gânduri şi pelerinaj

Nu pretind mai mult

Nu vreau să-mi amintesc de trecut,
de geamurile sparte şi de visele neîmplinite,
mă îmbrac în hainele prezentului viu.

Nu-mi caut singurătatea, îmi produce teamă,
mă bucur de prieteni şi suflete calde,
prin gândurile mele îşi face loc necunoscutul
pe care doresc să-l descopăr ademenitor.

Noaptea se destramă în ochii limpezi ai apei,
curgere spre mările albastre,
fiinţă în lichidul picurat al ploii
prin cercuri din care se pierde durerea
şi înfloresc tulburaţi pomii toamna
de la care nu se mai nasc fructe.

Aştept în această rătăcire zidită
sosirea ta asemeni primilor zăpezi,
nu pretind mai mult
decât un pelerin spre templele timpului,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din nou pelerinul...

Ce lungă îmi pare tăcerea spre seară
când umbrele sure ajung din trecut
pe ample cărări din vestita Sahară
cu dune întinse pe gândul pierdut...!

E toamnă târzie şi, parcă, deodată,
se umple văzduhul cu nouri de dor
aduşi fără veste de-o ceaţă-ncărcată
cu vechi amintiri, revenite-n decor.

Ajunse la uşă ar vrea să mă cheme
să beau elixir din pocal fermecat –
e vechiul pocal, regăsit în poeme,
din care să gust... că nu e păcat!

Aşa voi ajunge din nou pelerinul
ce-şi trece prin oaze iubirile lungi,
găsind-şi pe geana luminii destinul
în vagi neuitări cu ecouri prelungi.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea iubirii

sunt pelerinul rătăcit pe un ţărm
pe umeri pânze însângerate
suspină trandafirii în liniştea serii
se răsfrâng gânduri uitate prin parcuri
e târziu, se lasă tăcerea
suspină pe buze iubiri
cade înserarea pe ţărm de baladă
se scurge o fată pe nisipul fierbinte
stele se cufundă melancolic în mare
vâsle ritmează firesc printre valuri spre ţărmul primar
înfloreau trandafirii în curte
eu căutam spini printre crini
colina adoarme pe umerii ploii
răsună şi vântul
fereastra'i deschisă în casă
în iarba verde-crudă, joacă fecioare
tremur, privesc, ce visare...
mă cheamă o fată la joc
ce dulce'i chemarea dintăi
jocul e rug, e foc năpraznic în suflet

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

foşnesc aripi de ceară într-o toamnă târzie
se scutură gânduri pe aleile vieţii
caut zorile între oglinzi parale
cuvântul a obosit în căderi
străin călător în despletiri de şoapte
corăbii se scurg în miraj trist peste ape
legasem veşnicia cu o sfoară de tărm
mi-era sufletul rană şi visul destin
pasul mă aşteaptă, mă poartă
timpul sapă arabescuri pe nisipul stelar
strigătul singurătăţii mă doare
sunt umbră ce pluteşte pe ape
amurgul abia merge
cad fluturi obosiţi sub steaua polară
trupul se strânge, pelerin al nopţii, timpul măsoară
în zori a înflorit un ghiocel, în zare
sămânţă rară, e o floare
adorm în noapte între petale de crin
în zori, dezbrac somnul
învelind trupul gol cu raza de soare

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se va deschide alb, pământul

Când se va deschide alb pământul,
Şi cerurile în mormant s-or arunca,
Vor pluti, în oameni, zeii, gândurile,
Dar numai un om, Unul, le va vedea.

Şi acest om cu capul pe valuri,
Din nori alizee pe trepte va sta-
Pelerin, surmenat de ape, maluri,
Grăind către ceruri, în hău va intra...

Apoi, se va sfinţi obolul şi carnea
Lui, arsă în vasul plin de pământ,
Răspândind gravitaţiei- binoame,
C-un miros de-abia cunoscut ivit.

Lumina, din el, ca mintea, ce naşte,
Se va întinde prin stratul nervos -
Alb, comparabil cu sfintele moaşte,
Ridica-va icoana, întâlnind pe Hristos.

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole din volumul "Până mai sus de păsări"
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre fulgi de zăpadă

m-am întors pe ţărm într-o iarnă
în iarna ultimului veac
ningea în jur şi era frig în lume
ningea a iarnă prin geamuri sparte
se întuneca în jur, eu mai scriam o pagină de carte
era târziu în noapte şi noaptea era grea
mă întorceam mereu pe drumul sorţii
eram dublura unui eu pierdut în noi
un pelerin, un scrib sau un nebun
veşnic rătăcit pe drum
plecam şi reveneam mereu
în geamurile vieţii timpul încă bate
azi nu mai ştiu, trăiesc sau e firesc
să scriu pe ziduri lumii în cetate
plecam, mă întorceam tăcut în altă noapte
din rupte buzunare se scurgeau idei
pasul greu punea amprenta în palma vieţii
se ridica un semn de întrebare
privea în jur, pleca apoi pe jos
pe scoarţa lumii mă scriam

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Legea Ta...

În Legea Ta găsim plăcere
Ne poartă gândul nostru-n Rai
Din ea cunoaştem ce se cere
Să Îţi predăm terestrul trai...

Din ea cunoaştem cum Mesia
S-a coborât s-aducă har
Să se-mplinească profeţia
Pân' la edenicul hotar.

În Legea Ta găsim odihnă
Căci lumea nu o poate da
Ne-ndrumă, zilnic, spre Lumină,
Ne-ajută jugul a-l purta.

Din Legea Ta răsar poveţe,
Repere în pelerinaj
Să nu vrem lut, ci frumuseţe,
Realitate, nu miraj.

[...] Citeşte tot

poezie de George Cornici (12 octombrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rechinul pelerin

Să loveşti cu vâsla o stâncă şi să vezi cum, cu lentoare,
Aceasta se ridică, enormă, din mare...
Mi s-a-întâmplat asta o dată – o dată de prea multe ori, oare?

Nu, nu de prea multe ori, dar de ajuns. Cred c-am avut noroc
Să întâlnesc atunci pe-oceanul biciuit de ploaie monstrul pe care-l evoc,
De mărimea unei camere, cu creierul cât pachetul unor cărţi de joc.

Dezlocuia mai mult decât un volum de apă. M-a atras departe
În trecut cu mii de veacuri – acest concitadin primitiv şi-aparte,
Deviat spre-o ramură a arborelui genealogic neobişnuită peste poate.

După ce-i strecurat în vârtej gunoiul, depunându-se-n adâncimi saline,
Marea rămâne limpede;-într-o străfulgerare m-am văzut pe mine,
Apărând din mâzga tuturor celor care mi-au fost consangvine.

Deci, cine-i monstrul? La acest gând faţa mi-a devenit pală
Pentru câteva clipe,-n vreme dispăreau aripioară după aripioară,
Spada înotătoarei dorsale şi, ultima, coada subţire şi uşoară.

[...] Citeşte tot

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pelerinaj la mormântul de apă

(recuperarea limbajului ancestral)

să-mi sfărâm gleznele de stele devenea un fapt comun care nu merita consemnat mamă
croşetai placidă la gura sobei o pereche de ciorapi
pe care nu-i va încălţa nimeni
ochii mei orfani făceau culcuş fulgerelor
surori de vreme ploioasă
priveai mirată mamă epavele de pe ţărmuri uitate sau iertate de-un potop anonim
eu număram catarge şi mareele din palmă

mi se părea straniu că n-am sângerat împreună pe-acelaşi gând niciodată

spate în spate
rulam găuri negre memorii uscate ce ne-atingeau diferit
Noul Testament încă nu-şi desferecase coperţile
pluteam sincopat printre escroci şi presupuşi sfinţi şi nici o credinţă nu ne lega în aceeaşi tâmplă

deşi îţi umpleam buzunarele cu ancore sufletul tău rămânea pe afară

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Deluje"

Ce ploaie caldă în vuiet, în iunie început...
Nori gri, în spume gri întâi, apoi de gri fundal-
Coboară, toarnă, şi ne spală, într-un neprevăzut!!!
Asfalt, pământ emană... un abur de furnal.

Stau mut de încântare, ca la un cal în tropot.
Picuri imenşi, se sparg, în extazic de masaj.
Ador, ce cântec dulce se înalţă lin, din ropot...
Mi-e dor de-o mare sumbră... visez pelerinaj.

Maşinile stropesc şi fâşie a petarde,
Exploziile curg şi se propagă în tunet,
Făclii răsar, se scurg, într-un ciudat de sunet;
Spectacolu-i complet, în apă totul arde...

Plec din oraşul tern şi cu umbrele strâmbe,
Cu tipi în jeepuri negre şi cu clădiri pompoase.
Mă duc la ţară; în câmp, natura nu se-ascunde...
E valuri grâul verde, se întorc ţărani, cu coase.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de galben

E miere-n grâul copt în lan,
E-n pâinea vieţii aurie,
E miere-n suflet, an de an,
E pacea-n marea Românie.
E soarele pe cer lucind
Şi luna fremătând pe cer,
Clopot cu glasul de argint,
Speranţă, vise şi mister.

E miere-n grâul copt în lan
Curgând în râuri de lumini,
Covor de frunze-autumnal
Şi lacrimă de pelerini.
Mulţi şi-au ales ca etalon –
Un semn tacit de gelozie,
Gutuia coaptă, care-n somn
Se-aprinde iar ca o făclie.

E-n pâine vieţii aurie,
Bobul de strugure-n cercei,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către ţară ( Dupa "Scrisoarea III" de Mihai Eminescu)

Un actor dintre aceia ce nu mai încap pe scenă,
Care de o vreme-ncoace, e de-al casei, la Antenă,
Simte că, din ceruri parcă, o idee-ncet coboară;
Că doar el are accesul, sus, pe scara socială.
Şi de ce, la o adică, n-ar fi primul preşedinte,
Ce conduce naţiunea ca un brav şi bun părinte?!
Are o reţetă nouă şi îl recomandă haina
De succes, ce a-mbrăcat-o un confrate din Ucraina.
Cum câţiva ciumeţi l-ajută cu logistică şi planuri,
Vizite electorale, benere şi-alte sloganuri,
El independent rămâne, nu încape nicio vorbă,
Că doar n-or sorbi-mpreună din acelaşi blid cu ciorbă.
Cu românii nu-i de şagă; nu-i mai vezi să pună botul,
Chibzuind pe îndelete cine le-ar merita votul.
Pleacă-n ţară să expună proiecte de legi, programe,
Ce vor face să prospere insul, nemurind de foame.

Până mitingul se-ncheie, până soarele apune,
Scrie ţării o scrisoare, cu o sfântă-nchinăciune.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru poeţi

Ambasadori ai sufletelor triste ce caută-n iubire alinare,
Eterni-cugetători la universul în care niciodată nu se moare,
Prin legi-cuvânt, în alte universuri trăim o altă viaţă repetat,
Într-un compact şi ireal ansamblu, din care ca un vis am evadat.
Răscruci la maluri, în oceane stranii, adesea înecându-şi fiinţa sacră,
Când valuri de lumini şi întuneric lovesc tăcut a sufletului arcă.
Acorduri fine, voci universale, cu mângâieri de roze şi de crini,
Ne învelesc privirea-nlărimată cu braţe-ramuri moi, de pelerini.

Ambasadori ai sufletelor triste ce-şi caută-n iubire alinare
Îşi plimbă gândul printre flori şi îngeri, în dansuri de lumină şi culoare.
La tâmple de ninsori, sub gene lucii, printre copaci de stele şi de vis,
Se-ascund poeme încă nerostite, sub mângâierea florii de cais.
Şi lacu-n ceruri îşi ascunde vraja şi în cuvinte-val, în lacrimi-ploi,
Ne-atinge braţul de tăceri şi umbre, ne spală clipa paşilor în doi.
Când ochi pe ochi, de-o vreme se ignoră şi plânge-n noapte litere de stea,
Sub pleoapa nopţii, timpul se măsoară în cânt de clopot şi-n luciri de nea.

Eterni-cugetători la universul în care niciodată nu se moare,
Noi căutăm o clipă de speranţă şi ne-agăţăm de ea cu disperare.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să se fi "stricat" Busola?

Cuvântul scris e-a Tatălui din cer scrisoare, trimisă nouă celor jos de pe pământ,
Busola pelerinilor care-au pornit pe drumul ce duce-n patria de sus, în cerul sfânt.
Dar cât de curioasă e de-atâtea ori busola, că-ţi vine tot să crezi că-i eronată,
Căci tocmai când te-aştepţi cel mai puţin, atunci primeşti un fel de pedepsire drept răsplată.
Păi să vedeţi: din doisprezece fii ai lui Israel, Iosif a fost şi fiu, şi frate cel mai bun din toţi.
Ceilalţi ai lui s-au dovedit a fi până la urmă răi şi ca fii, răi şi ca fraţi - şi pe deasupra hoţi şi mincinoşi.
Şi într-o zi, îl cheamă Israel pe Iosif şi îl roagă: "Te du în câmp la fraţii tăi şi-mi adu veşti;
Ei sunt plecaţi cu turma la păscut de multă vreme; mergi dar, te rog, şi vezi cum îi găseşti".
Iosif n-a stat la gânduri, nici să-şi facă socoteala la drumul lung şi soarele fierbinte din pustie.
Căci el iubindu-şi deopotrivă tatăl lui şi fraţii, tot ce făcea legat de ei făcea cu bucurie.
Şi-acum priviţi: răsplata Domnului pentru-altruismul lui e-o groapă cu noroi. Apoi, urgie,
Vândut ca sclav la nişte trecători călări pe drum, o ceată de ismaeliţi, de negustori.
Dar bine, Doamne, nu Te supăra că-Ţi facem întrebare: aşa cinsteşti Tu pe copiii Tăi ascultători?
Şi în sfârşit, ajunge sclav la domnul Potifar. Aici din nou, se dovedeşte credincios în ascultare.
Anii-au trecut şi Iosif e de-acum un tânăr chipeş, căruia doamna Potifar îi da mereu târcoale.
A încercat tot ce i-a stat ei şi în gând, şi-n minte, dar nu i-a reuşit deloc să-l tragă la curvie,
Căci chiar de nu erau evrei să-l urmărească-acolo, sfinţenia-i era lui Iosif totuşi vie.
Şi într-o zi, cucoana Potifar, pândind prilejul, îl prinde pe evreu să-l tragă iară;
Dar ce credeţi că face-atunci tânărul Iosif? Îşi lasă haina-n mâna ei şi fuge-afară
Plin de nădejdea sfântă şi îndreptăţită a unei răsplătiri, dar mai ales o-ncurajare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru sfârşitul lumii

Se aude-n lumea toată tulnicul înţelepciunii...
"Cuminţiţi-vă!" se spune. "Va veni sfârşitul lumii!"
Sufletul vi se va frânge, ca un clopot va străpunge!
Ochi, sub pleoapele durerii, oh, etern prin voi va plânge!
Veţi cerşi înmormântarea propriilor voastre firi.
Viaţa-i un şirag de neguri, lacrimi şi dezamăgiri.
Cimitir de gânduri stranii, cruci plecându-se spre mâine,
Prunci luptând cu sărăcia pentru-un colţ uscat de pâine.

Se aude-n lumea toată tulnicul înţelepciunii...
Nori întunecă planeta, trec călări pajii furtunii.
Îndoielnice secrete sub a diavolului umbră,
În sipet de întuneric vor începe să erupă.
Spovediţi, sub semnul crucii, în palatul lui Hristos,
Locui-veţi în iubire, la loc verde şi umbros.
Veţi campa-n împărăţia cerurilor într-o zi...
Pentru orişice greşeală a vieţii veţi plăti.

"Cuminţiţi-vă!" se spune. "Va veni sfârşitul lumii!".
Suferind, în rugăciune, fi-va aşteptat de unii...

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rubaiyat

Hai, sus! Soarele-a risipit Aştrii
De pe Câmpia Nopţii şi-albaştri
Ochii zilei se oglindesc peste
Turnul cel Mare – mii de piaştri!

În geana zorilor mi s-a părut
Ca-aud din Crâşmă glas, frăţesc salut:
"Templul aşteaptă oaspeţi credincioşi,
Intraţi, nu vă sfiiţi, slujba-a-început"!

Cocoşu-a cântat, umflându-şi guşa,
Iar cei de-afară-au strigat: "Uşa,
Deschideţi uşa, ştiţi cât de puţin
Timp avem de stat şi-apoi... cenuşa."

Învie Noul An dorinţe dragi,
Dar gânditor tu, suflet, te retragi
Spre spaţiul unde Moise-a rupt un ram,
Iar pe Hristos l-au adorat Trei Magi.

[...] Citeşte tot

rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iederă sfâşiată

1

Nu cumva-i ignoranţa în care se adâncesc stafiile în burg?
Şi ca o pulbere de veacuri renaşte iedera-n Zenit?
Ori poate lumea-ntr-o mănuşă pluteşte-ntr-un cosciug,
Precum un cub din sticlă ce-n văpaie dispare-n infinit.

Un amator mă simt rătăcitor printre brunele concepţii,
Un meteor abstract în care nimicul se preschimbă,
Nu în atentat ci-ntr-un orificiu spre lagunele injecţii
Dintr-un ospiciu ce-şi schimbă forma-ntr-o oglindă.

Într-un sanctuar sfârşit se-aşază tabloul magistral,
Ce fiinţă sinistră, ce iederă banală, în fundal un zepelin..
Într-un cub priveam de la fereastră cu ochiul abisal,
Prin perdea, un câmp cu scoici şi monstrul Adelin...

Eram pătruns ca-ntr-un regres.. cum mă privea,
Aveam chipul jucăuş de nea şi albastrul să încapă,
Prin sufletul ce se pierdea priveam tot prin perdea,

[...] Citeşte tot

poezie de Octav Daniel
Adăugat de Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!