gânduri şi lene

Fulgii

Cad fulgii şovăielnici în stoluri fără numar,
Din nevăzute urne ei cad pe albul umăr
Al dealurilor prinse de-o crustă argintie
Oştiri de nori aleargă...-Ce surdă simpatie,
Nori turburi, nori metalici, spre voi întins mă poartă?
Aţi prefăcut în domuri de-argint natura moartă
Şi-ati pus în peisagiu un nou fior de viaţă,
Voi, blocuri mohorâte, convoi de-obscură ceaţă!...
Tot plumbul meu din suflet, o, forme călătoare,
Cu voi să se topească în gânduri de ninsoare,
Căci, iată, vine vremea când albe, împietrite,
Pe gând descăleca-vor zăpezi neprihănite...

Cad fulgii sovăielnici, asa cum în poveste
Cad stropi de piatră scumpă, uşor şi leneş, peste
Un strălucit războinic, cuprins de vrajă-adâncă.
-Asemenea câmpiei, sub cerul vânăt încă,
Ţinuturi ale minţii, lăsaşi să vă-împresoare,
Lăsaţi să cadă-într-una din neaua altui soare,
Ce, veşnic, braţul ritmic al timpului aruncă...

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarăşi devin insuportabil

Iarăşi devin insuportabil, nedormit, rău
ba lucrez de parcă aş bate un câine îndrăcit,
ba mă cert cu toată lumea,
ba îmi răsare leneş, ca o ţigară stinsă,
pe buze, un cântec.
Ziua întreagă stau tolănit,
simţind dispreţ şi milă faţă de mine însumi...
Iarăşi devin insuportabil, nedormit, rău,
şi iarăşi n-am dreptate:
ştiu bine, n-are sens, nu poate avea!
Ceea ce fac e ruşinos şi jalnic!
dar nu mă pot schimba...
Un gând mă stăpâneşte tot mai mult:
sunt bolnav şi gelos...
iertare!

poezie clasică de Nazim Hikmet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mustrare postumă

Când vei dormi de-a pururi, frumoasa mea cea brună,
În fundul unei hrube de marmură şi când
Drept pat şi drept podoabă a trupului plăpând
Vei căpăta o groapă şi-o veştedă cunună;

Când piatra peste capu-ţi sfielnic apăsând
Şi peste şoldul moale de-o leneşă minciună
Din inimă-ţi va stoarce voinţă, vis şi gând
Oprind pe totdeauna colinda ta nebună;

Mormântul, bun prieten al sufletului meu
- El care cu poeţii de mult se sfătuieşte -
În nopţi de nedormire îţi va şopti mereu:

"Neroadă curtezană, acum la ce-ţi slujeşte
Că-n viaţă, ce plâng morţii n-ai vrut să înţelegi?"
- Şi, drept mustrare, viermii te-or roade nopţi întregi.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec norii tot mai rar...

Trec norii tot mai rar în lungul lor alai;
O scump luceafăr trist, ce seara îmi răsai,
Tu-nvălui în argint şi şesurile toate,
Şi golful aţipit, şi stâncile-nnoptate;
Sub licărul tău slab, o tainic corp ceresc,
Din gânduri uneori mi-e darg să mă trezesc.
Eu ştiu c-ai răsărit în zările albastre
Deasupra celei ţări dragi inimilor noastre,
Unde frumoşii plopi se-nalţă maiestuoşi,
Unde foşnesc în somn şi mirţi şi chiparoşi
Şi unde-n dulce zvon bat valurile-n mare;
Acolo-n munţi, cândva, cuprins de-ngândurare,
Privind spre litoral umblam cu lenea mea,
Când noaptea pe colibe încet se aşternea
Şi-o tânără fecioară ce te căta în lume
Prietenilor ei şoptitu-te-a pe nume.

poezie celebră de Puşkin, traducere de Liviu Deleanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În singurătate

E-n amurg şi dinspre vale,
În revărsare de petale
Florile răspândesc parfum;
Nimeni nu mai e pe drum...
Nici vântul nu mai adie
Şi-i linişte pe câmpie.
În acest splendid decor,
Stând pe verdele decor,
Cu cântec plin de nostalgie,
Cu zâmbet de melancolie,
Plutind pe aripi de mister,
Colind oceanul de eter,
Străbat pe drum de ochi ascuns
Şi văd ce gândul n-a pătruns.
Apoi din spaţiul infinit
Cobor în suflet pustiit...
De lume sunt departe mult,
Singur vorbesc, singur ascult,
Mă bucur singur, singur plâng,
Singur deşertul vieţii-nfrâng.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din În singurătate (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi poate de aceea...

Şi poate de aceea, că nu suntem metalici
şi nici încetiniţi, şi nici lemnoşi,-
de aceea poate, când cocoşii galici
se bat cu penele-nfoiate şi frumoşi,-
noi ridicăm din noi, un glob de gând spre vid
şi-l sprijinim în pălmi, deasupra, sus,
şi soarele se alungeşte spre el şi îşi deschid
încă ceva din ele
luminile de nespus.

şi se curbează câmpul supt, spre globul
acesta, doritor,
şi viitorul îşi întinse leneş lobul
înspre prezent, rupându-se din viitor

De-aceea poate apărăm mai palizi,
şi-n largi mişcări orizontale, de înot,
un glob de gând întindem, tot şi tot
mai sus, spre sorii candizi...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu din Roşu vertical (1967)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi te strecori în vis

Mi te strecori în vis ca o şopârlă,
şi te-ncălzeşti la soarele-mi ascuns.
Pe malul sângelui, ca lâng-o gârlă,
e-un lac ferit, de tine doar ajuns.

Acolo stai şi leneveşti pe versuri,
sau mi te zbengui, dornic de un joc.
Din marile şi micile-universuri,
tu doar în mine ţi-ai găsit un loc.

Cât te-am pândit, nici umbra nu-ţi pot prinde.
Te-aud umblând prin gânduri, şi îmi scapi.
Şi curse-am obosit a-ţi mai întinde,
tuneluri neştiute-n mine sapi.

Şi când asupra-mi noaptea iar s-azvârlă,
sobindu-mă în ochii ei rotunzi,
mi te strecori în vis ca o şopârlă,
şi nu mă-ntrbi nimic, şi nu-mi răspunzi.

poezie clasică de Mihu Dragomir din Dor (1969)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că eşti numai Tu, iar Tu eşti în mine şi în tot ce e viu. Mă simt separat de Tine, dar viaţa mea e în Tine, şi de aceea caut să mă unesc cu Tine prin iubire şi cu tot ce e viu, cu tot ce e de la Tine. Vreau această unire şi mă lupt cu tot ce mă separă de Tine: cu poftele trupului, cu lenevia, cu desfrâul şi mai ales cu lipsa de bunătate. Mă lupt cu ispitele mândriei, orgoliului, iubirii de arginţi, răzbunării; mă lupt cu prejudecăţile dorinţei de putere, statului, teologiei, ştiinţei. Mă lupt prin străduinţa faptei şi gândului, prin renunţare de sine, smerenie, sinceritate şi înfrânare în faptă şi vorbă. Ştiu că viaţa e numai iubire în prezent şi că pentru viaţa spirituală nu există suferinţe, nu există moarte, există doar ce doreşte sufletul, doar binele. Mulţumescu-Ţi Ţie.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

A frumseţii tale forme...

A frumseţii tale forme ca un sculptor când le pipăi
Toată viaţa mea trecută, toată fiinţa mea o clipă-i,
Am uitat de toate, toate, şi nimic nu-mi vine-n minte,
Decât sufletu-mi s-amestec cu suflarea ta fierbinte;
Gura ta ca focul arde, arde roşia ta faţă,
Răsuflarea ta e-n stare chiar la morţi să dea viaţă,
Mâna ta, dulcea ta mână, ce o simţi atât de mult,
Inima-ţi, a cărei tremur, a cărei bătăi ascult;
Tu întreagă, când, răpită de al tău adânc amor,
Te-alipeşti de pieptu-mi, scumpă, ca copii de mama lor,
Cu-acea mândră, agăţată şi sălbatecă strânsoare
Când ca iedera tu tremuri ce stejaru-l înconjoară...
Tu nu vezi? Nu-ţi aflu nume, un cuvânt în lumea-ntreagă
Să-ţi pot spune înc-o dată, suflet! cât îmi eşti de dragă,
Cât de dragă-mi eşti... Nu întreba ce îmi mai bate
Inima ca înainte.
O! viaţa mea trecută parc-a fost o ciuntitură!
Şi ce dulce dezlegare azi mi-a dat frumoasa-ţi gură,
Când te mlădii, când te bucuri şi când râzi ca visul clar
Urmăresc orice mişcare cu un ochi adânc, avar,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti?

Unde eşti adolescenţă,
Plină de atâtea vise?
Unde eşti tu tinereţe,
De gânduri ne cuprinse?
Suntem aici stăpâne,
La sânul tău,
Întruchipate
În bătrâneţea,
Plină de amintiri.

Inima în sunete prelungi,
Îşi duce tic-tac- ul ei exact,
Ridicând spre apogeu,
Viaţa necurmată,
Fără popasuri leneşe,
Cu timp treptat,
Trecut, prezent şi viitor.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva a zis, de exemplu, că ar vrea să îi ajute pe ceilalţi. Pentru a fi capabil să-i ajuţi pe alţii, trebuie mai întâi să înveţi să te ajuţi pe tine însuţi. Un mare număr de persoane, cu scopul de a-i ajuta pe alţii, se lasă luate de tot felul de gânduri şi de sentimente, pur şi simplu din lene. Ei sunt prea leneşi ca să lucreze asupra lor înşişi, dar le este foarte uşor să creadă ca îi pot ajuta pe ceilalţi. Aceasta înseamnă a fi fals şi ipocrit faţă de tine însuţi. Când un om se vede într-adevăr aşa cum este, nu îi vine în minte să îi ajute pa alţii - i-ar fi ruşine să se gândească la asta. Dragostea pentru umanitate, altruismul, sunt cuvinte foarte frumoase, dar nu au sens decât atunci când un om este capabil, urmându-şi propria alegere şi propria decizie, să iubească sau să nu iubească, să fie altruist sau egoist. Atunci alegerea sa are o valoare. Dar dacă nu are nici o posibilitate de alegere, dacă nu poate face altfel, dacă este doar ceea ce întâmplarea l-a făcut sau este pe cale să-l facă, un altruist astăzi, un egoist mâine, şi din nou un altruist poimâine, ce valoare mai poate avea acest lucru? Pentru a ajuta pe ceilalţi, un om trebuie să înveţe mai întâi să fie atent cu el însuşi. Doar un astfel de om îi poate ajuta pe alţii. Aşa cum suntem noi, nu putem face nimic.

P.D. Ouspensky în Fragmente dintr-o învăţătură necunoscută
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploi de viaţă

Plouă cu praf de stele peste gândurile mele,
Plouă cu flori de gheaţă peste gânduri în ceaţă,
Plouă cu prostie, necuratul fericit învie,
Plouă cu sănătate, trupuri şubrezite zâmbesc în rate,
Plouă cu coroane de flori pomenind muritorii nemuritori,
Plouă cu raze de soare peste gânduri albe în floare,
Plouă cu prietenie, timpul naşte armonie,
Plouă cu sfântă învăţătură, ateismul blestemă cu ură,
Plouă cu speranţă, pesimismul leneş îngheaţă,
Plouă cu belşug, cumpătarea nu arde pe rug,
Plouă cu dragoste vie, sâmburii de viaţă învie,
Plouă cu viaţă născând mulţimi de inimi plouate
Flori pământene, miraculoase,
aurul planetei albastre plouate.

poezie de Valeria Mahok (15 septembrie 2006)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Smeul

O, cum te-ai înălţat în slavă
Tu, smeule cu zumzet leneş,
Şi cum te legeni pe-a ta navă
Şi tai văzduhul ca un iureş!

Ce mândru eşti, cât de puternic...
Cu cât dispreţ priveşti pământul!
Dar ce tot cânţi tu smeu vremelnic?
Ah, da, ţi-am înţeles cuvântul...

Cum te-ai gândit, tu ce ai spus,
Nebun orbit de vanitate,
Că toţi cei ce plutesc,, pe sus''
Sunt domni, stăpâni pe toţi şi toate?

Şi tu nu vezi că tot mai greu
Cădea-va cel ce se înalţă
Cu cât se va-nălţa mereu?
De te-ai suit acolo-nvaţă!...

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morbid...

Miros parşiv şi gust de boală,
Tăcerea stă la aburit,
Un verde ruginit în poală,
Iar ce e simţ, e aiurit...

Mai lacrămă un gând de seamă,
Se mai lovesc doar ochi în vid,
Şi trage ceasu-n zări cu teamă,
O scârba e... totul morbid!...

Sunt cărări ceruite candid
Ce duc în sălaşul lepros,
Umplut de gheţarul torid...

Valsează-n pas trândav, mieros,
Amorul, serafimul morbid...

poezie de Vasile Zamolxeanu (18 noiembrie 2003)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început

Miroase-a somn
Şi-a nucă-n ciocolată.
Din vorbe cresc
Iubiri molipsitoare.
Le adorm în păr
Şi-n mâini retrase-n lene,
Încet.

Miroase-a zâmbet
Şi-a frunză galbenă, strivită.
Din gânduri cresc
Iubiri copilăroase.
Le strâng în toamnă
Şi-n ochi închişi de jenă,
Ades.

Miroase-a viaţă
Şi-a cântec scobit de cuvinte.
Din perne cresc
Iubiri stăruitoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Chişcari (11 septembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Polarizarea şanselor generată de activităţile monopoliste tine, pe termen lung, să ducă la un tratament diferenţiat al învingătorilor şi perdanţilor. Mai devreme sau mai târziu, învingătorii şi perdanţii se fixează "permanent" în aceste categorii. Învingătorii vor da vina pentru eşecul perdanţilor pe inferioritatea lor inerentă, aceştia fiind astfel declaraţi răspunzători de propria lor neşansă. Este triumful tipului de gândire ce consideră că problemele sociale au soluţii individuale, biografice. Oamenii respectivi sunt apoi descrişi drept inepţi, vicioşi, instabili, depravaţi, deşănţaţi sau demni de dispreţ din punct de vedere moral, adică lipsiţi tocmai de calităţile socotite necesare comptetiţiei care a dus de la bun început la starea aceasta de fapt. Astfel definiţi, perdanţilor li se neagă legitimarea nemulţumirii. Săracul este înjosit ca leneş şi neglijent, depravat mai degrabă decât deprivat.

Zygmunt Bauman în Gândirea sociologică
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femei frumoase

Îmi trec prin gând aleatoriu
Arome de haşiş, femei frumoase
În transparenţe de mătase
Prin mari castele de ivoriu

Şi cum, plutesc lascive prin odăi
Cu miros de ambră şi de mosc
Le privesc dar nu le recunosc
Ascunşi pe după draperii, călăi

Dac-aş întinde-o mână, le-aş atinge
Dar stăpânit de-o lene suverană
Cadânele ca un balsm pe rană
Şi un păcat spre ele m-ar împinge

Dar vin piraţi cu săbiile curbe
Se clatină seraiuri în oglinzi
Şi tremură păienjenii pe grinzi
Şi cade înserarea peste urbe

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-aş bea un ceai...

Aş bea un ceai de lavandă
Cu doar un pic de gutuie
Şi-n mintea mea gânduri, o mie
Să le aştern versuri-ofrandă...

Aş bea un ceai de măceşe
Cu numai un strop de lămâie
Şi-n mine trecutul să-nvie,
Istorii frumoase mă-nfeşe...

Aş bea un ceai de Masala
Un gând să-mbăieze curat
Apoi să-l aşeze pe strat
Unde, leneş, să-l ia ameţeala...

Aş mai bea şi un ceai anonim
Chinezesc, un no name arogant
Să mă-mbie din cană, galant,
Să mă facă un mic acronim...

poezie de Petrică Conceatu (5 decembrie 2019)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epiderma unui gând

cunosc la zei de apă convertire
când ploaia gândului izbeşte pieptul
şi raţiunea îmi conjugă dreptul
la rătăciri de vin de prin potire.

se săvârşeşte visul, înţeleptul,
dub toată dulce-a aştrilor rotire
în simplă a luminii povestire
şi nefiind tenebrelor adeptul.

venind, femeie, în odaia-mi stinsă
aprinzi scântei de lene a păcat
dar şarpele-are patima învinsă.

cu tine-a mea murire-am îmbrăcat
spinarea cu poveri de alb mi-e ninsă,
acolo epiderma ţi-ai urcat.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Rey
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinurile seci sunt vinuri austere, sobre, care te duc cu gândul la viaţa de călugăr, la o viaţă amară. În schimb, sunt vinuri de cursă lungă, care te îmbată mai greu. Vinurile dulci, dimpotrivă, sunt vinuri expansive, exuberante, care te duc cu gândul la oamenii veseli, deschişi, jucăuşi, la o viaţă dulce, la "dolce far niente" (dulce lenevie / dulce trândăvie). În contrast cu cele seci, sunt vinuri de cursă scurtă, care te îmbată repede, aproape hoţeşte, aproape pe neobservate.

aforism de George Budoi din Elogii vinului şi viei (4 ianuarie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!