Citate despre existență și salvare, pagina 2
Primul lucru care se întâmplă atunci când o persoană își ascultă vocea interioară și se hotărăște să își urmeze vocația este că va fi singură. Și nu există consolare pentru asta. De la acest sentiment că ai pornit singur pe un drum nu te salvează nici dragostea familiei, nici anturajul și niciun statut social.
Pera Novacovici în Descoperă-ți vocația
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Comedia e salvarea. Mi se pare un medicament extraordinar pentru că omenirea e bolnavă. Și câte situații de comedie adevărată există în viață! Suntem clovni într-un mare circ. Uitați-vă nițel în viață.
Dem Rădulescu în Almanahul Cinema (1987)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt atâția puieți...
Sunt atâția puieți...
și au apărut în fundul acestei curți:
o curte imensă,
în care să te pierzi.
Și umbrele lor, exilate în spate de tot,
presărate în fiecare colț al disperării
pe coji de cărbune încins,
se altoiesc în bătaia vântului
cu fructele lor găunoase.
Ei nu știu că sunt și fructele și viermii,
și se macină unii pe alții,
și se calcă în picioare
cu rădăcinile lor ridicole.
Vor să ajungă înaintea celor
pe care ploaia nu i-a uitat,
dar nu știu că ploaia vine din interior
sau că nu mai există
nicio brumă de salvare
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Popa
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cel mai ușor ar fi ca părinții, ajutați de profesori, să poată aduce un copil în starea de a avea o pasiune. Indiferent de domeniu, dacă există acea atracție, acel entuziasm de a afla, de a deveni bun, un copil e salvat.
citat din Emilian Isailă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Paradis
Peștii (planând prin aer, în luna iunie,
Părăsesc la amiezi lichida apelor domnie)
Ei se avântă-n cunoaștere, dezlegând la o adică
Multe mistere legate de speranță sau de frică.
Peștii știu c-au Iazul și Pârâul lor cu apă curgătoare;
Dar Dincolo de ele nu mai este și-altceva oare?
Viața asta nu-i Totul, există ceva mai măreț la alt nivel,
Sunt ei convinși, ar fi mult prea neplăcut să fie-altfel!
Nimeni nu trebuie să aibă dubii dintre noi:
Când va veni, Binele va veni din Apă și Noroi;
Și-n mod sigur ochiul evlavios, cu necesitate,
Trebuie să vadă un Scop înalt în Fluiditate.
Puține știm, dar ce spune Credința-i adevărat,
Viitorul nu-i nicidecum un Ținut Uscat.
Noroi la Noroi! Vârtejul morții se-apropie, cumplitul,
Dar nu-i aici Sfârșitul, nu-i aici Sfârșitul!
[...] Citește tot
poezie de Rupert Brooke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la existență și salvare, dar cu o relevanță mică.
Salvare
Neverosimile tăceri
umplu spațiul dintre stele
amplificând enigme
nepământene liniști
transpuse în necunoscute
completează cu goluri
universul imuabil
la cheremul timpului
pierdut în spațiu
și a spațiului uitat de timp
în dimensiuni haotice
ale unui infinit indefinibil
și toate aste de peste ere
nu se mai știe câte
nici peste câte epoci
va să fie a doua
venire mesianică
urmată de altă geneză
pe trasee incognoscibile
ca să salveze existența.
poezie de David Boia (13 mai 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inceputul
Cand ma gandesc la tine imi tremura tot trupul,
Tu te strecori si viata mi-o schimbi, ma rascolesti,
Eu sunt precum o prada, iubito tu esti lupul,
Sunt sclav privirii tale, stapana mea tu esti.
Cand imi soptesti o vorba sunt ca un cub de gheata,
Ce voce calda ai! ascult si ma topesc,
E ca si cum cuvantul ce-l spui imi este viata,
Cand nu te-aud pe tine simt ca nu mai traiesc.
In mana ta as vrea sa-mi odihnesc trecutul,
Tu vindeci orice rana, esti salvatoarea mea,
Stergi totul c-un burete, si imi esti inceputul
Anii pierduti ii simt cum ca n-ar exista.
Esti luna mea in noapte, si soare-n timp de zi,
Te urmaresc si simt ca nu ar fi gresit,
Sa-mi fii pe vesnicie motiv sa pot iubi,
Iar eu sa -ti fiu dovada ca inca n-ai iubit.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!
Farmecul existenței este că nu te poți baza pe nimic. Totuși, cele mai importante lucruri în viața asta sunt, cred eu, cele pe care le-am decelat din trei spectacole regizate de Lucian Pintilie: iubirea, memoria (nu cea mecanică și plictisitoare, ci aceea care îți salvează conștiința, asa cum mi-a salvat-o mie în pușcărie) și umorul. Dacă te naști cu ele e foarte bine; dacă nu, se pot învăța, gândindu-te foarte mult la ele, reprezentându-le în diverse circumstanțe. Ceea ce salvează cele mai proaste și ingrate împrejurări, ceea ce este esențial, este totuși iubirea. Iată concluzia, după o viață de om: nimic nu contează în afara iubirii.
Alexandru Paleologu în Breviar pentru păstrarea clipelor (2005)
Adăugat de Maria Larisa Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Niciodată
sunt o groapă întoarsă
ca un sac
pe care mulți nu știu să-i găsească capătul
nu mai exist în el, pentru că m-am pierdut
în ceea ce nu mai este
sunt un capăt nedeșirat al unui alt început
sunt o clipă furată din prezent
gândurile-mi sunt diluate-n spatele unei armuri false
fântâni seci, săpate-n mine fără cuvinte
așteaptă plânsul cerului
clipele nu-mi fac statui din gândul nimănui
prăbușirea este adâncul din care încerc să urc
spre ceea ce nu ești
mă salvez, salvând pe cel ce nu mă știe
decât urând sau
îngropându-și propriul destin
urcându-se spre ceea ce nu este
să nu devenim, niciodată, cer înnegurat și furtună-n
[...] Citește tot
poezie de Viorel Muha (iunie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Recunoștință
Era în existență un înger,
În cerul infinit etern,
Ce datorită unui monstru,
S-a pogorât din cerul efemer.
Venise să-i alunge chinul,
Îmbunându-i viața și destinul,
Oferindu-i iubire cu ardoare,
Făcându-l să se uite adânc în soare.
Monstrul purta un doliu veșnic,
Ascuns în al său întuneric suflet,
Pe care nimeni în această lume,
Nu îl dorea ca să-l asculte.
Se întâlnise-n vasta noapte,
Când stelele pe cer păleau,
Iar în albastra calmă noapte,
Toți aștrii feerici străluceau.
[...] Citește tot
poezie de Cînepă Ștefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ștefan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Există în lumea noastră socialistă un om nou? Dar mai întâi ce înseamnă om nou? Și prin ce se deosebește de cel vechi? Iar cel vechi de ce nu era bun, de ce trebuia înlocuit? Toți oamenii vechi au fost răi, toți trebuiau schimbați? Fiecare epocă a avut oamenii ei noi și oamenii ei vechi. Cei noi aduceau lumină atunci când aceasta se împuțina în lume. Ceea ce apropie, de pildă, pe Prometeu și pe Danco este gestul oferirii propriei inimi pentru salvarea semenilor din mari și dramatice impasuri. Primul a dat seminției focul, fără de care ar fi pierit, celălalt lumina, fără de care s-ar fi rătăcit în labirintul existenței. Epocile vechi au eroii lor mitologici. Ei întruchipează virtuțile majore ale umanității care, dacă nu sunt prezente în fiecare individ, se reconstituie în masă și dacă într-unul sau altul din cazurile particulare nu se manifestă la intensitatea maximă, exprimate în eroi, ele indică diapazonul posibil al spiritului.
Dumitru Popescu în Ieșirea din labirint (1973)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eram sălbăticit și plin de ură. Uram întreaga lume pentru că vedeam mizeria și egoismul, sălbăticia cu care cel puternic smulgea celui slab agoniseala obținută cu greu. Cel puternic râdea și batjocorea. Cel slab plângea și dispera. Se resemna. Nu știu ce s-ar fi ales de mine și unde aș fi ajuns dacă nu ar fi rămas o singură flacără mică de umanitate care ardea în mine și care era ținută vie de puținii prieteni adevărați pe care îi aveam și care vedeau în mine un suflet, și nu un sărac ce nu avea nimic de oferit și de pe care nu poți scoate profit. Să simt că sunt o companie plăcută pentru niște oameni care se puteau lipsi de mine, să simt că sunt ascultat și că atunci când vorbesc despre dorințele și visurile mele nu sunt batjocorit și umilit, să pot să râd cu cineva, să simt că exist și primesc puțină atenție, să fiu onorat ca ființă umană pentru ceea ce sunt în interior și nu pentru ce pot să afișez în exterior, asta mi-a salvat sufletul, mi-a schimbat viața și m-a împuternicit ca azi să pot vedea și eu în oameni măreția, puterea și divinitatea și după puterile mele, să fac ce pot ca să păstrez flacăra speranței aprinsă așa cum odată a fost și ea îngrijită de prietenii mei pentru mine. Iubește oamenii atunci când o merită cel mai puțin. Atunci au nevoie cel mai mult. Doar așa putem să salvăm suflete pentru a face lumea mai bună.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Retorică
De ce căutăm în cuvinte alinarea,
Oare nu sunt ele,
Cele
Ce ne aduc amăgirea?
De ce căutăm în alții iubirea,
Pe când de cea dinăuntru
Din noi, n-avem știrea
Că există?
Și cum de întoarcem privirea,
De la adevărul,
Ce ne salvează firea,
De-l cercetăm în noi în adânc,
Care-i sfânt,
Și ne aduce astfel menirea,
În Univers
și pe Pământ?
poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Domnul meu
Prietenului meu veșnic și Tatălui Ceresc, în semn de mulțumire pentru minunatele Sale daruri oferite dinaintea venirii mele...
Pașii mei se grăbesc a urca spre Tine,
Domnul meu...
mi-ai fost în mintea-mi nărăvașă și-n clipele saline
mereu...
când se sfârșea o treaptă, alta-mi ofereai... și eu,
neînțelegând, mă zbăteam plângând
și-atunci pe miez de noapte când era mai greu,
veneai aproape pe mine susținând...
a fost o dramă ascunzând o veste bună,
Domnul meu...
și ce este la urmă contează să rămână
al meu...
așa aflasem cum este taina aceluia salvat
numai prin durere...
când răni înmuguresc, iubindu-le poți fi iertat,
dobândind avere...
dragostea-mi uriașă urcă înspre Tine,
Domnul meu...
[...] Citește tot
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Antirăzboinic
cam și cum ruinele ar putea
fi vesele
ca și cum planeta
ar tânji după-un gol de planetă
ca și cum am citi în ziar
"cedez boabă de rouă din potirul de mac
contra unei urme
de cianură din sărutul fatal"
ca și cum poezia aceasta
scrisă ar fi pe cenușa dezmățului,
epilog nunții androizilor când
poetului i s-a terminat
cota de tropi hărăziți
pentru veacul în curs,
când se aprobă divorțul
dintre retină și verdele crud-aromat,
dintre auz și văzduhul livezii frumos trilurat,
dintre dimineața cu soarele
mijind căpșuniu pe un cer voroneț
și bucuria intrării-n tumultul orașului tânăr,
[...] Citește tot
poezie de Fatma Sadâc din Cântec pentru surâsul păpădiei (1988)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Astenie de vară
Eu aș putea să scap cu fuga-n munte,
Măcar un timp, atât cât să rezist
Potopului de foc ce-l simt pe frunte,
Ca răcorit să-ncerc să mai exist.
M-aș ține după pietrele ce suie
Înfierbântate-acelaș drum bizar,
Să ne-așezăm sub unda albăstruie
Acolo unde păstrăvii mai sar.
Rămâne jar, rămâne scrum în urmă,
Și tu rămâi, răpusă de pârjol.
Te-aș fi legat sub niște oi de turmă,
Ca să te scap solarului viol,
Dar soarta ta s-a depărtat de mine,
Sau eu nu m-am ținut prea strâns de ea.
O să cobor, iubita mea, la tine,
O să cobor atunci când s-o putea...
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Există mereu furtuni ce-și plâng în hohote tăcerile din piept, izbucnind apoi în uragane ce poartă mereu nume de femei... Oare de ce? - am întreba... Nu-i greu de înțeles și nu-i simplu de trăit în universul femeii. Noi bărbații găsim mereu subrefugii, ușurința cu care evadăm din miezul problemelor părând în ochii "lor" trădători, lași, superficiali... poate așa ne e felul, să părem mai detașați de tensiunea momentului, dar ceea ce ne salvează este mereu câte o tânguire a femeii de lângă noi, o șoaptă sau dimpotrivă, tăceri ce te înfioară. Iubirea doare, poate pentru că pătrunde în adâncul ființei, rădăcinile sufletului fiind scuturate de vâltoarea sentimentelor. A iubi e poate cel mai minunat sentiment, dar a știi să o faci e provocarea cu care încercăm să ne obișnuim. Iubim din obișnuință sau ne obișnuim să iubim? Adevăr sau provocare...
Sorin Șomandra
Adăugat de Sorin Șomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce face?
Ce face un om când e singur?
Simplu un glonț, un somn, un poem,
Vede un film, se uită la ceas, înfiază un leu,
Dar tot singur este.
De ce este singur?
A fost jignit. A jignit. A ucis. Nu a ucis.
Eu nu cred în singurătate, cum nu există vid absolut.
Dar o tragedie este. Undeva o lacrimă își fa ce drum.
Doamne, ce aș hohoti, de nu aș fi bărbat.
Amintirile mă asediază asurzitor.
Anii se perindă cu viteza unui tren nebun.
Lumea trăiește, undeva e iarnă, undeva e o plajă,
Alcoolul? Drogul? Boala? Nimic nu seamănă cu singurătatea.
Nici plantele, nici animalele nu suportă singurătatea.
Nici Dumnezeu, că altfel de ce ar fi fost Creația?
Strada este pustie, casa este pustie, cimitir fără gard.
Singurătate, tu ești un bolid care mă ucide.
Brusc apare un cititor timid. Îmi întinde mâna,
Sunt salvat. Mulțumesc, fratele meu, mulțumesc.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
În condiții favorabile, atunci când avem printre noi clarvăzători disponibili pentru munca de salvare a sufletelor rătăcite în abisuri, putem atinge rezultate extrem de eficiente. Totuși, datorită numărului mare de tipuri de sarcini, există foarte puțini lucrători care să poată face aceasta, și chiar și aceia sunt arareori dispuși să servească în tărâmul întunecat al chinurilor infernale.
Chico Xavier în În slujba vieții eterne (2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Săptămâna Paștilor
Cea mai dulce bucurie dintre toate, o binecuvântare,
Este pacea, să strângi mâna vindecătoare,
De bunăvoie întinsă ție,
Spunând, "acum nu mai există decât iubire și lumină!"
Zorii primăverii mele au dispărut pentru totdeauna;
Închiși în ocna mormântului, prietenii mei cu țărâna-s una.
Ziua-i la chindie,
Într-un amurg sângeriu aștept noaptea ce va să vină.
Cutreier prin cimitir și scrutez intens
Pietrele și crucile, amurgul devine tot mai dens;
Și gravat pe fiecare
Cruce citesc același cuvânt: Pace.
Apoi, revenind la drum,
Mă-ndrept spre-alt țel, spiritul meu năzuind acum
Să urce la cer pe-o rază salvatoare,
Înainte ca doliul ziua să îmbrace.
Tu, singur-singurel, privești luceafărul de seară,
Surâzând cum am surâs și eu, și-asculți ca mine-odinioară
[...] Citește tot
poezie clasică de Erik Axel Karlfeldt, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre existență și salvare, adresa este: