frumuseţe şi săptămâni

Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, apoi aşa să rămâie". Şi s-a apucat de gospodărie. Purcelul toată ziua muşluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc şi rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Şi n-a trecut mult, şi nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum aşa de urât ca dintâi. La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-şi mai vadă părinţii; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna să iasă cu dânsul. Părinţii, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, şi, întrebând-o despre gospodărie şi bărbat, ea a spus tot ce ştia.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haina celor şapte ani

În toată trecerea prin ani
Alături fii de cei sărmani,
Să nu te lăcomeşti la bani
De cinste sunt destui orfani.

Şi-n fiecare zi de săptămână
Să fii mereu cu voie bună,
Să împlineşti ce ai de împlinit,
Să mulţumeşti, să fii şi mulţumit.

Cu haina celor şapte ani de-acasă
Să-ţi faci prezenţa mai frumoasă
Oriunde ai fi, te are-n seamă
Un crez şi-o inimă de mamă!

Tu prin gândire şi prin faptă,
Ai grijă s-o păstrezi curată!

"Mamei copiilor mei
Mamei nepoţelului meu

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

Îţi scriu, să ştii că toate-s aşa ca la plecare,
Că n-an clintit un lucru de două săptămâni, —
Pe masă o mănuşă, zvârlită la-ntâmplare,
Păstrează încă forma frumoasei tale mîni.

Şi iată evantaiul şi mica ta oglindă,
— Oglinda, cea mai bună prieten-a femeiei,
Ea cere poate-atâtea secrete să surprindă
Când uşile-s supt paza neîndurat-a cheiei. —

Şi-afară de aceste, e-un miros blând de floare
Ce rătăceşte, încă... sunt cei doi trandafiri,
Care-au murit pe-ncetul în apa din pahare,
Mărindu-mi întristarea cu două amintiri.

Aşa e-n casa noastră, iar cel ce ţi-le scrie
E-aşa hursuz şi jalnic, încât mă-ntreb de-s eu,
Sau am murit ş-acuma trăiesc iar, cine ştie,
Şi nu-s decât un paznic bătrân într-un muzeu...

poezie clasică de Dimitrie Anghel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorii împăratului se puseră la sfat şi gătiră lucrul pe scurt, cum se cade între fraţii cei buni. Florea, ca cel mai bătrân dintre cei trei, se duse în grajd, alese calul cel mai bun şi mai frumos puse şaua pe el şi apoi luă ziua-bună de la casă şi masă. "Mă duc, zise către fraţii săi, şi dacă nu voi veni într-un an, o lună, o săptămână şi o zi cu apă de la fântâna Zânei Zorilor să vii tu Costane după mine". Se duse. Trei zile şi trei nopţi Florea nu mai stătu; calul zbură ca năluca peste munţi şi peste văi până ce n-ajunse la marginile împărăţiei. Jur împrejur pe lângă împărăţie era o prăpastie adâncă şi peste această prăpastie o singură punte. La puntea asta mai stătu Florea o dată: să privească înapoi, apoi să ia "ziua-bună" de la ţară. Ferească Dumnezeu şi pe sufletul păgân de aceea ce văzu Florea acum, când era să plece mai departe. Un balaur! dar balaur cu trei capete, cu nişte feţe grozave, cu o falcă-n cer, cu una în pământ.

Ioan Slavici în Zâna Zorilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunico, mi-e dor de tine...

Bunico, din Cer mă priveşti,
Iar casa e goală, pustie.
Mi-e dor frumos să citeşti
Din cărţi... câte-o poezie.

Sufletul îmi arde, mi-e dor
De copilărie, fructe coapte.
Să mă săruţi pe frunte uşor
Şi să-mi dai cozonac cu lapte.

Când vin de afară-n grabă
Pe prispă vreau să te zăresc.
Şi să te ajut la treabă,
Toate astea îmi lipsesc...

Mi-e dor când seara se lasă
La pieptul tău să mă pun.
Iar pe suflet, ce m-apasă
Cu încredere să-ţi spun.

[...] Citeşte tot

poezie de Alina-Georgiana Drosu (17 iulie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se gătiră corăbiile, le încărcară cu marfă şi fata de împărat împreună cu Galben-de-soare intră în cea mai frumoasă şi plecară. Nici vânturi, nici valurile mării nu putură să le stea împotrivă şi, după o călătorie de câteva săptămâni, ajunseră la smârcurile mărilor. Acolo stătură. Fata împăratului şi cu Galben-de-soare ieşiră la uscat şi îmblau pe ţărmuri; însă când ieşiră, luară din corabie o păreche de conduri cusuţi numai cu fir şi împodobiţi cu pietre nestemate. Tot îmblând pe aci, zăriră nişte palaturi cari se învârteau după soare, şi o luară într-acolo. În cale se întâlniră cu trei roabe de ale zmeului, cari păzeau pe Ileana Simziana. Cum văzură ele condurii, li se scurgeau ochii după dânşii; iară fata împăratului le spuse că este un neguţător care a rătăcit drumul pe mare. Întorcându-se roabele, spuse doamnei lor cele ce văzuseră; iară ea zărise de pe fereastră pe neguţătorul; de cum îl ochi, începu să-i tâcâie inima, fără să ştie de ce; şi era bună bucuroasă de a putea să scape de zmeu, mai cu seamă că nu era atunci acolo, fiindcă-l trămisese ca să-i aducă herghelia ei cu iepele.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi spui, ăla nu o merită, că tu ai putea s-o faci mult mai fericită, că te-ai purta mult mai frumos cu ea, mereu i-ai reaminti cât de frumoasă este, i-ai aduce flori în fiecare săptămână iar mintea ta nici n-ar putea concepe prezenţa altei femei... ce tu NU ştii însă este faptul că o simplă privire şi atingere din partea lui o face să i-se taie respiraţia şi să i se înmoaie genunchii... lângă el se simte femeie iar asta e de 1000 de ori mai important decât cuvintele şi florile tale ofilite.

citat din Taher Sonu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cele 3

Luând-o razna
frecând menta şi-ascultând valsurile
lui Chopin, culcându-mă cu 3 femei diferite
în 3 state diferite
în două săptămâni, stând prin barurile aeroporturilor
ţinând de mână doamne frumoase
care au citit pe Tolstoi, Turgheniev şi
Bukowski.
e uimitor cât de deplin poate-o doamnă să-şi dăruie iubirea
când vrea.
acum doamnele sunt departe
iar eu stau aici desculţ
nebărbierit, bând bere şi-ascultând valsurile alea
ale lui Chopin şi
gândindu-mă la fiecare dintre ele
şi întrebându-mă dacă şi ele se gândesc la mine
sau nu-s decât o carte de poezii
rătăcită printre alte cărţi de poezii?
rătăcit împreună cu Turgheniev şi Tolstoi.
nu contează. au ce le trebuie.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Bukowski din Despre iubire, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a spus că eram un copil aproape grav, deşi plin de toate naivităţile acelei vârste. Mama mea mă iubea cu toată puterea unei naturi concentrate şi a unei vieţi care fusese tristă. Mi s-a spus că era o femeie înaltă, tăcută şi frumoasă. Ea suferise mult, căci multă vreme luptase cu cea mai grozavă sărăcie, lucrând zile şi săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câţiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu să aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o ţin minte cum era la faţă, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre fiinţa ei, despre esenţa ei sufletească, despre ceva cald şi lipit cu patimă de copilul acela, care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o fiinţă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, şi o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care e greu să-l exprim. Mama mea este mai tânără decât mine.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele săptămânii

Luni:
frumosul zarzăr
nu poate dormi noaptea
de albeaţa florilor sale.

Marţi:
patru vrăbii se ceartă
pe pervazul inimii mele.

Miercuri:
un pui de vânt îmi suflă în ochi,
aburindu-i şi râzând de plăcere.

Joi:
un trandafir mă priveşte
şi se miră că se vede pe sine.

Vineri:
câteva ciori bătrâne
clevetesc pe un gard despre mine.

[...] Citeşte tot

poezie de Silvia Velea din revista "Citadela literară"
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecând către oraşul în care locuia părinţii şi fraţii săi, îmbrăcat fiind în haine proaste ţărăneşti, întâlni nişte drumeţi şi află de la dânşii că fraţii lui au luat de soţii pe fetele care le-a trimis el, după cum le hotărâse însuşi, că părinţii lui erau foarte mâhniţi de pieirea fiului lor celui mai mic, că fata cea mică e îmbrăcată în negru şi-l jeleşte şi că nu voieşte a se mărita nici în ruptul capului, măcar că a peţit-o mai mulţi fii de împărat; că acum, în cele din urmă, fraţii lui i-a adus un ginere prea frumos şi că o silesc cu toţii să-l ia şi că nu se ştie de va putea scăpa. Prâslea, auzind de toate acestea, nu puţin s-a întristat în sufletul lui şi, cu inima înfrântă, a intrat în oraş. Mai cercetând în sus şi în jos, află că fata a zis împăratului că, dacă voieşte să o mărite cu tânărul care i-l aduseră, să poruncească a-i face şi a-i aduce la odoare o furcă cu caierul şi fusul cu totul de aur şi să toarcă singură, fiindcă aşa îi făcuse şi zmeul şi asta îl plăcea mult. Mai află că împăratul chemase pe starostea de argintari şi-i poruncise zicându-i: "Iată, de azi în trei săptămâni să-mi dai gata furca care o cere fata mea cea mică; că de unde nu, unde-ţi stau picioarele, îţi va sta şi capul"; şi bietul argintar se întoarse acasă trist şi plângând.

Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic şi merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decontul final

Pentru tot ce-ai pierdut în iubire cândva,
Îţi dau toţi aceşti ani, îţi dau viaţa mea.

Să mai vii într-o zi, să mai vii pe la noi,
C-am găsit nişte ani, să ţi-i dau înapoi,
Anii noştri frumoşi, anii noştri nebuni,
Am să-ţi dau săptămâni, anotimpuri şi luni.

Să mai treci pe la noi, cât nu e prea târziu,
Şi eu încă sunt viu,
Să mai treci să-ţi mai dau câtă jale am strâns
Pentru-o oră de plâns.

Să mai treci pe la noi, care sunt numai eu,
Anii vechi să ţi-i dau că m-apasă prea greu,
Să mai treci peste mări, să mai treci peste munţi,
Să-ţi aduc amintiri ca să poţi să mă-nfrunţi.

Să mai treci prin vreun loc unde-am stat şi-am visat,
Fără pic de păcat.

[...] Citeşte tot

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru bărbaţii carii să însoară bătrâni şi vor să ia mueri tinere

Nu vedeţi voi ticăloşi
Că sânteţi neputincioşi,
La ce focul mai umblaţi
Tinere ca să vă luaţi?
Luaţi mai bine mătuşi
Ce umblaţi după păpuşi?
Vreţi să le purtaţi în cap
Sau să le aveţi în dulap?
Tinerele pentru voi
Vă sânt grijă şi nevoi.
Nu vedeţi că mârâiţi,
La ce tinere voiţi?
Sau în loc de cadre vreţi
Să le puneţi în păreţi?
Mai întâi vă socotiţi
Ca să nu vă amăgiţi.
Tinere luaţi belea
Grijă şi inimă rea.
Că cum le vedeţi şăzând
Lâng-un tânăr şi râzând,

[...] Citeşte tot

poezie de Paris Mumuleanu din Rost de poezii adecă stihuri (1820)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Smith: Şi de copii cine o să aibă grijă? Doar ştii că au un băiat şi o fată. Cum îi cheamă?
Domnul Smith: Bobby şi Bobby, la fel ca şi pe părinţi. Unchiul lui Bobby Watson, bătrânul Bobby Watson, e bogat şi îl iubeşte pe băiat. S-ar putea ocupa de educaţia lui Bobby.
Doamna Smith: Aşa ar fi normal. Şi mătuşa lui Bobby Watson, bătrâna Bobby Watson, s-ar putea ocupa, la rândul ei, de educaţia lui Bobby Watson, fiica lui Bobby Watson. În felul ăsta, Bobby, mama lui Bobby Watson, s-ar putea recăsători. Are pe cineva în vedere?
Domnul Smith: Da, pe un văr de-al lui Bobby Watson.
Doamna Smith: Care? Bobby Watson?
Domnul Smith: Tu despre care Bobby Watson vorbeşti?
Doamna Smith: Bobby Watson, fiul bătrânului Bobby Watson, celălalt unchi al lui Bobby Watson, mortul.
Domnul Smith: Ah, nu, nu de el e vorba... De altul. De Bobby Watson, fiul bătrânei Bobby Watson, mătuşa lui Bobby Watson, mortul.
Doamna Smith: Vorbeşti cumva de Bobby Watson comis-voiajorul?
Domnul Smith: Toţi Bobby Watsonii sunt comis-voiajori.
Doamna Smith: Grea meserie! Şi totuşi ies bani frumoşi.
Domnul Smith: Da, când nu e concurenţă.
Doamna Smith: Şi când nu-i concurenţă?
Domnul Smith: Marţea, joia şi marţea.
Doamna Smith: Oho! trei zile pe săptămână? Şi ce face Bobby Watson atunci?
Domnul Smith: Se odihneşte, doarme.
Doamna Smith: Păi de ce nu lucrează în astea trei zile, dacă tot nu-i concurenţă?
Domnul Smith: De unde vrei să le ştiu eu pe toate? Nu pot să răspund la toate întrebările tale idioate.

replici celebre din piesa de teatru Cântăreaţa cheală, scenariu de Eugene Ionesco (11 mai 1950)
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul de săptămână nu se lăsă aşteptat, sosi odată cu zorii zilei de sâmbătă, 16 iunie 2085, o altă zi de vară, din nou senină, din nou cu multă căldură, o zi frumoasă din punct de vedere meteorologic, o zi pe care tânărul comandant o putea petrece, în sfârşit liniştit. Nu mai avea motive să se frământe; decizia Comisiei Disciplinare îi fusese favorabilă, ba chiar şi reclamanta se arătase în final de partea lui.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un păcătos, Părinte!

La părintele Vintilă
Vine-Arvinte, cam sfios
Şi îi spune: -Fie-ţi milă
De un suflet păcătos

Chiar în Săptămâna Mare
Când tot omul e smerit
Şi posteşte cu ardoare
Uite, am păcătuit!

- Ai furat? întrabă popa
- Nu Prea Sfinte! Fără vrere
M-am dat diavolului, hopa
C-o grădină de muiere!

- Vai de mine, vai de mine...
Greu păcat ai săvârşit...
Însă dacă-mi spui cu cine,
Poate fi-vei mântuit.

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Ion Pribeagu din Impertinenţe (1973)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secretul rezistenţei mele

Găsesc încă-n cutia poştală scrisori, cele mai multe de la oameni
care-au luat-o razna-n cămăruţe sordide,
cu slujbe prin fabrici sau fără slujbe,
oameni care trăiesc cu curve sau fără femei, fără speranţă,
doar cu băutură şi furie.
Sunt scrise pe pagini rupte din caiete de dictando
cu un creion neascuţit
sau cu cerneală,
cu litere mărunţele, înclinate
spre stânga;

iar hârtia este cel mai adesea mototolită,
îndeosebi în partea de sus,
iar în ele ei spun că le place marfa mea,
c-am descris lucrurile aşa cum sunt şi că
ei au simţit asta, că le-am dat încă o şansă,
că cineva chiar le cunoaşte viaţa şi ceea ce simt.

E adevărat, am cunoscut acele realităţi,
mai acut decât mulţi dintre ei,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, fetele remarcară o schimbare în atitudinea lui Lucian; nu mai era chiar aşa, "năvalnic", cum şi-l aminteau ele; era parcă mai rece, mai distant, deşi, ca de obicei, fermecător... Nu le mai strângea însă pasional în braţe, nu le mai săruta cu foc, era mult mai rezervat în gesturi, iar dacă el nu proceda astfel, se abţinură şi ele; cel puţin era acolo; măcar atât... Frumos, elegant (chiar îmbrăcat în blugi şi cu tricou), galant... Adică Don Juan! Plăcut sfârşit de săptămână în Institut...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şarlatanul şi bolnavul (fabulă)

La un neguţător mare
Cărui vederea-i slăbise
Fără nici o invitare
Un doctor vestit venise.

Când zic vestit, se-nţelege că nimeni nu-l cunoştea,
Însă avea atestate
Numai în aur legate,
Diplome ce-n academii luase, cum el zicea,
Prin ţări care niciodată
Nu au figurat pe hartă,
Dar care cu bună seamă el nici le-ar fi părăsit,
De-ar fi mai avut acolo vreun bolnav de lecuit.

Bunul pătimaş îl crede,
Doctorul vreme nu pierde,
Ci-l unge c-o alifie, apoi la ochi l-a legat,
Apoi după ce îi spune din partea lui Ipocrat
Că are să şază astfel o săptămână deplin
Întinde mâna... pe masă era un frumos rubin,

[...] Citeşte tot

fabulă clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea, iubirea mea

Am privit, o privesc îndelung,
O iau cu tremurânde mâini,
Cu inima profund o strâng
După ani şi ani, şi săptămâni.

Îmi mişcă sufletu-n surdină,
Mi-ntinde clipa între reci pereţi,
În jurul meu e-o dâră de lumină.
Sunt îndrăgostit cât trei băieţi.

E suavă, atâta de frumoasă,
N-aş dărui-o nimănui vreodată,
Aşa că am s-o-nchid în casă,
În biblioteca veche, demodată.

Ea e dragostea, iubirea mea,
De când mă ştiu cu dânsa-nsăilez
Visurile ce-apun în prag de stea,
În raftu-n care şi eu luminez!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!