frică şi neîncredere

Nu e greu cu adevărat până când nu atingi ultima limită ce o credeai în tine... şi apoi, vine alta, urci şi cobori pe scara vieţii, aduni firimitri din zilele ce-ţi trec parcă prin faţa ochilor, te vaiţi în tine, o spui şi altora eventual acuzator de parcă toţi ceilalţi poartă păcatul originar iar tu nu, vrei să plângi şi n-ai cui ori ai cui dar iţi spui că nu-ţi merită lacrimile, cauţi să anini suspine în piepturi de care să te lipeşti, atingi imaginar bornele hotarelor universului tău şi-ţi plimbi inconştient dar conştiincios travaliul propriei nepuţinte de a trăi pur şi simplu! Şi ştii ce? E atât de multă teamă în lumea asta, izvorâtă din tragedii precum boala şi moartea, dublate de lipsa surselor de subzistenţă, încât zbaterea ta seamană a scâncet de bebeluş obişnuit cu ţâţa mamei în gura! Nu e greu sa traieşti fiecare 'amănunt' al vieţii tale, e greu însă să-ţi accepti propria tragedie: aceea de a depăşi teama, frustrarea şi neîncrederea în propria fericire!

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica

Ce înseamnă frica pentru o ţară;
Să-şi dea tot, trup, pentr-un popor,
Să-l aibă scut pe contur, sfoară
Pe margini... brâul salvator?

Popor, ce înseamnă; fără frică
Să-şi crească fii, s-apere ţară,
Dându-se tot, rege, vlădică...
Să fim NOI şi ce vrem... de afară?

Oare de ce străbuni slăvim
-Puşi poze în file de istorii-
Ce şi puţini de-au fost, iubim
Viteaz, nu frica? Ai noştri!... Glorii!

Ori, doar străbunii au fost popor
Şi nu ne-a mai rămas o ţară,
Dacă în prezent -nu viitor,
Neştiut-... frica ne doboară?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu geometrii rotunjite pe trup

Nu mă mai chema la locurile făgăduite,
Port în gânduri lumina uitată pe drumuri
Prin care nucii nu vor mai fi loviţi
Şi poate o să rodească cu spor.
Ploi dese şi bogate peste pământul saturat,
Vânturi şi nori bezmetici pun stăpânire pe oameni,
Nopţi de plumb respiră a moarte,
Doar surâsul femeii venit din nemărginire
Cu geometrii rotunjite pe trup
Mă locuiesc în unghere ce nu le ştiu.

Şi verbele mă cuprind în fapte nedesluşite,
Şi cine te va aştepta la poarta suspinelor
Unde înfloresc speranţele şi credinţa în viitor
De îţi strig numele în fiecare dinmineaţă
Şi nu se poate să nu vii odată cu razele soarelui,
Să mă scapi de tristeţe şi de neîncredere.
Îmi vei creşte puterea şi hotărârea de a învinge,
Toate vicisitudinile care răspândesc teamă vor pieri

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul făcător de minuni

mergeai alături de mine.

mă întristase ninsoarea ce-mi brăzda părul,
de parcă ar fi trecut o zi fără să aud vorbindu-se româneşte,
priveam în gol cu mâinile mamei împrumutate, să mai simt
încă o dată
căldura naşterii.

devenisem al tău prin omisiune,
mă durea faptul că te iubeam şi cuvintele acoperite cu un strat de indiferenţă
tăceau sub mantia unei timidităţi contagioase.

repetam numele unei lumini orbitoare
obsesiv
puneam la îndoială cuvântul familie,
neîncrederea cuprindea pereţii asemenea umbrei în asfinţit,
nu credeam până nu vedeam scris
negru pe alb:
tot ce trebuie să faci, să nu-ţi mai fie frică, este să stai lângă mine.
- atâta tot?

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acalmie

A trecut mai mult de-o oră de la ultima explozie
Adică un mic răgaz pentru-o scurtă poezie,
Dar gândul ferecat devreme rămâne intenţie
Pentru că-n el nu coboară nici-o inspiraţie.
Şi câte n-ar putea să fie imortalizate-n vers
Însă starea de război impune exact invers.
A... dar iată-n fundul groapei dintr-o crăpătură mică
Mirător de precaută cum apară o furnică.
După ce-ncet tatonează numai cu antenele
Marginile crăpăturii şi împrejurimile
Spre mai multă siguranţă şi convingere deplină
Iese-ncet pe jumătate într-a soarelui lumină,
Priveşte interiorul, dezolant, precar şi mic
Dar cu toată-amănunţimea nu descoperă nimic.
Pentru că-n colţul opus fără altă preocupare,
Urmăresc incursiunea nefăcând altă mişcare.
În sfârşit, asigurată că nu e nici un pericol
Porneşte-n mare viteză vrând să dea groapei ocol.
Însă se opreşte brusc şi priveşte cu mirare
Umbra mea ce îi provoacă oarecare-ngrijorare.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eliberare

Eliberez toată rezistenţa rămasă
Eliberez toată frica care este încă în corpul meu, celulele mele, sângele şi oasele mele
Eliberez orice neiertare
Eliberez toate resentimentele
Eliberez toată vina
Eliberez toată energia victimei
Eliberez toate energiile persecutorilor mei
Toată judecata
Toate criticile
Eliberez toate ideile adoptate în prealabil
Şi credinţe false
Eliberez toată gelozia
Toată ura
Toată mânia
Tot regretul, durerea şi suferinţa
Eliberez toată frustrarea
Eliberez orice nevoie de control
Îi eliberez pe cei care vor să mă controleze!

IMI IAU DIN NOU TOATA PUTEREA IN TOT SPATIUL SI TIMPUL!

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fond decembrie de-abia urmează să sosească

nu mă contrazice!
vine o vreme când toate poemele se scriu cu sfârşitul
eşti om/ doar-om şi în vacarm uiţi
să faci legătura dintre lucruri
nu mai eşti în vremea copilăriei
să poţi glumi cu genezele nedesăvârşite
tu nu vezi, chiar nu?
laşi baltă lumi...

de depaaarte

încerci să dibui capătul funiei acesteia
infinit desfăşurându-se până în punctul în care
priveşti la tine ca dintr-o prăpastie:

! aluneci

nu ne putem elibera decât rostind cuvinte la modul inspirat
şi cum s-o facem când înţelesurile ne-au crăpat în palmă?
ridicarea asta de privire / coborârea asta de pleoape

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-am dispreţuit pe toţi cei care nu îşi pun întrebări, pe toţi cei care nu vor răspunsuri, pe cei înspăimântaţi de singurătate, de propriul sine, pe toţi cei care nu simt lucrurile pe care le simt eu. Pe cei banali, timizi, şterşi, neîncrezători în forţa lor, pe cei fricoşi, pe cei proşti, pe cei urâţi, neatrăgători, stângaci, pe cei politicoşi, laşi, pe cei religioşi, pe cei cu prejudecăţi. Îmi plăcea însă extraordinar de mult să-i privesc. Asta mă inspira cel mai mult. Privitul păduchiuţilor. Mă vedeam, dincolo de ele, un zeu ridicându-se dintr-un nor de colb, cu un spectru în mână, uriaş, impunător.

Cristina Nemerovschi în Pervertirea (2012)
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!