frică şi răutate

Specific românesc

Ce româneşti sunt astăzi căsuţele din Şchei!...
Sunt vesele şi albe şi curate -
Şi totuşi, altădată, ce triste şi-ncruntate
Te-ntâmpinau aceste căsuţe strămoşeşti,
Prin care ţărăncuţele minore,
De teama slujitorilor domneşti,
Îşi ascundeau panglicele lor tricolore,
Căci zbirii stăpânirii din cetate,
Când năvăleau în Şchei să-şi încaseze birul,
Le despuiau de salbe,
Inele
Şi cercei;
Şi le-aruncau pe toate, aproape goale,-n ploaie,
Ca să-nmulţească crucile din cimitirul
Bisericuţei Sfântul Niculaie...

Aşa era pe vremea-aceea-n Şchei
Când zbirii stăpânirii din cetate
Vânau doar pungi de aur
Şi... femei...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Cuvântul liber, nr. 22 (27 aprilie 1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu să-not în iubire,
M-am înecat de multe ori,
Ori am plutit în neştire
Spre ţărmul ce-aşteaptă cocori.

Nu ştiu să calc pe durere,
Mă-mpiedic şi mă prăbuşesc,
Dacă iubirea o cere,
Durere respir... nu crâcnesc!

Nu ştiu să zbor printre vise,
Mă tem, simt că mă rătăcesc,
Zac cu aripile-ntinse,
Totuşi, n-aş vrea să mă trezesc!

Nu ştiu să lunec prin viaţă,
Slalom să fac prin probleme,
La răutăţi nu fac faţă,
Încontinuu am dileme..

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sabia lui Damocles

săbiile au ieşit din uz, dar spaima e prezentă
e mereu însoţită de ticăloşie, hoţie, ignoranţă şi răutate
cum e să stai tot timpul sub ameninţare
cu spaima cuibărită în sân?

cuvintele minciunii atârnă ca pietrele de moară
ce macină ultima brumă de adevăr
suflându-i pulberea în cele patru colţuri
să i se piardă şi numele şi neamul

dintre toate formulele sacre folosite
una singură mai dăinuie scrisă cu sânge în carne
"mi-a fost dor de tine" e mai valoroasă decât tot aurul din lume
şi e cea mai bună platoşa pentru lupta zilnică

când oare o să putem rosti iar fără să ne fie frică sau ruşine?
să ne destăinuim dorurile cu smerenie
fără teama de a ridica împotrivă
toate armatele cuvintelor goale de conţinut

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai văzut?

Ai văzut vreun suflet plin de cicatrici,
de ploi udat, cu răni şi plin de frici?
Ai văzut cum ochi-s calzi şi blânzi,
de iubire şi frumos ei flămânzi?
Ai văzut cum îşi poartă a sa cruce,
fără de povară sa a se dezice?
Ai văzut cum într-un cocon stă închistat,
de când ai săi semeni l-au alungat?
Ai văzut tăcerea din privirea lui,
şi durerea tristă a glasului?
Ai văzut vreun suflet, două, trei,...
de atâtea ori, când te plimbi pe alei?

Şi de-ai văzut, de ce-ai tăcut?
De ce-ai plecat, de ce-ai crezut?
Că ziua de mâine ne mai aparţine,
Când în suflet avem atât de puţine,
Lucruri frumoase de dăruit,
Când sufletu-n noroi e zugrăvit?
Şi te întrebi: de unde atâta răutate?

[...] Citeşte tot

poezie de Adriana Monica Burtea (7 februarie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare pentru Moşu

Moş Crăciune, Moş Crăciune,
Câte lucruri am a-ţi spune...
Nu să-ţi cer, că mi-ai tot dat,
Acum vremea e de luat.
Vino cu a ta desagă
Şi ia-mi pofta ce mă leagă,
Lenea care m-a cuprins,
Şi cu braţul tău cel nins
Ia-mi din suflet întristarea,
Grijile şi frământarea,
Ia-mi şi toată răutatea,
Ura, frica, vanitatea,
Vorba cea înveninată,
Firea neînduplecată...
Şi cu renii năzdrăvani
Ia-mi din spate nişte ani
Să te laud neîncetat
C-ai fost bun şi că mi-ai luat.

poezie de Octavian Cocoş (22 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi încerca să arunc

povara în hău şi să dau
uitării răutăţile celor proşti
şi ignoranţi până-n adâncul
cutiilor craniene de capacitate mică
căzuţi în somnul nălucirilor
ei nu mai văd lumina
zorii îi ocolesc de mulţi ani
stau în mâzga întunecoasă

eu sunt stăpânit de un gând
pe care nu vreau să-l duc în derizoriu
o să arunc totul undeva
dialectic i-am analizat câteva zile

au pierdut timpul în întuneric
le e teamă de cunoaştere
ar merita şi ei să ajungă în hău
dar n-au curaj să se arunce

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate emoţiile pe care le simţi sunt consecinţele gândurilor tale. Emoţiile sunt obiceiuri. Fie că alegi să creezi adevărate drame, că suferi, că reacţionezi cu furie, ură, agresivitate, invidie, răutate, gelozie, disperare, tristeţe, panică, frică, etc., toate reprezintă doar modalitatea prin care tu te raportezi, în mod obişnuit, la realitate. Poţi oricând să îţi creezi alte reacţii emoţionale, alte obişnuinţe - însă pentru asta este necesar să îţi asculţi raţiunea şi să îţi cultivi înţelepciunea.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea unui copil către mama plecată la muncă

Mamă, de ce nu vii mai repede acasă?
Mi-e dor de tine. Mi-e atât de dor!
Te-ai dus în ţări străine, dar ce-mi pasă?
Cine-mi mai spune mie "Somn uşor"?

Eu ştiu că n-aveam nici un ban, mămico
Mergeam la şcoală ca un zdrenţăros
Pofteam o ciocolată, sau un Cico
În timp ce alţii le vărsau pe jos.

Colegii mei vin tot în limuzine
Au bodyguarzi, şi bani de buzunar
Dar eu, măicuţo, te am doar pe tine
În poza scumpă, din Abecedar.

Când nu mă vede doamna-nvăţătoare
Eu scot fotografia şi-o sărut
Colegii-mi spun "orfan", şi cât mă doare!
Atâta răutate nu am mai văzut.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (2 august 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

Am trecut vârsta la care tot ce zboară se mănâncă,
nicio falsă modestie nu-mi mai spune chiar nimica,
gura lumii poa' să strige tot ce vrea, mi-a murit frica
de-a trăi de dragul meu, azi sunt tare ca o stâncă.

Nici spre cai verzi pe perete nu îmi mai îndrept privirea,
viaţa m-a-nvăţat devreme că nu există-ntâmplare,
nu poţi cumpăra IUBIREA cu monezi de-nverşunare,
ziua bolii sau a morţii nu ştiu ce e mituirea.

Nu mai cred demult în alţii, îmi sunt singurul prieten,
dacă sufletul mă doare, numai mie-mi povesteşte
şi numai a mea scânteie-ntotdeauna reuşeşte
să-l vindece, mângâindu-l, când i-aminteşte de Eden.

Am atins vârsta la care mă privesc cu demnitate,
nu mă-mpiedic de micimea marii răutăţi din lume,
cum nici valul nu se-opreşte-n ale mării-amare spume...
Tac... şi-ascult povestea vieţii... hai, noroc, SINEITATE!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acele duminici de iarnă

Tatăl meu se trezea devreme, chiar şi duminica,
şi se îmbrăca în frigul bleumarin al dimineţii,
apoi, cu mâinile asprite de intemperiile vremii, care mâini,
din pricina muncii de-a lungul săptămânii, dureau,
făcea focul în casă. Nimeni nu i-a mulţumit vreodată.
Mă trezeam auzind scârţâitul gerului.
Când încăperile erau deja încălzite, el ne striga,
şi, fără grabă, începeam să mă îmbrac,
încă temător de răutatea insistentă a acelei case;
îi vorbeam cu indiferenţă,
lui, care alungase frigul din casă
şi-mi lustruise, de asemenea, pantofii.
Ce ştiam eu, ce ştiam eu
despre iubirea austeră sau despre birourile neprietenoase?

poezie de Robert Hayden, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie de dragoste

Iubirea mea şi-a altora,
iubirea mea, tu nu pleca!
Mai stai un pic, pun un ibric,
bem o cafea, îţi va plăcea!
Eu te-am iubit, m-ai înrobit!
Opreşte-te, întoarce-te!
Iubire eşti, mă chinuieşti,
fii fericit, eu te-am iubit
şi te-am cântat cu un oftat.
Iubirea mea, comoara mea,
rămâi aici, scapă de frici!

