frumuseţe şi vecini

Complimente

Vecina nu-i aşa de grasă,
Cum unii clevetesc pe scară,
Ci, dimpotrivă, de frumoasă
A început să dea pe-afară.

epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i cum pare ...

Bineţe dau de dimineaţă,
Vecinului, c-aşa-i frumos.
Privind de-aproape a lui faţă,
Văd bine că-i întors pe dos.

epigramă de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun la vecina

De patru ori m-ai colindat,
Spunându-mi cât sunt de frumoasă;
Acuma dă-te jos din pat,
Că vine Moş Crăciun acasă!

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Socializare

Pe o vecină mai frumoasă
Am invitat-o ieri, la masă;
Nu i-a plăcut, că n-a mâncat,
Dar nu s-a plâns deloc de pat...

epigramă de Florin Rotaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea-i trecătoare

Vecina, un model al rasei,
O frumuseţe răpitoare,
Îmi trece-adesea, pragul casei...
Deci, frumuseţea-i... trecătoare!

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capriciu

În fiecare seară
Strâng de prin vecini
Toate scaunele disponibile
Şi le citese versuri.

Scaunele sunt foarte receptive
La poezie,
Dacă ştii cum să le aşezi.

De aceea
Eu mă emoţionez,
Şi timp de câteva ore
Le povestesc
Ce frumos a murit sufletul meu
Peste zi.

Întâlnirile noastre
Sunt de obicei sobre,
Fără entuziasme
De prisos.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă-i vecina noastră

Frumoasă ca o floare-n glastră,
Vecina-mi pe mulţi amăgea;
Degeaba privesc spre fereastră,
C-o face ea, dar... cu perdea

epigramă de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu şi vecina mea am rămas văduvi

De mult mi-e dragă, că-i frumoasă,
Cu ochii, sânii ei, nurliii
Şi-acum o iau la mine-acasă...
Şi-mi iau acasă şi copiii.

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patul lui Procust

Felie de noroi e ciclul meu,
Spre capătul carent răzbat cu greu,
Fuiorul tors al cretei mi-e povară,
Şi de mă apără, mă şi măsoară.

Triunghiul tău înscrie albatroşii,
Şi doare mlaştina cu viermii roşii,
Dar cum, mirajul frumuseţii nevalente,
Când ochiul meu spre cruguri, sus, atent e?

Hrăniţi cu putrezime de asemeni,
Se-ngraşă nuferii suavi şi gemeni,
Eu, plin de bale şi vâscos, greu lupt
Alăturea, din soare să mă-nfrupt.

Cu burtă flască, la urechi rubin,
Cu clopoţei de slavă şi venin,
Vecin cu mine e şi se târăşte, totuşi
Împărăteşte balta, albii lotuşi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sete de lectură

Femeile sunt cărţi cu multe foi,
Frumoase precum rozele cu spini.
Pe câteva le arvunim de noi,
Pe multe cu-mprumut... de prin vecini

epigramă de Mihaela Banu din Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partidelor politice

Vă rog frumos să nu contaţi pe mine,
Mai bine-a-ţi accepta că nu exist.
Vreau să rămân ce-am fost, un ţărănist
Cu casă, cu livadă şi... vecine.

Nu vreau să credeţi că-s oportunist
Dar, mă gândesc la vremea care vine.
Vă rog frumos să nu contaţi pe mine.
Eu, nu pot fi ca alţii optimist.

Iar dac-ar fi, să mă gândesc mai bine,
Având ceva talent de umorist,
Să mă declar de-acum liber shimbist,
Că nu dau girul meu pentru oricine.
Vă rog frumos să nu contaţi pe mine!

poezie de Virgil Petcu (2000)
Adăugat de Virgil Petcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce se mărea d-aia se făcea mai cu minte şi mai frumos. În toată împărăţia lui şi a vecinilor lui împăraţi, altă vorbă nu era decât de înţelepciunea şi frumuseţea acestui fiu de împărat. N-ajunsese să-şi răsucească mustăcioara şi foile de zestre curgeau de la fel de fel de împăraţi, care voiau să-şi dea fetele după dânsul, dară el nu voia să se însoare aşa de tânăr. Într-una din zile mergând la vânătoare, văzu o turturică, care tot sărea înaintea lui; lui îi fu milă să o vâneze; el căuta vânaturi mari, fiindcă nu se temea de primejdii; era vânător meşter şi viteaz. În cele din urmă, daca văzu şi văzu că tot îi sărea în cale, întinse arcul şi dete cu o săgeată. El se miră prea mult cum de nu o putu omorî el, care era aşa de bun vânător, ci o răni puţin în aripă, care, aşa rănită, se duse de nu o mai văzu. Cum se duse turturica, simţi, nu ştiu cum, nu ştiu de ce, că îi tâcâia inima. După ce se întoarse acasă, era tot cm galeş. Împăratul văzând că tânjeşte fiu-său cu sănătatea, îl întrebă ce are, iară el răspunse că n-are nimic.

Petre Ispirescu în Zâna munţilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cincizeci de ani de când împăratul purta război c-un vecin al lui. Murise vecinul şi lăsase de moştenire fiilor şi nepoţilor ura şi vrajba de sânge. Cincizeci de ani, şi numai împăratul trăia singur, ca un leu îmbătrânit, slăbit de lupte şi suferinţe — împărat, ce-n viaţa lui nu râsese niciodată, care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat al copilului, nici la surâsul plin de amor al soţiei lui tinere, nici la poveştile bătrâne şi glumeţe ale ostaşilor înălbiţi în bătălie şi nevoi. Se simţea slab, se simţea murind şi n-avea cui să lese moştenirea urii lui. Trist se scula din patul împărătesc, de lângă împărăteasa tânără — pat aurit, însă pustiu şi nebinecuvântat, — trist mergea la război cu inima neîmblânzită, — şi împărăteasa sa, rămasă singură, plângea cu lacrimi de văduvie singurătatea ei. Părul ei cel galben ca aurul cel mai frumos cădea pe sânii ei albi şi rotunzi, — şi din ochii ei albaştri şi mari curgeau şiroaie de mărgăritare apoase pe o faţă mai albă ca argintul crinului. Lungi cearcăne vinete se trăgeau împrejurul ochilor, şi vine albastre se trăgeau pe faţa ei albă ca o marmură vie.

Mihai Eminescu în Făt-Frumos din lacrimă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii se supuseră fără a cârti câtuşi de puţin, căci ei erau încredinţaţi că tatăl lor ştia ce spune. Traseră, deci, şi săgeata celui mai mare din fii se înfipse în casa unui împărat vecin; a celui de al doilea se înfipse în casa unui boier mare d-ai împăratului; iară săgeata celui mai mic se urcă în naltul cerului. Li se strâmbaseră gâturile uitându-se după dânsa, şi p-aci, p-aci, era să o piarză din ochi. Când, o văzură coborându-se şi se înfipse într-un copaci nalt dintr-o pădure mare. Se duse fiul cel mare, îşi luă soţie pe fata împăratului vecin, şi se întoarse cu dânsa la tatăl său. Se duse şi cel mijlociu şi se întoarse şi el cu o soţioară mândră şi frumoasă.

Petre Ispirescu în Zâna zânelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos plecă cu credinciosul său rob. Ajungând la curtea împăratului vecin, luă cunoştinţă de iapă şi de împrejmuirea curţii. Apoi, cum veni seara, se aşeză cu credinciosul lui la un colţ de curte, unde i se păru a fi un loc de pârleaz. El văzuse iapa cum o plimba doi slujitori, şi se minună de frumuseţea ei. Ea era albă, avea căpăstrul aurit şi împodobit cu pietre nestemate, de lumina ca soarele. Pe la miez de noapte, când somnul este mai dulce, Făt-Frumos zise credinciosului său de se puse piuă, iară el se urcă pe dânsul, apoi pe zid şi sări în curtea împăratului. Merse pe dibuitele şi în vârful degetelor, până ce ajunse la grajd; şi, deschizând uşa, puse mâna pe căpăstru şi trăgea iapa după dânsul. Cum ajunse iapa la uşa grajdului, unde nincheză o dată de haui văzduhul şi urlă toată curtea şi palaturile. Îndată săriră toţi cu totul, puseră mâna pe Făt-Frumos şi-l duseră la împăratul, carele şi el se sculase. Acesta, cum văzu pe Făt-Frumos îl şi cunoscu. Îl înfruntă pentru fapta cea mişelească ce era să săvârşească, şi-i spuse că datinele ţărei sale dă morţii pe furi, şi că împotriva acelor datine el n-are nici o putere. Făt-Frumos îi spuse drept toată şiretenia cu merele, cu pasărea şi cu cele ce îi zisese să facă împăratul, vecinul său.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecina

Mă cerţi mereu, dar nu sunt eu de vină,
Ci numai ochii, – ochii tăi, vecină, -
Că ţi-am făcut potecă prin grădină...

