frică şi groază

Înţelegere

Răspunsurile la esenţialele-ntrebări,
cele ce nu dispar în timp,
ci revin cu şi mai mult sarcasm,
sunt chiar în noi,
adânc ascunse!

Acolo unde,
evitam să interogăm
cu teama stupidă de a nu ne afla slabi,
şi groaza morbidă că ne vom descoperi,
pe noi!

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

Nopţi lungi şi triste
Acasă mă gândesc
Şi pe voi acolo vă zăresc
Sunt nopţi pline de groază pentru mine, în război
Sunt nopţi de basm acolo, la voi
Şi Doamne, pentru ce o viaţă de coşmar
Şi pentru cine se moare în zadar?
Sunt nopţi pline de groază
Când teama mi-e să fiu
Sunt nopţi de basm de care nu mai ştiu

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

[...] Citeşte tot

cântec interpretat de Valeriu Sterian, versuri de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea tăiată

M-au ascuns bătrânii, după obicei,
Să nu uit de frica păsării tăiate,
Şi ascult prin uşa încuiată
Cum se tăvăleşte şi se zbate.

Strâmb zăvorul şubrezit de vreme,
Ca să uit ce-am auzit, să scap,
De această zbatere în care
Trupul mai aleargă după cap.

Şi tresar când ochii, împietrind de groază,
I se-ntorc pe dos ca să albească
Şi părând că-s boabe de porumb
Alte păsări vin să-i ciugulească.

Iau c-o mână capul, cu cealaltă restul,
Şi le schimb când mi se pare greu,
Până nu sunt moarte, să mai stea legate
Cel puţin aşa, prin trupul meu.

[...] Citeşte tot

poezie de Ileana Mălăncioiu (1967)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verset fantasmagoric...

când adormi la pământ şi-ntuneric se lasă
în materia ta cenuşie
se aşează încet peste spaţiu o plasă
ce-l desparte tiptil de vecie

neuronii de noduri de stil, gordiene
şi planete de stele albastre
feţi -frumoşi de frumoase elene
câmpi cu maci de lalele din glastre

munţi de mări şi pustiu de oază
ploi de albe şi trste zăpezi
şi curajul, curajul de groază
când respiri şi nu vrei să mă vezi

şi tăcerea adâncă din plasă
se tranforma treptat în infern
cu fantome plângându-şi la masă
melodii din auzul intern

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (29 iunie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ezitare

Răspunsurile la esenţialele-ntrebări,
cele ce nu dispar în timp,
ci revin cu şi mai mult sarcasm,
nu sunt 100%-n noi, unde le tot căutam.

Răspunsurile sunt... chiar acolo unde,
evităm să mergem să le aflăm
din teama stupidă de a nu parea slabi,
şi groaza morbidă că se va râde de noi.

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărăteasa se puse şi ea dară a cere sfaturi de la vraci şi vrăjitori, de la moaşe şi descântătoare. Luă tot felul de leacuri. Când, într-o noapte, ce văzu se spăimântă. Se făcea că umblă pe o câmpie verde şi frumoasă. Pe acolo toate firicelele de iarbă erau însoţite, şi două câte două se încovoiau una către alta şi părea că se sărută. Până şi flutureii umblau tot doi câte doi. Visa şi totuşi credea că este aievea ceea ce vede. Nu se bucură mult de priveliştea cea frumoasă, şi iată că un balaur, bala dracului, venea, măre, spre dânsa ca un vârtej. Pasămite, el gonea o porumbiţă; aceasta, tremurând ca varga, fugi în sus, fugi în jos, şi, văzând că n-are scăpare de vrăjmaşa fiară sălbatecă, se repezi şi se ascunse în sânul împărătesei. Balaurul, văzând una ca aceasta, se repezi şi el asupra împărătesei. Dar împărăteasa dete un ţipet şi se deşteptă. Îi sărise inima de frică şi-i tremurau toate cărnurile. P-aci, p-aci era să şi leşine. Spuse împăratului pocitania de vis, şi rămase şi el înmărmurit de groază. A doua zi se simţi îngreunată şi peste nouă luni de zile născu o bunătate de copilaş de drăguleţ. Bucuria ce fu la curtea împăratului nu se poate spune. Se hotărâră să boteze pruncul.

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea şi semiluna

Luna străluceşte ca o lampă mare,
Revărsând splendoarea-i până-n depărtare.
La ospăţul falnic, strânsă-i oaste multă;
Toţi vorbesc în parte, nimenea n-ascultă.
Dar ca şi stejarul mândru de la munte,
Mircea-şi netezeşte nobila sa frunte,
Şi ca şi stejarul mândru când înfruntă
Crunta vijelie, Mircea se încruntă.
Şi, apoi, se scoală deodată-n picioare
Şi cu glas puternic le strigă: "Tăcere!
Aţi uitat voi oare pe al vostru Domn,
Ce-şi visează ţara chiar în al său somn?
Cum acele vremuri sfinte le uitaţi,
Când pe Mircea-Vodă voi îl respectaţi?
Ce? sunt oare altul, sau voi sunteţi alţi?
Sunt pitici acuma brazii cei înalţi?
S-a surpat Carpatul şi, din rădăcină,
Stânca se preface într-o moale tină?
Nu mai curge Istrul în largul său pat,
Şi patriotismul vostru v-a secat?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Horror

Suntem actorii unui film de groază,
Cu toţii purtând măşti şi speriaţi,
Cu-atenţia in permanenţă trează,
Nici fraţii nu se recunosc de fraţi!

O lume virtuală ne înghite,
Ne zbatem, dar nu supravieţuim
Unii trăiesc din aduceri aminte,
Alţii nu apucăm să mai trăim.

Ne simţim prinşi ca fluturii-ntr-o plasă
De un copil inconştient şi rău,
E închisoare ce era "acasă",
Noian de temeri ne aruncă-n hău.

Trimite, Doamne, Tu, o circulară,
Să interzică molima de tot,
Pentru vecie, fă-o să dispară,
Căci robii Tăi, să-ndure, nu mai pot!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea strigă pe uliţă şi în piele îşi ridică glasul său. Ea propovăduieşte la răspântiile zgomotoase; înaintea porţilor cetăţii îşi spune cuvântul: "Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urî ştiinţa? Întoarceţi-vă iarăşi la mustrarea mea şi iată eu voi turna peste voi duhul meu şi vă voi vesti cuvintele mele. Chematu-v-am, dar voi n-aţi luat aminte! Întinsu-mi-am mâna şi n-a fost cine să ia seama! Ci aţi lepădat toate sfaturile mele şi mustrările mele nu le-aţi primit. De aceea şi eu voi râde de pieirea voastră şi mă voi bucura când va veni groaza peste voi, când va veni peste voi necazul ca furtuna şi când nenorocirea ca vijelia vă va cuprinde. Atunci mă vor chema, dar eu nu voi răspunde; din zori mă vor căuta şi nu mă vor afla, pentru că ei au urât ştiinţa şi frica de Dumnezeu n-au ales-o, fiindcă n-au luat aminte la sfaturile mele şi cercetarea mea au dispreţuit-o. Mânca-vor din rodul căii lor şi de sfaturile lor sătura-se-vor, căci îndărătnicia omoară pe cei proşti şi nepăsarea pierde pe cei fără minte; iar cel ce mă ascultă va trăi în pace şi linişte şi de rele nu se va teme".

Solomon în Pildele lui Solomon, Cum se dobândeşte şi se pierde înţelepciunea - 1:20-33
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce oamenii se tem de fantome? "Vai, nu, nu vreau să văd vreo una! Aş fi prea speriat" - cuvinte acompaniate de un tremur de groază în glas - aceasta este reacţia obişnuită. Lucru ăsta mă nelamureste. Mă gândesc că oricine ar trebui să considere binevenită o astfel de oportunitate. Nu am auzit vreodată de o fantomă care să-i facă rău cuiva.

citat din Dick Cavett
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, cântecului laş

Îmi este teamă să reflectez la propria mea moarte,
Când va veni – şi dacă-atunci, cu plămânii-n pioneze,
Voi lupta pentru aer în ora cu cadrane sparte
Sau voi aştepta, resemnat, creierii să-mi explodeze.

Şi nu-s laşul căutând cu inima de temeri friptă
Alinare-n vrăji sau basne scornite de prezicători:
Eu ştiu, morţii sunt surzi, ei nu mai pot auzi din criptă
Cântecul a una sau a o mie de privighetori.

Eu ştiu, morţii-s mai orbi ca orbii, ei nu mai pot să vadă
Prietenii închizând ochii în faţa urâciunii
Cu groază şi stupoare, şi-s de-înţeles, căci mai degrabă
Un şoarec viu să fii, decât om murind – gunoiul lumii.

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Madrigal trist

I

De eşti sau nu cuminte, mi-e totuna!
Fii tristă şi frumoasă, draga mea!
Învie-n zvon de râu şi văgăuna,
În ochii plânşi e farmec, şi furtuna
Din orice floare face câte-o stea.

Când în restrişte fruntea ţi se pleacă,
Iubirea mea îşi încordează dorul
Simţind că-n groază inima-ţi se-neacă
Şi peste viaţa ta de azi, săracă,
Trecutul hâd îşi desfăşoară norul.

Mi-eşti dragă mult, când ochiul tău prelung
O undă caldă ca de sânge-l doare,
Când alintându-te nu pot s-alung
Prea grele chinuri care te străpung
Ca un suspin adânc de om ce moare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de M.D. Ioanid
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ariciul

Aseară, prin grădina amorţită,
Din tufe de pelin cu frunze mici
A apărut în taină un arici -
O mică vietate ghemuită.
Copiii l-au zărit de pe cerdac
Cum se mişca domol pe sub gutui,
Şi toţi au alergat în jurul lui.
Iar el a-ncremenit pe loc, posac,
Cum îl prinsese vremea pe cărare -
Ca o perniţă sferică în care
O fată rea, ca să se joace,
A-nfipt o sumedenie de ace.
Băteau copiii din vătrai şi cleşte,
Dar el tăcea, săracul, ca un peşte,
Şi doar fiori de groază, când şi când,
Treceau pe trupuşorul lui plăpând...
Am alungat copiii să se culce
Şi-n înserarea limpede şi dulce
Ce se lăsa din cer încetinel,
Am stat acolo, singură cu el.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre galaxii de lapte

mi-au pus pe umeri temerile pământului
c-un orizont fără margini
nimeni nu ştie cum să-l treacă
nici cărări nu sunt

gândurile zboară cu aripi de lut
în memorie cu înţelesul zdruncinat
caută să iese la lumină
printre galaxii de lapte

încerc fiecare umbră s-o îndepărtez
imposibilul îmi joacă sub ochi
nu mai sunt copilul îngrozit de tunet
doar fulgerul mă mai sperie

gândesc la o arcă să populez cosmosul
dar Dumnezeu mi-a luat-o înainte

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul II

Era-n amurg, şi-ntunecata zare
scăpa de truda sa pe tot ce-i viu
pe-acest pământ; eu singur fost-am care

făceam gătire ca-ntr-armat să fiu
şi grelei căi şi milei petrecute,
pe care-acum din minte le descriu.

Înaltul geniu, Muze,-aci mi-ajute:
şi-a ta nobleţe-aci să ţi s-arate,
tu, minte-a mea, ce-ai scris cele văzute!

Şi-am zis: – "Tu, cel ce mă conduci, poete,
să-mi vezi puterea de e-n stare-ori nu-i
să intre-n căi atâta de secrete.

Părintele lui Silviu-a mers, cum spui,
la cei nemuritori nu doar în minte,
ci el aievea, cu-ntreg trupul lui.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

112-Caracal, salvaţi copiii!!!

Mi-e groază, Doamne, că e plin pământul
De proxeneţi, corupţi şi criminali
Ce sapă unei ţări întregi mormântul,
Căci au puterea veşnicii penali.

Mi-e groază, Doamne, să mai merg pe stradă,
Să spun ce simt, să scriu, să mai visez,
C-am devenit de multă vreme pradă
Şi n-am la cine să mă adresez.

Părinţii stau cu frică şi m-aşteaptă
S-ajung acasă teafăr de la şcoală,
Aşa e lumea, Doamne, nu e dreaptă,
E mult mai tristă, mult mai rea şi goală.

Mi-e groază, Doamne, să mai fiu copil,
Îmbătrâneşte-mă, acum, pe loc,
Şi du-mă într-un prăpădit de-azil,
Că viaţa mea a devenit un joc

[...] Citeşte tot

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză în arborele vieţii

destinul meu e-o frunză pe un ram
freamătă sub stele pictate pe năframă
angelice lumini îmi bat la geam
şi mă îndeamnă să nu îmi fie teamă.

dar mă lovesc furtuni o spaimă de groază
trece prin nervuri până la rădăcină
seva pământului trunchiul escaladează
mă energizează ca o vitamină.

vin vremuri cu probleme şi cu ceaţă
cu valuri de brumă şi de frig
nu mai aştept prea multe de la viaţă
şi parcă tot mai des în pustiuri strig.

ia-mă Doamne în grijă ta sfântă
să nu fiu ca frunza căzută înfrântă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vrem război

Ochii mei plâng de atâta zăpada,
Şi albul intens iese din matcă
O fâşie de iarbă roasă e miza
Dacă o treci, poţi să ai libertate.

Cerul e roşul plin de obuze
Oameni cu frica în sân se roagă
Norii fulguie spaima si groază
Un copil plânge în poala mamei.

O fantomă urâtă e moartea
Ca şi războiul ce nu-şi are rostul,
Ambiţii străine şi pline de ură
Distrug raţionamentele bune.

Lăsaţi viaţa să curgă normal
Opriţi să mai faceţi victime, iar
Totul e groază şi vis de coşmar
Oameni suntem să murim e păcat.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebun de alb

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna,
De când mă simt tot mai bogat, de tine,
Şi-mi stau pe tâmple soarele şi luna,
Acum mi-e cel mai rău şi cel mai bine.

M-aş jelui în fel de fel de jalbe
În care nici n-aş spune cum te cheamă,
Pătrate negre şi pătrate albe
Îmi covârşesc grădina şi mi-e teamă.

Şi, uite, n-are cine să ne-ajute,
Abia-şi mai ţine lumea ale sale
Şi-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negri caută o cale.

Prin gări descreierate - accidente,
Mărfare triste vin, în miezul verii,
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente,
Ca să te-apropii şi ca să te sperii.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ea au ţâşnit doi bujori

Deşi poarta era deschisă ai sărit peste gard,
inima mi-a tresărit de spaimă:
mă jefuiai... mi-ai spart codul de bare.
Îngrozit am clipit o singură dată
când am deschis ochii ai dispărut
un salt în timp şi totul era irosit.
Ai pătruns în lumina sălbatecă a lunii
operai metafore
străpungeai nepăsătoare clipele
amestecai fără teamă distanţele
nimiceai surprinzător abisurile metamorfozate
părăseai violent existenţele deschizându-te peste margini
însă luminile din irişii tăi îmi aparţineau numai mie.
Ţi-ai desfăcut bluza...

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!