drumeţie şi timp

Timpul

Moş bătrân,
Cu plete de ani lumină,
Torci fuiorul vieţii omeneşti.
Uriaşul caier de stele
Neobosit roteşti
Ca roata lumii eterne;
Şi râzi de capricii lumeşti.
Mângâiat de vânturi stelare,
În jilţul tău de argint,
De aur şi lumină,
Neobosit veghezi.

Moş bătrân,
Rege înţelept,
Scut de viteaz neobosit,
Pe-al universului piept,
Firul vieţii tale,
Cât este de lung…?
Şi cât de deştept?

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (18 aprilie 2005)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eu nu-s

Luna s-a ascuns în agudul din faţă,
mă furişez pe prispa casei,
glasul nopţii se aşază-n poeme
pagină de pagină.

Nimic din ce am scris nu se ştie,
aripile drumeţilor se frâng,
măduva nopţii îngheaţă-n cuvinte.

Dimineaţa înveselită de rouă
îşi lasă umbra dusă de ape.

Tu n-ai aşteptări, ai numai prevestiri,
la porţile zăvorâte ale inimii
care se deschid.
De atâta ger în sufletul pietrelor
paşii şi-au luat urma înapoi,
şi orbecăie pe cărarea unei absenţe
unde eu nu-s.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii timpului

Când, copil fiind, am râs şi-am lăcrimat
Timpul se dădea alene jos din pat.
Când eram adolescent, fercheş şi-îndrăzneţ,
Timpul mergea la pas, curios drumeţ.
Când am devenit om în toată firea,-n lege,
Timpul a început să-alerge.
Când bătrâneţea şi-a-întins rufele murdare,
Timpul a început să zboare.
În curând voi afla, ajuns pe un tărâm necunoscut,
Că timpul a trecut.
O, Isuse! Îmi vei fi alături atunci, în ora de spaime şi de chin?

Amin.

poezie de Henry Twells,1823–1900, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei învinse

Ce glas de clopot -
O!... Ce glas de clopot spart şi răguşit!...
Nu-l mai cunoşti?
E-acelaşi glas ce ţi-a urat - sunt ani de-atunci -
"Bine-ai venit!

Ţi-aduci aminte cum suna
Ca-ntr-un ajun de sărbătoare?
Suna ca-n zilele când moare
Cineva!...
Suna ca şi-azi ne'ncrezător
În viitorul morţilor!...
Ascultă-l bine -
Tu, ce porţi în păr cununi de flori crescute
Pe ţărmul mărilor străine,
Ascultă-l bine -
Tu, ce porţi în ochi opalele-ntristării
Topite-n lacrimi verzi de Mare,
Ascultă-l bine -
Tu, ce porţi pe buze purpura-nserării

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Romanţe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perle de timp

Acolo, unde plânsul zgomotos al izvoarelor
deşteaptă geana dimineţii,
căzând în cascade reci prin văi şerpuitoare şi tămăduitoare pentru suflet,
ne-am răcorit râvna inimii
şi durerea picioarelor zglobii neînţărcate de drumeţii,
aşa cum ploile reci răcoresc duritatea fierbinte a pietrelor încinse de soare.
Acolo, unde aburul ceţii se ridică spre cer
lăsând în urma lui fantomele brazilor bătrâni
şi aromele verzi ale naturii,
surâsul soarelui scalda perlele de rouă
agăţate pe suliţa fiecărui fir de iarbă
construind un câmp de vis
pentru ochii noştri sensibili la frumos.
Rătăciţi printre flori de câmp,
adorate de cerul sufletului,
timpul îşi lăsa clipele în zbor mărinimos
să trecă pe lângă noi ca vântul gândului.
Sărutată îndelung de tine iubire
şi de tot raiul înconjurător,
având martori ochii lacomi ai drumeţilor,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (23 iunie 2006)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa noastră

Pe-acelaşi drum,
Mânaţi de-acelaşi îndemn nefast al năzuinţii,
De-aceleaşi neînţelese-avânturi spre tot mai sus,
Pe-acelaşi drum
Pe unde ieri trecură poate,
Străbunii noştri
Şi parinţii,
Pe unde, unii după alţii, drumeţii trec de mii de ani,

Noi –
Cărora ni-i dat să ducem enigma vieţii mai departe
Şi doliul vremilor apuse,
Şi-al idealurilor scrum –
Pe-acelaşi drum
Vom trece mâine cerşind din ţiterele sparte
La umbra zidurilor mute
Şi-a secularilor castani!

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...
Şi-n calea noastră întâlni-vom

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hei, moarte

Hei, moarte, ce treci ca un vânt,
cu zile de cer şi pământ,
opreşte trasura dealatul cu noi,
dealatul atâtui gunoi.

şi stai ca să bem un cotnar
magnific de bun şi de rar,
cotnar bătrânesc,
cu pulpă de lut românesc.

Hei, moarte, ursuză şi rea,
cu fruntea de negură grea
deshumă focoşii cârlani
să bem un milion de ani,
să bem sacadat şi urât
cu toată durerea în gât.

Tu, moarte, nimic nu câştigi
că noaptea în ochi mi-o înfigi
şi-alături de-atâţia nebuni

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pena din revista "Prepoem", an I, nr. 3 (3 septembrie 1939)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avalanşa

În mohorâte stânci izbind
Nahlapii spumegă mugind,
Şi vulturi horă-n cer întind,
Şi gem păduri,
Şi piscuri albe se desprind
Din nouri suri.

Cândva se prăbuşi din deal
O avalanşă pe prăval;
În chei legară mal de mal
Nămeţii grei;
Şi Terekul ca iute val
Se-opri în chei.

Deodată slab şi cuminţit,
O, Terek, tu ai amuţit!
Dar apele au sfredelit
Troianul gros,
Şi tu din matcă ai năvălit
Spumând ciudos.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Puşkin (1829)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pârloagă de câmp

E vară precoce pe câmpul ce-i verde, mijind
Să-l calce drumeţi, miei să-l pască şi păsări s-adie
Să-nvăluie iaz, heleşteu cu broaşte şi peştii plutind...
Să umple pe lume-n mohor, să zboare pufind păpădie.

Se aşterne-n ţărână movile de cârtiţe-n creme de gloduri
Şi arar câte-un pâlc din arbuştii ţepoşi îi stau negi,
Pe aloc... Două dâre maron, poate roţi liniştite-n acorduri,
Merg paşi ce adorm căruţaş, sprijinit într-un bici pe dăsegi.

Ce sublim e, urât inegal în culori, dâmbuit, este câmpul
Ce rabdă pe el milioane de ani şi de semeni cu mine...
E parcă Hristos; c-are apa Iordan, heleşteu îi e adâncul,
Dând peşte pe-o râmă în ac... Bun venit îi e oricine!

Piept se umple de praful de timp. Mor de pur, mor de bine!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată într-o ţară un balaur mare, nevoie de cap. El avea şapte capete, trăia într-o groapă, şi se hrănea numai cu oameni. Când ieşea el la mâncare, toată lumea fugea, se închidea în case şi sta ascunsă până ce-şi potolea foamea cu vreun drumeţ pe care îl trăgea aţa la moarte. Toţi oamenii locului se tânguiau de răutatea şi de frica balaurului. Rugăciuni şi câte în lună şi în soare se făcuseră, ca să scape Dumnezeu pe biata omenire de acest nesăţios balaur, dară în deşert. Fel de fel de fermecători fuseră aduşi, însă rămaseră ruşinaţi cu vrajele lor cu tot. În cele din urmă, daca văzu împăratul că toate sunt în deşert, hotărî ca să dea pe fiica lui de soţie şi jumătate împărăţia sa acelui voinic, care va scăpa ţara de această urgie, şi dete în ştire la toată lumea hotărârea sa.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumeţul

Frumuseţea acestei lumi mi-a întristat sufletul,
O frumuseţe perisabilă, trecătoare;
Uneori inima-mi tresălta de bucurie
Când vedeam o veveriţă sărind într-un copac
Sau o păsărică pe un ram,
Sau puii de iepure pe câmp la asfinţitul zilei
Luminaţi de soarele-n scădere,
Sau dealurile verzi pe care-alunecau umbrele norilor,
Dealuri pe care oameni voinici au semănat recolte,
Recolte care curând vor trebui culese –
Atât de aproape de poarta Raiului;
Sau copii alergând desculţi pe nisipurile
Mării la mareea josă, sau jucându-se pe străzile
Orăşelelor din Connacht,
Lucruri tinere şi fericite.