Adeseori tu laşi la geamuri storul,
Şi uşa ta e-nchisă cu zăvorul,
Dar tot mai viu s-aprinde-n mine dorul!

Şi tot mai des mă poartă necuratul
Spre zâmbetul din ochii tăi, cu sfatul
Pe care-l ţin ispita şi păcatul.

De dorul tău, de dragul suferinţei,
Când amăgit mi-oi pierde rostul minţii, -
Tu vrei să-mi las şi fraţii, şi părinţii?

Să leg acum ce nu se mai dezleagă,
Să ispăşesc viaţa mea întreagă
Păcatul greu că mi-eşti atât de dragă?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiind un popor blând şi paşnic, românii peste tot se stabilesc ferm şi atât de bine îşi răspândeşte naţionalitatea, că oamenii din alte popoare, conlocuitoare cu acesta, treptat se românizează. Aşa au românizat mulţi sârbi, bulgari, unguri. Această capacitate extraordinară de a româniza oameni din popoare total diferite se explică prin faptul că românii nu pot şi nici nu vor să înveţe o limbă străină. Dacă nu este absolut necesar, românii nu vor depune niciun mic efort să vorbească ceva cu vecinii. Ei îi lasă pe aceştia să încerce să le vorbească. Vecinii într-adevăr cedează, învaţă limba română şi vorbesc cu veniţii. Încetul cu încetul, această limbă devine una comună acolo unde mai înainte nu se auzea deloc. Românizarea oamenilor din alte popoare e promovată şi de femeia română, care este luată în căsătorie, pentru frumuseţea ei, de vecinii slavi şi maghiari.

Feofil Puţâkovici în Românii. Lectură pentru popor (1898)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu era arzând, vecina

Moşule, te-am ascultat,
Aseară am fost în sat,
Nu departe, peste gard,
Să ard la vecină-n pat.

M-am simţit Fătul Frumos,
Tânăr şi năbădăios,
La-ntuneric, pe tăcute,
Am făcut reprize multe.

Dar când a fost ca să plec,
Am văzut că-s mare bleg,
Nu era arzând, vecina,
Era Ea, s-o bată vina!

Era zău, soţia mea,
Vruta-am să nu fiu cu ea
Şi de bunul Dragobete.
Mi-a spus: mă trişezi, băiete!

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bănuţul

Auzise şi Dănuţ
Că un ou e cu "bănuţ"
Şi credea că oul moale-i
Puşculiţa cu parale.
Avea ca vreo şase ani
Şi visa să strângă bani,
Socotind pe uşi, cu cretă,
Cât costă o bicicletă.
Scormonind pe la găini,
Pe subt cloşti şi prin vecini,
A stricat, pe neştiute,
Ouă cam vreo două sute.
Dar s-a pus plângând să zbiere,
De necaz şi de durere,
Ce-a pierdut şi ce-a găsit!
Că s-a mai şi mâzgălit
Cu albuş cu galbenuş.
De atunci şi pân-acuş,
N-a ajuns să se mai spele,
Că intrase mâzga-n piele,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăciun cel nebun

Primise în dar pijamale
Dar nu dungi de acelea de spitale
Ospicii pentru cei cu vise ireale
Pe care lumea îi bagă în cămăşi de zale.
Ale ei erau cu moşi Crăciuni
Si erau cele mai frumoase
de mine pe aici văzute
De unde sanie şi reni
Căci ea mă credea moş Crăciun
Ce făcuse rost de reni
Două capre de la vecinul de la vale,
Şi chin stupoare
Să le inveţi să zboare
Să le sui pe acoperiş cu tot cu sanie.
Şi apoi să o strigi pe ea pe iubire
Să te vadă in moşu îmbrăcat
Cum te prăbuşesti cu capre
Peste maşina ce abia ai luat-o!
Dar ea mă iubeşte aşa!
Caprele le-am fript

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!