Citate despre ezitare și inimă, pagina 2
Textele de mai jos conțin referiri la ezitare și inimă, dar cu o relevanță mică.
Să pot să te respir prin mine
Dacă ți-aș spune că te iubesc
și aș ruga frunzele să mai aștepte
și ți-aș atinge părul cu mâinile disperate,
așa, să simt mirosul tău prin adierile toamnei,
să simți întârzierile din mine,
m-ai crede fără să eziți?
Dacă ți-aș spune de inima mea slăbită
ce bate numele tău de floare,
și încă ticăie asemeni unui ceas adormit,
și oxigenează rătăcit sufletul meu,
să pot să te respir prin mine în diminețile noastre
când ne îmbrățișează lumina lumii
m-ai ocroti renunțând la părăsire?
Tu știi ce tristă este singurătatea nopților
fără iubirea ierbii, fără anotimpuri,
fără soarele lumii, de vezi cărucioare plimbând
amnezia într-un spital final,
unde nu mai sunt cărțile și pipa,
nici mirosul cafelei noastre din iubire,
eu privind în gol prin ferestrele ferecate
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Nistor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu n-am avut niciun motiv - sfârșit
Motto: "Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără motiv." Arthur van Schendel
Dumnezeu este Olarul iar noi suntem vasele de lut. Toți am fost creați pentru un scop.
"El are milă de cine vrea și împietrește pe cine vrea." (Romani 9:18)
și a venit și vremea, să-ți dau drumul să zbori,
să strălucești în soare, asemeni unei flori...
și ceasul a bătut, zicându-mi să te las...
de-acum, tu să mergi singur,
lucrând ca și un vas...
orice sfârșit dă lacrimi,
chiar de un început
se-arată și pornește, lăsând ce-a fost... trecut.
și doare și apasă, deși e tot ce-ai vrut,
răscolind momentul, când noi...
ne-am cunoscut.
nimic accidental n-a fost cu noi vreodată,
însă destinul acum, deschide altă poartă...
eu simt și știu ce vine,
oricât m-aș bucura...
în suflet ard suspine,
[...] Citește tot
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Marele Maestru
Statuile din parcuri trezite din tăcere
de răbufniri ascunse în soclul de granit
adună-n umbra nopții trecutele mistere
pierdute pe aleea cu dale-n keramit.
Se-mbracă chiar în haine croite cu migală
de mâna nevăzută a unui mag pribeag,
mânuitor de visuri prin sălile de gală
cu dansuri ajustate pe muchii de baltag.
Deodată se îndreaptă, în clipa oportună,
să redeschidă dansul sub cerul de opal,
pe-aleile pavate, ținându-se de mână,
perechi neobosite, să se cuprindă-n bal.
O, vremuri rătăcite, rămase-n neuitare!
nemărginirea curge din ochii-nlăcrimați
tăiați cu dalta-n cruce, dar fără ezitare,
de Marele Maestru, la poale de Carpați.
[...] Citește tot
poezie de Corneliu Neagu din Creație lirică nouă
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe mare
Așa cum un om curajos înfruntă dușmanul,
Singur împotriva a sute, și vede rânjetul Morții,
Dar, strângând din dinți, luptă până la sfârșit
Fără crâcnire, fără speranță, fără ezitare, -
La fel, în tăcere, vaporul se înfige-n mare,
Tăindu-și implacabil drum prin noapte.
Lumina unei balize-n depărtare
Sclipește printre valuri ca o stea!
Dar nu-i nicio stea-n întunericul de sus!
Plescăitul apei la prova și, dedesupt, lumina rea
A unor limbi de foc, asemeni unor scântei ucigătoare. Dincolo
Tăcerea și noaptea.
Stau lângă copastia de la pupa,
Singur în beznă și-n spulberarea de ceață și de stropi reci,
Simțindu-mă eliminat cu totul, scufundat în noapte și-n mare,
Făcut una cu năvala aceea fără sunet de pași,
Lăsându-mă, ca un catarg în derivă, purtat implacabil
De val în noaptea mare.
[...] Citește tot
poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nevrut adiooo...
Refuz de amintire, de tristă consonanță,
Cutremurând profund, organe-n rezonanță,
Cu prăbușiri în spargeri de roci zidite stâncă
Până mai ieri... ce-un straniu refuz, la tot, cuvântă.
