dinţi şi suflet

Erezia mâinii drepte

Porneşte absenţa spre noi demarează

în trombă singurătatea marea singură

tate zeroul absolut

Aşteptat(ă) de toţi

Hulit(ă) cu harfa şi flautul fermecat

Suflet somnambul cărat cu trenul de

marfă al disperării Totuşi creaua de

transmisie a divinităţii

pe la

hopurile etice

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Evadaţi din zăpadă , Editura Inspirescu (2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crâncen

De ce gându-mi este gol
Şi vocea-mi stă să piară?
Vorba mi-o ia mai domol
Căci dinţii se incleştară.

Mi-aş dori cuiva să spun,
În mine-ncep să urlu.
Fustrarea-n mine ce o cunun
Durere-n al meu suflu.

E tristeţea vehementă
Care greu suflet mi-apasă
Chiar mă doare a ta prezenţă
Mai bine a-i pleca şi lasă.

Nu mai vreau să vii la mine,
Singur, slab o să-mi propun
Trenul ăsta nu mai vine
Dragostea-mi nu mai supun.

poezie de Răzvan Percec (28 septembrie 2016)
Adăugat de Răzvan Percec
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sistemul nostru nervos nu este o ficţiune, este o parte din organismul nostru, iar sufletul există material şi se află în interiorul nostru, ca dinţii. Nu ne putem permite să-l călcăm în picioare fără să fim pedepsiţi.

Boris Pasternak în Doctor Jivago
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul şi soldatul

Nebunul îşi spală zilnic cămaşa de forţă
cu periuţa de dinţi din dotare
precum răcanul buda
sub privirile gingaşe ale superiorilor
ambii siliţi de insomnie

nebunul este surghiunit într-o coajă de vis
metalică şi plină cu ţinte de aur
haleşte în neştire pilitură de nervi oxidaţi
într-o totală euforie
i-au explodat gingiile
au dat buzna iarăşi dinţii de lapte
îşi pensează barba c-un cleşte steril
de teamă să nu-şi infecteze fanteziile

soldatul e un sâmbure de piersică
sub talpa generalului
sufletu-i asemenea unei proteze de porţelan
clămpănene sub jetul înjurăturilor
caporalul îl loveşte cu bombeul peste meclă

[...] Citeşte tot

poezie de Lucian Alecsa din Nord. Antologia poeţilor botoşăneni de azi (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia sufletului meu

Îţi port în mine binecuvântarea,
În suflet îmi răsună simfonia,
În fiecare zi se aprinde zarea
Şi a înflorit în mine bucuria.

De-aş şti să cânt, aş lua un flaut
Şi ţi-aş cânta de dragoste şi dor,
În fiecare mărunţiş al vieţii să te caut
Şi-n limpezimea apei, la izvor.

Te văd din nou cu ochii minţii,
Îmi fac pumnal din dorul meu de ducă,
În timp ce trag de viaţa mea cu dinţii,
Să ies din trup, ca o nălucă.

Dar voi veni pe fir de primăvară
Din iarna rece a sufletului meu,
În calea ta mă simt uşoară
De tot ce am urât în traiul meu.

poezie de Lusiana Drăguşin (12 aprilie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă

anului i-au căzut toţi dinţii

când tremură de frig nu clănţăne
suspină
prin copacii dezvelind ca cerşetorii
cioturi spre cer

se lasă ceaţa
ne-mbâcseşte sufletul
se deapănă peste oraş

un singur corb la scena asta e părtaş -

iar eu

tot mai aştept ca anii
să mă muşte cu dinţi de ger
de floare
de fruct
de soare

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Malec (9 ianuarie 2009)
Adăugat de Elena Malec
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul şi soldatul

Nebunul îşi spală zilnic cămaşa de forţă
cu periuţa de dinţi din dotare
precum răcanul buda
sub privirile gigaşe ale superiorilor
ambii siliţi de insomnie

nebunul este surghiunit într-o coajă de vis
metalică şi plină de ţinte de aur
haleşte în neştire pilitură de nervi oxidaţi
într-o totală euforie
i-au explodat gingiile
au dat buzna iarăşi dinţii de lapte
îşi pansează barba c-un cleşte steril
de teamă să nu-şi infecteze fanteziile

soldatul e un sâmbure de piersică
sub talpa generalului
sufletu-i asemenea unei proteze de poţelan
clămpăne sub jetul înjurăturilor
caporalul îl loveşte cu bombeul peste meclă

[...] Citeşte tot

poezie de Lucian Alecsa din Nord (4 martie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci

Aş vrea să mor când ziua scade,
cu faţa spre cer, pe mare; mă duce dorul
acolo unde agonia pare-un vis,
iar sufletul – o pasăre care-şi ia zborul.

Neascultând nimic, în ultimele clipe
voi fi singur cu cerul şi cu marea:
mai multe vocile sau suspinele unor rugi
decât valurile muşcând cu dinţii zarea.

Să mor când lumina cu tristeţe-şi trage
mrejele-aurii din nemărginirea verde,
asemeni soarelui care-ncet se stinge:
ceva frumos, strălucitor, care se pierde...

Să mor, dar tânăr: înainte ca timpul
să transforme catifelata floare-n mărăcine;
cât timp viaţa şopteşte încă: sunt a ta,
deşi noi ştim că ea ne minte, ştim prea bine.

poezie de Manuel Gutierrez Najera,1859-1895, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă sufletul ar putea scrie, oare cum ar începe toate poveştile? Dacă visele ar putea atinge oamenii cu vârfurile degetelor, printre dinţi de clipă, la fiecare asfinţit lacom, cine ar mai binecuvânta răsărituri? (...)

Andreea Palasescu (noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul toamnei care o să plece

Chiar dacă plouă şi-i destul de rece
Tot am să visez la cerul meu senin
Ascuns acum de nori de ebenin
Ce încearcă soarele iar să mi-l înece

Şi toamna asta ştiu că o să plece
Lăsând în mine urma-i de canin.
Chiar dacă plouă şi-i destul de rece
Tot am să visez la cerul meu senin

În visuri nimeni nu mă poate-ntrece...
Am şi acum acelaşi suflet adolescentin
Să cred că dincolo de gându-mi fulgarin
E veşnica mea vară ce nicicând nu trece
Chiar dacă plouă şi-i destul de rece.

rondel de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul cuvânt al unei femei

Să-ncetăm, Iubire,
Lupta, chinul -
Ca-n trecut, Iubire,
Somnul, linul...

Ce nebuni cuvântă?
Eu şi tu.
Păsări ce se-nfruntă,
Şoimi, pustiu.

Uite, totu-i viaţă,
Pe când noi - vorbim.
Faţă lângă faţă,
Vorba să topim.

Adevărul minte?
Minte te răneşte.
Unde-a-nfipt un dinte
Şarpele - fereşte!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Robert Browning
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn de virtute

Însetat
de albastrul din fântânile cerului
îmi beau verdele din vin
în potirele durerii
în suflet să se reverse bucuria.

Pecete gândului pun în dovezi
caut drumuri, porţi să deschid.

Aşez sufletu-n fapte
şi fructul îl împart
la toţi flămânzii ce-l aşteaptă.

Atât cât poţi să învingi
lupta cu tine se ascute
şi mereu o porţi
semn de virtute.

Iar ce se câştigă cu greu
devine mai de preţ

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfânta laşitate românească

Să loviţi în mine
Când împart cu ştabii
Două Bucovine,
Două Basarabii.
Dacă pace-nseamnă
Linişte impusă -
Plânsul meu cântaţi-l
Doar în limba rusă!
Datorită ţie stăm în umbră,
Nu mai pot valorile să crească,
Stăm de-un veac cu mâinile în şolduri -
Sfântă laşitate românească!
Şi de-atâta chin şi de durere,
Nu mai pot nici mamele să nască,
Nu primim nimic, dar ni se cere -
Sfântă laşitate românească!
Trădători cu sufletul de slugă,
Ce-au ajuns la viaţa boierească,
Au venit la sânul tău să sugă -
Sfântă laşitate românească!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Damian Ureche (1981)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biografie

Ştiu eu, mama şi-a zis că mă nasc într-o zodie bună!
Plinului pântec aşa îi cânta într-o noapte cu lună.
Trăsnete reci de furtună vedea cum în zare detună.
Ştiu eu, mama şi-a zis că mă nasc într-o zodie bună,
Ea mai vedea cum în şa voi sălta împreună
Cu îndrăzneaţa fecioară-a pământului, brună,
Şi-n goana nebună vedea de pe-atunci cum răsună
Tropotul lung şi mereu al galopului meu.
Ştiu eu, mama şi-a zis că mă nasc într-o zodie bună,
Şi că-s menit să înving veşnicii şi genună,
Dar nu ştia de pe-atunci că în mine-o să pună
Suflet prea grav şi răsunet prea slab, că adună
Abur de vis şi de boală ce-ar fi să răpună
Tropotul lung şi mereu al galopului meu.

Iată-mă azi înarmat cu acele credinţi,
Cu îndârjirea păstrată - cuţit între dinţi -,
Dar cu prea multă dorinţă să vii, să-mi alinţi,
Bruna fecioară a păcii adânci şi cuminţi,
Tropotul lung şi mereu al galopului meu.

poezie celebră de Nicolae Labiş (1956)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de tacere

Ca un animal care şi’a primit prada
Mă-nchid în mine cu versurile tale,
Între noi şi noi acum
Ne urcăm pe cer pe împinse tăceri
Ne rod cuvintele tălpile
Dar privirea mea rămâne agăţaţă de chipul tău
Iar dorul tău urcă prelung cu mâinile mele.

Pentru că vii când nu te chem
Desculţ/ă prin roua gândurilor
Când nu ştiu ce caut
Pentru că nopţile nu au culoare
Dacă fugi cu albastrul în dinţi
Pentru că amurgul topit peste creştet
Nu e decât un vis întins pe sfoară
Zburându-ne clipele... fulgi

II
De mână cu sufletul, prin tine
călătorie

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Enigma zorilor

ăst site nu merită un poem
cânt de imn nu-i demn de-al descrie
că din sufletele alienate gem
distanţele omului de lemn

azi când dinţi de ceas
muşcă din scâncetul poetic
când revoluţia cheamă
ca o lichea izgonită-n suburbie
sub cerul inert
parcă necăzut cum ne era blestemul
toate popoarele se caută-n cupole

departe de noi
lumea se trezeşte
visul a renunţat s-o fure
să-i paralizeze sufletul
deşi totul e să simţi

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Margini de zori

departe de oameni trepte spre infinit urci
mereu te-atrage nerostitul în efemerul amintirilor
depărtarea e ca o profeţie a neştiutului de mâine
întrebi de fiecare dată nepătrunderea visului
ascunsă cântec după draperiile nopţii

pătimind sub picurii argintii ai toamnei
de cele mai multe ori rupi cu dinţii potecile
mângâind cu tălpile într-o îmbrăţişare podoaba pădurii

lasă-te femeie în dansul pătimaş al vântului
noaptea din adâncul pământului
să ţi se caţăre pe la tâmple aduceri aminte
ca fulgerile răzvrătite de iubirea norilor

minunată este ziua când florile mângâiate de timp
îşi varsă din tulpini parfumul ca smirna în pragul serii
lasă-te îmbrăţişată de zorii zilei ce destramă
luceferi fistichii a umbrelor lumină
pe-a cerului spinare ce arde fără ocolişuri luna

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Prochipiuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strugurii

Când strugurii se coc, fără-ndoială
Că vrei să spargi o boabă între dinţi,
Şi cu dulceaţa verii să alinţi
Lumina toamnei scoasă la iveală.

Să simţi în suflet cât de greu se lasă
Frumosul trecător şi plin de sine
Într-o speranţă care mai revine
Din când în când, ca strugurii pe masă.

Butoaiele rostogolesc pe doage
Miresme dulci şi mult strălucitoare,
Păcat al unei clipe trecătoare
Când o fecioară vine să se roage.

Toamnă subţire, plină de rugină,
Mai lasă-mă să mă revolt că pleci,
Fără să ştiu anume ce poteci
Voi mai găsi umplute de lumină.

poezie de Bujor Voinea din Paradoxuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul redutei

În redută numai lei;
Uite-i, mă, başbuzucii,
Eu de-aici le-aud papucii!
Dar mai mare peste ei
Cine-mi e? Vrun Strâmbă-Lemne?
Cică şi mai şi, pesemne,
Unul, Ciaca-Paca-Bei.

Câte cinci pe-un ban să-i vinzi,
Că sunt tot oşteni pe-alesul,
De viteji le saltă fesul,
Pitulaţi pe după grinzi.
Se-ntind, nene, de căldură
De le-ajung genunchii-n gură
Maşală, cu ei te prinzi?

Ce te uiţi tu, că sunt goi?
Aşa-i turcu-n vitejie,
Zvârle haina ca să fie
Sprinten-foc, când e-n război.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om bun

Să trece munte văi si lunci
Ce te reţine sa anungi
Ai mersul greu sau..
iţi e rău
Porneşte nu crasni din dinţi
Treci mai întâi prin Mehedinţi
E un loc
unde tu te vei afla
Acolo tu vei poposi si încarcă
Eu stiu iubire acolo afli soarta ta
Opreste te puţin pleacă iar la drum
Si vei ajunge
un om bun
Acolo unde sufletul ţi-l odihnesti
Si vrei tu să trăiesti
acolo este locul tău
Acolo eu te voi găsi mereu!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!