lacrimă muierea, surp, dinlăuntru,
tăcerea cu petrecere dulce în pleoapa cu
copăi alunge.
Moșia mea e o pleoapă cu lacrimă-n ea, cu veche
dragoste și priveghe și cu sare
neiertătoare...
poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Țara lacrimii
Din timp neaflatul și fără slavă, sunt junghiatul
cu o garoafă, spart de glonțul grâului luminat,
împuns de clonțul de crin. Spânzurat de
dalii fierbinți și bătut peste dinți cu șira de spinare
a unei flori amare și bătut peste vorbire cu
ale ierbilor șire...
Fiecare rană mi-e ca ochiul, sub sprinceană.
Mă trage din groapă deschisul de pleoapă, când sunt
însângerat foarte, pun pleoapă-ntre mine și moarte,
când să uit pătimirea ajung, deschid pleoapa
și plâng.
Cu lingura-pleoapă mănânc și beau apă.
Când îmi moare vreo lacrimă o pun, după datină, ca-ntr-o
lăcrioară în lumea de-afară.
De-mi naște lacrimă muierea, surp, dinlăuntru,
tăcerea cu petrecere dulce în pleoapa cu
copăi alunge.
Moșia mea e o pleoapă cu lacrimă-n ea, cu veche
dragoste și priveghe și cu sare
neiertătoare...
poezie de George Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea (cea cu coasa) nu se uită la dinți; moartea nu se uită la certificatul de botez.
proverbe lituaniene
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nervul e mort! Torn
lapte prin măseaua de minte.
Un ghiocel ți-a crescut din pântec
și îl mestec... și devine fierbinte!
catren de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dă pârnaie
mă nene
să moară veche
să ardă mandatu' meu
în farfuria (plină!) lu' dom' judecodor
să cadă cariați toți dinții sorții pofticioși
la osu' meu
dacă pupa-v-aș intențiile voastre de surâs
nu m-oi răsuci
spre suferință cu călcâiul
și mi-oi iubi năprasnic
Maria și Mediterana, chioșcul de ziare din colț
crama, scaunul meu, atelierele și... treaba mea...
și nu mi-oi ține degetele toate de la picioare
afară
parandărătu' ei de viață...
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omagiu canin
Muri Azor cățelul meu iubit,
Ce ne-a păzit pe arșiță și ger;
În cinstea lui o lună, negreșit,
O să marchez copacii-n cartier!
epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Antarctica operată
moartea
îmi zâmbește dintre dungi de pijama
eu îi zic să se ducă-n
pinguinia
cu dinții ei de lumânare-n dovleac
4 lazări:
AdusulTăiatulVindecatul
și Eu
de ce ai băut Vasile-i curios
braconierul c-un pahar de Jack în față
de îngere... n-ai întrebat
cum ar fi fost să fiu un treaz în viață
oricâtă
pâine-mi dospește-n cuvinte
[...] Citește tot
poezie clasică de Vasile Munteanu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea lui Fulger
În goana roibului un sol,
Cu frâu-n dinți și-n capul gol,
Răsare, crește-n zări venind,
Și zările de-abia-l cuprind,
Și-n urmă-i corbii croncănind
Aleargă stol.
El duce regelui răspuns
Din tabără. Și ține-ascuns
Sub straiul picurând de ploi
Pe cel mai bun dintre eroi -
Atâta semn de la război,
Și-a fost de-ajuns!
Pe Fulger mort! Pe-un mal străin
L-a fulgerat un braț hain!
De-argint e alb frumosu-i port,
Dar roș de sânge-i albul tort,
Și pieptul gol al celui mort
De lănci e plin.
[...] Citește tot
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
În vatra cazanului ardea un foc de buturugi. Un băiețandru așezat pe vine trăgea cu vătraiul din spuză niște cartofi
copți, ferindu-și capul de dogoare. Vălătuci de abur clocoteau deasupra căzii prin care tec țevile alambicului.
În fundul șopronului, pe patul acoperit cu o rogojină, Papa Leon, spân, uscat, în pufoaică și pantaloni vătuiți, legat c-o basma de-a nevesti-si pe sub fălci suferea de măsele sorbea țuică, plescăind de plăcere, dintr-o ceașcă de lut și le spunea celor vreo șapte-opt flăcăi, îngrămădiți în jurul lui, o poveste cu un țigan, Tudor Șalăul, mort demult
și care avusese zece copii.
Fânuș Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
În vatra cazanului ardea un foc de buturugi. Un băiețandru așezat pe vine trăgea cu vătraiul din spuză niște cartofi
copți, ferindu-și capul de dogoare. Vălătuci de abur clocoteau deasupra căzii prin care tec țevile alambicului.
În fundul șopronului, pe patul acoperit cu o rogojină, Papa Leon, spân, uscat, în pufoaică și pantaloni vătuiți, legat c-o basma de-a nevesti-si pe sub fălci suferea de măsele sorbea țuică, plescăind de plăcere, dintr-o ceașcă de lut și le spunea celor vreo șapte-opt flăcăi, îngrămădiți în jurul lui, o poveste cu un țigan, Tudor Șalăul, mort demult
și care avusese zece copii...
Fănuș Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plângând pentru un amic
Războaie-au fost, chiar și-n Irlanda,
Și moșteniri nemuzicale
Și setea după gingășie
Când mergi, cu lanțuri la picioare.
Bineînțeles, că-s banii, totul,
Și-ți stă un nas nervos în prag,
De-aceea, te închizi în tine
Și plângi pentr-un prieten drag.
Desigur, sunt mereu înfrângeri
Și moartea rea ce te sfârșește,
Corpul desprins ușor de suflet,
Capul, ce visele-și golește.
Există și femei infame,
Păsări ucise-ți cad în drum,
Simți zborul lor, smulgând aripa
Când plângi pentr-un prieten bun.
Există-orașe obosite,
Copii bătrâni, sărmani orfani
[...] Citește tot
cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminița Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul fără meserie e condamnat la o foarte impură motivație a acțiunii politice. El se ține cu dinții de fotolii și demnități, pentru că n-are la ce se întoarce. Întrucât altceva nu (mai) știe, e musai să rămână în front până la moarte. Iubit sau nu, eficient sau nu, util sau dăunător, el se va strădui din răsputeri să se agațe de scena publică împotriva tuturor evidențelor. Ce altceva să facă?... Când nu știi să faci nimic, nu-ți rămâne decât să-ți confecționezi un destin politic. Cu atât mai rău pentru alegători.
citat din Andrei Pleșu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Teodolinda
Născută-n pat de rege, din mamă-ncoronată,
Era Teotolinda cea mai frumoasă fată
Pe-a craiului pământuri, și craiul o iubea
Precum în lumea toată pe nimeni ca pe ea.
Rotunzi avea obrajii și ochii vii, albaștri,
Ca-n țara Lumii albe doi Feti-frumoși sihaștri;
Ochi dragi cum au fost ochii crăiesei cu păr creț:
De beat te trezesc ochii, de treaz de ei te-mbeți.
Și dac-a fost frumoasă, venit-au s-o pețească
Feciori înalți ca steagul, de vița-mpărătească,
Viteji aducând zestrea în au cumpănit
Din patru părți a lumii, cu-alai nepomenit.
Câți principi pe cai trupeși și albi ca nea, de Faur,
Cu straie de mătase cusute-n flori de aur;
Cu perle, cu inele, cu noapte de comori,
Veneau, mai mare dragul de-așa frumoși feciori.
[...] Citește tot
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
În minoritate!
Nimeni nu moare singur!
Doar doi câte doi mor
de pluralitate!
Moare mâna ce sare-ntr-un picior.
Moare ochiul într-o ureche.
Mor nările puse la același colț
la perete.