(Şi aş putea continua...
la nesfârşit, spunând NI-MIC...
dar mă opresc, nu mai doresc
tâmpenii să bolborosesc,
să v-asupresc, să vă acresc,
c-un astfel de "poem" prostesc!
Decât în de-astea să sfârşesc,
din fb mă cărăbănesc

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi lipsă

La auroră, din pântecele nopţii,
bruma divide toate trecuturile,
târându-le cu ea în macrameul sorţii.
Dure şi distrugătoare se evaporă în frici...
Dar oare ce se întâmplă acuma şi aici?
Nu poţi crede... ne vin dinspre stradă altele înfierate,
de dincolo de porţi baricadate...
Copilul a ajuns la maturitate
şi totuşi călăreşte un murg alb
deşi-i doar o nuia dintr-un mesteacăn dalb.
Alte ierni stau pentru a veni iar vara,
cu serile adormite se prăvăleşte,
clipa invadează şi locuri rânjite răstoarnă cătăneşte.
"Hei, priveşte!"
O sfârlează ca o suveică pleacă fluviatil
scuipând fiertura de răutate
şi-n inimile largi se-opreşte-un proiectil...
Surâzând, copilul braţele-şi intinde peste timp si ape
îmbrăţişând schimbul paznicului de noapte...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Acum, când preadorita primăvară
Ne-a readus caişii înfloriţi,
N-ai să mai vezi plimbându-se pe-afară
Surâzători, frumoşi îndrăgostiţi.

Acum, când ţi-ai dori cu frenezie
Să hoinăreşti prin parcuri, pe alei,
Cutreierând visând prin poezie,
Simţind aroma florilor de tei,

Acum, când iar auzi în depărtare
Duios cântând al ciocârliei glas,
Când zilnic mai răsare câte-o floare
Ce stă cu albinuţe la taifas,

Acum, când bucuria înfloririi
Ne-ar fi-ndemnat pe toţi să strălucim
Blagosloviţi de razele iubirii
Şi-oricărui pom, sfios, să îi zâmbim,

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine suntem cu adevărat? Ce lăsăm în urma noastră, cum trăim alături de ceilalti, ce daruim si mai ales, cum facem viaţa mai frumoasă celor de lângă noi... suntem prea săraci în sentimente care cer vama sufletelor, mici în comparaţie cu poveştile de dragoste, înecaţi în propriile războaie şi lipsiţi prea uşor de umanitate, de parcă civilizaţia doar acoperă instinctele primare. Aceste erupând atunci când totul devine un focar de infecţie - răutatea, lipsa altruismului, ura şi nepăsarea în faţa morţii, individualismul rece şi crud, teama de noi înşine, capitalismul feroce ce muşcă din tărâna idealurilor fiind germenii propriei distrugeri. Şi nu ne mai putem opri, iadul fiind purgatoriul nesfârşit al visului numit umanitate... raiul promis devenind un vis prea îndepartat şi totodată nemeritat!

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sper în prezentul luminos

Frica îmi vine când se lasă seara,
Când stau afară amintirile curg ca ceara,
Iar întunericul infernal
Mă face să tremur ca în final,
Amintirile frumoase a clopotelor trecute,
Le văd în zare şi sunt tăcute,
Dar timpul nu are dus şi întors,
Ca şi parfumul fără de miros.
Văd chipul tău când zorii se ivesc
Şi-aud din nou glasul tău firesc,
Simt inima ta parcă în mâna mea,
Aş vrea să strig, dar nu m-aude nimenea.
Cred că durerea mă străpunge
Şi-n gândul meu îmi zic, ajunge.
Revin din nou la realitate
Şi văd în jur multă răutate,
Dar eu repet o bună rugăciune,
Că să mai scap de astă amărăciune.
Prezentul vreau să fie luminos,
Că vreau să am un vis mult mai frumos.

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (20 iunie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii

Abia trecuseră douăsprezece luni de la
Războiul de şapte zile care-adormise lumea,
Era după căderea serii, când au apărut năstruşnicii cai.
Noi deja făcuserăm legământ cu tăcerea,
În primele câteva zile totul era atât de-încremenit...
Ne-ascultam respiraţia şi eram îngroziţi.
A doua zi
Radioul a amuţit; am căutat pe toate frecvenţele; nici un răspuns.
A treia zi o navă de război a trecut prin faţa noastră spre nord,
Grămezile de cadavre umpleau puntea. A şasea zi
Un avion a plonjat pe deasupra noastră-n mare. Apoi, linişte.
Ştiri de nicăieri:
Şi totuşi radiourile erau acolo, în colţurile bucătăriilor noastre,
Încă deschise-n milioane de încăperi din întrega lume.
Dar astăzi dacă ele-ar trebui să retransmită,
Dacă pe neaşteptate ar trebui să vorbească iarăşi,
Noi am refuza să le-ascultăm, nu le-am permite să învie
Vechea lume cu toată răutatea ei, lume care şi-a înghiţit, hulpav,
Într-o secundă, copii. Asta nu se va mai întâmpla încă o dată.
Uneori ne gândim la naţiunile cufundate-n somn adânc,

[...] Citeşte tot

poezie de Edwin Muir,1887-1959, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de mine

când nu mă apăsa mâine pe umeri
priveam viaţa direct între ochi supunând-o
puterea unui nod de perspective infinite
pe o mare nemărginită în jurul planetei albastre
lumea mea înmugurea în lumea asta armonios
cu jocuri infantile caraghioase şi soldăţei
mă încăpeau toţi pantofii de drum lung
nu ştiam să citesc cuvintele de mai târziu
minciună, răutate, moarte, frică
alergam, zburam, fabulam pe aripi
de poveşti eroice uimitoare
mi-e dor de părul meu creţ netuns cu anii
de bascheţii meu găuriţi în lupte capitale
pe toate maidanele câmp de datorie
flori de liliac furate snop în faptul serii
cu prietenii mei fraţi de fapte mitologice
mi-e dor de bicicleta mea ieftină
cal de asalt pe munţi de entuziasm
în faţa oricărei banalităţi de doi bani
ce ierni bălane!, ce obraji înfierbântaţi!

[...] Citeşte tot

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă din izvorul feminin şi matern curge o iubire care nu duce nicăieri, izvorul se va înfunda şi în spatele zidului de frică iubirea se va transforma cu timpul într-un vulcan furios care ameninţă să erupă în curând. Ca orice negativitate, răutatea posedă o forţă nimicitoare şi străpunge orice zid. Soţul şi copiii, având nevoie de iubire, sunt nevoiţi mereu să treacă prin zid, provocându-şi durere lor şi nu numai lor, şi totuşi nu obţin iubirea care i-ar hrăni necontenit.

citat din Ana Stratulat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare înţelepciunea nu strigă ea şi priceperea nu-şi ridică glasul său? Pe vârfurile cele mai înalte, pe cale, la răspântiile drumurilor stă, pe lângă porţi, în împrejurimile cetăţii, la intrarea porţilor, strigă tare: "Către voi, oamenilor, se îndreaptă strigătul meu şi glasul meu către voi, fii ai oamenilor. Voi, cei simpli, învăţaţi cuminţenia şi voi, cei nebuni, înţelepţiţi-vă! Ascultaţi, căci voi spune lucruri măreţe şi buzele mele se deschid pentru a înălţa ceea ce este drept; căci gura mea grăieşte adevărul şi buzele mele se dezgustă de fărădelege. Toate graiurile gurii mele sunt întru dreptate, în ele nu este nimic sucit şi fără rost; toate sunt lămurite pentru cel priceput şi drepte pentru cei ce au aflat ştiinţa. Luaţi învăţătura mea mai degrabă decât argintul şi ştiinţa mai mult decât aurul cel mai curat, căci înţelepciunea este mai bună decât pietrele preţioase şi nici lucrurile cele mai preţioase nu au valoarea ei. Eu, înţelepciunea, locuiesc împreună cu prevederea şi stăpânesc ştiinţa şi buna-chibzuială. Frica de Dumnezeu este urgisirea răului. Mândria şi obrăznicia, calea răutăţii şi gura cea aprigă le urăsc eu. Al meu este sfatul şi buna-chibzuială, eu sunt priceperea, a mea este puterea. Prin mine împărăţesc împăraţii şi principii rânduiesc dreptatea. Prin mine cârmuiesc dregătorii şi mai-marii sunt judecătorii pământului. Eu iubesc pe cei ce mă iubesc şi cei ce mă caută mă găsesc. Cu mine este bogăţia şi mărirea, averea vrednică de cinste şi dreptatea. Rodul meu e mai bun decât aurul şi decât aurul cel mai curat, şi ceea ce vine de la mine este mai de preţ decât argintul lămurit. Merg pe calea dreptăţii, în mijlocul căilor judecăţii drepte, ca să dau celor ce mă iubesc bogăţii şi să le umplu cămările lor. Domnul m-a zidit la începutul lucrărilor Lui; înainte de lucrările Lui cele mai de demult. Eu am fost din veac întemeiată de la început, înainte de a se fi făcut pământul. Nu era adâncul atunci când am fost născută, nici chiar izvoare încărcate cu apă. Înainte de a fi fost întemeiaţi munţii şi înaintea văilor eu am luat fiinţă. Când încă nu era făcut pământul, nici câmpiile, nici cel dintâi fir de praf din lume, când El a întemeiat cerurile eu eram acolo; când El a tras bolta cerului peste faţa adâncului, când a întărit norii sus şi izvoarele adâncului curgeau din belşug, când El a pus hotar mării, ca apele să nu mai treacă peste ţărmuri şi când El a aşezat temeliile pământului, atunci eu eram ca un copil mic alături de El, veselindu-mă în fiecare zi şi desfătându-mă fără încetare în faţa Lui; dezmierdându-mă pe rotundul pământului Lui şi găsindu-mi plăcerea printre fiii oamenilor. Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă! Fericiţi sunt cei ce păzesc căile mele! Ascultaţi învăţătura, ca să ajungeţi înţelepţi, şi nu o lepădaţi. Fericit este omul care ascultă de mine şi veghează în fiecare zi la porţile mele şi cel ce străjuieşte lângă pragul casei mele! Cel ce mă află, a aflat viaţa şi dobândeşte har de la Domnul; iar cel ce păcătuieşte împotriva mea îşi păgubeşte viaţa lui. Toţi cei ce mă urăsc pe mine iubesc moartea".

Solomon în Pildele lui Solomon, Despre adevărata înţelepciune - 8:1-36
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plăcerile iubirii

Spuneau cândva poeţii, în versuri minunate,
Punând în ele, însă, şi-un pic de răutate:
Plăcerile iubirii o clipă te răsfaţă,
Plăteşti cu suferinţe apoi întreaga viaţă;

Plăcerile iubirii sunt clipe de plăcere,
Nu merită plătite cu-o viaţă numai fiere.
De-aceea, de ai minte, cât poţi să fugi de ele,
Scutit vei fi tu astfel de chinurile grele.

De-alungi iubirea, sigur, de chinuri te fereşti,
Dar fără de iubire ce rost ai să trăieşti?
Nu poţi, de teama fierii, să fugi o-ntreagă viaţă,
Şi să nu-i guşti iubirii din plin a ei dulceaţă.

Plăcerile iubirii nu pot fi ignorate,
Sărutu',-mbrăţişarea, suprema voluptate;
O clipă ce-o oferă iubirea ca plăcere,
Chiar merită plătită cu-o viaţă de durere.

[...] Citeşte tot

poezie de George Budoi din Dicţionarul dragostei (8 martie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!