garoafe

Pereche (De ziua ta)

De ziua ta norocul ţi-l descântec
De ziua ta eu îţi doresc senin
De ziua ta - viaţa fie-ţi cântec
Iubita mea din Pontul Euxin.
De ziua ta - garoafe prin cuvinte
De ziua ta - un fericit cămin
De ziua ta ţi le doresc fierbinte
Iubita mea din Pontul Euxin.
De ziua ta tu eşti aici, în mine
Cu fâlfâiri rotunde şi fluide
Iubirea mea subjugă, nu ucide...
Pereche de pe maluri Euxine.

poezie de Romeo Morari
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crizantemele se oferă numai la înmormântare. Garoafele, trandafirii şi gura-leului se folosesc la evenimente mai fericite, dar crizantemele şi gladiolele sunt flori de înmormântare.

Laurell K. Hamilton în Cadavrul care râde
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

XVII ( Nu te iubesc...)

Nu te iubesc ca pe-un bulgăre de sare roz, ca pe-un topaz
sau ca pe un arc de garoafe incendiind grădina.
Te iubesc aşa cum trebuie să fie,-n secret, iubite
anumite lucruri întunecate, între umbră şi suflet.

Te iubesc ca pe o plantă care nu-înfloreşte niciodată,
dar poartă-n ea lumina tuturor florilor ascunse privirii noastre;
datorită iubirii tale, o mireasmă-anume, prea de tot solidă,
se-înalţă din pământ şi, noptatic, trăieşte-n trupul meu.

Te iubesc fără să ştiu cum o fac, de unde sau de când.
Te iubesc de-a dreptul, fără complexe şi fără mândrie;
te iubesc pentru că nu pot trăi altminteri, ci doar astfel:

undeva unde eu nu exist, nici tu, dar atât de-apropiaţi
încât mâna ta pe pieptul meu devine mâna mea,
atât de-apropiaţi încât ochii tăi se-închid când eu adorm.

poezie clasică de Pablo Neruda, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzişul aurit (fragment)

Când mă vei părăsi (să nu spui că nu ştii),
Când mă vei părăsi, căci mă vei părăsi,
Nu voi mai lua garoafe, nu, de la florăreasă
Cu visul meu cel trist rămâne-voi acasă
Şi îmi voi spune: "Iată odaia ce-ţi plăcu
Şi iată şi oglinda în care nu eşti tu,
Măsuţa de-acaju, sofaua... Asta ce-o fi?
E scaunul pe care îţi aşezai pantofii.
Calm golf, cu fericirea, pe vremuri, ancorată!...
Şi voi zâmbi, privindu-i cu jale câteodată
Pe clovnii desenaţi de degetele tale
În vechiul meu Racine cu colţuri de metale."

poezie clasică de Tristan Dereme din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Leonid Dimov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Festivă

Seară plăcută...
Lumini de candelabre...
Şi fotografii mă filmau.

O, sala cu flori
Şi versurile mele
Bătrâne!...

Am văzut bogăţiile de aur
Şi mătase ale trecutului
Acum ale lui AZI!...

Da, fusei în castelul
Nababilor
Cu cristale, oglinzi şi marmoră...

Iată! Am venit ca Hamlet
În hainele mele
Cernite.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara lacrimii

Din timp neaflatul şi fără slavă, sunt junghiatul
cu o garoafă, spart de glonţul grâului luminat,
împuns de clonţul de crin. Spânzurat de
dalii fierbinţi şi bătut peste dinţi cu şira de spinare
a unei flori amare şi bătut peste vorbire cu
ale ierbilor şire...
Fiecare rană mi-e ca ochiul, sub sprinceană.
Mă trage din groapă deschisul de pleoapă, când sunt
însângerat foarte, pun pleoapă-ntre mine şi moarte,
când să uit pătimirea ajung, deschid pleoapa
şi plâng.
Cu lingura-pleoapă mănânc şi beau apă.
Când îmi moare vreo lacrimă o pun, după datină, ca-ntr-o
lăcrioară în lumea de-afară.
De-mi naşte lacrimă muierea, surp, dinlăuntru,
tăcerea cu petrecere dulce în pleoapa cu
copăi alunge.
Moşia mea e o pleoapă cu lacrimă-n ea, cu veche
dragoste şi priveghe şi cu sare
neiertătoare...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara lacrimii

