gânduri şi ruşine

Sonet de toamnă

M-ai întrebat cu ochii tăi limpezi de cristal:
"Iubitul meu cel straniu ce daruri îmi găseşte?"
- Iubito, taci! Ţi-aş spune că inima-mi doreşte
Candoarea ce-avusese străvechiul animal!

Tu, care-mi legeni somnul cu mângâieri uşoare,
Să nu ştii niciodată cumplitu-mi nenoroc,
Nici taina scrisă-n mine cu litere de foc!
De patimă mi-e silă şi orice gând mă doare...

Să ne iubim cuminte. Amorul stă la pândă
Şi, nevăzut, ţinteşte cu arcul lui fatal.
O, îi cunosc prea bine eternul arsenal:

Ruşine, furii, crimă... O, mărgărită blândă,
Suntem două amurguri de toamnă ostenită,
O, tu, atât de albă şi rece Mărgărită!

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoş
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este o virtute divină! Dar Dragostea! Nici cel mai imaculat dintre îngeri nu trebuie să roşească din pricina dragostei! Şi când văd sau aud vreun bărbat sau vreo femeie alăturând dragostea de ruşine, atunci ştiu că au minţi grosolane şi gânduri josnice. Mulţi dintre cei care se socotesc rafinaţi, fie doamne, fie domni, şi pe ale căror buze cuvântul "vulgaritate" flutură permanent, nu pot pomeni de "dragoste" fără a-şi trăda depravarea înăscută şi imbecilă; sunt nesimţitori – sunt laşi – sunt proşti! N-au iubit niciodată – n-au fost iubiţi niciodată! Şi în întunecata lor ignoranţă hulesc focul viu al vieţii adus de un serafim de la un preasfânt altar...

Charlotte Bronte în Shirley, traducere de D. Mazilu
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un semn

Nu vede nimeni că plânge Adevărul,
Că lacrimile lui înoată-n minciună?
Au ajuns de ruşine dreptatea şi cinstea:
Hoţii sunt Regi: hoţia-Regină!
Lăcomia se-nalţă în vile pompoase,

Pârjoleşte necinstea gândul curat,
Se umflă în pene ateii!
Se-ndoapă bogatul din lucrul furat!
În cuvinte întoarse se-ascund fariseii

Şi gloata-i urmează!
Se chinuie mintea, cea rămasă lucidă,
Să-i înţeleagă;

Nu vede nimeni că arde Pământul,
Că focul se-ntinde, avid, peste noi?
E un semn de-ntrebare din Lumina Divină:
Ori ardem, ori aducem Adevăru-napoi!

poezie de Aneta Timplaru Horghidan
Adăugat de Nairda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa de oaspeţi

Această fiinţă umană este o casă de oaspeţi:
În fiecare dimineaţă, un nou venit.
O bucurie, o întristare, o josnicie,
O priză de conştiinţă trecătoare, toate apar
Precum un oaspete neaşteptat.

Întâmpină-i şi bucură-i pe toţi!
Chiar dacă sunt un grup de regrete,
Ce-ţi zguduie violent casa golită de mobilă.
Totuşi, tratează onorabil fiecare oaspete.
El te poate conduce spre o nouă încântare.
Gândul întunecat, ruşinea, răutatea,
Întâmpină-le la uşă râzând,
Şi invită-le înăuntru.

Fii recunoscător oricărui oaspete ce vine,
Căci fiecare a fost trimis
Ca un ghid de dincolo.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofrandă... sau... Blestem

Numai mie să-mi fie destin
Să nu pot să mă înalţ peste chin?
Ce-i blestem ca la gând de festin
Să nu pot să mă bucur, să închin!

Oh, ce sincer gândesc să fiu bun.
În abstractul memoriei drum
Mă dezvălui, nu mint nicidecum;
Caut bine să fac şi să spun.

Rugăciunea o zic din rărunchi
Spre copii, la părinţi sau spre unchi,
Din convingere pură de trunchi
Ce mă trag eu; purtătorul de junghi.

Îmi iubesc cei prieteni ce-mi sunt
Şi copiii exilaţi pe pământ.
Tac sfios la duşman înjurând,
Nu urăsc nici satanic de gând.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Horia

Să priveasc-Ardealul lunei i-e ruşine
Că-a robit copii-i pe sub mâni streine.

Ci-ntr-un nor de abur, într-un văl de ceaţă,
Îşi ascunde tristă galbena ei faţă.

Horia pe-un munte falnic stă călare:
O coroană sură munţilor se pare,
Iar Carpaţii ţepeni îngropaţi în nori
Îşi vuiau prin tunet gândurile lor.

- Eu am, zise-un tunet, suflet mare, greu,
Dar mai mare suflet bate-n pieptul său

Fruntea-mi este albă ca de ani o mie,
Dară a lui nume mai mult o să ţie.

- Nalţi suntem noi munţii, zise-un vechi Carpat,
Dar el e mai mare, că ni-i împărat.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vipera

Dacă pure iubiri lăudate-n respect
Te înşală în gânduri şi în ochii tăi mari,
Nu ating niciun punct din vreo cută, perfect –
Păzesc visu-ţi cucernic, prea-curat, de cleştar.

Ce vedenii albii, cu fecioare cuminţi,
Tinereţea-ţi în floare, le crează bizar!
La picioarele lor varsă-ţi lacrimi de sfinţi
Şi aprinde parfumuri pe-al lor mistic altar!

Dar amarul venin ţi-este-n vene intrat,
De plăcere te plânge, de tristeţi în amurg;
Vei căta în zadar leac la chinu-ţi cabrat:
Vast, neantul, şi spaima fluvii-n inimă-ţi curg.

În genunchi, fără chin şi ruşine – fapt brav –
Fără răul oribil, pe deplin ţintuit!:
Smulge vipera rea de la sânu-ţi suav! –
Sau, de nu, mori cum vrei, nesătulă-n iubit!

poezie clasică de Leconte de Lisle din Poeme barbare, traducere de Savin Badea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa de oaspeţi

Această fiinţă omenească este o casă de oaspeţi.
În fiecare dimineaţă mai vine cineva.

O bucurie, o depresie, o răutate,
nişte clipe de clarviziune sosesc
asemeni unui vizitator neaşteptat.

Primeşte pe toţi cu inima deschisă!
Chiar dacă-s doar o grămadă de necazuri
care, cu violenţă, îţi aruncă
tot mobilierul în stradă;
tratează pe fiecare ca pe un oaspete onorabil.
Poate aşa te primeneşti pentru a putea primi
bucurii noi, pline de prospeţime.

Gândurile negre, ruşinea, ticăloşia,
pe toate întâmpină-le în pragul uşii,
invite-le să intre în casa ta.
Fii recunoscător pentru orice îţi intră în viaţă,
pentru că toate au fost trimise

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiii acestui împărat, pasămite că-i simţiră gândul căci veniră înaintea lui şi-l rugară să-i lase a pândi şi ei. Mare fu bucuria împăratului când auzi din gura fiului său celui mai mare legătura ce făcea de a pune mâna pe hoţ. Le dete, deci, voie, şi ei se puseră pe lucru. Pândi în ziua dintâi fiul cel mare; dară păţi ruşinea ce păţise şi ceilalţi pândari din naintea lui. A doua zi pândi şi cel mijlociu; dară nici el nu fu mai breaz, ci se întoarse la tatăl său cu nasul în jos. Ei spuseră că până la miezul nopţii o duc cum o duc, dară că după aceea nu se pot ţine pe picioare de piroteala ce-i apucă şi cad într-un somn adânc, şi nu mai ştiu nimic. Fiul cel mai mic asculta şi tăcea. Apoi, după ce sfârşi de spus fraţii cei mai mari ce li se întâmplase, se ceru şi el de la tată-său ca să-l lase să pândească şi el. Cât de trist era tată-său pentru că nu se găsea nici un voinic care să-i prinză pe hoţii merelor râse când îl auzi. Iară după multe rugăciuni se înduplecă. Atunci fiul cel mai mic se pregăti de pândă.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec vagabonzii

Trec vagabonzii,
Trec stăpânii grădinilor fără stăpâni,
Trec antipozii fericirii patriarhalilor bătrâni,
Trec anonimii omenirii,
Trec corifeii poeziei şi preistoriciii gândirii,
Trec regii primului dezastru şi-nvinşii primului regret,
Trec vagabonzii-
Parodia nedumeririi lui Hamlet.

Voi nu i-aţi cunoscut nici unul
Dar ei pe voi v-au cunoscut,
Ei - cei goniţi de câinii voştri-
V-au cunoscut
Când v-au cerut
Ce nu le-aţi dat,
Voi sclavii primei ruşini şi-ai primului păcat...
Trec vagabonzii - însetaţi de cer,
De mări
Şi de păduri...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, om!

O, om, ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui, în scris sau grai
De pilda ce la alţii dai,
Căci ea, mereu, spre iad sau rai
Pe mulţi o să îndrume.
Ce grijă trebuie să pui
În viaţa ta în toată,
Căci gândul care-l scrii sau spui
S-a dus... în veci nu-l mai aduni
Şi vei culege roada lui
Ori viu, ori mort, odată.
Ai spus o vorbă, vorba ta,
Mergând din gură-n gură,
Va-nveseli sau va-ntrista,
Va curăţi sau va-ntina,
Rodind sămânţa pusă-n ea
De dragoste sau ură.
Scrii un cuvânt... cuvântul scris
E-un leac sau o otravă,

[...] Citeşte tot

poezie de Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ
Adăugat de Laura Stifter
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem un timp măsurat de gânduri

Dacă moartea ar fi o zi uitată într-un loc neştiut
prin care nu mai trecem cu gândul şi se şterg urmele
ar fi o uşurare, am trece nevinovaţi prin amintiri.
Când vine seara şi noaptea ne găseşte singuri
acoperiţi cu durerea ca o pătură de frig,
dacă cineva ar căauta, sigur găseşte
o respiraţie de dragoste.

Ne-am retras în cochilie, ne vorbim tot mai rar
sunt prea multe cărţi necitite pe raft, paginile lor ştiu
sfiala ruşinii când le ştergem de praf.
Timpul şi el ne ignoră, apropiaţii ne respectă golul din priviri
cu greu ne mai regăsim, păstrăm static echilibrul,
dincolo de noi e o mişcare în obiectele vechi
ce ne apasă pe tăceri cu ciocane de piatră.

Toţi ne ştiu şi ne suportă ca pe nişte copii
scrijeliţi la genunchi, opriţi din plâns,
supăraţi, căutând un ungher unde să se retragă.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 august 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat. Acel împărat mare şi puternic bătuse pe toţi împăraţii de prinpregiurul lui şi-i supusese, încât îşi întinsese hotarele împărăţiei sale pe unde a înţărcat dracul copiii, şi toţi împăraţii cei bătuţi era îndatoraţi a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani. La marginea împărăţiei lui mai era un alt împărat carele, cât a fost tânăr, nu se lăsase să-l bată; când cădea câte un pârjol asupra ţărei sale, el se făcea luntre şi punte şi-şi scăpa ţara de nevoie; iară după ce-ajunse la bătrâneţe, se supusese şi el împăratului celui mare şi tare, fiindcă n-avea încotro. El nu ştia cum să facă, cum să dreagă, ca să împlinească voia acelui împărat de a-i trimite pe unul din fiii săi, ca să-i slujească: fiindcă n-avea băieţi, ci numai trei fete. Dintr-aceasta el sta pe gânduri. Grija lui cea mare era ca să nu crează acel împărat că el este zacaş şi se îndărătniceşte a-i trimite vreun fiu, din care pricină să vină să-i ia împărăţia, iară el cu fetele lui să moară în ticăloşie, în sărăcie şi cu ruşine.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopoţel Auriu

Când tocmai împlinisem patruzeci de ani
Am avut o fiică. I-am pus numele Clopoţel Auriu.
A trecut un an de când s-a născut.
Şade deja-n funduleţ, dar nu poate încă vorbi.

Mi-e ruşine – am aflat că n-am inima unui om înţelept:
Nu pot alunga gândurile banale şi-s cuprins de îngrijorări.
De-acum înainte sunt legat de lucruri care nu ţin de mine:
Singura mea răsplată – bucuria pe care-o simt zi de zi.

Dacă voi fi scutit de durerea de a o vedea murind de tânără,
Voi avea problema de a o vedea măritată.
Planul meu de a renunţa la slujbă şi de a mă retrage la munte
Trebuie acum amânat cel puţin cincisprezece ani!

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză

Rătăcitor prin Cerul Tău, o, Tată,
Găsesc copacul ce mi-a fost odată
Blestem să pierd lumina vieţii mele
Când mi-ai tăiat şi zborul către stele!

Rătăcitor cu gândul printre îngeri,
M-ascund în asfinţituri pentru plângeri,
La fel de ruşinat de goliciune
Când la-ntrebarea-Ţi n-am putut a spune

De ce m-ascund de ochiul Tău ce vede,
Şi dincolo de-ascunsul din "a crede",
Când gol, nu doar cu trupul, ci cu gândul
Eu am ales, s-aştept la moarte rândul

Şi alungat, de Tine, pe pământul
Pe care n-o pot face-acum pe sfântul,
Mi-ai dat iubirea Ta-ntr-o epopee
S-o regăsesc în vers şi prin Femeie!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O caracteristică a minţii rigide este faptul că nu pune întrebări. Faptul că pui întrebări nu arată că eşti prost, arată că eşti dispus să înveţi lucruri noi. Nu e o ruşine să întrebi, e o ruşine că te complaci cu o gândire îngustă când poţi să îţi lărgeşti orizontul intelectual.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânele

În vechile oraşe cu străzi întortocheate
Pe unde chiar urâtul surâde-ncântător
Pândesc, purtat de toane fatale, cam ciudate
Făpturi trec garbovite, c-un ce fermecător.
...
Făcându-şi din durere un strop de miere-ascuns
... bătrâna dreaptă încă şi mândră stă deoparte
...
Cu ochii-i de acvila clipind privea departe;
De marmur fruntea-i parcă spre lauri se-nalţă!...
....
Astfel vă duceţi toate, răbdând şi fără plângeri
Prin hăul de oraşe, voi mame ce-aţi trăit
Cu inimi sângerate, voi curtezane-ori îngeri
Al căror nume-odată de toţi era rostit.
....
Voi ce-aţi trecut prin glorii, făcând din graţii jocuri
Nu vă mai ştie nimeni! Cheflii neomenoşi
V-aruncă-n treacăt vorbe de dragoste-n batjocuri;
Pe-ai voştri pasi fac schime copiii ticăloşi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi uite aşa, ajungi să îţi fie ruşine de tine însuţi, de imaginea ta, de serpentinele pe care timpul ţi le-a săpat pe chip, uitând de cât de măiestoasă este înţelepciunea cu care ţi-ai hrănit pruncii. Ajungi să te vezi în gândurile tale un monstru activ, într-un timp de mult trăit... şi uitat.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul era vesel peste măsură văzând că din atâţi feciori de împăraţi şi domni al său se deosebea prin isteţimea, boiul şi înţelepciunea lui. Toate fetele de împărat ar fi voit să joace lângă el în horă. Când, deodată, vine la nuntă o fată îmbrăcată în nişte haine cum nici una din fetele de împărat nu avea. Cosiţele ei împletite cu meşteşug şi date pe spate îi atingeau pulpele şi ea era aşa de bine făcută, încât ochii tuturor rămase la dânsa. Ea cum veni, nici una, nici alta, se prinse lângă feciorul de împărat şi numai lângă dânsul juca până către seară. Vorbiră, râseră, îşi povestiră fel de fel de lucruri, dară cam pe sub mână, fiindcă-i era ruşine feciorului de împărat să râză şi să vorbească aşa înaintea tătâne-său şi apoi toţi fiii de împăraţi îşi dau coate, căci băgaseră de seamă că necunoscuta tot lângă el juca. Feciorul de împărat nu mai era al său. Se mira însuşi de schimbarea ce simţea într-însul, dară nu cuteza să spuie nimănui. El îşi pusese în gând ca, la hora din urmă ce va juca, să întrebe pe această necunoscută cine era, de unde venea, de este fată ori măritată, şi se gândea că de n-ar avea bărbat să o ceară de nevastă. Când, pieri ca o nălucă.

Petre Ispirescu în Zâna munţilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul din mintea mea

e atât de frumos
încât seara
când vreau să-l iubesc
se ruşinează
ascunzându-se printre gânduri
ca printre copaci
mestecă ideile
până gura lui se face frunză

bărbatul din mintea mea
e atât de frumos
încât dacă l-aş săruta
mi-ar înverzi
braţele
şi-atunci n-ar mai fi
niciodată
toamnă

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!