existenţă şi metafizică

Tutuneria

Eu nu sunt nimic.
Niciodată nu voi fi nimic.
Nu pot vrea să fiu nimic.
Asta fiind spus, port în mine
toate visele lumii.
Ferestre ale camerei mele,
ale camerei mele în furnicarul uman anonim
(şi de l-ar şti cineva, ce folos?),
unul printre atîtea milioane,
voi daţi spre-o stradă tainică
într-un continuu du-te - vino,
spre-o stradă inaccesibilă tuturor gîndurilor,
reală, imposibil de reală,
evidentă, incognoscibil de evidentă,
cu misterul ei
ascuns sub pietre şi fiinţe,
cu moartea punînd igrasie pe ziduri
şi-ncărunţindu-i pe oameni,
cu Destinul diriguitor a toate şi tot
pe drumul nimicului.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Fernando Pessoa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jeremy: Marele filosof al secolului al XIX-lea, Schopenhauer, spunea că în momentul în care un om vede că un alt om se afla în pericol se produce acea ruptură de conştiinţă la nivel metafizic. Ştii la ce se referă aceea conştiinţă, Gloria?
Gloria: La ce?
Gloria: La faptul că suntem cu toţii aceeaşi persoană. Individualitatea este o minciună, sunt una cu toţi - cu primul-ministru al Angliei, cu verişorul meu Harry, cu tine şi cu mine, cu tipul gras din What's Happening, cu gemenele Olsen, Natalie Portman, cu tipul care a scris De veghe în lanul de secară, Nat King Cole, Carrot Top, Jay-Z, Weird Al Yankovic, Harry Potter, dacă există, cu prostituata de la colţul străzii, cu mama ta – cu toţii formăm un singur tot.
Gloria: Chiar formăm?

replici din filmul artistic Spărgătorii de nunţi
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bicarbonat de sodiu

Brusc, o nelinişte...
Ah, ce nelinişte, ce greaţă de la stomac răbufnind în suflet!
Şi ce mai prieteni am avut!
Şi cât de goale toate oraşele pe care le-am străbătut!
Şi ce gunoi metafizic toate inteţiile mele!

O nelinişte,
O întristare a epidermei sufletului,
Un fel de a-ţi lăsa braţele să cadă la apusul efortului...
Reneg.
Reneg totul.
Reneg mai mult decât totul.
Îi reneg prin foc şi sabie pe toţi Zeii şi negaţia lor.

Ce-ar putea să-mi lipsească, de simt că-mi lipseşte ceva în
stomac şi
în circulaţia sângelui?
Ce ameţeală vidă îmi istoveşte creierul?

Ar trebui să iau ceva sau să mă sinucid?

[...] Citeşte tot

poezie de Fernando Pessoa din Odă maritimă, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se bănuieşte că există undeva o ţară

se bănuieşte că există undeva o ţară în care
laptele şi mierea nici nu contează
(din cauza asta nici nu se fac autostrăzi)
.
acolo Maica Domnului nu este inclusă niciodată în sudalme
iar locuitorii au mândre contururi de lupi îmblânziţi până la confuzie
tinerii au cuminţenia munţilor iar femeile sunt deopotrivă frumoase
.
regimul hidrografic şi solul mustind de înţelesuri
le ascund recoltele în metafizica sării
.
acolo niciun om nu moare destul şi nici nu trăieşte pe zimţii monedelor
ei cred cu tărie în memoria cerului care se hrăneşte cu iertare
.
câte unul mai scapă hatul şi ajunge departe cu haina lui de ţărână
pe care nu i-o poate dezbrăca nimeni şi nimic
are o poziţie specifică de dor ce aminteşte de un străin răstignit cândva
.
se bănuieşte că această populaţie nu poartă niciodată ceas, ori este doar de jucărie
e-o cucernică naţie care irită aurul cu dispreţul său

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biblioteca

Aseară când am ieşit din birou,
credeam c-am asurzit.
Toate cărţile mele din bibliotecă strigau aproape dându-şi duhul,
vroiau să fie citite toate deodată.
Degeaba le tot spuneam că nu pot citi decât una în fiecare seară,
degeaba le tot promiteam că va veni şi rândul lor,
nu mă luau în seamă – urlau ca fiarele-n capcană.
Azi încă îmi mai şuieră urechile.
La amiază, l-am rugat pe un vecin, să intre el în bibliotecă
şi să-mi aducă cartea aia mare, albastră, cu o cruce albă pe copertă,
aceea de pe primul raft de la perete,
ca deseară să nu-mi mai sângereze urechile.
- "Cum e? Nu ai auzit nimic? Nu te-a strigat nimeni?"
- " Cine să mă strige măi omule? Tu eşti nebun? Nu e nimeni acolo!..."
I-am mulţumim zâmbind, gândindu-mă că poate nu are omul ureche poetică.
Apoi, intempestiv m-a săgetat un gând:
Pentru cei ce încă nu aud cu inima, nu mai există nici o nădejde,
pentru cel ce vede doar cărţi, totul s-a sfârşit.
Oare câţi ca el, cei ce-au ucis cuvintele prin lipsa acută de lectură
îşi târăsc sufletul după ei, ca pe-o nefericită umbră?...

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Cătălin Varga
Adăugat de catalin_varga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

La umbra nucului bătrân
Stă întins un tânăr
E umbră şi în gândul lui,
În sufletul băiatului

Nu-i mai vine-n gând nimic
Stă întins, plăcându-i cum
Răcoarea îl alintă-un pic
Şi trăieşte aici şi-acum

Umbra falnicului nuc
Parcă se tot măreşte
Se aude un guguştiuc
Cum în zbor porneşte

E lumină-n umbra lui
Căci sclipeşte soarele
Printre ramurile-i multe
Gândurile-s sute

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Andrei Capşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ucide-mă iar

A îngheţat întunericul în această noapte
doar aburii calzi mai acoperă cristalele
s-au revărsat apele de pe Styx
şi negrul s-a lăsat în lichid închis
esenţa nocturnă e străpunsă de pumnale
gheare sclipitoare ce aduc cerul mai aproape
stele albe se privesc ca prin oglindă
văzându-şi ochii noi şi reci care stau la pândă,
cum umbrele se întind strivindu-le imaginea plăpândă.
În diamante carbonizate degete fine încearcă
iar şi iar să spargă pereţii ce nici nu vor a se clinti
până când stigmatizate se opresc să guste durerea,
dovada incontestabilă că încă mai sunt vii, dureros de vii…
carcasa îşi cere dreptul la viaţă, înfometată şi însetată
incapabilă să se adapteze, inexistenţa să o savureze
scurgându-i-se prin vene ca un elixir iar fibrele să-i fie hrănite,
sleită însă de ultimele puteri se prăbuşeşte inertă
când nectarul izbăvitor curge prin ea însăşi.
Ce înseamnă o mână fără de întreg
sacrificiul unei părţi pentru ca existenţa să continue…

[...] Citeşte tot

poezie de Valentin Cojocaru
Adăugat de Riana Sardau
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peut-être

orice întoarcere în trecut este imorală
îmi amintesc
pajiştea pe care păşteau cei şase viţei de lapte şi tu le mângâiai corniţele
apoi vacile soarelui
împuşcate
două piane aduse în căsuţa din vârful muntelui
de-a-nspinarelea
8 km
pe drumul de arsă piatră pregătit de însuşi beethoven
ca şi cum ar fi trebuind să concerteze ori să-l întâmpine pe napoleon
în amurg
deja vu
din viena fără vină
retrăiesc un trecut profund imoral
prea bine
au dispărut numele noastre scrise pe frasin
sunt amintirea numelui tău
spuneai
şirul tău de vieţi suprapus peste vieţile mele suprapuse
aidoma

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punch by punch

vezi tu
pentru mine
poporul român
MURISE
înainte de vreme
înainte de întrebarea ta
înainte de a se fi răspuns
albastru
la oarecare întrebări
despre regi şi despre cei trei împăraţi
alături de un amiral
& un sfânt
refuzaţi de ferdinand
ceea ce ar trebui să conteze într-adevăr pentru tine
este moartea mea
pentru patriarhul constantinopolului
întâmplată la sfat ecumenic de unde desigur lipsea chomsky
molipsit molipsind lumea lui lumea noastră
dragul meu prieten
doctor în logică & şi în chomsky

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nobodiness menhir

Veioza luminând serafic filele văratice ale amurgului
Biped distilând mila din ciorchinii lacrimilor
Inspiraţie fugitivă (...)
Culori necontinuate de nimeni pe cenuşii pânze acoperite de praf
Poate doar albastrul fiecărei înserări licărind în negrul frunzelor
Vopseaua abajurului aerodinamic reflectându-mă
(...)
Happening iniţatic desenându-mi o ideogramă pe faţă
Pe birou rămurele de busuioc şi pete de culoare
Câteva piese de jazz incandescente precum steagul Revoluţiei franceze
Când nu ne mai rămâne nimic muzica ne inundă urechile
Unghie înnegrită de uşa tramvaiului radioul devenit lichid
Litere carolingiene acoperind hârtia ruptă a curburii becului
Reflectoare holbate peste iarnă în oraşul devenit ceaţă şi întuneric
Statui înţepenite hierofantic printre oglinzi
Bronz acoperit cu tatuaje de oxid pe chip
Muze gracile însufleţind templele în paragină
Singurătate totemică strălucind în stelele duble ale privirii omului
Din faruri rotunde efemer ţâşnesc fascicole verzi
În intersecţia năclăită de noapte

[...] Citeşte tot

poezie de Felix-Gelu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!