Se înșurubează sfredel spusa ce lasă gol,
Când fapta-i se succede, destramă, tragic rol;
Se sfâșie scenaric, precum cortina trasă...
Grilaj de deținut, sub mantia de-o rasă.
Rămâne os bolând sub carne tăbăcită
Ce împrăștie toxine prin inimă zdrobită
Înspre mintea ce se pierde în psihomatic hău,
Cum șiș făr-anestezic durere împlântă, rău.
Înmoaie brațe, tonus, ambiție, voință
Nefiind din propriul sine, intrus e, neputință
Ce lunecă avalanșă măturând tot, trecut...
Anoxic dând sfârșit, nesperând reînceput.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu însămi sunt viață, viața trăind
Un pur Sânge Arab prin deșertul arid,
un căluț de mare încastrat în nisip,
o zi ploioasă cu soare-n arhetip,
un mandarin japonez
și-o narcisă galbenă prinsă-n valsul vienez...
Sub cerul flămând, o rândunică singurică dansând,
maci-străjeri pe marginea drumului sângerând,
biserici cu mâinile înălțate spre cer,
un motan pe acoperiș și-un pat îmbrăcat în mister...
Un zâmbet strălucitor pe chipul unui trecător,
sunetul sacadat al ploii și-o lumină diamantină-n rozalii,
flori albe din atimemorii și haine negre-n funeralii,
cântatul cocoșului la nașterea zorilor,
un curcubeu râzând peste verdeața zidurilor...
*
Milioane de forme, culori, parfumuri și gusturi
mă cuprind ducându-mă-n centrul vieții,
în cercul perfect, parfumat de regina-nopții
unde-ntunericul se stinge în pragul dimineții
zburând printre imagini de vise,
[...] Citește tot
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când așteptarea-i lungă...
Poate gândiți, atunci când așteptarea-i lungă,
Că dușmanul poate veni să vă străpungă
Dar nu uitați că planul divin se împlinește
Că-n ceasul hărăzit ajutorul potrivit sosește.
Frământat e sufletul se vede pe față
Iar înaintea voastră vedeți numai ceață
Dar știți ce urmează după ploaia cea densă:
Un soare ce-aduce o strălucire imensă.
Încrederea din voi n-o lăsați să se stingă
Atunci când întristarea vine să vă atingă
Răspuns favorabil, bine-nțeles, veți primi
Puteți liniștiți umbla, puteți liniștiți dormi.
Nu dați ocazie celui rău să celebreze,
Să vadă că nădejdea-n voi poate să-nceteze
Priviți chiar acum la experiențe din trecut
Când dorul vostru-aprins a fost satisfăcut.
[...] Citește tot
poezie de George Cornici din Nuanțe stelare (28 noiembrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Interioare...
Ascunzișuri acoperite de fumigene mascante
cu cotloane întortocheate ce irump în ieșiri violente,
uneori doar exprimate în subterfugii ezitante,
sau pur și simplu, sunt doar recunoașteri de realități... evidente.
Inexplorabilul e doar dogmatic, invocat în loc de neștiință...
Este-o simplă inerție, ce încearcă să-și justifice inacțiune,
sub neverosimilitatea unei pretinse lipse de putință,
dar cu pretenția unei pseudocunoașteri proclamate, sau prin... delațiune.
Suntem copleșiți de descoperitori futuriști de destine
fără școli pertinente ale științei, doar profitori de ocazie, autodidacți,
simulatori de evenimente incontrolabile, invocate spre deruta de sine;
cu scop coercitiv, de obținere de profituri fără nicio justificare, niște abstracți...
Oricum suntem niște produși cosmici, ai astralului nemărginit,
sensibili conjuncturilor de așezări la masa... Universală,
și precum oceanul, ce se ridică doar la trecerea unei Luni-satelit...
Inima, mintea, și în general trupul, nu sunt numai o existență... carnală.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reset amor
Când dragostea începe să se scurgă,
Nu mai e unica ce-a fost cândva, etanșă;
Reproșuri îi iau loc în avalanșă
Și căi din una-s două să parcurgă.
Din orice zâmbet, rictus e, sarcasm
Și caldul ochilor e sticla mată, rece.
Răspuns e veșnic "nu" la tot ce se petrece
Și libidou-i silă, din orgasm.
Nu mai sunt fluturașii-n faldul de stomac,
Nici tresărirea de întâlniri, surpriză...
Dorința de câștig de suflet e-o remiză,
Iar inima doar un ceasornic cu tic-tac.
"Iubit-o", "dragule", au devenit tabu,
Cuvintele de-amor tot mai jenante,
Până și gesturi tandre-s ezitante...
Pronume personal nu mai e "ce faci, tu?".
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și dincolo de neființă
Unde-i casa inimii, dragul meu?
În noi, chiar dacă nu prea vedem asta!
În noi sunt toate! Și cântul, și poezia,
întreg universul de vise, de culori și lumini!
De ce doar unii oameni scriu,
de ce doar unii oameni cântă?
Oamenii scriu pentru că sunt impregnați de parfumul bucuriei sau tristeții, a fericirii sau a singurătății, pentru că iubesc sau pentru că suferă, aducând, astfel, lumina stelelor atinse prin cuvânt.
Scriu despre emoțiile copleșitoare, trăirile, durerile, bucuriile bogate și pline de culori ce prind viață. Ard, bântuie, tulbură, strigă, țâșnesc. Acea senzație de acum și aici, la care nu poți rămâne rece, indiferent, pentru că se întâmplă în adâncul tău, aproape de tine. De întinzi mâna le vei simți.
Scriu pentru că prin literele aglomerate în adâncuri își modelează fiecare stare, idee, dorință, respirație. Scriu pentru că așa simt, din iubire, din lacrimă, din dor, din durere, din razele de lumină sau umbrele împrăștiate de norii cerului lăuntric.
Scriu pentru că oamenii se îndrăgostesc și poezia izvorâtă le curge prin sânge, scriu când se despart și cred că prea puține sau prea sărace le sunt cuvintele pentru a-și lămuri cascada de trăiri.
Scriu din dorința de a evada, eliberând lanțurile durerii sau temerii adunate în străfunduri.
Scriu pentru că realitatea li se pare de multe ori absurdă sau, poate, din neputință, pentru a stinge propagarea țipătului auzit din adânc.
Scriu pentru că avem nevoie de noi și, doar, prin energia cuvântului, oamenii se pot întâlni, în această realitate. Scriu pentru că ne imaginăm zâmbetul, lumina și atingerea celui iubit, zâmbet înflorit dacă nu pe chip, măcar în floarea de lotus din palme sau pe o pernă din apropiere.
Scriu din chemare, din șoapte, din muzica auzită, cu sufletul, prin petalele răsfirate, prin culori și sunete, scriu privind în oglinda celuilalt, prin gândurile undei intrate, pentru că, prin litere, oamenii se pot întâlni pe cărarea fundației construite.
Scriu ca o rugăciune și pentru ca să se audă rugăciunea. Scriu, mai mult sau mai puțin, coerent sau aberant, pentru viață, ignorând moartea, pentru trecut sau viitor.
Scriu pentru soarele care le inundă cu lumină totul sau prin jocul umbrelor de la lumina lumânării.
Scriu la malul mării sau de pe vârf de munte, sacadat sau în goana impulsului, descifrabil sau nu, printre semnele care stăpânesc timpul - mirări sau întrebări - prin spații albe sau puncte ivite din senin, cu linii, virgule sau apostrofuri. Sublim sau anost, la nervi sau în joacă, mutând munții sau coborând văile, cântând sau plângând.
Scriu modelând, conturând, pictând, sculptând, amestecând, redând într-o măsură sau alta, simfoniile de trăiri, curcubeul de stări, spectrul de lumini sau de umbre țâșnite din straturile interioare.
[...] Citește tot
poezie de Irina Lucia Mihalca (14 februarie 2012)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când vânturile dinspre apus deschid obloanele
Coboară din balansoar,
Își întinde alene brațele delicate,
Transpirație ușoară umezind rochia subțire
O floare tremurând sub poveri de rouă.
Florile de lotus s-au trecut, a mai rămas doar un parfum stins;
Pe rogojina de bambus se simte răcoarea toamnei.
Neauzit, îmi scot rochia de mătase
Și, singură, pășesc în barca mea de orhidee.
Cine-mi trimite o scrisoare de brocart
De dincolo de nori?
Când se-întorc gâștele sălbatice
Luna va fi indundat Camera de la Apus.
Petalele cad și sunt duse de valuri departe,
Apa alunecă,
Toate se petrec urmând propria natură.
Dorințele noastre sunt dovada,
Amândouă părțile suferă
Melancolia presimte că nu i se opune nici o rezistență,
Din clipa-n care părăsește-acoperișul sprâncenii
[...] Citește tot
poezie de Li Qingzhao ~ Li Ching-chao,1084-1155, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe peronul gării din Memphis
Jumătate treaz, jumătate ațipit,
Lovit de o realitate deprimantă, pierdut totuși
În ceața mării interioare de vise a Danaidelor,
Stau clănțănind din dinți
Pe peronul gării Memphis, Tennessee.
Plouă.
Noaptea-i oarbă, dezolantă,
Iar ploaia jupoaie pământul
Cu o absurdă, neagră energie.
Totul e umed, impenetrabil.
De ce-așteapt aici trenul de-atâtea ore?
De ce-a trebuit destinul să m-aducă aici?
A trebuit să fug de ploaie și de amorțeala minții
Din Danemarca, India și Japonia
Doar pentru a fi plouat și a putrezi în Memphis,
Tennessee, S. U. A.?
Iar acum coboară amurgul. Lumina eșuează
[...] Citește tot
poezie de Johannes V. Jensen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rubaiyat
Hai, sus! Soarele-a risipit Aștrii
De pe Câmpia Nopții și-albaștri
Ochii zilei se oglindesc peste
Turnul cel Mare mii de piaștri!
În geana zorilor mi s-a părut
Ca-aud din Crâșmă glas, frățesc salut:
"Templul așteaptă oaspeți credincioși,
Intrați, nu vă sfiiți, slujba-a-început"!
Cocoșu-a cântat, umflându-și gușa,
Iar cei de-afară-au strigat: "Ușa,
Deschideți ușa, știți cât de puțin
Timp avem de stat și-apoi... cenușa."
Învie Noul An dorințe dragi,
Dar gânditor tu, suflet, te retragi
Spre spațiul unde Moise-a rupt un ram,
Iar pe Hristos l-au adorat Trei Magi.
[...] Citește tot
rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spooniada
Despre John Cabanis și mânie, și despre lupta
Părților ostile, și despre refuzul de a fi de partea întunericului
Care a făcut ca oamenii simpli să fie în favoarea
Libertății în Spoon River, și despre căderea
Familiei Rhodes, a căror bancă a produs deznădejdi
Și pagube inconmensurabile atâtora,
Stârnind ura care a aprins torța din mâinile lui Anarch
Spre a incendia curtea de justiție, pe ale cărei înnegrite ruine
S-a ridicat un templu mai trainic care să lumineze calea Progresului
Cântă, tu, muză care ai dezmierdat cu zâmbete fața lui Chian
Și care ai văzut pe Greci și pe Troieni cățărându-se asemeni unor furnici
Peste Scamander, peste ziduri,
Vânători și vânați, și ruguri funerare,
Și hectacombe sacre primele ruguri aprinse din pricina
Elenei care a fugit cu Paris, sufletul pereche, la Troia;
Și furia lui Peleus,
Decis să piardă Chryseis, frumoasa ofrandă
Adusă războiului, și partenera iubită.
Spune primul,
Tu, fiu al nopții, pe nume Momus, de ai cărui ochi
[...] Citește tot
poezie clasică de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fericirea care depinde de noi...
.. iată două lumi finale, raiul și iadul...! Cu toții, spre ele ne îndreptăm trecând vieții
vadul, trăind, cei mai mulți neștiind de ce s-au născut, pentru ce, și, cum de sunt vii, ei
neânțelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conștienți ai Marii Creații lăsați s-o influiențăm să existe cu gândul minții
gândind atâta cât existăm, chiar și speriați de viața în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toți bulversându-ne, că de ce e așa și nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, așa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea și l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
și-nvrednicindu-l cu slava și sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalță urcând cer după cer dar și destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l știm căzuți în abisele de-ntuneric pierduți în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieții trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiți să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câți oare n-ar huli blestemând știind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în țărână, mulți tociți, uzați și chinuiți, mâncați ca de-o
văpaie nebună, în care, cerșești urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinși, că, și bogatul, ca și săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veșnicie rostogoliți... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliți în iad prăvăliți,
[...] Citește tot
poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre ezitare și inimă, adresa este: