Citate despre galben și iubire, pagina 2
Te simt alături...
Nu știu de-am scris eu versuri câte drumuri
Bat fără tine zilnic singuratic,
Nici dacă-n flori de toamnă sunt parfumuri
Destule pentru dorul meu sălbatic.
Te simt alături, dar ești numai umbră
Și nu-mi răspunzi de-ntreb de mă iubești,
Foi veștede de noi alături umblă -
Neconvertibili galbeni pământești.
Cometă-s eu, coroana ei e umbră
Ce-și duce trist în urmă coada sumbră.
poezie celebră de Mihai Beniuc din Lupta cu îngerul
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Cântec național
- "Tu, ce-ai salbă gălbioară,
Tu, ce ești o garofiță,
Frumușică, bălăioară,
Cu inele pe cosiță:
Cum adun pe floricică
Flutureii miere nouă,
Lasă, dulce frumușică,
Pe guriță-ți s-adun rouă!"
- "De am salbă gălbioară,
Nu sunt floare garofiță,
Iar de sunt eu bălăioară,
Dar n-am rouă pe guriță.
Iar de vrei să-ți fiu soție
Și de vrei să-ți fiu iubită,
Mergi atunci la bătălie
Căci e țara, vai! robită!"
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu șuvițe în cosițe
Cuprins de-ai iubirii fiori,
În galbenul părului
I-am prins buchețelul de flori;
De florile mărului...
epigramă de Ștefan-Cornel Rodean (2012)
Adăugat de Ștefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Salcie
Nesfârșite frunze înverzind primăvara;
Fără număr ramuri tremurând în zori.
Indiferent dacă este sau nu îndrăgostită,
Nu există oră în care ea să nu danseze.
Fulgii de puf ascund în zbor fluturi albi,
Cântece tărăganate desconspiră grauri galbeni.
Frumusețea care impresionează un regat trebuie să-i atingă fiecare fibră:
Cine vine doar pentru a privi sprâncenele salciei?
poezie clasică de Li Shangyin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-am pictat
Te-am pictat pe o coală de hârtie,
Te-am pictat pe o frunze de stejar.
Te-am pictat pe o lacrimă de iubire
Care a curs odată din ochii tăi frumoși de chihlimbar.
Te-am pictat pe o gutuie galbenă
Cum este soarele pe cer.
Dulce, amăruie ca și sărutul
Care deseori ți -l cer!
Te-am pictat pe o rază de lumină,
Te-am pictat pe o stea.
Căci tu ești a mea stăpână,
Te-am pictat chiar și pe inima mea!
poezie de Vladimir Potlog (5 noiembrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea este omul care mă face să zâmbesc, care trăiește momentul, care este canarul galben ca un gălbenuș.
aforism de Betty Marcovici
Adăugat de Betty Marcovici
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Amânarea de a iubi
Tresare vremea în vânt nelegiuit
și niciun semn
nu-mi tulbură atâta neputință,
și am privit
cum toamna cade galben în păcat,
și traversează demn
spre alte dimineți;
urcă și mută inima de piatră
într-un blestem fără cuvânt al zilelor
care ies din soare.
Tăcerea îmi macină adâncul
și rămân străin chemării tale,
respirând în fiecare clipă cu teama de eșec...
În vara cu drumuri bătătorite de țărână,
nu am avut atâta demnitate să privesc
răbdarea soliei ce nalță către ceruri
o mână
a renunțării la singurătate;
așa aș fi deprins învățătura să iubesc
[...] Citește tot
poezie de Ștefan Radu Mușat din BAAADUL Literar. Publicație trimestrială de cultură, Bârlad. Fondator C. Ivănescu (26 iulie 2010)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Riscul iubirii
Omule,
m-ai fi crezut nebun, dacă ieri ți-aș fi spus
că iarba e albastră?
Ai fi crezut că sunt nebun?
Și totuși ieri
iarba era atât de albastră!...
Dar m-ai crede
dacă ți-aș spune acum
că iarba nu mai e albastră?
Nu, nu mai are nici o culoare;
nu mai e nici măcar galbenă, înțelegi?
nu mai e nici neagră.
Dacă ar avea o culoare
ar însemna că trăiește,
dar nu se poate așa ceva,
azi nu poate să trăiască
... poate... mâine.
poezie de Adriana Bădiță din Zbor frânt (1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
La mulți ani, nepoate!
Te am în suflet și te port
Lumina sufletului meu
Din gena sângelui nepot
Ești dor în suflet ești un zeu
În gândul meu ești alinare
Și liniștea când te gândesc
Ești valul liniștit de mare
Tu știi nepoate te iubesc
Ai fost micuț cu păr gălbui
Acum înalt un tânăr minunat
Un chip frumos cu ochi căprui
Bine crescut și educat
Eu îți doresc tu să trăiești
La mulți ani sănătoși
Fericit și să-ți iubești
Părinții tăi frumoși.
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jertfi-vom vremea în duet
Duios, îmi picuri cald în suflet, ca un alint de armonie,
Letopisețe strâng în file, istorii vechi ce-au curs cu noi.
Ne-am dăruit izvoare scrise și ne-am scăldat, cu ironie,
Prin lacuri sfinte de agheazmă, fără de teama de apoi.
*
Duios, îmi picuri astă ploaie, din ceru-n taine primenit,
Hrisoave vechi ne-nnobilează cu titluri dalbe de iubire.
Din timpul veșnic muritor, primesc un sceptru cuvenit,
Ca-ntr-un regat al dragostei... unde reginei îi sunt mire.
*
Duios, îmi picuri vise-n vene... din sânge nobil și-azuriu,
Epistole păstrează-n rânduri păcate-ascunse de priviri.
Nectarul zeiței, din trupu-ți, sfințește trupu-mi prăfuriu,
Pe-altare galbene de toamnă... pocale-s pline cu iubiri.
*
Duios, îmi picuri rouă-n palme, din ochii tăi nemuritori,
Răvașe lungi se nasc sub pana... destinului numit... poet.
Poveștile-ncepute-n seară, încep romanță nouă-n zori,
Pe-altarul cald al dragostei, jertfi-vom vremea în duet.
poezie de Ion Apostu (27 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Madrigal trist. Sirenei
Noaptea parcă este o perdea albastră
Peste care fluturi galbeni s-au oprit.
Vino, ca să plângem pe iubirea noastră,
Pe iubirea noastră care-a-mbătrânit.
Vom schimba surâsuri palide și rare
Ca petala unui veșted trandafir,
Turburând a nopții tainică-nserare
C-un sărut pe frunte ca de cimitir.
Și vom pune floare tânără și vie
Pe iubirea noastră care-a-mbătrânit.
Vino: Cerul pare-o pânză albăstrie
Peste care fluturi galbeni s-au oprit.
madrigal de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
... iubito bună dimineața ce zi frumoasă-i azi afară
ce soare cald respiră viață ce liniște se înfioară
ce frunze cad în toamna lină cât aur galben în peisaje
ce dezgolesc ba o tulpină ba bust de fată de corsage...
catren de Iurie Osoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
,, Ninge galben" printre ramuri,
Toamna bate larg în geamuri,
Crizantemele înfloresc,
Viață, ce mult te iubesc.
Valeria Mahok (17 noiembrie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
prima iubire mereu
păstrată vie într-un caiet
cu filele îngălbenite
de trecerea timpului
și flori de nu-mă-uita
gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de revoltă, de dragoste și moarte (IV)
Adu-ți aminte revolta, nostalgia, lumina
marilor bulevarde
adu-ți aminte radiografiile, exasperarea,
jocul violent de artificii,
și vorbele de piatră vânătă care îmi
distrugeau buzele la douăsprezece noaptea
când știam că ești fecioara galbenă rudă
cu toate dezastrele dragostei
așa cum valurile fierbinți ale simunului
sunt rudă cu nebunia lentă a orașelor africane
și drapelul alb care se ridică deasupra
orașelor asediate, cu paginile pline de sânge
ale istoriei.
Fecioară galbenă rudă cu nebunia, cu sinuciderea
și cu celelalte privilegii violente
ale dragostei și ale biologiei
așa cum ochii măriți de groază ai marinarilor
sunt rudă cu valul uriaș care
în ultima clipă le înghite corabia.
poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Radiografia unui zâmbet în colțul gurii
Îmi zâmbești iar
din colțul gurii
de pe radiografia pulmonară
sufocată de trecutul irespirabil
îmbâcsit cu patru pachete de Marlboro
și cinci cafele pe zi
mă oripilează ochii tăi
au culoarea palmelor de viață
ți-ai pus coastele în pungă
și îți cureți oasele
de milenara carne a timpului
ești galbenă ca ultima lumânare cu păr roșu
sorb sângele hepatic de toamnă
mă uit la tine
știu
ne vom întâlni în ultimul colț al pătratului
dar...
nu te mai iubesc
respir
poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Confesiune
Și eu iubesc steagul național fluturând în vânt,
Crizantemele pastelate de la galbenul palid la bronzul antic.
Dar amintește-ți că hrana mea este o cană de ceai amar!
Și că mai există un "eu". Ți-ar fi teamă să cunoști
Gândul-muscă dând târcoale ghenei de gunoi.
poezie de Wen Yiduo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea ca o sârmă ghimpată
Te iubesc-ul ăsta rostit de toată lumea și-n culcare și-n sculare
nu-mi spune nimic - sună ca un butoi dogit uitat neumplut
de mii de ani oamenii își zic cuvintele astea tâmpite
cu buzele țuguiate asemenea unei trompete ieftioare din alamă
cum zic bună ziua și bună seara și la revedere
ca să nu mă fac de râs și să fiu în rândul lumii îl scrisesem și eu pe un carton
un capac de la o cutie de pantofi de mort
de cum apăreau la geam iubitele mele
alea neîntrupate ca niște iele bântuitoare de vise de doi bani
le arătam cartonul
și le făceam semn că nu pot ieși arătându-le micile pete roșii făcute cu carioca
are scarlatină prăpăditul, își ziceau
și plecau înspre ele cocoșate de oftică
bombănind înciudate: a dracului boală, pas de-l iubește pe ăsta
dindărătul jaluzelelor galbene cum e luna râdeam poznaș
cu ultima dintre ele mi s-a înfundat
a luat forma unei coli de hârtie pe care era scris un condac bisericesc
și a intrat pe sub ușă
mi-a smuls carioca din mână și și-a făcut și ea
pete din alea ca de scarlatină
[...] Citește tot
poezie de Mihail Soare din Iubirea ca o sârmă ghimpată (octombrie 2016)
Adăugat de Dragoș Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visul celui îndrăgostit
Oh, alungați departe grangurii galbeni
De pe gardul nostru de merișor!
Ciripitul lor curmă visul
În care iubita-mi zâmbește.
poezie de Jin ChangXu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dimineață de iarnă
Ce zi frumoasă! Ger și soare.
Iubita mea, mai dormi tu, oare?
Deschide ochii larg și sari
Din somnul dulce. Iată zorii.
Acum în calea Aurorii
Ca Steaua Nordului răsari.
Aseară viscolea într-una.
Arar ieșea pe ceruri luna
Din nouri, și-o asemănam
Cu-o palidă, gălbuie pată.
Iar tu stăteai îngândurată...
Și-acuma... uită-te pe geam:
Albastru-i cerul, și covoare
De nea se-ntind lucind la soare.
Copacii în pădure-s goi
Și negri. Brazii verzi se-mbracă
În străvezie promoroacă,
Și râu-i sclipitor de sloi.
[...] Citește tot
poezie celebră de Pușkin
Adăugat de Monica Mirea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre galben și iubire, adresa este: