frumuseţe şi testament

Testament

De-aş putea să mai deschid mormântul!
Să vă văd prieteni dragi, copii,
Însă crucea-i grea, la fel pământul...
Nu sunt treceri între veşnicii.

Oh, privesc în jur câtă durere!
Simt un clopot pieptul cum mi-l sparge.
Suflet, eşti lipsit de mângâiere,
Ca o navă fără de catarge.

Transcendent spre zările albastre,
Alte vămi plăteşti spre-a exista...
Calea-n universul plin de astre,
Poate fi şi ea la fel de grea.

Trist colindător prin neguri stranii,
Nu găsesc întoarcerea acasă
Şi la tâmple-au înflorit castanii...
Candela-i de-o săptămână arsă.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Analfabetism literar

activiştii anulează
arta aristocraţiei
arogând alambicarea
aprobând atelierul

aduc alte argumente
aprioric alandala
adnotând aleatoriu
avangarda agonistă

bănuitele biserici
başca boşii boierimii
boicotează baliverne
blocând bunele bravade

bosumflatele boeme
binemeritând brevete
beau batjocorind beleaua
belesc bine bidineaua

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Ionuţ Caragea din Analfabestism literar (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

Mă anunţă Poştărelul că-mi aduce o scrisoare,
că de viaţă Mosorelul duce lipsă, nu mai are!
Aşteptam pe prispa casei ca să mi se-aducă plicul
şi-mi pusei în fundul plasei ca avere mai nimicul.
Cea cu coasa dacă vine, tot pe mătură călare,
orice i-aş da nu-i convine, n-o să am nici o scăpare.
Nu ştiu ce-o să iau cu mine, nici gol nu pot să rămân,
mă îmbrac cum se cuvine că n-am fost nicicând păgân.
Bogăţia mea rămâne, le-o las lor pe-acest pământ,
mă dau Ţie, tot, Stăpâne, nu vreau să-i văd suspinând.
Iau cu mine doar mândria că i-am îngrijit mereu,
că mi-am făcut datoria şi nu i-am lăsat la greu.
Dar nu vreau ca să mă plângă, nici să scrâşnească din dinţi,
mâna cu toţii să-şi strângă din respect pentru părinţi.
Ca mâncare vreau decât roşii cu brânză şi ceapă,
dar, să nu-mi rămână-n gât, îmi iau o cană cu apă.
O s-o-nfăşor cu fir roşu ca să nu fiu deocheat
când vreo babă-mi zice "moşu'" să mă prefac supărat.
Nu vreau vin, eu beau doar ţuică, nu este mare scofală,
iar neveste-mi îi spui că este apă minerală.

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un Nou Rasarit

Ca firul de abur suntem pe pamant,
Un strop in oceane, o frunza in vant,
O umbra timida ce iute se trece,
Pe-a vietii poteca spre lespedea rece.

Un fulg ratacit in padurea argintie,
Un bob de nisip in imensa pustie,
O lacrima, o soapta, un zambet si-apoi...
Ne-ntoarcem in glie saraci, tristi si goi.

Dar ce va ramane cand noi vom pleca?
Si trecerea noastra ma-ntreb va conta?
Lasa-vom in urma o dara-n Lumina,
O jertf-a Iubirii, mireasma Divina?

Lasa-vom cu grija urmasilor in dar,
Tamaia ‘nchinarii arzand pe altar?
Lasa-vom credinta in inima lor?
Frumusetea iertarii si-al cerului dor?

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Alexandru (2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precursorii şi urmaşii (O schiţare în versuri a istoriei literaturii române)

EXISTĂ O "ISTORIE A LITERATURII ROMÂNE DE LA ÎNCEPUTURI PÂNĂ AZI", SCRISĂ ÎN VERSURI DE PROF. CRISTIAN PETRU BĂLAN? Nicidecum, dar există o simplă schiţare a ei, expusă în numeroase strofe nepretenţioase, scrise pe înţelesul tuturor şi trecând foarte pe scurt în revistă aproape întreaga literatură română, cu prezentarea principalilor scriitori. Este, deci, o premieră absolută, deoarece, în nicio altă ţară din lume nu s-a mai încercat un asemenea experiment concentrat. Evident, scopul scrierii de faţă este să stimuleze cititorii ca să consulte istoriile literaturii române, deoarece mulţi dintre ei nu au avut norocul să cunoască întru totul aceste amănunte culturale de importanţă naţională, prezentate însă pe scurt, nume cu care trebuie să ne mândrim.

Arhitecţii de cuvinte, de verb-scris compozitori,
Sculptori de splendori în fraze, ce le zicem scriitori,
Ingineri ce modelează sufletele omeneşti,
S-au născut, trimişi de ceruri, şi pe plaiuri româneşti.

Prima scriere-n română e-a lui NEACŞU; alta nu-i.
I-o trimise lui Hans Benkner, judele Braşovului.
Anul scrierii e vechi, dar e-un mare act: Străbunul!
Era-un an cu cifra cinşpe şi sfârşea cu douăşunu...

"Dau ştire Domniei tale cum că eu am auzit
Că-mpăratul turc şi Mehmet din Sofia au pornit..."
Aşa scrise NEACŞU LUPU într-o limbă foarte clară,
Semn că şi mai vechi sunt texte româneşti care-o s-apară.

Iar de-atunci un val de scrieri, de mari cronici, de noi cărţi,
Apărură-n largul ţării, cât poţi urmări pe hărţi.
Ştim din şcoli de codici sfinte, de psaltiri, precum SCHEIANĂ,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!