frunze şi lumină

zori de lumină –
cu înc-o frunză
acoperind pământul

haiku de Andreea Maftei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coasta soarelui

lui Vasile Băncilă

Frunză verde, dragele
linele colinele
strâng de sus luminile.
Ape cântă, largele.

Trec pe drum copitele
şi prin gând ispitele.
Pasărea din inişte
sparge bolţi de linişte.

Chiparoşi ca fusele
'n toate cimitirele
ne abat privirile
către inimi - dusele.

Neclintite-s morile,
gândul, sarcofagele,
frunza şi catargele.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

lumină blândă -
se răsucesc în cercuri
frunze galbene

haiku de Elena Malec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori brodate
pe cer
vibrează
prin frunze
lumină

gogyohka de Monica David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omule, fii ramură dreaptă la înfăţişare şi la port! Ea este după tine reîntregirea unei flori cu frunza crescută din urmele tale!... Floarea îşi găseşte odihna în această ramură, căutându-te în lumina ei prin spaţiile Universului să-ţi arate smerenia şi sinceritatea ca două roade de reper ale divinităţii.

Camelia Opriţa în Omul nu e mai presus de celălalt om, decât Dumnezeu
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg de toamnă

Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-aţâţă
jăraticul ascuns
sub vălul lor subţire de cenuşă.

O rază
ce vine-n goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -
şi frunza cade.

O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna în parc

Cad grăbite pe aleea
Parcului cu flori albastre
Frunze moarte, vorba ceea,
Ca iluziile noastre.

Prin lumina estompată
De mătasa unui nor,
Visătoare trece-o fată
C-un plutonier-major.

Rumen de timiditate
El se uită-n jos posac.
Ea striveşte foi uscate
Sub pantofii mici de lac.

Şi-ntr-o fină discordanţă
Cu priveliştea sonoră,
Merg aşa, cam la distanţă,
El major şi ea minoră...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub lumina trandafirie a unui blând apus de soare, pământul pare adâncit într-o odihnă neclintită: frunzele aţipesc, pregătindu-se pentru tihnitul somn al nopţii; în depărtări, miriştile scânteiază singuratice, ca nişte ţesături de fir; iazul îşi aşterne faţa umedă, sorbind, până în adânc, din lumina asfinţitului. Din jos, din văi, răsună talanca; iar pe deal, în vii, doineşte fluierul.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Puişorii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa

Saltă şi cîntă, inimă nebună,
rupe-te, inimă,-n mii!
Voi, ciocîrlii,
cu gura mai dulce ca mierea,
cîntaţi-mi pindarice cînturi,
ca şi eu să mă-nalţ
la ceruri, în volburi de aur.
O, auzi-l, Silvanul
îţi zice din frunză, Driadă,
cîntări fermecate,
doar te-o răpi, Frumuseţe;
dar nimica pe lume nu bate,
în lumina clarei dimineţe,
cîntecul ciocârliei din cer.
O, fericire nebună,
frînge-te-n chiote, Suflete, Ler!

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În taina nopţii

Pe cărare, lângă codru,
Numai pasul meu s-aude...
Ploaia picură din frunze
Şi din ramurile ude.

Norii-ntunecaţi îmbracă
Cerul nopţii fără stele, –
Luminoşi mi-arată calea
Numai ochii dragii mele!

Du-mă, dorule, cu tine,
Toată jalea să mi-o-ngropi –
Pân' la casa tăinuită,
Casa albă dintre plopi.

Dulce clipă a-ntâlnirii,
Mintea-ntreagă mi-o răpeşti!...
Dar nu-i nime-n prispă-afară,
Nici lumină la fereşti!

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioroiul şi cu Gretchen au intrat în grădină, pe aleea cea mare, pe care cădeau mereu frunzele din copaci, şi după ce la palat s-au stins luminile, una câte una, cioroiul a dus-o pe Gretchen la o uşă de din dos care era numai împinsă, nu închisă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adormitul din vâlceà

E o vâlceà în care doineşte-un pârâiaş,
Smulgând, ca un bezmetic, din iarbă şi sulfină,
Făşii de-argint. Deasupra, pe muntele trufaş,
Stă soarele. Musteşte vâlceaua de lumină.

Cu capul gol, cu gura deschisă, un soldat
Culcat în iarbă doarme, cu ceafa năpădită
De frunze de lăptucă. E ca-ntr-un verde pat.
Lumina plouă-asupră-i, din bolta împâclită.

Cu tălpile în irişi, el doarme, surâzând
La fel cum ar surâde un prunc bolnav, plăpând.
Mi-l leagănă, Natură, căci are frigu-n oase!
Nu-l tulbură mireasma. Cu măinile pe piept,
Sărmanul doarme-n soare. Iar sub plămânul drept
Se cască două găuri roşcate şi hidoase.

sonet de Arthur Rimbaud (1870), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret interior

La ora 9 şi 30 de minute deja părăsesc câmpul

de luptă rănit mortal inamicul verde şi periculos

împodobeşte scena ultimei confruntări din spa

tele casei acum soarele mă caută disperat prin

tre frunzele cireşului eu îi fac semne amicale cu

mâna mulţumindu-i pentru lumina şi cădura cu

care mi-a înrămat ziua o lacrimă de aur cade

şi-n acest poem o alta albastră o urmează

însă totul încremeneşte odată cu ultimul

cuvânt al copilăriei un hohot de râs

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (30 mai 2023)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Getica

Bogată e toamna. Şi frunzele s-au copt,
Belşugul e dulce, mai dulce ca oricând.
Rodeşte câmpul, sunt roade peste tot,
Sudoarea omului e fructul pe pământ.

Zamolxe, fii slăvit! Îţi mulţumesc.
Doar Masa Ta de piatră lumină în ruine.
Cu pâine şi cu sare te slăvesc,
Că bravii geto-daci sunt pururi lângă Tine.

De piatră aşa cum sunt, cu paloşele sus,
Sunt vrednici, războnici neînfricaţi.
Când soarele se întunecase la apus,
Nu au răbdat furtuni peste Carpaţi.

Românule, să ştii că eşti din neam ales!...
Dar gloria durează în propria-i lumină.
Şi cât ar fi de spus nu încape într-un vers,
Ei sunt lumina pietrei şi-n lume rădăcină.

poezie de Ştefan Radu Muşat din revista USR Bacău P l u m b, nr 164 - nov. 2020 (revistă fondată de George Bacovia)
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 73

Te uiţi la mine - toamna m-a înfrânt
Şi frunzele uscate au căzut
Doar câteva pe ram tremură-n vânt,
Nu mai sunt păsări, corul a tăcut.
În mine vezi lumina din amurg
Când soarele e jos, la asfinţit,
Dar noaptea care vine cu mult sârg
Ca moartea totul a pecetluit.
În mine vezi arzând un foc mocnit
Pe-a tinereţii lui cenuşă gri
Ce pare-un pat ce-a fost de ea hrănit
Pe care-acum un vârstnic va muri.

Iubirea-ţi va spori când mă priveşti,
Dar ce iubeşti, mai bine părăseşti.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pagina de fericire

Primăvara aceasta
Ne luminează pagina de fericire
Înscrisă în calendarul uitării.
S-au deşteptat literele
Născându-se frunze
Şi florile au înmugurit
În irişi.
Genele de ramuri s-au unit
În pădurea de suflete.
Sângeri sunt de-acum clipele
Vânt dulce cu iubirea dator,
Trilul de pasăre şi susurul de izvor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul de stepa

Atâtea ceruri amânate,
Sub care lupii mei flămânzi,
Zăreau în joc de frunze moarte,
Inelul umbrelor prelungi...

Atâtea drumuri netrăite,
Pe care n-ai cum să le-ajungi...
Îmi strigă carnea în jur lupii,
Toţi vor veni - tu ai să fugi!

Atâtea oase-mprăştiate,
Prin stepe, fără lumânare!
Un singur lup flămând trăieşte,
În el, lumina cărnii moare.

poezie de Elena Albu
Adăugat de Olga Bocioaca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

Nu sunt niciodată văzută.
Nu mă simţiţi niciodată.
N-am vocea clară a trompetului
sunând asaltul cetăţii.
Sunt doar căldura imaginii
ce-o poartă la piept ostaşul.
Nu sunt orchestra bogată în viole, nici orga.
Sunt ecoul din sala concertului,
după ce ultimele aplauze s-au stins, şi luminile
rare îşi povestesc, retrăind bucuria.
Nu sunt ploile primăverii cu toane ciudate,
sunt aerul respirat de cel dintâi fir de iarbă
şi lumina de apus la căderea ultimei frunze.
Nu sunt patima
care-şi strigă vecia de-o clipă -
sunt ceea ce rămâne din dragoste,
subînţeleasa poezie a ploii mărunte şi sure.
Nu sunt marea ce-adună în palme
legănări sidefate.
Sunt tăcerea unde se coc în afund

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firescul

Doar aşa am simţit că s-au deschis canalele de navigat pe fluviul credinţei în verde,
prin îmbrăţişarea frunzelor însetate de lumină.
Era singura cale de cufundare a sufletului în aerul înmiresmat de înfloriri.
Veneau dăruirile eului în graba cuprinderii de intimitatea foşnetelor.
De o mână, mă trăgeau în adâncuri nesaţiul respiraţiilor,
de alta, mă zvârlea la pragul dintre anotimpuri variaţia gradelor
M-am înfăşurat în scoarţa brăzdată de vremuri,
să ricoşeze în pustiu iuţimea aprinderii.
Cu cât creştea temperatura, cu atât mai puternic se înfigeau în crăpături suliţe albe,
clătintând din temelii lumina şi întunericul.
Între ramuri, dincolo de coajă, trunchiul păstrează în renaşteri rodul vieţii.
Lăuntrul primeşte în tăcere firescul. (Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (25 aprilie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt noapte

-Sunt noapte.
Apasa-ti piciorul cu grija,
Taioasa-i durerea din tine
Mi-ajung colturi lasate
pe-alocuri in mine.

-Sunt noapte.
Nu-mi pasa de raza lumina,
Ma mangaie fiecare soapta,
culeasa farama.

-Sunt noapte.
Si-n fiecare e toamna
Ma-nfasor in frunze
Ce curg din nevoia
de lumina.

poezie de Adriana Petre
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!