Şi-atunci inima mi-a spus:
Toate acestea vor trece,
Vor trece şi se vor schimba, vor deveni trecut şi nu vor mai exista,
Lucruri verzi şi strălucitoare, lucruri tinere şi fericite;

[...] Citeşte tot

poezie de Patrick Pearse, 1879-1916, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinitul din ore

Mai cad cu infinitu-n ore născut de-acel moment mereu
Şi prăbuşesc în foc trezirea secundelor fierte în greu...
Ai printre patime cernute doar frământări, ce îngheţau,
Şi-n jurul meu însingurate iluzii tulburi se-nălţau.

În primăvara firii tale îmi duci ispite-n umbra mea,
Suave-s clipele femeii când ţipă-n simţ suflarea ta.
E noaptea ondulata mască ce se trezeşte din impas
Şi fulgeră topind sincope trezind trădarea ce-a rămas.

E chipul tău un legământ, beţie adâncă-n somnul viu,
Când luna doarme parfumată pe străzi de mai cu chip pustiu.
Îşi pune cerul patrafirul, adânc urcând treaptă cu treaptă,
În întuneric cugetează, cuvinte-n gânduri ramuri poartă.

În depărtări hipnotizată priveşte-o geană călătoare,
Pe puf de nori cu ochii tăi şi clipe rupte din petale.
Şi ceasul bate-n stele vise, şi-n latergie curge timpul,
Pulsează veghea ce măsoară în ritmul cordului descântul.

[...] Citeşte tot

poezie de Aurel Petre (5 iunie 2016)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Specific românesc

Ce româneşti sunt astăzi căsuţele din Şchei!...
Sunt vesele şi albe şi curate -
Şi totuşi, altădată, ce triste şi-ncruntate
Te-ntâmpinau aceste căsuţe strămoşeşti,
Prin care ţărăncuţele minore,
De teama slujitorilor domneşti,
Îşi ascundeau panglicele lor tricolore,
Căci zbirii stăpânirii din cetate,
Când năvăleau în Şchei să-şi încaseze birul,
Le despuiau de salbe,
Inele
Şi cercei;
Şi le-aruncau pe toate, aproape goale,-n ploaie,
Ca să-nmulţească crucile din cimitirul
Bisericuţei Sfântul Niculaie...

Aşa era pe vremea-aceea-n Şchei
Când zbirii stăpânirii din cetate
Vânau doar pungi de aur
Şi... femei...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Cuvântul liber, nr. 22 (27 aprilie 1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

vanitate

Vanitatea este un călător întârziat care bate la poarta sufletului omenesc. Cei slabi, dornici de glorie, care speră să se ridice fără muncă, vor primi cu multă dragoste şi alai pe acest strălucit oaspete; însă oamenii de ştiinţă, filozofii şi visătorii timpului, care urmăresc un ideal în viaţă, nu se vor osteni să deschidă măcar o poartă acestui drumeţ, temându-se să nu li se tulbure liniştea lor sufletească.

definiţie de Vasile Conta
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vin aceşti drumeţi?

de unde vin aceşti drumeţi
cu tălpile crăpate de mers
şi cu merinde uscate?

trec printre noi în tăcere
cu umerii aplecaţi
şi cu lacrimile lumii în ochi

adresa era bună
numai secolul era altul
cei mai mici dintre oameni
fuseseră aleşi să măsoare înaltul

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faurul-pământului deschise uşa făuriştei, ieşi afară şi se veseliră trei zile şi trei nopţi de aşa mare izbândă. El mai cu seamă era nebun de bucurie pentru muntele de fier. Atunci porunci călfilor să facă lui Greuceanu o căruţă cu trei cai cu totul şi cu totul de fier. După ce fură gata, suflă asupra lor şi le dete duh de viaţă. Luându-şi ziua bună de la frate-său de cruce, Faurul-pământului, Greuceanu se urcă în trăsură cu frate-său cel bun şi porni la Roşu-împărat ca să-şi priimească răsplata. Merse, merse, până ce li se înfurci calea. Aci se opriră şi poposiră. Apoi, Greuceanu desprinse de la căruţă un cal şi-l dete fratelui său, ca să ducă împăratului Roşu vestea cea bună a sosirii lui Greuceanu cu izbânda săvârşită; iară el rămase mai în urmă. Înaintând el alene, răsturnat în căruţă, trecu pre lângă un diavol şchiop carele ţinea calea drumeţilor ca să le facă neajunsuri. Acestuia îi fu frică să dea piept cu Greuceanu, dară, ca să nu scape nici el neatins de răutatea lui cea drăcească, îi scoase cuiul din capul osiei de dindărăt şi-l aruncă departe în urmă.

Petre Ispirescu în Greuceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel

Prin vişini vântul în grădină
Cătând culcuş mai bate-abia
Din aripi, şi-n curând s-alină,
Iar roşul mac închide floarea,
Din ochi clipeşte-ncet cicoarea
Şi-adoarme-apoi şi ea.

Eu cred c-a obosit pădurea,
Căci ziua-ntreag-a tot cântat
Şi tace-acum gândind aiurea.
Sub dealuri amurgeşte zarea,
Se-ntunecă prin văi cărarea
Şi-i umbră peste sat.

Peste culmi încet amurgul moare
Şi-ntors cu faţa cătr-apus
Dă semne nopţii din ponoare.
Ea-mbracă haine-ntunecate
Şi liniştit din aripi bate
Plutind tăcută-n sus.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

drumeţ

ţara celor din urmă idealuri
au rămas acasă
prispa,
ciutura,
sperietoarea de ciori.
Câmp cât cuprinde privirea,
setea de tine, gheară de foc,
crăpături în pământul arid,
spicul de grâu mai creşte a pâine
cu ultime zvâcniri galbene.
Salcia plângătoare
primeşte soarele să moară
la margine de ape.
Roşu de pe urma zilei,
întuneric,
lumina se scurge din felinar,
insectele nopţii işi caută pereche,
luna, felie de măr,
îmi astâmpără dor,
foame,

[...] Citeşte tot

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu zadar adesea

renasc mirări în oameni zăvorâte
şi mă-nsoţesc adesea cu zadarul
drumeţ spre unde-mi cade-n soartă zarul
şi vise-având eternităţii câte.

tăcerea-mi adânceşte-n lut habarul
sub ceruri în lumină coborâte
de timp tu ai sprâncene mohorâte
femeie ce-n cuvânt îţi verşi nectarul.

priviri lăuntrice în tine-arunc
venind, nălucă, din eresul ploii
şi dulce-mi înverzeşti în albul foii
pe-albastru ţărm, în nemurire prunc.

e prin tenebre noaptea-n ale sale
vestiri de nuntă-n zile colosale.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Ardeleanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea ce-i? Ce-i setea ei opacă?

Anteu jurase tatălui, la moarte,
Un templu să-i înalţe doar din ţeste.
Cosea drumeţii după plan şi peste.
Heracle-i dete,-n fine,-aceeaşi soarte.

Călăul Stalin. Ţara în arest e
Şi floarea ei — distrusă ca la carte.
Dar când să-i facă soarta şi lui parte,
Îl arse cum arzi visele funeste.

Puterea ce-i? Ce-i setea ei opacă?
Fireşte curge timpul: noapte, zi.
Izvorul vieţii, limpede, nu seacă.

Ci-n dorne tulburi este bine-a şti
Că, cine scoate sabia din teacă,
La fel şi el, de lance va pieri.

sonet de Nicolae Mătcaş din De-a alba-neagra (2006)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!