Citate despre gânduri și rușine, pagina 2
Sonet de toamnă
M-ai întrebat cu ochii tăi limpezi de cristal:
"Iubitul meu cel straniu ce daruri îmi găsește?"
- Iubito, taci! Ți-aș spune că inima-mi dorește
Candoarea ce-avusese străvechiul animal!
Tu, care-mi legeni somnul cu mângâieri ușoare,
Să nu știi niciodată cumplitu-mi nenoroc,
Nici taina scrisă-n mine cu litere de foc!
De patimă mi-e silă și orice gând mă doare...
Să ne iubim cuminte. Amorul stă la pândă
Și, nevăzut, țintește cu arcul lui fatal.
O, îi cunosc prea bine eternul arsenal:
Rușine, furii, crimă... O, mărgărită blândă,
Suntem două amurguri de toamnă ostenită,
O, tu, atât de albă și rece Mărgărită!
sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoș
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea este o virtute divină! Dar Dragostea! Nici cel mai imaculat dintre îngeri nu trebuie să roșească din pricina dragostei! Și când văd sau aud vreun bărbat sau vreo femeie alăturând dragostea de rușine, atunci știu că au minți grosolane și gânduri josnice. Mulți dintre cei care se socotesc rafinați, fie doamne, fie domni, și pe ale căror buze cuvântul "vulgaritate" flutură permanent, nu pot pomeni de "dragoste" fără a-și trăda depravarea înăscută și imbecilă; sunt nesimțitori sunt lași sunt proști! N-au iubit niciodată n-au fost iubiți niciodată! Și în întunecata lor ignoranță hulesc focul viu al vieții adus de un serafim de la un preasfânt altar...
Charlotte Bronte în Shirley, traducere de D. Mazilu
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un semn
Nu vede nimeni că plânge Adevărul,
Că lacrimile lui înoată-n minciună?
Au ajuns de rușine dreptatea și cinstea:
Hoții sunt Regi: hoția-Regină!
Lăcomia se-nalță în vile pompoase,
Pârjolește necinstea gândul curat,
Se umflă în pene ateii!
Se-ndoapă bogatul din lucrul furat!
În cuvinte întoarse se-ascund fariseii
Și gloata-i urmează!
Se chinuie mintea, cea rămasă lucidă,
Să-i înțeleagă;
Nu vede nimeni că arde Pământul,
Că focul se-ntinde, avid, peste noi?
E un semn de-ntrebare din Lumina Divină:
Ori ardem, ori aducem Adevăru-napoi!
poezie de Aneta Timplaru Horghidan
Adăugat de Nairda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Casa de oaspeți
Această ființă umană este o casă de oaspeți:
În fiecare dimineață, un nou venit.
O bucurie, o întristare, o josnicie,
O priză de conștiință trecătoare, toate apar
Precum un oaspete neașteptat.
Întâmpină-i și bucură-i pe toți!
Chiar dacă sunt un grup de regrete,
Ce-ți zguduie violent casa golită de mobilă.
Totuși, tratează onorabil fiecare oaspete.
El te poate conduce spre o nouă încântare.
Gândul întunecat, rușinea, răutatea,
Întâmpină-le la ușă râzând,
Și invită-le înăuntru.
Fii recunoscător oricărui oaspete ce vine,
Căci fiecare a fost trimis
Ca un ghid de dincolo.
poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ofrandă... sau... Blestem
Numai mie să-mi fie destin
Să nu pot să mă înalț peste chin?
Ce-i blestem ca la gând de festin
Să nu pot să mă bucur, să închin!
Oh, ce sincer gândesc să fiu bun.
În abstractul memoriei drum
Mă dezvălui, nu mint nicidecum;
Caut bine să fac și să spun.
Rugăciunea o zic din rărunchi
Spre copii, la părinți sau spre unchi,
Din convingere pură de trunchi
Ce mă trag eu; purtătorul de junghi.
Îmi iubesc cei prieteni ce-mi sunt
Și copiii exilați pe pământ.
Tac sfios la dușman înjurând,
Nu urăsc nici satanic de gând.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Horia
Să priveasc-Ardealul lunei i-e rușine
Că-a robit copii-i pe sub mâni streine.
Ci-ntr-un nor de abur, într-un văl de ceață,
Își ascunde tristă galbena ei față.
Horia pe-un munte falnic stă călare:
O coroană sură munților se pare,
Iar Carpații țepeni îngropați în nori
Își vuiau prin tunet gândurile lor.
- Eu am, zise-un tunet, suflet mare, greu,
Dar mai mare suflet bate-n pieptul său
Fruntea-mi este albă ca de ani o mie,
Dară a lui nume mai mult o să ție.
- Nalți suntem noi munții, zise-un vechi Carpat,
Dar el e mai mare, că ni-i împărat.
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vipera
Dacă pure iubiri lăudate-n respect
Te înșală în gânduri și în ochii tăi mari,
Nu ating niciun punct din vreo cută, perfect
Păzesc visu-ți cucernic, prea-curat, de cleștar.
Ce vedenii albii, cu fecioare cuminți,
Tinerețea-ți în floare, le crează bizar!
La picioarele lor varsă-ți lacrimi de sfinți
Și aprinde parfumuri pe-al lor mistic altar!
Dar amarul venin ți-este-n vene intrat,
De plăcere te plânge, de tristeți în amurg;
Vei căta în zadar leac la chinu-ți cabrat:
Vast, neantul, și spaima fluvii-n inimă-ți curg.
În genunchi, fără chin și rușine fapt brav
Fără răul oribil, pe deplin țintuit!:
Smulge vipera rea de la sânu-ți suav!
Sau, de nu, mori cum vrei, nesătulă-n iubit!
poezie clasică de Leconte de Lisle din Poeme barbare, traducere de Savin Badea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Casa de oaspeți
Această ființă omenească este o casă de oaspeți.
În fiecare dimineață mai vine cineva.
O bucurie, o depresie, o răutate,
niște clipe de clarviziune sosesc
asemeni unui vizitator neașteptat.
Primește pe toți cu inima deschisă!
Chiar dacă-s doar o grămadă de necazuri
care, cu violență, îți aruncă
tot mobilierul în stradă;
tratează pe fiecare ca pe un oaspete onorabil.
Poate așa te primenești pentru a putea primi
bucurii noi, pline de prospețime.
Gândurile negre, rușinea, ticăloșia,
pe toate întâmpină-le în pragul ușii,
invite-le să intre în casa ta.
Fii recunoscător pentru orice îți intră în viață,
pentru că toate au fost trimise
[...] Citește tot
poezie celebră de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la gânduri și rușine, dar cu o relevanță mică.
Fiii acestui împărat, pasămite că-i simțiră gândul căci veniră înaintea lui și-l rugară să-i lase a pândi și ei. Mare fu bucuria împăratului când auzi din gura fiului său celui mai mare legătura ce făcea de a pune mâna pe hoț. Le dete, deci, voie, și ei se puseră pe lucru. Pândi în ziua dintâi fiul cel mare; dară păți rușinea ce pățise și ceilalți pândari din naintea lui. A doua zi pândi și cel mijlociu; dară nici el nu fu mai breaz, ci se întoarse la tatăl său cu nasul în jos. Ei spuseră că până la miezul nopții o duc cum o duc, dară că după aceea nu se pot ține pe picioare de piroteala ce-i apucă și cad într-un somn adânc, și nu mai știu nimic. Fiul cel mai mic asculta și tăcea. Apoi, după ce sfârși de spus frații cei mai mari ce li se întâmplase, se ceru și el de la tată-său ca să-l lase să pândească și el. Cât de trist era tată-său pentru că nu se găsea nici un voinic care să-i prinză pe hoții merelor râse când îl auzi. Iară după multe rugăciuni se înduplecă. Atunci fiul cel mai mic se pregăti de pândă.
Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trec vagabonzii
Trec vagabonzii,
Trec stăpânii grădinilor fără stăpâni,
Trec antipozii fericirii patriarhalilor bătrâni,
Trec anonimii omenirii,
Trec corifeii poeziei și preistoriciii gândirii,
Trec regii primului dezastru și-nvinșii primului regret,
Trec vagabonzii-
Parodia nedumeririi lui Hamlet.
Voi nu i-ați cunoscut nici unul
Dar ei pe voi v-au cunoscut,
Ei - cei goniți de câinii voștri-
V-au cunoscut
Când v-au cerut
Ce nu le-ați dat,
Voi sclavii primei rușini și-ai primului păcat...
Trec vagabonzii - însetați de cer,
De mări
Și de păduri...
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
O, om!
O, om, ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui, în scris sau grai
De pilda ce la alții dai,
Căci ea, mereu, spre iad sau rai
Pe mulți o să îndrume.
Ce grijă trebuie să pui
În viața ta în toată,
Căci gândul care-l scrii sau spui
S-a dus... în veci nu-l mai aduni
Și vei culege roada lui
Ori viu, ori mort, odată.
Ai spus o vorbă, vorba ta,
Mergând din gură-n gură,
Va-nveseli sau va-ntrista,
Va curăți sau va-ntina,
Rodind sămânța pusă-n ea
De dragoste sau ură.
Scrii un cuvânt... cuvântul scris
E-un leac sau o otravă,
[...] Citește tot
poezie de Sfântul Ioan Iacob de la Neamț
Adăugat de Laura Stifter
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Avem un timp măsurat de gânduri
Dacă moartea ar fi o zi uitată într-un loc neștiut
prin care nu mai trecem cu gândul și se șterg urmele
ar fi o ușurare, am trece nevinovați prin amintiri.
Când vine seara și noaptea ne găsește singuri
acoperiți cu durerea ca o pătură de frig,
dacă cineva ar căauta, sigur găsește
o respirație de dragoste.
Ne-am retras în cochilie, ne vorbim tot mai rar
sunt prea multe cărți necitite pe raft, paginile lor știu
sfiala rușinii când le ștergem de praf.
Timpul și el ne ignoră, apropiații ne respectă golul din priviri
cu greu ne mai regăsim, păstrăm static echilibrul,
dincolo de noi e o mișcare în obiectele vechi
ce ne apasă pe tăceri cu ciocane de piatră.
Toți ne știu și ne suportă ca pe niște copii
scrijeliți la genunchi, opriți din plâns,
supărați, căutând un ungher unde să se retragă.
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 august 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat. Acel împărat mare și puternic bătuse pe toți împărații de prinpregiurul lui și-i supusese, încât își întinsese hotarele împărăției sale pe unde a înțărcat dracul copiii, și toți împărații cei bătuți era îndatorați a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani. La marginea împărăției lui mai era un alt împărat carele, cât a fost tânăr, nu se lăsase să-l bată; când cădea câte un pârjol asupra țărei sale, el se făcea luntre și punte și-și scăpa țara de nevoie; iară după ce-ajunse la bătrânețe, se supusese și el împăratului celui mare și tare, fiindcă n-avea încotro. El nu știa cum să facă, cum să dreagă, ca să împlinească voia acelui împărat de a-i trimite pe unul din fiii săi, ca să-i slujească: fiindcă n-avea băieți, ci numai trei fete. Dintr-aceasta el sta pe gânduri. Grija lui cea mare era ca să nu crează acel împărat că el este zacaș și se îndărătnicește a-i trimite vreun fiu, din care pricină să vină să-i ia împărăția, iară el cu fetele lui să moară în ticăloșie, în sărăcie și cu rușine.
Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clopoțel Auriu
Când tocmai împlinisem patruzeci de ani
Am avut o fiică. I-am pus numele Clopoțel Auriu.
A trecut un an de când s-a născut.
Șade deja-n funduleț, dar nu poate încă vorbi.
Mi-e rușine am aflat că n-am inima unui om înțelept:
Nu pot alunga gândurile banale și-s cuprins de îngrijorări.
De-acum înainte sunt legat de lucruri care nu țin de mine:
Singura mea răsplată bucuria pe care-o simt zi de zi.
Dacă voi fi scutit de durerea de a o vedea murind de tânără,
Voi avea problema de a o vedea măritată.
Planul meu de a renunța la slujbă și de a mă retrage la munte
Trebuie acum amânat cel puțin cincisprezece ani!
poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Geneză
Rătăcitor prin Cerul Tău, o, Tată,
Găsesc copacul ce mi-a fost odată
Blestem să pierd lumina vieții mele
Când mi-ai tăiat și zborul către stele!
Rătăcitor cu gândul printre îngeri,
M-ascund în asfințituri pentru plângeri,
La fel de rușinat de goliciune
Când la-ntrebarea-Ți n-am putut a spune
De ce m-ascund de ochiul Tău ce vede,
Și dincolo de-ascunsul din "a crede",
Când gol, nu doar cu trupul, ci cu gândul
Eu am ales, s-aștept la moarte rândul
Și alungat, de Tine, pe pământul
Pe care n-o pot face-acum pe sfântul,
Mi-ai dat iubirea Ta-ntr-o epopee
S-o regăsesc în vers și prin Femeie!
poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O caracteristică a minții rigide este faptul că nu pune întrebări. Faptul că pui întrebări nu arată că ești prost, arată că ești dispus să înveți lucruri noi. Nu e o rușine să întrebi, e o rușine că te complaci cu o gândire îngustă când poți să îți lărgești orizontul intelectual.
citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bătrânele
În vechile orașe cu străzi întortocheate
Pe unde chiar urâtul surâde-ncântător
Pândesc, purtat de toane fatale, cam ciudate
Făpturi trec garbovite, c-un ce fermecător.
...
Făcându-și din durere un strop de miere-ascuns
... bătrâna dreaptă încă și mândră stă deoparte
...
Cu ochii-i de acvila clipind privea departe;
De marmur fruntea-i parcă spre lauri se-nalță!...
....
Astfel vă duceți toate, răbdând și fără plângeri
Prin hăul de orașe, voi mame ce-ați trăit
Cu inimi sângerate, voi curtezane-ori îngeri
Al căror nume-odată de toți era rostit.
....
Voi ce-ați trecut prin glorii, făcând din grații jocuri
Nu vă mai știe nimeni! Cheflii neomenoși
V-aruncă-n treacăt vorbe de dragoste-n batjocuri;
Pe-ai voștri pasi fac schime copiii ticăloși
[...] Citește tot
poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și uite așa, ajungi să îți fie rușine de tine însuți, de imaginea ta, de serpentinele pe care timpul ți le-a săpat pe chip, uitând de cât de măiestoasă este înțelepciunea cu care ți-ai hrănit pruncii. Ajungi să te vezi în gândurile tale un monstru activ, într-un timp de mult trăit... și uitat.
Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Împăratul era vesel peste măsură văzând că din atâți feciori de împărați și domni al său se deosebea prin istețimea, boiul și înțelepciunea lui. Toate fetele de împărat ar fi voit să joace lângă el în horă. Când, deodată, vine la nuntă o fată îmbrăcată în niște haine cum nici una din fetele de împărat nu avea. Cosițele ei împletite cu meșteșug și date pe spate îi atingeau pulpele și ea era așa de bine făcută, încât ochii tuturor rămase la dânsa. Ea cum veni, nici una, nici alta, se prinse lângă feciorul de împărat și numai lângă dânsul juca până către seară. Vorbiră, râseră, își povestiră fel de fel de lucruri, dară cam pe sub mână, fiindcă-i era rușine feciorului de împărat să râză și să vorbească așa înaintea tătâne-său și apoi toți fiii de împărați își dau coate, căci băgaseră de seamă că necunoscuta tot lângă el juca. Feciorul de împărat nu mai era al său. Se mira însuși de schimbarea ce simțea într-însul, dară nu cuteza să spuie nimănui. El își pusese în gând ca, la hora din urmă ce va juca, să întrebe pe această necunoscută cine era, de unde venea, de este fată ori măritată, și se gândea că de n-ar avea bărbat să o ceară de nevastă. Când, pieri ca o nălucă.
Petre Ispirescu în Zâna munților
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bărbatul din mintea mea
e atât de frumos
încât seara
când vreau să-l iubesc
se rușinează
ascunzându-se printre gânduri
ca printre copaci
mestecă ideile
până gura lui se face frunză
bărbatul din mintea mea
e atât de frumos
încât dacă l-aș săruta
mi-ar înverzi
brațele
și-atunci n-ar mai fi
niciodată
toamnă
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre gânduri și rușine, adresa este: