făţărnicie şi inimă

Rugăciunea silită naşte făţărnicie, îl face pe om incapabil de orice reflecţie, apatic faţă de toate, chiar şi faţă de îndeplinirea obligaţiilor sale. Aceasta ar trebui să-i facă pe toţi cei ce se roagă aşa să-şi îndrepte modul de a se ruga. Trebuie să ne rugăm cu drag, cu vigoare, din inimă. Nu din cauza supărărilor şi necazurilor şi nici din obligaţie, "căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună" (2 Corinteni 9, 7).

Sfântul Ioan de Kronstadt în Viaţa mea în Hristos (2005)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu erau semne

Mergând, am aflat
Unde mă duc.

Urând intens, cum să iubesc.
Iubind, ce şi pe cine să iubesc.

Întristându-mă, cum să râd din toată inima.

Din slăbiciuni, cum să capăt putere.
Din neadevăr, adevărul.

Din ipocrizie, am aflat ce este sinceritatea.

Acum aproape că ştiu cine sunt.
Aproape am curajul să fiu acel om.

Încă un pas
Şi voi fi în locul de unde am plecat.

poezie de Irving Layton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preţul fericirii - Nevoia de revoltă I

Cercul s-a închis,
Soarele meu a rămas pe dinafară!

În bezna rotundă,
Încerc să palpez o iluzie ereditară
Cercurile paşilor mei,
Au făcut şanţuri cu mocirlă lipicioasă
Din lacrimi, suspine şi abisuri.

Un glas a strigat că,
Speranţa nu te lasă să mori!
Dar ea, se îngroapă odată cu mine.
Mâlul mi-a ajuns la glezne,
La genunchi,
La coapse... si tot urcă sau eu cobor,
Nu mai ştiu exact.

Caut, caut o ieşire ca o idee
Dar mă afund mai mult.
Nimeni un ştie de ce suspin

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Petcu (2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este ruşinos să te prăbuşeşti în durere

De la începutul vieţii cu stângul am pornit
Un mieluşel de lapte, pe râsul ierbii crude,
În care bucuria încet încet se pierde
Dacă în ochi şi-n suflet nu ai pe Duhul Sfânt.

Crescând în stânci şi floare am plâns la pieptul Evei
Cu limba păcătoasă, şi-un ochi atins de rău
În care îndoiala şi răutatea scurmă
Lumina şi un Soare - Veşnic Dumnezeu.

Între Pământ şi Cer o ramură cu floare
Un OM matur zâmbind, la tot ce e frumos,
Un fals creştin ce-ndură vântul disperării
Să prindă-n firea lui, o mare de plăceri.

Prin zori şi ciute frânte un călător am fost
Un graur cântător, de dragoste şi pace,
Un botezat pierdut prin valurile vieţii
Ce-şi căuta Iubirea in lumea desfrânată.

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (30 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atinge-mă, Doamne

Mă privesc şi astăzi în oglinda mea din casă
Ce pare foarte tristă şi neîncăpătoare
Pentru chipul meu atât de-ntins în şanţuri lungi
În care cruzii zori se-ascund-de ploaia lacrimilor mele
Ce Te cheamă pentru a nu ştiu câta oară, să mă ierţi.
Să mă ierţi de tot ce fac şi judec făr' de rost
Din multă amărăciune şi ispite ieşite din pământ
Zvâcnind la mine-n tâmple şi în ochi
Cu arzătoare patimi ce-mi întristează Duhul Sfânt
Punându-mă în scara celor morţi de pe pământ.

Mă privesc şi te adun în gândurile inimii şi-a cugetului meu
În care glasul Tău se-aude ca o sorbitură din pahar
Ce mă înghite toată şi apoi m-aruncă peste lacrimile mele
Cu care eu mă spăl pe mâinile încrucişate-n pieptul tremurând.
Tremurând de teamă să nu pleci, te strig, te laud fără glas,
Şi-ţi cer să mă ridici din spaimele ce mă doboară-n spini
În spinii lumii ce nu ştiu a mângâia măcar un pic
Atât cât trece carul Timpului cu ore-n deznădejde şi suspin
Scos din sufletul prea plin de amarul cuvintelor din limbi

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (5 noiembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Eu sunt totodată clipa, dar mai sunt şi veşnicia,
mă întreb: de-mi spânzur umbra pot iubi făţărnicia?
aud visele cum sună pe sub clopotul dorinţei,
vreau să dau divorţ minciunii, să fac jurământ credinţei
căci naivu-i visător chiar de-a avut Iadul vis,
iar cretinu-i idiot chiar de-a fost în Paradis,
clovnii râd, ascund tristeţea şi provoacă veselia,
eu sunt totodată clipa, dar mai sunt şi veşnicia.

Mă prefac că-s fericit ca să nu îmi fie dor,
mă înduioşez cu greu ca să mă despart uşor,
simt că fiara-şi face cuib când îmi e milă de ea,
o ajut, dar la scadenţă suferă inima mea
şi ating dorita clipă - suferinţă pentru-o viaţă,
sunt îngrijorat că n-are cine să îmi dea povaţă,
plâng pentru sinceritate c-am crezut ipocrizia,
eu sunt totodată clipa, dar mai sunt şi veşnicia.

Înţeleg vorba ascunsă ce nu vrea să recunoască,
spun că e minciună crasă dezinvoltura băbească,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visând într-o lume diferită

Uneori suntem un pic naivi
trăim într-o lume imaginară,
care pictează cum copiii sunt neajutoraţi,
pentru că ei nu cunosc ipocrizia
şi nu au scuturi pentru a se proteja.
Ei sunt sensibili, vulnerabili,
visând într-o lume diferită,
liberă, afară din această cutie.
Fără prejudecăţi,
fără nebunia celor mari.
Uneori sunt atât de fragili
de ţi se rupe inima într-o mie de bucăţi.
Copiii au mult de învăţat,
cum trebuie să repare
tot ce alţii au distrus fără milă.
Adunaţi-vă şi de fiecare dată când se vor gândi
rămâne o cicatrice în plus, în suflet.
Asta îi face să fie mai preţioşi şi mai puternici,
uşor determinaţi pentru a face dreptate,
într-o lume atât de imperfectă.

poezie de Eugenia Calancea (10 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ai vrut să-ţi dau?

Pe-un cerc am tăcut la 360 de grade
Atât cât minutarul îl parcurge într-o oră
Cu carnea încinsă de focul iubirii
Ce te cerea Timpului cu împrumut.

Pe-un cerc am plâns la 360 de grade
Agăţată de-un ac ce înţepa secundele
Limba în care sufletul meu amar atârna
Implorându-l să facă un popas în iubire.

Pe-un cerc am căzut la 360 de grade
Frântă de atâta aşteptare şi dor
Curgându-mi sudoare din toată fiinţa
Ape izvorâte din singurătatea lutui amar.

Pe-un cerc am înnebunit la 360 de grade
Când mi-am dat seama ce-am aşteptat!
Minutarul a fost surd şi rece cu mine
Ştiindu-te ars în alte inimi şi cercuri de ceas.

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (5 octombrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daodejing (fragment)

Marele Drum se pierde:
Acum avem umanitate şi justiţie,
Au apărut prudenţa şi cunoaşterea;
Există cultivarea comportamentului.

Drumul despre care se poate vorbi
Nu este drumul permanent;
Numele care poate fi rostit
Nu este numele permanent.
Lipsite de nume au fost începuturile cerului şi ale pământului;
Atribuirea numelor a fost mama miriadelor de creaturi.

Eu numesc mare ceea ce este indefinibil.
Indefinibilul îl numesc departe.
Departe numesc întoarcere.

Cel care este pururi fără dorinţă
Percepe partea spirituală a acesteia.
Cel care trăieşte permanent în dorinţă
Percepe doar limita acesteia.

[...] Citeşte tot

poezie de Lao Tse
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când...

De cînd ai plecat
Eu plîng cu lacrimi de sânge.
Nu am ştiut că ai atât de mulţi duşmani!
Nu am ştiut că dacă îţi aperi ţara
Şi neamul şi mama
Eşti sortită să pleci la Dumnezeu
Trimisă forţat de duşmani.
Azi şi-au arătat adevarata faţă
Duşmanii tai, ai mei, ai noştri...
Au mîncat, au băut, ne-au stors de vlagă
Şi au vrut să se legene-n aşternutul tău.
Au stat la pîndă precum şacalii
Strângând veninul în gură
Ca să-l poată arunca, vipere-n pericol.
Uciderea ta copilă, draga mea,
A scos la iveală criminalii
Ce-mi lingeau mîinile şi vorba
Ca să-şi ascundă crima.
A venit timpul să se ştie
Eu piedică în calea lor sunt,

[...] Citeşte tot

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arlechinada 1

O, poetule
rece, detaşat, smuls ca un abur
realităţii
ascunzi
rănile tale
mirări, spaima şi mai ales neputinţi
vino să bem o cană cu vin
să înjurăm cu năduf vremuri
acre vremuri ’tui pălăria vântului să fie…
lasă arlechinii să intre
pe arena inimii tale, nu
nu te vor întrista mai mult
decât colesterolul şi perspectiva burţii
nu te vor înveseli mai tare
decât prefăcătoria ceremonioasă
la morţile confraţilor
vor mima doar
sentimente până când
involuntar
îi vei imita apoi singur

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet, trup şi cuget

Murim în doruri multe în fiecare zi
Prin teama garnisită în inima de suflet…
Aşa poftă de sete înspre a Te iubi,
Cum dor neîmplinit ascunde al meu sunet.

Ce păcătoasă lume prin judecăţi nedrepte,
Atacă personalităţi ce nu-s ca ale lor!
Obligă minţile a deveni „corecte”
Criticând Designerul ce ne-a dat aşa zbor.

Atunci când o croială a unui om nu-ţi place,
Nu este un păcat că nu o îndrăgeşti…
Dar, te va bate Cerul când în design pui ace,
Căci tu judeci pe Cel ce te-a creat cum eşti.

N-am fost lăsaţi la fel şi asta este taina…
A nu ne-mpotrivi când altul simte acum,
Ce tu vei simţi poate, în vara ori în toamna
Altui an ce vine spulberând din fum.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până când?

Până când veţi răbda, români?
Pădurile vă sunt exterminate,
Femeile devin prostituate...
Cum trageţi aer rece în plămâni?!

Cum bate inima în pieptul tău
Când vezi analfabeţii cum sfidează,
Din posturi ce îi depăşesc dictează
Erori de guvernare, neamul meu?!

Cum poţi să fii profesor de română
Şi să girezi aşa, un prim ministru,
Analfabet funcţional, sinistru,
Tu, care ai tot intelectu' la-ndemână?!

Cum vă priviţi în ochi, în conştiinţă,
Ştiind că prin complicitatea voastră
Ni se distruge ţara, ţara noastră,
Cum faceţi asta cu bună ştiinţă?!

[...] Citeşte tot

poezie de Petrică Conceatu din Volum în lucru - "Noua Geneză" (24 decembrie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi plac oamenii. Mă intrigă şi deopotrivă atrag, trăirile mute, trăsăturile fine de suflet, integritatea şi vanitatea care amestecă visuri mici şi mari într-un amalgam surd. Îmi place că seamănă şi adună fericiri şi tristeţi de pe cer deschis, cu nori şi colţuri de senin. Suflă peste primăveri din zâmbet, fluieră suferinţele altora, dansează pe note de clipă fără portativ şi ritm. Îmi plac oamenii liberi. Nu în aparenţă ci intens, asumat, din toată puterea esenţei lor. Sunt siguri, fragili în proporţii inegale, neştiut de nimeni, decenţi şi simpli. Eu zic că simplitatea-i virtute şi vârf de speranţă într-o lume aproape înghiţită de consumerism şi ipocrizie la pachet. Îmi plac oamenii care judecă drept, pe sine, în vederea evoluţiei. La ce-mi foloseşte slăbiciunea sau neputinţa altuia dacă sunt oglindite în limpezimea inimii mele sub altă formă?
Îmi plac oamenii selectivi dar nu aroganţi. Iubeşti, ierţi, dai totul fără măsură, dar cui?

Andreea Palasescu (29 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa poate fi doar respirată

Mă-ntreb de viaţa e un laitmotiv
când mă trezesc zâmbind fără motiv
şi navighez în trecut fără respiraţie
lipsită fiind de inspiraţie.
Observ primele schimbări fără patimi,
doar uneori cu ochii brăzdaţi de lacrimi...
În faţa primelor transformări evidente,
ochii se predau privind noul portret
şi gândurile în labirituri se pierd.
Se scurg anii cu iuţeală,
aş vrea să-i opresc dar reflectez
şi până la urmă cedez.
Trec chiar şi zilele întunecate,
printre râuri limpezi şi zbuciumate
pecetea-nsângerată o lasă,
inima se reanimează, sufletul se clatină.
Câteodată viaţa-i ipocrită,
la masa verde joacă, nicicând adormită,
destinul pentru fiecare scrie,
ironică aşteaptă reacţiile nostre,

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii mei

Eu v-am purtat în braţe şi în pântec,
V-am înfăşat în scutec de lumină,
V-am alintat în versuri şi în cântec
Şi v-am ţinut de mână prin grădină.

Am râs şi-am plâns atâta împreună,
Iar vremea nemiloasă a zburat,
Acuma grijile când se adună
Noi lăcrimăm, dar, sigur, separat.

Copiii mei, în lumea asta mare
Veţi întâlni atâtea nedreptăţi
Şi oameni prefăcuţi ce sunt în stare
Să vă arunce-n mii de greutăţi.

Voi să priviţi în urmă cu putere,
Să v-amintiţi de zilele când eu
V-am spus că-n clipe mute de durere
Atelă fi-va Bunul Dumnezeu.

[...] Citeşte tot

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am făcut o crimă !

trăim într-o lume croită din vorbe şi vise
m-au obosit cuvintele în culori atrăgătoare
îmi apar la fiecare colţ de stradă
într-o zi am făcut din ele salată de culori
avea gustul ecoului urmelor de armăsari
îngropate în globul meu de lut
dezamăgit şi veşnic un zeu nebun
ce nu cunoaşte moarte
ce am învăţat în bucătăria istoriei
nu-i pot pătrunde fantasticele-i planuri
azi râd de iarna vârstelor
mă-ntreb ce-i viaţa
tot eu îmi răspund ce poate fi
abstracţiune ce concentrează o lume
a muri este mai uşor decît a spera a trăi
limitaţi în timp spaţiu
marionete căprioare prinse-n jocul du-te vino
un fel de farsă ipocrită
îmi zice Geneza eterne adevăruri zac ascunse
habar nu am de ce mă cert cu bietele cuvinte

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurii actori fără admiratori sunt ipocriţii, acei saltimbanci de tinichea ce ajung clovni trişti la bătrâneţe. Cel mai mult le place să facă surprize cu confetti fix când li se întinde covorul roşu spre inima deschisă ca superba gazania, floarea-comoară.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă Dumnezeu căruia îi aparţine totul, nu v-a dat pământul, cum de "Dumnezeul vostru banul" îl poate cumpăra sau vinde după bunul vostru plac? Cum puteţi vinde cerul sau căldura pământului, cum puteţi cântări în făţărnicia unor monede, hârtii sau metale ceea ce niciodată nu a fost al omului? Cum puteţi cumpăra sau vinde, respiraţia sau bătăile inimii voastre în noapte? Cu câţi bani veţi cântări Liniştea, propriul suflet, în faţa celui Prea-înalt? Cum de vă vindeţi Liniştea, Libertatea câtorva hârţii prosteşti, sau metale fără de valoare? Când veţi înţelege că exact banii voştri şi titlurile voastre stupide de proprietate au sărăcit şi pustiit nu doar pământul, ci propriul vostru suflet şi sufletul copiilor voştri? Cum de nu vedeţi că singura avuţie pe care le-o lăsaţi, nu sunt nici banii şi nici bogăţiile voastre, ci un suflet zbuciumat, febril, pângărit, bântuit de nesaţul hulpav de a dobândi şi pustiit de gânduri care v-au furat de mult Liniştea? Singura bogăţie pe care le-o lăsaţi copiilor voştri este frica de a nu avea destul.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu cosmetizare vrea Isus...

Nu cosmetizare vrea Isus
Ci o schimbare sinceră, reală
Când greşim să ne căim nespus
C-aşa am învăţat în sfânta Şcoală.

Nu lacrimi de crocodil vrea El
Da, acestea nu-L impresionează
Când un creştin e numai căldicel
Eşecuri multe el înregistrează.

Cu vorbe dulci şi inimă haină
În faţa Lui nu vom putea să stăm
Şi nici nu vom putea servi din Cină
Şi nu vom fi în stare să luptăm.

Ne cerem iertare doar de pe buze?
E gestul distrugătoarei ipocrizii
În loc de regrete venim cu scuze?
Ce-avem uscat, nicicând, nu va-nverzi.

[...] Citeşte tot

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (21 ianuarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!