drumeţie şi moarte

Dilemă

Cine eşti tu, vânzător de speranţe,
Ce şoapta-şi respiră prin sângele meu?
Eşti suflet-pereche, cu drept de creanţe,
Sau demon ce-şi vinde păcatul cel greu?

Tu, eşti vrăjitorul privirii pierdute,
Uitată de vreme, în goluri de timp,
Îmi scaperi scântei pe tâmplele-abrupte
Şi-mi faci din iubire un alt anotimp?

Felina ce-atacă, mereu la-ntâmplare,
Gustând carnea dulce de-un alb nepătat,
Drumeţul ce-oferă, zâmbind, la plecare,
Sărutu-i şi-o floare, c-un gest elegant?

Năluca din noapte, cu buzele-i calde,
Şi-atingeri divine'ntr-un joc voluptos,
Ce-mi mângaie cerul, nădejdilor moarte,
Şi-mi toarnă în suflet iubirea-i prinos?

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban (2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici vântul

luna e plecată la secerat
pe răcoarea nopţilor verii
privesc pe cer şi punctele de reper mă înşală
am poposit în carul mare

nu ştiu cum se mai conjugă verbele
în cuvintele care mă expun în palma câmpiei
tot ce mă împacă-n poeme
e râul cu mori dintre dealuri

tu mă găseşti la hanul cu sălcii
la care drumeţii se aşteptă
şi vine seara botezată-n culori de crepuscul
de adorm pe rând macii
botezaţi şi ei în sângele voinicului
în cristelniţa răsăritului de soare
încă din pragul înroşit al dimineţii

tu n-ai decât amintiri şi eu ţi le fac
să are prin suflet

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e sufletul

mi-e sufletul de-acum drumeţ pribeag
privirea mi s-a încleiat pe-un ram
iar corbii cu sutanele macabre
îmi croncăne prohodul pe la geam

şi Doamne ce duhoare se desprinde
din trupul care zace în sicriu
acum că sunt o mână de ţărână
mi-e dor de învelişul Tău cel viu

aş vrea să ţip buchete de proteste
un glas de valuri sparte mă îngână
(mi-e dor de vina ta
şi judecata aspră a ta
în trup şi în plete)
dar peste ele viermii stau pe-o rână

şi Doamne ce duhoare se desprinde

poezie de Adelina Fleva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

drumeţ

ţara celor din urmă idealuri
au rămas acasă
prispa,
ciutura,
sperietoarea de ciori.
Câmp cât cuprinde privirea,
setea de tine, gheară de foc,
crăpături în pământul arid,
spicul de grâu mai creşte a pâine
cu ultime zvâcniri galbene.
Salcia plângătoare
primeşte soarele să moară
la margine de ape.
Roşu de pe urma zilei,
întuneric,
lumina se scurge din felinar,
insectele nopţii işi caută pereche,
luna, felie de măr,
îmi astâmpără dor,
foame,

[...] Citeşte tot

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Posibil

Posibil să poposesc
La tine să te iubesc,
Săruta-te-aş cum pe floare
Fluturele de drag moare!

Posibil să mai cutez
Să vin să te-mbrăţişez
Cum oaia caută mielul,
Iar puşca îşi vrea rastelul!

Posibil să te ador
Că sunt copleşit de dor,
Ca izvorul din pereţi
Răcorindu-i pe drumeţi!

Posibil iar să leşin
Tot plătind cu bani peşin
Pentru tine, pentru altul
Până m-o aflat tot satul!

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţii radiante

viaţă la superlativ, cinste ţie
odele fericirii sunt scrise cu sânge
pretutindeni raiul mă cheamă-n drumeţie
lumina demiurgică în suflet se răsfrânge.

acoperişul lumii e decorat cu stele
înveleşte visele cu infinită strălucire
dragostea pluteşte pe magice reţele
pururi cerul veghează cu a lui nemurire.

chiar dacă am căzut mai sus m-am ridicat
şi am învăţat să merg mai departe
descoperind drumul cel mai minunat
spre demiurgul cel fără de moarte.

azi mi s-a împlinit un vis fermecat
cu emoţii radiante dintr-o nouă carte.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul Plevnei

Iar pe drumul care duce
de la Dunăre spre munte
Trec românii zi şi noapte
către Plevna, merg şi vin.
Vesele batalioane
cu maiorii lor în frunte,
Şir de care cu provizii
schilăviţi în haine crunte
Scârţâit şi chiu, şi tropot
pe-acel drum de oameni plin.

Într-acest pestriţ amestec,
scoborând pe dealuri, iată
Pe-un răzor s-oprise-n cale
o bătrână şi gemea,
Cu desagii goi pe umeri,
semn de-o cale-ndelungată.
Iar din văi, urcând alene
se vedea venind o ceată
De drumeţi din ţara noastră

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis exotic

urâtă-i bătrâneţea cu cearcăne şi riduri
cu bolile hulpave care muşcă din trup
cu timpul petrecut doar între patru ziduri
cu moartea îndârjită cu colţii mari de lup.

dar nu mă las înfrântă în mine-i un miracol
îmi ştie sufletul tot tânăr, adolescentin
din simple recuzite crează un spectacol
în care se reflectă cerul diamantin.

inima nu se lasă pradă dramelor grave
altarul iubirii l-a construit semeţ
să n-ajungă ruină ci să atragă slave
din universul magic prin suflete drumeţ.

îmi sunt aproape îngerii cu mângâieri suave
ca visul meu exotic din câmpuri cu agave.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

încape…

răgazul dintre morţile mele, atât este viaţa
nu am găsit nimic aici
doar iubirea
în rest, mă strecor printre erori repetate
dând de furcă Iertării prea mult

de n-aş fi prins în vibraţii, lumini
muzică-arhetip, ecou rotunjind pulsul
aş fi rămas în contemplare fix şi tâmp
aşteptând într-o staţie pe unde
nu va mai trece niciodată diligenţa, nici drumeţi, nici păsări…
numai ierbi crescute răsturnat, aspre şi amare

răgazul dintre morţile mele mă găseşte
mestecându-mi inima
salivă sidefie ţi urme de dinţi încleştaţi
adânc –
impulsuri aproximative… o aşez înapoi în cutia ei
acum
încape

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de decembrie

Pustie şi albă e camera moartă
Şi focul sub vatră se stinge scrumit
Poetul, alături, trăsnit stă de soartă,
Cu nici o scânteie în ochiu-adormit
Iar geniu-i mare e-aproape un mit
Şi nici o scânteie în ochiu-adormit.

Pustie şi albă e-ntinsa câmpie
Sub viscolu-albastru ea geme cumplit
Sălbatică fiară, răstriştea-l sfâşie,
Şi luna-l priveşte cu ochi-oţelit
E-n negura nopţii un alb monolit
Şi luna-l priveşte cu ochi oţelit.

Nămeţii de umbră în juru-i s-adună
Făptura de humă de mult a pierit
Dar fruntea, tot mândră, rămâne în lună
Chiar alba odaie în noapte-a murit
Făptura de humă de mult a pierit.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc autumnal

Litieră-şi făcu toamna din frunzişul ruginit
Şi din crengile uscate două osii şi-a cioplit;
Patru nuci îmbătrânite, costelive, făcu roţi
Şi-a strigat în crâng şi codru ca să vină cucii toţi.

Dar grăbiţi cum sunt din fire, când îi chemi ca să lucreze
Dânşii n-au voit pe umeri hamurile vechi s-aşeze;
Ci-ncepură-a face mofturi, că se vor mânji pe pene,
Hamurile-s şubrezite... Dar ce-i drept, le era lene...

Şi porniră-atunci să sufle vânturile nevăzute
Focuri ce-au pălit a ierbii plete. Mute
Au rămas şi crânguri şi câmpii pustii şi ape,
Îngroziţi fugiră cerbii ce veneau să se adape.

Iar căruţul roşu-galben, vuind, începu să fugă.
Speriaţi au fugit cucii. Şi sucit ca o zvârlugă,
Vântul fură din grădină ultima crăiţă vie
Şi fugi cu dânsa-n braţe, simbol dragostei să-i fie.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul bătea subţire şi fâşneţ

Vântul bătea subţire şi fâşneţ
Trezind în suflet un drumeţ,
Dorul de-a pleca din nou pe mare
Şi de-a auzi cum, întinse, sarturile gem,
Cum se curbează-n arboradă vergile de lemn
Şi cum flutură flamura-n vântul tare.

O, marinar al flotei noastre.
E timpul să te-îndrepţi spre mările albastre!
E timpul să te urci în barcă şi să vâsleşti!
A venit vremea să-mi fii pe vecie tovarăş şi vecin,
Acum, c-am golit toate butoaiele cu vin,
Înainte de-a-închide ochii mai dovedeşte-odată cine eşti!

Spre moarte, camarazi, pornim de pe-acest ţărm,
Când împinşi de vântul sorţii pe nave ne-îmbarcăm
Şi moartea-i cârmaciul nostru în acest voiaj.
Ea tuturor flăcăilor din marină
Pe furtuni cu valuri mari ne e regină –
Şi-i stăpâna Oceanului sălbatic, uriaş.

poezie de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XI

"O, Tat-al nostru care-n ceruri stai,
nu circumscris, ci prin amor mai mare
de prim-zidiţii ce-mprejur îi ai,

puterea şi-al Tău nume-l aib-oricare
făptură-n preamăriri, cum se cuvine
spre-a-ţi mulţămi de dulcea ta suflare.

Şi vie-ţi pacea-mpărăţiei sfinte,
căci noi, spre-a o găsi, noi nici un spor
n-avem prin noi, cu toat-a noastră minte.

Cum jertfă-ţi dă şi-al îngerilor cor
a sa voinţă-n cântece de-osana,
aşa să-ţi dea şi oamenii pe-a lor.

Şi dă-ne şi-azi şi-n orice zile mana
căci făr' de ea-ntr-această grea pustie
noi harul-l căutăm şi-aflăm prihana.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

E viu pentru eternitate

Înălţăm cântări şi glorii
Spre luminile splendorii
Proslăvim pe Cel ce-i viu
(Pe nemuritorul Fiu)
Ca să ştie şi Pilat
Că Hristos a înviat!

Când L-au prins L-au chinuit
Nemiloşi L-au biciuit
Iar sentinţa a fost moarte
De beznă să aibă parte
Dar din grotă a ieşit
Astăzi ştim c-a biruit...

A intervenit puterea
Ce produce Învierea
Să cunoască-ntreaga lume
O Fiinţă şi un Nume,
Să ştie că Dumnezeu
Ne ghidează pe traseu.

[...] Citeşte tot

poezie de George Cornici (21 aprilie 2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbul

Stând, cândva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tâlc tulburător,
Piroteam, uitând de toate, când deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor.
"E vreun trecător – gândit-am – şi-a bătut întâmplător.
Doar atât, un trecător."

O, mai pot uita vreodată? Vânt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau târcoale – şi niciunde-n cărţi vreo cale
Să-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore –
Fata fără-asemuire – îngerii îi spun Lenore –
Nume-n lume trecător.

În perdele învinse roşul veşted de mătase
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvâcnind de teamă:
"E vreun om care mă cheamă, vrând să afle-un ajutor –
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor –
Nu-i decât un trecător."

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Edgar Allan Poe din Poezii şi poeme (1963), traducere de Mihu Dragomir
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul I

Mărirea celui care-atotpătrunde
Întregul tot, mişcându-l, dă splendoare
mai mult-aici şi mai puţin-altunde.

În cerul cel mai plin de-a lui lucoare
eu fui. Văzut-am stări, ce-a le descrie
nu ştiu, nu pot câţi au să se scoboare,

căci stând aproape ţintei-o vrere vie,
atât ne-absoarbe-al minţii noastre-avânt,
că taie-al minţii drum să mai revie.

Dar cât putu de-acest imperiu sfânt
comoară-n suflet mintea mea s-adune
va fi de-acum materie-acestui cânt.

În ultima mea trudă, Apollo bune,
puterii tale fă-m-atâta vas
cât dragu-ţi dafin spre-a-l primi-mi impune.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Ai numai fluturi ce se strâng pe piele
Şi numai soare, galben râu de miere,
Nu stele reci vreau, ci raza-ţi pamânteană
Şi iarba crudă de lacrimă-n icoană.

Ai numai zile ce scapătă-n cărare,
Geamăt ascuns sau vis, sau sărbătoare,
Eşti dragă geană ce arde în cuvânt
Pe coaja lunii horind al nunţii vânt.

Ai sâni ca luna şi bustul cald al verii,
Eşti amintirea prin pozele tăcerii,
Nufăr bălai e coapsa ta dospită,
Ochi de sirenă ai din marea adormită.

Tu eşti blestem ţesut prin foi de tramă,
Ispitele în frâu îţi împletesc maramă,
Eşti fulgul adierii în vânturile oarbe,
Drumeţi culoarea zilei din tine să absoarbe.

[...] Citeşte tot

poezie de Aurel Petre (14 februarie 2018)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnitorul Vlad

* DOMNITORUL VLAD *

Vuiet mare se aude şi se-ntunecă pământul, tună, fulgeră şi ploaia în rafale-o duce vântul.
Iar în noapte se aude cum se-apropie un cal,
Pe cărarea unui munte, dintr-un sat transilvănean.
Un coif roşu pe cap poartă, pe frunte-i sclipeşte-o stea, într-o mână foc şi spadă, armăsarul necheza,
În priviri are fior, ochii verzi ca de mărgean, pe-al său chip se citea dor când se apropie de Bran.
Şi mergând la pas de cal, să nu fie observat, se-ntâlni cu o bătrână şi-o întrebă:
– Sunteţi din sat?
– Din sat, mamă, da' ce straie ai pe tine? Mândru eşti!
Semeni cu un fel de crai, apărut de prin poveşti!
– M-am întors din alte timpuri, după sutele de ani, după multe anotimpuri, m-am întors printre ţărani.
*
Auzind una ca asta, bătrânica, de drumeţ, se cutremură la gândul că străinul nu-i glumeţ.
*
– Vino, tinere, în casă... Îţi pun masa să mănânci.
Şi-l întreabă pe sub gene:
-- Unde vrei ca să te duci?
– Nu pot să răspund la asta!
– Atunci, ai vreo supărare?

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Tudorache din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!