Din timp neaflatul şi fără slavă, sunt junghiatul
cu o garoafă, spart de glonţul grâului luminat,
împuns de clonţul de crin. Spânzurat de
dalii fierbinţi şi bătut peste dinţi cu şira de spinare
a unei flori amare şi bătut peste vorbire cu
ale ierbilor şire...
Fiecare rană mi-e ca ochiul, sub sprinceană.
Mă trage din groapă deschisul de pleoapă, când sunt
însângerat foarte, pun pleoapă-ntre mine şi moarte,
când să uit pătimirea ajung, deschid pleoapa
şi plâng.
Cu lingura-pleoapă mănânc şi beau apă.
Când îmi moare vreo lacrimă o pun, după datină, ca-ntr-o
lăcrioară în lumea de-afară.
De-mi naşte lacrimă muierea, surp, dinlăuntru,
tăcerea cu petrecere dulce în pleoapa cu
copăi alunge.
Moşia mea e o pleoapă cu lacrimă-n ea, cu veche
dragoste şi priveghe şi cu sare
neiertătoare...

poezie de George Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceas surd

"Ea n-a venit şi nimeni mireasă
nu-mi va mai fi soţie"
Ady Endre

Am aşteptat întâi, să se usuce bine
noroa'ele şi nopţile din mine...
Dar palma fierbântată-a rechemat în ea
garoafa înflorită-n coapsa ta
şi buzele încinse-au vrut în ele
sărutul cu arsuri de stele.

Tu goală-mi aiurai în piept
cuvântul mort, cuvântul cel nedrept:
"– Ce-s patimile arse toate-n tei?...
... şi fericirea toată, toată... ce-i?"

– Poate privirea ta cu unde line
străluminată până-n mine
Poate uitarea ce fărâmă
potecile cu mers de râmă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modificari in ploaie

Si ploua ca o mie de lentile
pe toate-aceste asezari umile
ce stralucesc, de ploaie incarcate,
cu totul altfel ca-n realitate.

Ce fel de carnaval ofera plansul,
ce bal mascat cu dioptrii intr-insul,
si nici un fel de amanunt nu scapa
de arta picaturilor de apa.

O cruce-n pirostrie se indoaie
de-atat rasfat al spicelor de ploaie,
garoafa pare-un mic proiect de bata,
iar tu, frumoasa mea, devii urata.

Prin ploaia ca o mie de lentile
cresc toare -aceste asezari umile,
biserica in ceruri parca scapa
pe un talpici de raza si de apa.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber (26 august 1988)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când părinţii ni se duc...

Când părinţii ni se duc,
Noi rămânem singuri-cuc,
Deşi-avem neamuri, copii,
Orfani, trişti ne vom simţi,
Căci viaţa fără părinte,
E cumplită, ţine minte!

Când telefonul nu sună,
Stropi în suflet ni se-adună,
Am vrea, cerul s-aibe ton,
Să-avem, poate, la Rai bon,
Dar târziu vom lua aminte...
Grea-i viaţa fără părinte!

Când nimeni în prag nu iese,
Niciun chip cu riduri dese,
Pricepem cu doliu-n sân,
Că timpul n-are stăpân,
Şi că viaţa, (ţine minte!),
E cruntă fără părinte.

[...] Citeşte tot

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înscrisul cel nou

E noapte târzie - aud la fereastră
doar ploaia venită pe aripi de vânt,
garoafele puse de ieri într-o glastră
desfac din corole un vechi jurământ.
La ceasul uitării, ieşind din petale,
cuvintele scrise cândva în trecut
aduc la fereastra cu geamuri ovale
rafale desprinse din vântul pierdut.

Sosite acum din fiorduri stâncoase,
cu vechiul vapor andocat lângă port,
ajung fără veste, spre seară să lase
un alt jurământ pe un mitic suport –
o floare de gheaţă, demult rătăcită,
purtând în petale înscrisul cel nou
cu versuri rescrise de-o mână rănită
la masa tăcerii de lângă hublou.

Citeşte, iubito, cuvintele toate,
topite din floarea de gheaţă ad-hoc,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XVII

Nu te iubesc ca pe un trandafir japonez, un topaz,
ori o săgeată de garoafe sărită din foc:
te iubesc cum sunt iubite doar fiinţele sumbre,
pe ascuns, undeva între umbră şi suflet.

Te iubesc cum iubeşte planta care nu-nfloreşte şi
păstreaz,-ascunsă-n ea, lumina corolei ne-nflorite
şi, graţie iubirii tale, este ascunsă-n trupu-mi
acea puternică mireasmă emanată de pământ.

Te iubesc fără să ştiu cum, nici când şi nici de unde,
te iubesc sincer, fără confuzii şi fără trufie:
şi te iubesc aşa pentru că nu ştiu să iubesc altfel,

doar în acest chip în care eu nu sunt şi nici tu nu eşti,
aşa de-aproape că mâna ta pe pieptu-mi e mâna mea,
aşa de-aproape că se-nchid ochii tăi când adorm eu.

sonet de Pablo Neruda din O sută de sonete de amor (1959), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce n-am iubit...

Aduce vântul frunze dantelate

lăsând în urmă arborii mai goi,

eu mi-amintesc iubirile ratate

rămase afară noaptea, după ploi.

Şi mă cuprind regretele, deodată,

că n-am ştiut atunci să le împac,

revin acum cu toamna-ntârziată,

plutind pieziş ca frunza din copac.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţiei, de ziua ei

În cinstea unei lungi iubiri,
Ţi-am cumpărat în dar, iubito,
Garoafe, dalii, trandafiri,
Dar cu cartofii am sfeclit-o!

epigramă de Nicolae Bunduri din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străin în propria mea ţară

Chiar printre dealurile şi şesurile cunoscute
eu am devenit un străin în propria mea ţară,
acolo unde Duero dansează deasupra pietrelor gri,
printre stejari fantomatici,
în Castilia mistică, în Castilia războinică,
blajina, modesta, orgolioasa Castilie,
Castilia snobismului şi-a belşugului.

Dar eu m-am născut în Anadaluzia.
Şi, plin de amintiri din copilărie,
visez să-i cânt cântecele –
razele de soare printre valsurile ferigilor,
berzele cocoţate pe turnurile clopotniţelor,
oraşele sub indigoul cerului în care
nu se văd femei, pieţele pustii
unde portocalii sunt incendiaţi
de fructe, livezile umbroase,
fructele palide din lămâi
licărind în apa fântânilor.
Nard, garoafe, busuioc şi mentă,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Antonio Machado, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire...

Am întâlnire cu moartea,
Am întâlnire şi-atât,
Cât de simpatică-i lumea
Când viaţa mă strânge de gât!...

E singura dragostea mea,
Şi suntem doi ochi frumoşi,
Cât de romantică-i lumea
Când viaţa ne ţine scârboşi!...

Plimbându-mă-ncet mă scufund
În găvanele dânsei,
Cât de pufoasă-a fost lumea
Când între dinţi eu o strânsei!...

Garoafă voi fi pe mormânt,
Frântura unui sărut,
Ce ticăloasă-a fost lumea
Când gentil în ea m-am născut!...

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Zamolxeanu (18 martie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamei

Toate florile-n buchet:
ghiocei, zambile, albăstrele,
trandafiri, garoafe şi lalele,
dălii, crizanteme şi bujori.
Toată grădina cu flori.
Narcise, orhidee, crini,
floare de cactus cu spini,
flori de nufăr de pe lac,
să le oferim cu drag,
celei pe care-o iubim,
din suflet să-i mulţumim,
MAMEI.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vizita

De-acum nu-mi va mai deschide uşa
ca să-mi primească cele trei garoafe
Împreună cu vestea proastă
a ultimei înfrângeri,

cu aceeaşi reţinere timidă
cu care în fiecare lună îşi primea pensia
de la statul prea milostiv.

Nu-i nimic - spunea - nu-i nimic,
după care dispărea în bucătărie
unde mai avea câteva lucruri credincioase
şi sigure: sare, un cuţit, o cratiţă
locul cel mai potrivit pentru un plâns scurt.

Câteodată mai băteam un cui,
mă duceam să arunc gunoiul,
reglam imaginea la televizor
şi primeam câte o cartelă de carne
- Doar eu nu pot să mănânc atâta!

[...] Citeşte tot

poezie de Feliks Netz din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vazele de flori

Ce mâini înfrigurate-au modelat
Argila neagră-a vazelor bizare,
În care mor plăpânzii trandafiri,
Cum mor în noi nervoasele iubiri? -
Argila neagră-a vazelor bizare,
Evocatoarea unei funerare!

Ce mâini înfrigurate le-au turnat,
Dând formei lor senzaţii de femeie:
Cu linii rotunzite ca de pântec,
Cu ondulări de şolduri şi de cântec? -
Dând formei lor senzaţii de femeie
Şi braţelor mişcări de orhideie!

Ce mâini înfrigurate de amant,
În lutul cald al vazelor de flori,
Au îngropat fragmentul vinovat,
Ca un motiv de sete şi păcat? -
În lutul cald al vazelor de flori,
Ce mâini au pus beţie şi flori?

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Claudia Millian-Minulescu din Cântări pentru pasărea albastră (1922)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deunăzi muşcat-au...

Deunăzi muşcat-au din plante carnivorii
Cu dinţii ce din piatră un univers au stors,
Şi-ntr-o privire crudă se închinau bujorii,
Căci de ascuţi lumina nu-i cale de întors.
S-au zis destule-n lume, dar un festin de versuri
Nu au văzut nici caii pe lângă-un drum de şes,
Când buruieni uscate împiedicat-au mersuri
Ce-au dat substanţă filei cu-al artei interes.
De neputinţe gândul în cercuri se îmbată,
Ca o garoafă crudă mă zbat şi eu, demis,
Dar unde-mi este-acuma trăirea de-altă dată,
Alături de speranţa unui hectar nescris?
Pierdută-a fost recolta, când mândri stau ciocoii
Pe-un muşchi de rădăcină, privind în chin eroii.

poezie de Ionuţ Popa (29 martie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!