Citate despre frunze și suflet, pagina 2
Răutățile oamenilor sunt frunze veștejite care ascund goliciunea sufletului.
aforism de Ileana Pop-Nemeș (18 octombrie 2018)
Adăugat de Ileana Pop-Nemeș
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Noiembrie, timpul melancoliei...
Noiembrie ești luna parfumată de nuci și castane
care acum își scriu dorințele de la sfârșitul ciclului,
este luna culorilor de tot felul,
înțelegând covorul de frunze uscate.
Aș vrea să rămâi înainte de începutul altei ere,
când ramura se dezbracă complet,
iar bradul cu miros plăcut rămâne neschimbat
și așteaptă decorațiunile de Craciun,
care vin ca o lecție de speranță ce încarcă inima.
Se pregătește să ne părăsească melancolia frunzelor
și vine entuziasmul și magia lucrurilor pe care le aștepți cu nerăbdare.
Noiembrie este timpul melancoliei și-a plimbărilor în natură,
dar timpul ne duce în decembrie care aleargă prea repede.
E ca și cum ar fi adevarata toamnă a sufletului,
sezonul în care te curăți pe tine,
în timp ce cade frunza și zboară
și binele deja se pregătește să crească,
iar copacii te vor învăța lucruri
pe care nici un maestru nu ți le va spune.
poezie de Eugenia Calancea (13 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Ai toamna-n privire,
Ai zambetul fin,
Esti o minune,
Esti ca un vin.
Ai buzele dulci,
Ai mainile moi,
Ai soare in suflet,
In ochii mari, ploi,
Esti calda si rece,
Esti dor si furtuna
Esti frunza si floare,
A mea stapana!
poezie de Iuliana Chirilă
Adăugat de Iuliana Chirilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inimi roșii
Zburând mereu prin viață
Frunza verde s-a uscat
Timpul a lăsat urme pe față
Fără sevă sufletu-i secat
Chiar de-ar fi să se fărâme
Frunze alte-or înverzi
Sufletele sunt legate cu parâme
Îngerii din ceruri le-or trezi
Inimi roșii două grăgărițe
Poposind pe aceeași frunză
Suflete curate și micuțe
Cu hăinuțe din aceeași pânză
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Magice gălbenele
Întunericul serii coboară din munți
Cu mâna ta ce-mi mângâie chipul,
În cameră, gălbenele-n ulcele de pământ
ne zâmbesc
Pe muzica neuitatelor clipe.
Privirea ta delicat trandafir
Mă cheamă s-o sorb cu săruturi,
Oglinzile sufletului să-și găsească
în lumină ecou
Doar simțind esența din gânduri.
Ești aproape, acum, de sufletul meu,
În freamătul frunzelor toamnei!
Pe cer, doar stelele ne mai vorbesc
În ploi ce cad valuri-valuri
Vestitorii nopților ce-și aduc din trecut
Dorințele transformate în fluturi,
Petalele gălbenelelor, uitate de timp,
În pletele-ți jucăușe cu vântul...
poezie de Alexandru Răduț din volumul de versuri O avalanșă de tandrețe (octombrie 2014)
Adăugat de Diana Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Frunzele sunt gândirea
copacului
Și omul dacă are sufletul
uscat....
Ce poate fi?
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ah, copacule
Ah, copacule, frunza ta îmi cade pe umăr,
soarele-și rotește ochiul, căzând la orizont,
umbra ta e lungă și subțire
pe câmpul acesta pustiu, de piatra
Am rămas așa, ținând în mână
șaua și hamurile cu miros de cal
Mi-ar părea foarte rău să mor...
Poate și pentru că nu mi-e sete,
pentru că aș vrea să plec, rămânând
de dragul unui cal care putrezește
și-al unui copac cu frunze căzând.
Până unde - nici eu nu știu
și nici ce întâmplări vor fi în sufletul meu.
Ah, copacule, stelele sar dintr-o margine de pământ
și e dulce căldura și e un timp și e o liniște
ca o flacără verzuie, arzând!
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec
Valuri de aur, mărgăritare,
Purpură, roze și diamant
Din carul zilei de amarant
Revarsă Febus fără-ncetare.
Soarele dulce și luminos
Întotdauna o să-ncălzească,
Și câmpul verde o să-nflorească,
Și o să fie cerul frumos.
Iar eu ca frunza ce-ngălbenește,
Din zi într-alta fruntea înclin,
Și al meu suflet rece, străin,
Vai! nu mai simte, nu mai iubește!
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec
Valuri de aur, mărgăritare,
Purpură, roze și diamant
Din carul zilei de amarant
Revarsă Febus fără-ncetare.
Soarele dulce și luminos
Întotdauna o să-ncălzească,
Și câmpul verde o să-nflorească,
Și o să fie cerul frumos.
Iar eu ca frunza ce-ngălbenește,
Din zi într-alta fruntea înclin,
Și al meu suflet rece, străin,
Vai! nu mai simte, nu mai iubește.
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochi în ochi cu toamna
Măsor clipele cu frunze
măsor clipele cu nori
tainele nu sunt ascunse
doar cu frunze le cobori
Măsor clipele cu nori
măsor clipele cu mine
am greșit de-atâtea ori
și iertarea nu mai vine
Măsor clipele cu mine
tainele nu sunt ascunse
[...] Citește tot
poezie de Costel Zăgan din Cez(e)isme II (27 octombrie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă uitai pe Olt în jos ( Doină românească )
Foaie verde măr zemos
Mă uitai pe Olt în jos,
Văzui frunza -ngălbenită
Și pe maica necăjită.
Plânge, plânge și suspină
Că se simte prea străina
Ca frunza de rădăcină,
Ca salcia din gărdină.
Dar salcia nu-i străină,
Are trunchi și rădăcină.
Primavara face frunză,
Arșița să n-o pătrunză.
Face umbră răcoroasă
Și se leagănă duioasă
În grădina de acasă
Casă, vatra mea frumoasă...
[...] Citește tot
cântec, versuri de Camelia Oprița din Ulițe și oameni (2020)
Adăugat de Mircea MONU
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copaci adormiți
La ceaiul cu ierburi senile,
Un foc se aprinde din veacuri
Compost de răbdări printre zile
Descântece-n șoapte și leacuri.
Pădurea se-ncruntă a jale,
O frunză scâncește prin rouă,
Strivită de vreme și zale,
În suflet e ceață și plouă.
Privit de departe, copacul
O așchie-n calea furtunii
Îl ține pământul, săracul,
Și-o rugă ce-o-nalță străbunii.
poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce stau lucrurile, când focul tău aruncă tunete spre înălțimi? Pe alei de parcuri privești tremurul nemișcat al frunzelor. Dar crengile tale s-au aprins în văpaia stelelor! Câte ceruri ai îngropat în tine, că, scoborând prin arheologii de cimitire, atâția zei apuși se vaită spre lumină și îngeri ce în sânge își zbat aripi cu ecou în suflet?
Emil Cioran în Îndreptar pătimaș (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Semenilor mei
În brațe să vă pot cuprinde
La mine-n suflet să v-ascund,
Ca o făclie voi aprinde
Mai mult decât un joc secund.
În ochi să văd cum înfrunzește
Iubirea dăltuită-n aur,
Ce sufletele încălzește
În toamna codrilor, tezaur.
Mi-aș da lumina pe vecie,
Mi-aș rupe inima din piept,
Chiar aș trăi în sărăcie
Și răstignit, să știu că-i drept,
Să suferiți pentru o pâine
Sau pentru visele de mâine.
sonet de Ion Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă bis
Toamnă fără de hotar
cât mi-e sufletul amar
trupul totuși ce bucluc
tot pe frunze o să-l duc
poezie de Costel Zăgan din Axiomele lui Don Quijote (21 noiembrie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de toamnă
Al toamnei cânt,
Viori de vânt
Îl plâng topite
Lovindu-mi lin
Sufletul plin
De corzi rănite
Decolorat
Și sugrumat
Când ora bate
Plângând ascult
La vremi de mult
Îndepărtate
Și-n vânt mă las
În răul pas
Care mă poartă
Din loc în loc
Același joc
De frunză moartă.
poezie celebră de Paul Verlaine
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
În munți
Cu buclele blonde și ochii adânci
Copila pribeagă se duce spre stânci.
Și toamna pictează-mprejuru-i decor,
Pădurea de aur cu frunze ce mor.
Copilă bălană, eu nu știu să-ngân
Cuvinte frumoase ce-n suflet rămân!
Dar poate, iubita, ea nici n-a știut
Cuvântul ce-n păru-i bălai s-a pierdut.
De-atunci al meu suflet aleargă spre stânci
Pe urma copilei cu ochii adânci.
poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vînt de toamnă
E pardosită lumea cu lumină,
Ca o biserică de fum și de rășînă,
Și oamenii, de ceruri beți,
Se leagănă-n stihare de profeți.
Rece, fragilă, nouă, virginală,
Lumina duce omenirea-n poală,
Și pipăitu-i neted, de atlaz,
Pune găteli la suflet și grumaz.
Pietrișul roșu, boabe, al grădinii,
Îi sînt, bătuți și risipiți, ciorchinii.
Plocate grele se urzesc treptat
În care frunzele s-au îngropat.
Din învierea sufletului, de izvor,
Beau caprele- amintirilor,
Și-n fluierul de sticlă al cintezii
Se joacă mîțele cu iezii.
Deosebești chemarea pruncului în vînt
Cîntată de o voce din pămînt.
Născut în mine, pruncul, rămîne-n mine prunc
Și sorcova luminii în brațe i-o arunc.
poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Creion
Printre castanii puși la rînd
Bolnavii cască meditînd
În vînăta lumină ștearsă,
De faclă și feștilă arsă.
Ei se mai sprijină de viață
Urziți în sita firului de ceață,
Și-i sorb încet, în moalele părete,
Văzduhurile sure, de burete.
Ce caută subt negură și frunză,
Ține să tacă-n lut și să se-ascunză.
Mi-a fost cîndva și mie dor
De lucrul sufletului lor.
poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri, 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără suflet, omul nu mai este om
Pleacă sufletul din om
cum pleacă frunza din pom.
Dar frunza revine iară
într-o nouă primăvară.
Pentru sufletul plecat
nu e cale de-înturnat.
Pomul din nou înverzește,
omu-n pământ putrezește.
Fără frunze, pomul
mai poate fi pom.
Fără suflet, omul
nu mai este om.
poezie de Dumitru Delcă (18 octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre frunze și suflet, adresa este: