frumuseţe şi tuns

Cele două prietene urcară treptele, iar în momentul în care trapa navei se deschise, emoţia Dorei crescu în intensitate, mai ales că toţi cei aflaţi în interior îşi îndreptară privirile în direcţia trapei. Dora îl recunoscu pe directorul Institutului, deşi nu-l mai văzuse niciodată de atât de aproape... Nici ceilalţi nu-i erau necunoscuţi, chiar dacă nu-i mai întâlnise; îi ştia însă pe toţi: pe profesorul Manea – doar dânsul şi directorul nefiind în uniforme; pe Nistor – inconfundabil datorită înălţimii sale (era, inevitabil, deasupra tuturor, la propriu vorbind); pe Alex – mai ales după ultimele evenimente din zilele trecute, intens mediatizate; pe Mihai – se cunoştea că era încă doar un băieţandru şi nu s-ar fi zis că ar fi fost vreodată campion mondial la lupte, nici chiar la juniori; pe Maria – mărunţică şi foarte blondă, nu putea fi trecută cu vederea; pe Stela – înaltă (nu chiar cât Nis) şi tunsă scurt; iar în mijlocul lor se evidenţia Lucian – comandantul misiunii, frumosul Don Juan... Deşi nu-l mai văzuse până atunci, nu se putea ca Dora să nu-l recunoască, nu datorită publicităţii din ultimul timp, cât, mai ales din descrierile pe care, bineînţeles, le auzise de mult şi Dora. Iar dintre toţi, tocmai el se desprinse surâzător, pentru a le întâmpina pe cele două fete; şi pe Lia, dar mai ales pe prietena ei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce au făcut din mine? Ce am făcut din ei?

poate un peşte din acvariu să privească de la depărtare ce se întâmplă în acvariu?
atâta timp cât viaţa e o cuşcă şi eu sunt maimuţa care îşi ia porţia zilnică de mâncare lăsată
cum pot să spun cum e afară, în junglă, în libertate deplină?

chiar dacă ne naştem liberi, suntem învăţaţi să ne spălam, să ne tundem, să vorbim frumos
suntem învăţaţi să respectăm toate interdicţiile şi să atacăm cu pietre orice abatere
astfel încât să ieşim din viaţă obosiţi şi înstrăinaţi, alienaţi, abandonaţi

ca să ştiu ce au făcut din mine tabuurile şi interdicţiile
ar trebui să-mi amintesc ce făceam într-o viaţă anterioară când eram leneş
şi mă întindeam pe câte o creangă în căutarea mâncării

dar nu ştiu ce simte un leneş, nici măcar un vierme sau o albină nu ştiu
cred că mi s-a spus că omida trebuie să moară în pupa ei pentru ca fluturele să trăiască o zi
dar nu-mi amintesc nici de stadiul de omidă şi cu atât mai puţin cel de fluture

piciorul meu a călcat pe urmele altora străbătând acelaşi pământ
şi frământând poate aceleaşi gânduri
dar cu siguranţă că strigătul meu în deşert nu a fost auzit

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tabloul tovarăşului

toată copilăria mea şcolărească a fost marcată
de tabloul tovarăşului
ce ne veghea viaţa inocentă abia înmugurită
ca un tată protector
puteai să strici clanţa, să spargi un geam, să dărâmi florile
pedeapsa era să le repari şi să cumperi o cutie de cretă poate şi bureţi
dar dacă loveai cumva tabloul sau îl mişcai cumva
doamne fereşte să cadă şi să-l spargi
era o calamitate, un dezastru, o nenorocire universală
pentru că universul nostru atunci era clasa şi colegii
lucrurile deveneau serioase, feţele se lungeau şi se încruntau
să vină părinţii la şcoală
apărea un nene îmbrăcat frumos, tuns, ras, frezat
se făceau comisii, comitete, se convocau şedinţe
nota la purtare era scăzută fără discuţie, problema era
dacă ajungi la şcoala de corecţie să te înveţi minte
auzeai vorbe în şoaptă, alteori izbucniri de mânie proletară
o treaba nouă pentru tine, mânia proletară
înseamnă că e contra, e reacţionar, dacă sunt mai mulţi
ce semnifică gestul lui, e o problema cu el

[...] Citeşte tot

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantasme

... am o rătăcire de creier
aproape hipofizară;
mă pierd în hormonii de-o vară
de pe-o pajişte caldă, aurie,
lângă un cântec de greier
şi mă frige nisip, aproape mă arde
un fulger de-o ploaie-torent
ce mă-mbie
... şi îmi şterg armament,
tot în verde
de-o pădure... în tranşeu rătăcesc bulevarde
şi n-am vrute dezmierde.
... guguştiucul adie
fluierându-şi şi aripi să-şi cheamă pereche,
iar eu am o veste de moarte;
am pierdut rău de tot,
mi-a picat azi din tren prietenie
şi-acum cer mă desparte...
şi-s la mare în port,
sau pe stânci lângă epava roşcată de veche.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul IX

Apoi, Clemenţo, lămurit când fui
de Carlo-al tău şi-mi spuse cum duşmanii
aveau să-şi bată joc de-urmaşii lui,

mi-a zis: — "Dar taci, şi las' să curgă anii!
Atât mai pot să-ţi spui ce-o fi nainte:
că just amar urma-vă-va pierzanii."

Apoi viaţ-acelei flăcări sfinte
s-a-ntors spre soarele care-o străbate
ca şi spre-un bun de-odihn-a orice minte.

Făpturi împii şi suflete-nşelate,
vai, cum vă-ntoarceţi voi de-asemeni bine,
cu ochi ţintiţi mereu spre vanitate!

Şi iat-alt foc spre noi văzui că vine
din sfera lor şi claru-i foc de-afară
vădea dorinţa-i de-a vorbi cu mine.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desaga dorului

Moda se mai schimbă, dar rămâne eternă.
Anii mă-nconjoară, dar rămân modernă.
Port tunsori tinereşti, pantofi şi haine de brand,
Duc un stil de viaţă sănătos şi am genţi de trend,
Dar, uneori, îmbrac ia, catrinţa, pun brâul tricolor
Şi merg să văd lumea, să văd inima din al meu popor.
Urc în metrou şi merg două ore de la un capăt la altul.
De ce în metrou? E mai multă lume decât cea ce calcă asfaltul.
Îmbrăcaţi atât de multicolor, de la blugi la rase de călugări:
Oamenii, veniţi din toată lumea, urcă şi coboară la gări.
Îi privesc pe toţi cu drag, sunt compatrioţii mei, sunt canadieni -
Indiferent ca sunt chinezi, etiopeni, polonezi sau indieni.
Eu stau în ia mea şi văd câte o privire aţintită asupra mea
Apoi, la ieşire din tren, un necunoscut îmi face semn cu inima,
Da, suntem de pe acelaş pământ şi aceeaşi limbă ne uneşte
Iar dorul nostru de casă, de mamă, de vatră, DOR se numeşte.
Diversitatatea oraşului meu e fascinantă, dar am uitat să vă spun
Când călătoresc prin metrou îmbrăcată în ie, iau la drum
iPod-ul meu Apple vişiniu, plin cu melodii frumoase
Cu amintiri, recitaluri, bancuri, snoave de la noi, de acasă,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scoală-te şi închide uşa

Se întâmpla-n ajunul Sfântului Martin,
Vremea era frumoasă, ca după ploaie,
Gospodina se-apucase de făcut budincă,
Tocmai o fierbea într-o tigaie.

Vântul bătea de la nord sau poate de la sud
Şi, brusc, a pătruns în hol, sălbatic şi sâlhui;
"Scoală-te şi închide uşa aia,"
A strigat gospodarul către nevasta lui.

"Am, cum vezi, treabă până peste cap,
Închide-o tu, soţ drag, că nu eşti invalid;
Eu, de-ar fi să stea deschisă-un veac,
Şi tot n-o să mă duc acolo s-o închid."

Aşa c-au făcut, în doi, o înţelegere,
Fermă, limpede ca la amiezi lumina,
Cine dintre ei va scoate primul un cuvânt,
Se va ridica şi va închide uşa cu pricina.

[...] Citeşte tot

poezie de Autor necunoscut, secolul al XVII lea - Scoţia, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!