Mor dinții ce se pun în gură cu gura
Moare degetul băgat în beregate
Moare talpa cărată în spate
cu limba scoasă...
în minoritate!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi nu tăcem
Cu dinții strânși de aspra suferință
urcăm pe brânci Golgotele, cădem,
ne ridicăm, scrâșnind de neputință
și iar ne prăvălim dar nu tăcem.
Pe-a țării noastre darnică moșie
târâm de-un car de ani același jug.
cum oare să tăcem, când de sub glie
răcnește osul dezgropat de plug?
De-a lungul zării noastre de cărbune
paharul plin ne-am învățat să-l bem
dar gura știe bine-o rugăciune
și-o geme printre dinți căci nu tăcem.
Cum să tăcem când fiecare ghindă
căzută din stejarul secular
se-ntoarce din adâncuri, să cuprindă
tot plânsul țării într-un nou stejar?
[...] Citește tot
poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Duellum
Doi luptători se-avântă cu-ncrucișate spade,
Scântei de foc și sânge în jurul lor stropind;
În clinchetul de săbii și-n sângele ce cade,
E zarva tinereții și-a dragostei, mijind.
Ne-am frânt, iubito, spada și tinerețea moare;
Dar unghiile noastre și-a dinților porniri,
Mai tari sunt decât spada și lama trădătoare.
- Delir al vârstei coapte, și roasă de iubiri!
În groapa bântuită de râși și de pantere,
Crunt încleștați, eroii s-au prăbușit aici,
Lăsând fâșii de carne, prin ghimpi, ca flori stinghere;
În iadul ăsta negru, cu rude și amici,
Hai, amazoană crudă și-n veci fără cruțare,
Să ținem trează ura din noi, clocotitoare!
sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Lazăr Iliescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire
Cum ne-am iubit ca doi războinici!
Și amândoi eram destoinici
Ca să izbim unul într-altul,
Să dăm atacul și asaltul.
Am rupt suliți, am spart scuturi
Am devastat atunci ținuturi
În suflete unul altuia,
Și-adeseori mi-am zis că nu-i Ea
Iar bătălia-i fără țel!
Și tu spuneai gemând:,, Nu-i El! "
De unde-atâta încleștare?
Acuma plouă plumb în zare
Și stăm plouați, zdrobiți și uzi
Și tu mă-ntrebi:,, Tu nu auzi?"
Zic:,, Da..." Și-mi dârdăie toți dinții
Pe creștet mi-au picat arginții
Ori poate că e numai coiful
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Voi fi pământ
Nu mă-ntreba dacă mă tem
În viața asta de ceva
O moarte am și nu mai mult
De ce să mă mai tem de ea?
Cât timp mai sunt cu tine-aici
De vrei, mă poți privi de "sus"
Și mă poți critica acum
Pentru ce-am scris sau ce am spus
Nu face asta-n ziua când
Eu, înarmată, până-n dinți
Doar cu nimic din ce-am avut
Voi căuta drum către sfinți
Am îndrăznit să nu accept
Ce alții au tot vrut să fiu
Venind, plecam spre nică ieri
Când prea devreme-a fost târziu
[...] Citește tot
poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aer cu diamante
Ea era atât de frumoasă
încât vechiul pensionar
se porni să roadă tapițeria
scaunului pe care ea a stat.
În iarna curată, fără zăpadă
mașina uscată încercă s-o ardă.
Dar ea de mult coborâse când s-a auzit
înghițitura.
Șoferii mestecați
au plâns pe volanul păpat
căci ea nu putea fi ajunsă.
În schimb era atât de frumoasă
încât și câinii haleau
asfaltul de sub tălpile ei.
Atunci portarul își înghiți decorațiile
când ea intră în casa fără nume
iar mecanicul sparse în dinți
cheia franceză și cablul
ascensorului ce-o purtă
[...] Citește tot
poezie de Florin Iaru din Aer cu diamante (2010)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre dinți și moarte, adresa este: