gânduri şi poftă

Păcatul

Pomul pe care Domnul îl oprise
Făcea de toate, şi caise,
Smochine, chitre, pere moi şi prune,
Cari de cari mai grase şi mai bune,
Castan cu fel de fel de crăci,
Cu flori, miresme şi murmure. Căci
În Paradis se îmbinau deodată
Tot bunătăţi din lumea toată.

Să nu te-ndemne gândul: "Ia şi papă!".
Să nu îţi lase gura apă
Şi să mai ţii porunca minte
A sfântului şi bunului Părinte?
Înger să fii, şi tot şi-ar fi dat brânci
Inima – vai – să rupi şi să mănânci,
Necum să fii băiat şi fată,
La pomul care da şi ciocolată.

Ei se uitau la poame, iar pe
Copac se-ncolăcise ispititorul şarpe

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul fetelor dimprejur

Încă mă ţin în balamale
Şi cum observ o fată-n jur,
Mă ia un tremur în femur
Şi mari ispite-mi dau târcoale.

Mă-ncearcă gânduri abisale
Şi simt căldură primprejur,
Mă-ncurc în puncte cardinale
Când eu observ o fată-n jur.

Mânat de poftele carnale
M-am însurat, mâncat în... tur,
De-atunci nu pot privi în jur
Că soaţa mea îmi dă la gioale

Şi cum observ o fată,-njur...

rondel de Florin Rotaru (2010)
Adăugat de Florin Rotaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri reci

Azi străbat cărările,
Iernii îi fac poftele;
Lăudând troienile,
Scrobite şi dantelate,
De vântul rece sculptate,
Ca să nu fie uitate.

Valea pare încremenită,
Câte o cioară o mai descântă,
Brodată e alba-i mare,
Plină de mărgătitare,
De umbre şi de picioare;
Despărţită în cărări
Ca o mare, de vapoare.

Gerul aspru îmi sărută,
Fruntea înaltă, gura mută,
De cuvinte înghesuită,
Ca o muză adormită.
Sătutându-mi trandafirii,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (31 ianuarie 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cornelia

dacă m-ar întreba cineva
care-i culoarea de ochi nemaivăzut
din cornelia
nu aş prea şti să răspund
însă
dacă nu m-ar întreba nicio clipă
cum stau cu gândirea şi pofta de picioruşe amare
ce aş putea să zic
fără să mă fac de râsul
corneliei? aş
zâmbi puţin mai departe - cum veselia
totuşi
e un suspin

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie, cer şi brumă de şoapte, odihneşte-ţi pasul într-o fărâmă de gând. Hrăneşte-mi sufletul veşted şi flămând de fiorul blând al iubirii. Zâmbeşte-mi cu soare firav şi braţe de vânt năvalnic. De pe o ramură să-ţi cadă fericirea proaspătă şi aromată ca o gutuie coaptă. Să muşc din ea cu poftă şi să nu mai simt niciodată frigul răului!

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am spus că dorurile prind rădăcini la răscruce de gând? Freamătă, şubrezesc apusuri cuminţi, amestecă orgolii şi ispite. Iulie are chip de floarea soarelui şi noi, cu paşi de lut proaspăt ne-am smus din toate amintirile. Ne hrănim reciproc cu sfidare vădită ca nu cumva evidenţele să ne strivească fărâmele restante de vanitate hâdă. Şi tot aşa văzduhul lipeşte cu regret bătăi de inimă prin valuri de reminescenţă. Una singură, cu emoţia iubirii şi a uitării în proces molcom de convalescenţă. Mi-e sete de tine. Te-aş sorbi cu poftă dintr-o boare de vânt răcoros. Mi-e destul.
Să-ţi stau lipită de gene lungi cât să mă vezi pretutindeni în obscurităti şi linişte. Şi când ne alungă dorinţele în braţe de vară târzie, goi şi dornici de extaz, ce zbucium! Facem ce vrem şi mai ales cum pentru că viaţa nu se vinde la duzină. Arunc cuvinte la întâmplare într-o şoaptă fierbinte şi tu la prinzi în zbor frânt pe aripi de fluturi. Eşti completare. Înţelegi?
Mă răcoresc în adâncurile tale cât să mă vindec de străini lacomi şi realitate

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Bucureşti e forfotă greoaie

în Bucureşti e forfotă greoaie;
pe plan secund doar blocuri decojite
şi chipuri aspre-n pasiuni cumplite
îşi cară pumni şi palme - ce mai droaie
să le explici c-o schemă că sunt vite
e de prisos şi-acest curaj te-ndoaie
c-ai să înghiţi cu poftă la gunoaie
de vrei în viaţă să rămâi; admite
că ţi-a trecut prin cap când te loveau
un gând nebun cu lăncii şi topoare,
dar te-ai trezit prin nori că zugrăveau
din rai un iad cu negre bolţi ce-apare
treptat în rănile-ţi ce încântau
copiii nopţii-n acţiuni gregare

poezie de Ionuţ Popa (6 septembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă se gândeşte cineva că există ceva mai bun decât virtutea ori vreun bine dincolo de ea, atunci priveşte înspre bunurile pe care soarta le împrăştie şi aşteaptă cu îngrijorare să-i fie azvârlite daruri. Închipuie-ţi acum că soarta organizează jocuri publice şi că revarsă asupra mulţimii de muritori pe care a adunat-o onoruri, bogăţii, favoruri;o parte din acestea se fac bucăţi în mâinile celor care se încaieră pentru ele, altă parte ajunge să fie împărţită cu tovarăşi lipsiţi de credinţă, o alta se transformă într-un mare rău pentru cei cărora se revărsaseră darurile. Între ele, există bunuri care ajung la unii ce sunt cu gândul în altă parte, există bunuri care, fiind înfăşcate prea în grabă, se pierd şi scapă printre degete tocmai când sunt mai aprig apucate;nimeni însă, chiar dacă a reuşit să se înstăpânească pe ele, nu a apucat să aibă parte de o bucurie de lungă durată. La fel se întâmplă cu bunurile pe care soarta le aruncă de sus: sărmanii de noi ne agităm, ne străduim, ne dorim să avem mai multe mâini, privim ba într-o parte, ba într-alta; ni se pare că soarta întârzie să ne trimită darurile acelea ce ne aprind poftele: toţi le aşteaptă, dar ele ajung la puţini. Ne dorim să le prindem cât încă mai cad;suntem mulţumiţi dacă apucăm ceva, iar alţii rămân dezamăgiţi în speranţa lor deşartă;un dar slăbuţ îl plătim cu mari chinuri ori - chiar de sunt splendide - rămânem păcăliţi.

Seneca în Scrisori morale către Lucilius
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa neputinţei

Lacom îmi este gândul, să nu mai zic de poftă...
Dar, din păcate, tu nici măcar n-ai habar
Că-n inimă şi suflet eu ţi-am făcut altar,
Unde mereu mă rog, să mi te am în faptă!

Râvnesc ca un nebun la tot ceea ce-nsemni,
Dar, din păcate, teama mă ţine la distanţă...
De câte ori n-am vrut să îţi spun totu'-n faţă,
Să fac să se grăbească acele rugăciuni...

Dar parcă-i un blestem, nu pot să nu mă tem
Că ai putea să-mi spui: "Ascultă, dragul meu,
Iubesc pe-altcineva, îmi pare rău, dar eu
Nu aş putea să-ţi fiu mai mult decât poem!"

Nenorocită teamă, parcă n-ar fi de-ajuns
Că, pe nepusă masă, în suflet mi-ai pătruns...
Acum, mai port şi grija cumplitului răspuns,
Pe care mintea mea nu-l poate ţine ascuns.

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (11 martie 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând transmis

Mă doreşti şi taci frumoaso
şi îţi mai aduci aminte,
de iubiri de altădată
care-au fost nemărginite!?

Văd în gândul tău de toamnă
şi în ochii tăi sclipirea,
poftelor ce vor o şansă
să-ţi înnobileze firea!

Şi mă vrei şi taci roşită
şi-mi faci semn cu ochiul drept
şi-apoi râzi neîmplinită
şi pricep şi ros aştept!

Şi-mi înşiri vrute, nevrute
şi-mi zâmbeşti în colţul gurii,
şi-mi dai cheile ascunse
sub bluziţa unde-s sânii!

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi ochi

negri pe tine poposesc cu poftă
nebună zeitate cu trup de havană
împrăştiind miros discret de iasomie

se zgâiesc cu avânt ciudat de flintă
cu fitilul aprins de frânturi de iubire

prima dată au stat pe gleznele pătate
de vise care se scurg atipic în pat

doi ochi negri privesc indiscret genele
rimelate cu discreţie de-un gând trecut
prin roua dimineţii strecurată prin pereţi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iad

Trecând prin şapte nopţi fără de vad,
Cu Îngerul m-am pogorât la Iad;

Nici foc, nici fum, nici clocote de zmoală -
O veşnicie netedă şi goală...

Stau trupuri lângă trupuri, prinse-n chin
Ca boabele de struguri în ciorchin.

Nici ploi de plumb, nici aspră biciuială -
O mucedă, cumplită lâncezeală,

Că nu se mişcă-n veci nimic din loc,
Nici flacăra de dor, nici gând de foc.

Că-n aerul pătruns de făr' de lege
Nu poate val de cântec să se-nchege

Şi-n cuget pângărit şi necurat
Cuvântul sfânt nicicând nu s-a-ntrupat.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Zorica Laţcu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa s-a tocmit cu moartea, chiar în prag de amiază nimeni nu i-a ghicit traseul, Klara dansa între viaţă şi moarte pe un stâlp de telegraf

Pe la zece plus sfertul academic
pe când soarele tolerase în preajmă
câţiva nori zmeurici şi jucăuşi
s-a desprins de sin
ca o capsulă autocomandată
fără să-i pese de comenzile destinului
/ mai întâi şi-a verificat nervii
trecându-i prin beregata dracului său păzitor
şi prin vastitatea întunericului
ca printr-un borcan cu marmeladă
l-a chircit pe caldarâm
ca pe un pui de bogdaproste
/ prin urechi, prin ochi, prin colţul gurii
a început să i se prelingă sufletul
negru ca smoala încinsă
era mare desfătare în jur
organele intraseră într-un joc de pantomimă
acompaniate fiind de-un râsu-plânsu
şi câteva gânduri
uitate la presat printre vaite

[...] Citeşte tot

poezie de Lucian Alecsa din Ţinutul Klarei (2005)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădure de mesteacăn

Semnificaţia unei păduri de mesteacăn
nu trebuie căutată în imaginea ei.

Toată lumea realizează că, dintr-o dată,
pământul s-a oprit din respirat şi a început să zâmbească
arătându-şi culoarea dinţilor.

Poate aici stă semnificaţia unei păduri de mesteacăn,
dinţii sunt văzuţi altfel tocmai fiindcă ei ascund
un zâmbet nicidecum pofta de a rupe
altceva decât cerul prin frunziş.

Adevărata semnificaţie a unei păduri de mesteacăn
trebuie căutată şi mai aproape, în căpiţa de fân
lăsată acolo de un om,
ca un gând vechi la care ţi-ai propus să revii
poate altădată, cu siguranţă în haine albe
pe care cineva ţi-a cusut râuri
şi o pădure de mesteacăn aşa cum o vezi.

poezie de Călin Hera din Îmi pun singur miere în ceai (2010)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp ceţos

Plictisit de dragoste am început să caut
altceva în cele câte sunt,
nerăbdător îmi chem rătăcirile
care-s pierdute în gânduri de pe drum
şi timpul îl aud pierdut
în orologiul meu ajuns bătrân,
frunze cad acoperindu-se tăcut
şi toamnă e în trupul meu păgân
şi-aud paşii mei înceţi şi obosiţi
călcând pe urme vechi şi-n noul an
trec pe lângă sânge viu din când în când
legănând în coapse poftele şi-n ram

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merge pe jos

până-n centrul oraşului
să ducă parfumul ei
care te ameţeşte care
te vrăjeşti şi-ţi ia
minţile înfierbântate
de gânduri şi pofte ascunse
în adâncul fiinţei
merge cu piciorul ei frumos
lângă piciorul ei şi mai frumos
tocurile înalte o fac şi mai înaltă
atrăgătoare cât să cazi în ispită
de câte ori o vezi
sau te gândeşti că ar merge
alături de tine până
la capătul lumii
puţin mai departe de centrul oraşului

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog primăvară, hai să ne smulgem clipe de februarie dintr-un apus boem de suflet! Cântă-mi emoţia ritmic, cu fervoare şi poftă nestinsă! Ca şi cum ziua de azi flămândă, nestingherită de timp şi rumoare, atribuită gândului fraged, ne-ar găsi îmbrăţişaţi, goi şi însetaţi de vis extazic până la răsărit de linişte. Soarbe-mi rugăciunile tainic şi-n zări de albustru senin şi tandru poartă-mi slăbiciunile oarbe, prin înalt de Cer şi păpădie. Nu vezi cum fire de soare răsar din adâncuri nepătrunse de fior? Şi doar la popas de trecut, noaptea înghite hulpav tărmul înfrigurat de străini cu amintiri la pachet. Te aştept. O să-ţi prind petale de flori la şiret şi dor de iubit pe tălpile goale. Sunt săracă dar uite îţi dau fără zăbavă un grăunte de zâmbet pribeag. Îl creştem cu dor şi-aruncăm în oameni râzând într-un hohot de hazard. Uite câţi sunt. Toţi aleargă după fericire. Şi cu tine primăvară, într-o vâltoare de inimă bună mi-ar fi mult mai uşor să o prind şi să le-o dăruiesc...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aer plutea molatic, aroma intensă a ceaiului fierbinte. Aburii se înălţau tainic, pe culmi neatinse de gânduri, într-o înlănţuire a siluetelor slab conturate. Chipul palid îi era luminat de un zâmbet tomnatic şi-n tăcerea obscură a zorilor, şoaptele se topeau înfiorându-mi simţurile amorţite. Simţeam nevoia aceea acută, statornică de a muşca din ispită, încet şi cu poftă ca şi cum lentoarea aceasta nefirească m-ar fi aruncat într-un amalgam de plăceri fără margini. Era tot ce nu avusesem vreodată. Un fel de vis reţinut în frâul gândurilor obositor de comune, atins cu sfială de sărutul umed al dorinţelor. Mi-aş fi agăţat oglinzi în suflet, fără regrete, doar ca să-şi poată privi imaginea clară, reflexia vie a sentimentelor mute, pentru care, de prea multă vreme cuvintele erau de prisos.

Andreea Palasescu (3 decembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Sărută-mi umbra de pustiu celest şi noaptea ce-n apusuri se-nfiripă
Atinge-mi timpul de amar firesc şi visele cuminţi trăite-n pripă
Cuprinde-mi paşii mici rămaşi în zare şi gândul mi-l îmbracă-n primăveri
Dă amintirilor tribut uitare, firav şi taină peste mutele plăceri.
Sărută-mi gândul primenit de tine, la răsărit de clipă şi trecut
Aprinde-mi dorul în lumină vie şi oază de sublim necunoscut
Îmbracă-mi goliciunea caldă, cu fir de soare plin de strălucire
Veşmânt de vânt să ne adie, cu poftă de senin şi fericire.
Sărută-mi iarna alungată-n cremeni şi-n jar nestins de izbucniri
Să fim pentru o clipă gemeni, plini de păcate, bine şi simţiri
Opreşte-mi dulcele suspin, cu şoapta mării pe un ţărm uitat
Să ne găsească îmbrăţişati aprilie, cu trupul său de fum înmiresmat.
Sărută-mi dorul de a te avea şi teama nesfârşită de-a te pierde
Rămâi şi doar trăieşte-mă frumos, în Raiul nostru necuprins şi verde
Şi de vor ninge anii peste noi, cu-a lor povară şi robire
Tu rogu-te, sărută-mi viaţa cu iubire...

poezie de Andreea Palasescu (4 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te doare

ce te doare, ce te doare,
domnişoară, visătoare,
că ai vise tot mai rare
cu răpiri imaginare
şi iubiri amăgitoare?
că trec anii tot mai repezi
şi tu farmecul ţi-l lepezi
şi-ţi dă albul pe la tâmple
şi sufletul ţi se umple
de doruri neîmplinite
şi de somnuri nedormite,
de vise-ntoarse pe dos
de-ai rămas carne pe os.
bată-ţi, fată, vânturile
ca să-ti zboare gândurile,
în siberii şi sahare
unde viaţa loc nu are,
să rămâi ca o nalucă,
să-ţi piară pofta de ducă.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!