galben şi moarte

Despre scurtimea timpului

Dacă-aş putea trăi fără să mă gândesc la moarte,
Uitând risipa timpului şi-a sufletului degradare,
N-aş dori decât să fiu trup cu caldă răsuflare
Având de lumina zilei şi de trilul de păsărilor parte.

Aş putea sta netulburat mereu, zi după zi
Urmărind cum creşte iarba, curcubeul schimbător
Al florilor de la albastru la galben, de la roşu la gri,
În perfect acord cu secvenţele-anotimpurilor.

Aş putea, îngăduitor, permite timpului să mă îngroape,
Dar mă dor orele care trec din întuneric în întunecime.
Iar eu acum chiar nu vreau să zac cu pantalonii-n vine
Şi cu bastonul lângă pat, pentru că moartea e aproape,

Trebuie să fiu treaz, să fac ceva – în fiece minut.
Mormântul ne dă apoi timp de-odihnă, neîntrerupt.

poezie de Hemminger, Graham Lee, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză palidă, floare galbenă

Frunza când moare
Se face floare.
Au adunat lună şi lumină
Pomii în grădină
Şi scutură soare.

Aţi fost nişte trupuri
Şi v-aţi făcut fluturi.
Nucule, suflete scuturi.

Dafini, duzi şi migdali
Erau plini de papagali,
Le-au căzut aripi şi pene,
Fulgii, alene
Şi pe-ndelete.
Le-au rămas în arbori scheletele.

Miroase a piatră şi ceară,
Şi ziua intră în seară.
Prin ceaţa mânjită cu humă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi din Ciclul HORE (1939)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza

E toamnă iar în calendare,
O frunză văd acum căzând.
Iar printre lacrimile-amare
O aud suspinând, suspinând.

Şi-un sunet mort de clavir
Se-aude pe stradă cântând.
Prin parc mă plimb ore în şir
O aud suspinând, suspinând.

Şi vântul rece de toamnă
Prin oraş îl simţi umblând.
Spre neant frunza condamnă
O aud suspinând, suspinând.

Dar îşi continuă strigarea
La o salvare ea sperând.
A îngălbenit rapid cărarea
O aud suspinând, suspinând.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (11 august 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de toamnă

Voi, plopilor galbeni, aprinse făclii
Ce ardeţi în zarea deşartei câmpii,
Înalte şi fumegătoare feştile
De veghe la moartea frumoaselor zile!
Dar moartea cu aripi de ceaţă v-atinge
Când vântul vă bate şi ploaia vă stinge,
Iar frunza târzie, din rară mai rară,
Stropeşte pământul cu picuri de ceară;
Stropeşte pământul încet, până când
Tulpinele goale-or rămâne-ncurând,
Pe zarea deşartă a moartelor zile
Stând negre ca nişte scrumite feştile.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am cutreierat pământuri străine, poleite şi semănate cu mori de vânt
să poată face faţă furtunilor barbare: Aceste pământuri m-au hrănit
şi le-am dat în schimb sudoarea, dar nu erau un adevăr al meu căruia să-i aparţin.
Atunci am înţeles că strămoşii mei întregesc rădăcinile stejarilor
cu frunţile în nori, din frunzele cărora toamna doineşte
la umbra galbenă a pădurii.
Am văzut pământuri cu măşti de sclavi:
aveau obrajii largi pe care se derulau lacrimi şi sudoare,
se uneau şi udau aceste pământuri seci, am văzut...
Am întâlnit şi români fericiţi la un televizor din vitrina
supermarketului din colţ: vorbeau despre libertate
ca de o pasiune care se răceşte şi moare:
rămăseseră fără rădăcini. Scrisorile încetaseră demult.
Acasă se privatizase POŞTA: îi luase locul o crâşmă cu băuturi de tranziţie în economia de piaţă.

Camelia Opriţa în Aşa am învăţat să redevin român, Revista Boema, nr. 152, oct. 2021
Adăugat de Brătescu Teodora Vasiliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu...

Tu, maică ce-ai plecat demult
Tu, taică de curând trecut
Mi-e dor de voi cu dor durut
Nebun ca galbenul din lut...

Tu, soro ce nu te-am avut
Tu, frate mort ce te-ai născut
Mi-e dor de glasul vostru mut
De strigătul din ochi, tăcut...

Tu, viac - oftat de Demiurg
Tu, lume - lacrime ce curg
Mi-e dor mereu cu dor nespus
De toţi cei drepţi, de toţi cei duşi....

poezie de Iurie Osoianu (8 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

normal

Nepăsarea mă lovea peste faţă
cu picături reci de ploaie.
Normal!
Am îndrăznit să cred
că niciodată fluturii
nu mor de atâta culoare,
că puii atunci cănd ies din ou
de fapt ei întreabă galben
dacă soarele e mai adevărat
decat culoarea.

Antena de pe bloc
şi-a însemnat furtunile
în pete de rugină
mai frunze
decât frunzele de toamnă
ruginite.

Mă plimb prin ploaia
ce îmi picură

[...] Citeşte tot

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie

şi s-a desprins o frunză de la ram
incert pogoară
din Lhasa hăt înspre Tehran
în el să moară

un fir de iarbă adormi solemn
în fapt de seară
cu ochii stinşi şi măduva de lemn
pe muc de ceară

un strop de rouă căuta alint
în orice stare
şi nici în ceruri nu-l găsea nici în pământ
şi nici în mare

ş-atâta toamnă erupea în noi
suflare vie
din galbenul apusului în ploi
cu nostalgie

poezie de Iurie Osoianu (23 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptul la timp

Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se miscă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad înainte.
Cu ovalul feţei să stea înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o cârciumă murdară

Deunăzi, la o masă de cârciumă murdară
Am întâlnit un tânăr şi vechi amic. Părea,
Isus murind pe cruce: slab, galben, trist. Şi bea,
C-o sete nesfârşită, o băutur-amară.
Mă fermeca prin vorba-i pătrunsă de mister,
Spunându-mi de viaţă.. de moarte şi de cer,
Întretăindu-şi vocea ades cu lungi suspine:
- E pretutindeni răul... în nici o parte bine...!
- Dar pentru ce atuncea trăieşti? I-am întrebat..
El se uită la mine duios, pierdut, ciudat;
În ochi trecu o rază de palidă scânteie,
Şi începând să. plângă, şopti: -pentru-o femeie!

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea lui Fulger

În goana roibului un sol,
Cu frâu-n dinţi şi-n capul gol,
Răsare, creşte-n zări venind,
Şi zările de-abia-l cuprind,
Şi-n urmă-i corbii croncănind
Aleargă stol.

El duce regelui răspuns
Din tabără. Şi ţine-ascuns
Sub straiul picurând de ploi
Pe cel mai bun dintre eroi -
Atâta semn de la război,
Şi-a fost de-ajuns!

Pe Fulger mort! Pe-un mal străin
L-a fulgerat un braţ hain!
De-argint e alb frumosu-i port,
Dar roş de sânge-i albul tort,
Şi pieptul gol al celui mort
De lănci e plin.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zece mai

În ziua cea sfântă şi mare
La zece-ale lunii lui mai
Se vede-o ciudat-arătare
Pe-un deal de la Plevna, pe-un plai!

Când zorile-ncep să s-arete
Acolo-n tăcutele văi,
Din groapă ies moartele cete,
De-a pururi jeliţii flăcăi.

Ei vin de prin locuri pe care
Ca vechile răni le cunoşti,
Pe unde-au stat şanţuri odată,
Redute, şi taberi, şi oşti.

Striviţi şi cu mâinile rupte
Şi galbeni ca-n jalnicul loc
În ziua sălbatecei lupte
Când bieţii pieriseră-n foc.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori, iubito...

De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheaţă mi-apare înainte:
Pe bolta alburie o stea nu se arată,
Departe doară luna cea galbenă - o pată;
Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite
O pasăre pluteşte cu aripi ostenite,
Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus
C-un pâlc întreg de păsări, pierzându-se-n apus.
Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare,
Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare,
Visându-se-ntr-o clipă cu anii înapoi.

Suntem tot mai departe deolaltă amândoi,
Din ce în ce mai singur mă-ntunec şi îngheţ,
Când tu te pierzi în zarea eternei dimineţi.

poezie celebră de Mihai Eminescu din Poesii (1884)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domniţa

Verzi-tulburi ochii-i galeş revarsă pe sub gene
Ispita pătimaşă şi doru-nveninat.
E-naltă, cu păr galben, cu mersul legănat,
În grelele-i veşminte păşind măreţ şi-alene.

Mişcările-i sunt line, molatece, viclene,
Şi dulcele-i grai curge duios şi răsfăţat.
Dar, cine-i cată-n faţă se pierde săgetat
De negrul arc ce-mbină trufaşele-i sprâncene.

Muiată-n nestimate şi-n horbote de fir,
În mâna-i - spelbă floare de ceară străvezie -
Ea poartă pe subţirea năframă nărămzie

Ca un potir de sânge un roşu trandafir -
Şi, tot ca el, rănită în plină tinereţe,
Tânjeşte, se-nfioară şi moare de tristeţe.

poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul unei creaţii (2)

Mi-am spart puşculiţa cu îngeri
în căutarea celui cu pene de aur
împrăştiaţi pe jos
au început să cânte toţi în gama pustiirii
cu voci de bronz şi alamă
bătând din aripi găurite ritmuri metalice şi reci
adun cu grijă penele profetice
căzute în durerea ce clocoteşte în tâmple

deschid trapa sufletului
cu mâinile adânc afundate
în solul din sânge şi amintiri
al cimitirului din mine
îmi trag morţii afară
de păr
de mâini
de picioare
spre durerea din tâmple

[...] Citeşte tot

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf (la moartea unui înger)

Sufletul este mereu acolo unde flămânzii luptă
pentru o fărâmă de lumină la răsărit...

La început am fost un vis
la celălalt capăt întunecat al veşniciei,
visul a venit de la celălalt capăt
al luminii.
Lumea a devenit umană şi temătoare,
purtând fiorul reîntregit din foc nepământesc pe tâmplele de lut,
şi-atunci s-a împlinit
mugurul de viaţă
prin bunăvoinţa Celui Preamărit;
Acum am rămas înger prigonit în osânda veşnică,
dar vrednic de ecoul tuturor dorinţelor desăvârşite
în bucuria şi echilibru lumii.
Aripile mele sfidează renunţarea
în adâncul cerului.
Acolo am semănat cu alb
cea dintâi mireasmă a primăverii

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Radu Muşat din Dunărea de jos, nr. 156 - martie 2015. Revista Centrului Cultural Dunărea de Jos (5 ianuarie 2011)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori, iubito

De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheaţă mi-apare înainte:
Pe bolta alburie o stea nu se arată,
Departe doară luna cea galbenă - o pată;
Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite
O pasăre pluteşte cu aripi ostenite,
Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus
C-un pâlc întreg de păsări, pierzându-se-n apus.
Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare,
Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare,
Visându-se-ntr-o clipă cu anii inapoi.

............................

Suntem tot mai departe deolaltă amândoi,
Din ce în ce mai sigur mă-ntunec şi îngheţ,
Când nu te pierzi în zarea eternei dimineţi.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirintul morţii

Alb însingurat
Cădere în gol
Prelumesc păcat
Cum să nu mor?!

Verde însângerat
Trup trădător
Dor orb de Înalt
Visul sieşi prădător!

Alb însingurat
Cădere în gol
Prelumesc păcat
Cum să nu mor?!

Albastru moale sinucis
Inimă grea destrămată
Sângele negru închis
Într-o plutindă şoaptă!

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Branduri de ţară

Românul are în sânge, genă Decebal-traiană.
Moartea nu poate înfrânge viţa lui daco-romană.
Are-n suflet eminenţă cât lanţul Carpaţilor.
Exportă inteligenţă prin Columna dacilor.
Coloana brâncuşiană arată lumii întregi,
Că rămâne verticală România-n veci de veci.
Brandul ţării e poporul, este naţia română,
Este ramul şi izvorul, e istoria străbună.
Tricoloru-i brandul ţării. Roşu-i sânge ce pulsează.
Galben, lan în largul zării. Albastrul pacea aşează.
Sunt branduri ce definesc întregul popor român.
O veşnicie dăinuiesc pe pământul meu străbun.

poezie de Dumitru Delcă (4 decembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei culori

Trei culori cunosc pe lume
Ce le ţin ca sfânt odor,
Sunt culori de-un vechi renume
Amintind de-un brav popor.

Cât pe cer şi cât pe lume,
Vor fi aste trei culori,
Vom avea un falnic nume,
Şi un falnic viitor.

Roşu-i focul vitejiei,
Jertfele ce-n veci nu pier
Galben, aurul câmpiei,
Şi-albastru-al nostru cer.

Multe secole luptară
Bravi şi ne-nfricaţi eroi
Liberi să trăim în ţară
Ziditori ai lumii noi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ciprian Porumbescu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!