Citate despre galben și moarte, pagina 2
Despre scurtimea timpului
Dacă-aș putea trăi fără să mă gândesc la moarte,
Uitând risipa timpului și-a sufletului degradare,
N-aș dori decât să fiu trup cu caldă răsuflare
Având de lumina zilei și de trilul de păsărilor parte.
Aș putea sta netulburat mereu, zi după zi
Urmărind cum crește iarba, curcubeul schimbător
Al florilor de la albastru la galben, de la roșu la gri,
În perfect acord cu secvențele-anotimpurilor.
Aș putea, îngăduitor, permite timpului să mă îngroape,
Dar mă dor orele care trec din întuneric în întunecime.
Iar eu acum chiar nu vreau să zac cu pantalonii-n vine
Și cu bastonul lângă pat, pentru că moartea e aproape,
Trebuie să fiu treaz, să fac ceva în fiece minut.
Mormântul ne dă apoi timp de-odihnă, neîntrerupt.
poezie de Hemminger, Graham Lee, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunză palidă, floare galbenă
Frunza când moare
Se face floare.
Au adunat lună și lumină
Pomii în grădină
Și scutură soare.
Ați fost niște trupuri
Și v-ați făcut fluturi.
Nucule, suflete scuturi.
Dafini, duzi și migdali
Erau plini de papagali,
Le-au căzut aripi și pene,
Fulgii, alene
Și pe-ndelete.
Le-au rămas în arbori scheletele.
Miroase a piatră și ceară,
Și ziua intră în seară.
Prin ceața mânjită cu humă
[...] Citește tot
poezie celebră de Tudor Arghezi din Ciclul HORE (1939)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunza
E toamnă iar în calendare,
O frunză văd acum căzând.
Iar printre lacrimile-amare
O aud suspinând, suspinând.
Și-un sunet mort de clavir
Se-aude pe stradă cântând.
Prin parc mă plimb ore în șir
O aud suspinând, suspinând.
Și vântul rece de toamnă
Prin oraș îl simți umblând.
Spre neant frunza condamnă
O aud suspinând, suspinând.
Dar își continuă strigarea
La o salvare ea sperând.
A îngălbenit rapid cărarea
O aud suspinând, suspinând.
poezie de Alina-Georgiana Drosu (11 august 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de toamnă
Voi, plopilor galbeni, aprinse făclii
Ce ardeți în zarea deșartei câmpii,
Înalte și fumegătoare feștile
De veghe la moartea frumoaselor zile!
Dar moartea cu aripi de ceață v-atinge
Când vântul vă bate și ploaia vă stinge,
Iar frunza târzie, din rară mai rară,
Stropește pământul cu picuri de ceară;
Stropește pământul încet, până când
Tulpinele goale-or rămâne-ncurând,
Pe zarea deșartă a moartelor zile
Stând negre ca niște scrumite feștile.
poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am cutreierat pământuri străine, poleite și semănate cu mori de vânt
să poată face față furtunilor barbare: Aceste pământuri m-au hrănit
și le-am dat în schimb sudoarea, dar nu erau un adevăr al meu căruia să-i aparțin.
Atunci am înțeles că strămoșii mei întregesc rădăcinile stejarilor
cu frunțile în nori, din frunzele cărora toamna doinește
la umbra galbenă a pădurii.
Am văzut pământuri cu măști de sclavi:
aveau obrajii largi pe care se derulau lacrimi și sudoare,
se uneau și udau aceste pământuri seci, am văzut...
Am întâlnit și români fericiți la un televizor din vitrina
supermarketului din colț: vorbeau despre libertate
ca de o pasiune care se răcește și moare:
rămăseseră fără rădăcini. Scrisorile încetaseră demult.
Acasă se privatizase POȘTA: îi luase locul o crâșmă cu băuturi de tranziție în economia de piață.
Camelia Oprița în Așa am învățat să redevin român, Revista Boema, nr. 152, oct. 2021
Adăugat de Brătescu Teodora Vasiliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu...
Tu, maică ce-ai plecat demult
Tu, taică de curând trecut
Mi-e dor de voi cu dor durut
Nebun ca galbenul din lut...
Tu, soro ce nu te-am avut
Tu, frate mort ce te-ai născut
Mi-e dor de glasul vostru mut
De strigătul din ochi, tăcut...
Tu, viac - oftat de Demiurg
Tu, lume - lacrime ce curg
Mi-e dor mereu cu dor nespus
De toți cei drepți, de toți cei duși....
poezie de Iurie Osoianu (8 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
normal
Nepăsarea mă lovea peste față
cu picături reci de ploaie.
Normal!
Am îndrăznit să cred
că niciodată fluturii
nu mor de atâta culoare,
că puii atunci cănd ies din ou
de fapt ei întreabă galben
dacă soarele e mai adevărat
decat culoarea.
Antena de pe bloc
și-a însemnat furtunile
în pete de rugină
mai frunze
decât frunzele de toamnă
ruginite.
Mă plimb prin ploaia
ce îmi picură
[...] Citește tot
poezie de Mirela Nicoleta Toniță (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Octombrie
și s-a desprins o frunză de la ram
incert pogoară
din Lhasa hăt înspre Tehran
în el să moară
un fir de iarbă adormi solemn
în fapt de seară
cu ochii stinși și măduva de lemn
pe muc de ceară
un strop de rouă căuta alint
în orice stare
și nici în ceruri nu-l găsea nici în pământ
și nici în mare
ș-atâta toamnă erupea în noi
suflare vie
din galbenul apusului în ploi
cu nostalgie
poezie de Iurie Osoianu (23 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dreptul la timp
Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se miscă dintr-un braț
și câteva frunze îți cad înainte.
Cu ovalul feței să stea înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea și multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica orașele ca norii,
și de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov și rece
și harta serii fără margini,
și-abia mai pot rămâne-n viață
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o cârciumă murdară
Deunăzi, la o masă de cârciumă murdară
Am întâlnit un tânăr și vechi amic. Părea,
Isus murind pe cruce: slab, galben, trist. Și bea,
C-o sete nesfârșită, o băutur-amară.
Mă fermeca prin vorba-i pătrunsă de mister,
Spunându-mi de viață.. de moarte și de cer,
Întretăindu-și vocea ades cu lungi suspine:
- E pretutindeni răul... în nici o parte bine...!
- Dar pentru ce atuncea trăiești? I-am întrebat..
El se uită la mine duios, pierdut, ciudat;
În ochi trecu o rază de palidă scânteie,
Și începând să. plângă, șopti: -pentru-o femeie!
poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea lui Fulger
În goana roibului un sol,
Cu frâu-n dinți și-n capul gol,
Răsare, crește-n zări venind,
Și zările de-abia-l cuprind,
Și-n urmă-i corbii croncănind
Aleargă stol.
El duce regelui răspuns
Din tabără. Și ține-ascuns
Sub straiul picurând de ploi
Pe cel mai bun dintre eroi -
Atâta semn de la război,
Și-a fost de-ajuns!
Pe Fulger mort! Pe-un mal străin
L-a fulgerat un braț hain!
De-argint e alb frumosu-i port,
Dar roș de sânge-i albul tort,
Și pieptul gol al celui mort
De lănci e plin.
[...] Citește tot
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Zece mai
În ziua cea sfântă și mare
La zece-ale lunii lui mai
Se vede-o ciudat-arătare
Pe-un deal de la Plevna, pe-un plai!
Când zorile-ncep să s-arete
Acolo-n tăcutele văi,
Din groapă ies moartele cete,
De-a pururi jeliții flăcăi.
Ei vin de prin locuri pe care
Ca vechile răni le cunoști,
Pe unde-au stat șanțuri odată,
Redute, și taberi, și oști.
Striviți și cu mâinile rupte
Și galbeni ca-n jalnicul loc
În ziua sălbatecei lupte
Când bieții pieriseră-n foc.
[...] Citește tot
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
De câte ori, iubito...
De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheață mi-apare înainte:
Pe bolta alburie o stea nu se arată,
Departe doară luna cea galbenă - o pată;
Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite
O pasăre plutește cu aripi ostenite,
Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus
C-un pâlc întreg de păsări, pierzându-se-n apus.
Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare,
Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare,
Visându-se-ntr-o clipă cu anii înapoi.
Suntem tot mai departe deolaltă amândoi,
Din ce în ce mai singur mă-ntunec și îngheț,
Când tu te pierzi în zarea eternei dimineți.
poezie celebră de Mihai Eminescu din Poesii (1884)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este disponibilă și traducerea în spaniolă.
Domnița
Verzi-tulburi ochii-i galeș revarsă pe sub gene
Ispita pătimașă și doru-nveninat.
E-naltă, cu păr galben, cu mersul legănat,
În grelele-i veșminte pășind măreț și-alene.
Mișcările-i sunt line, molatece, viclene,
Și dulcele-i grai curge duios și răsfățat.
Dar, cine-i cată-n față se pierde săgetat
De negrul arc ce-mbină trufașele-i sprâncene.
Muiată-n nestimate și-n horbote de fir,
În mâna-i - spelbă floare de ceară străvezie -
Ea poartă pe subțirea năframă nărămzie
Ca un potir de sânge un roșu trandafir -
Și, tot ca el, rănită în plină tinerețe,
Tânjește, se-nfioară și moare de tristețe.
poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visul unei creații (2)
Mi-am spart pușculița cu îngeri
în căutarea celui cu pene de aur
împrăștiați pe jos
au început să cânte toți în gama pustiirii
cu voci de bronz și alamă
bătând din aripi găurite ritmuri metalice și reci
adun cu grijă penele profetice
căzute în durerea ce clocotește în tâmple
deschid trapa sufletului
cu mâinile adânc afundate
în solul din sânge și amintiri
al cimitirului din mine
îmi trag morții afară
de păr
de mâini
de picioare
spre durerea din tâmple
[...] Citește tot
poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epitaf (la moartea unui înger)
Sufletul este mereu acolo unde flămânzii luptă
pentru o fărâmă de lumină la răsărit...
La început am fost un vis
la celălalt capăt întunecat al veșniciei,
visul a venit de la celălalt capăt
al luminii.
Lumea a devenit umană și temătoare,
purtând fiorul reîntregit din foc nepământesc pe tâmplele de lut,
și-atunci s-a împlinit
mugurul de viață
prin bunăvoința Celui Preamărit;
Acum am rămas înger prigonit în osânda veșnică,
dar vrednic de ecoul tuturor dorințelor desăvârșite
în bucuria și echilibru lumii.
Aripile mele sfidează renunțarea
în adâncul cerului.
Acolo am semănat cu alb
cea dintâi mireasmă a primăverii
[...] Citește tot
poezie de Ștefan Radu Mușat din Dunărea de jos, nr. 156 - martie 2015. Revista Centrului Cultural Dunărea de Jos (5 ianuarie 2011)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De câte ori, iubito
De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheață mi-apare înainte:
Pe bolta alburie o stea nu se arată,
Departe doară luna cea galbenă - o pată;
Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite
O pasăre plutește cu aripi ostenite,
Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus
C-un pâlc întreg de păsări, pierzându-se-n apus.
Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare,
Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare,
Visându-se-ntr-o clipă cu anii inapoi.
............................
Suntem tot mai departe deolaltă amândoi,
Din ce în ce mai sigur mă-ntunec și îngheț,
Când nu te pierzi în zarea eternei dimineți.
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Labirintul morții
Alb însingurat
Cădere în gol
Prelumesc păcat
Cum să nu mor?!
Verde însângerat
Trup trădător
Dor orb de Înalt
Visul sieși prădător!
Alb însingurat
Cădere în gol
Prelumesc păcat
Cum să nu mor?!
Albastru moale sinucis
Inimă grea destrămată
Sângele negru închis
Într-o plutindă șoaptă!
[...] Citește tot
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Branduri de țară
Românul are în sânge, genă Decebal-traiană.
Moartea nu poate înfrânge vița lui daco-romană.
Are-n suflet eminență cât lanțul Carpaților.
Exportă inteligență prin Columna dacilor.
Coloana brâncușiană arată lumii întregi,
Că rămâne verticală România-n veci de veci.
Brandul țării e poporul, este nația română,
Este ramul și izvorul, e istoria străbună.
Tricoloru-i brandul țării. Roșu-i sânge ce pulsează.
Galben, lan în largul zării. Albastrul pacea așează.
Sunt branduri ce definesc întregul popor român.
O veșnicie dăinuiesc pe pământul meu străbun.
poezie de Dumitru Delcă (4 decembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trei culori
Trei culori cunosc pe lume
Ce le țin ca sfânt odor,
Sunt culori de-un vechi renume
Amintind de-un brav popor.
Cât pe cer și cât pe lume,
Vor fi aste trei culori,
Vom avea un falnic nume,
Și un falnic viitor.
Roșu-i focul vitejiei,
Jertfele ce-n veci nu pier
Galben, aurul câmpiei,
Și-albastru-al nostru cer.
Multe secole luptară
Bravi și ne-nfricați eroi
Liberi să trăim în țară
Ziditori ai lumii noi.
[...] Citește tot
poezie celebră de Ciprian Porumbescu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre galben și moarte, adresa este: