ghinion şi moarte

Mai târziu

Mai bine mai târziu decât deloc
Să afli gustul dulce-al împlinirii.
Aproape de soroc - ce nenoroc
Să fii în coada listei omenirii!

Sunt unii mai grăbiţi la rezultat
Ce-aleargă explorând o şansă nouă,
Iar alţii, însă, nu l-au mai aflat
Şi-au pus pe piept mâinile amândouă.

Nu eşti nici norocos dar nici perdant
Să fii printre acei loviţi de soartă,
Prinzându-ţi in extremis post vacant
Atunci când aşteptarea-ţi era moartă.

Aşa vei defini cum ar fi fost
De nu-ţi lua prea mult timpul simbrie
Şi cât ai fi trăit de fără rost
De n-ar fi fost măcar târziu... să fie.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu vreau să mor în patul Meu

Azi noapte-au venit dinspre Gilgal* în iureş mare,-n tropot
De cai, oşteni grăbind spre câmpurile-omorului – şi asta-i tot.
Pitic şi matahală, morţi în bălţi de sânge, fără niciun Dumnezeu.
Eu vreau să mor în patul Meu.

Ca vizoarele tancurilor, ochii lor erau stranii şi sticloşi,
Întotdeauna eu sunt cei puţini, iar ei, cei foarte numeroşi.
Trebuie să răspund. Ei pot interoga mintea Mea mereu.
Dar eu vreau să mor în patul Meu.

Soarele încremenise-n Gibeon*. Iubitor de-asemenea decoruri,
El e dispus să lumineze veşnic astfel de lupte şi de-omoruri.
Poate nu-Mi voi vedea soţia când va fi vărsat sângele-i iudeu,
Dar eu vreau să mor în patul Meu.

Samson, puterea lui în chică fluturând....
Mi-au tuns părul înainte de-a mă fi făcut, vrând-nevrând,
Erou, instruindu-mă să lovesc cu suliţa din plin fuleu.
Eu vreau să mor în patul Meu

[...] Citeşte tot

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe pierdute

mi-ar fi plăcut să stau la poveşti cu Cioran
despre rolul vieţii la îndumnezeire
să montez cuvintele-n aurit filigran
sufletul să n-aibă teamă de pieire.

aş fi vrut să se împlinească tot ce mi-am dorit
dar norocul meu a fost ciuntit de ghinioane
nori gri au ocupat cerul meu însorit
multe vise au fost bătute în piroane.

suferinţa sfinţilor mă copleşeşte
suspină cerul asaltat de martiri
moartea îngerilor nu se mai sfârşeşte
îmi tremură în suflet atâtea amintiri.

vreau să cred că Hristos mă iubeşte
şi îmi arată calea unei bune vestiri.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triste versuri

îmi vin în minte în stilou
în seara asta le-aş putea scrie
despre noaptea care e vitregă
aduce moartea celor însemnaţi
de un destin groaznic
pentru unii nenorocoşi
unul consumă ketamină într-un bar
iese cu pistolul colt
trage piedica trage în duşmanul
de-o viaţă anterioară aflat
după şedinţele de spiritism
îi umblă la karmă
vânturile nopţii şoptesc
altă dramă cu final horror
un cuţit înfipt după o aruncare
fără motive serioase în inima
unui cetăţean cu diplomat
care-şi ţinea inima la locul ei
nehotărât să moară pe stradă
sau în drum spre spital

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Predestinare...

Simt fericire... pe dracu-n patru,
De fericire ştiu să şi latru,
În mama ei dar, iubesc cu cântec,
Parcă aş fi iubit direct din pântec...

Spune franţuzul:-Mon cher, c'est la vie!
Unde anume, la morţi sau la vii?
Oh, c'est le diable! Răspund indecent,
N-am stat pe gânduri să fiu un dement...

iubirea e tot, e tot ce-mi doresc,
Ea doar mă ţine să nu te plesnesc,
Fapta infamă, de nepreţuit,
Ea doar mă are precum un iubit...

"Am fericirea, neiertătoare",
Strigă lumea-n gând dar cu glas tare,
O Dieu me damne, jur pe Orion,
Noroc de ăsta, suna-a ghinion!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (6 aprilie 2005)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătoare de vulpi

La două zile după Crăciun, spre amiază, ascult
Cum copoii de dincolo de deal
Gonesc dintr-un loc în altul, un nor de surescitări,
Vocile lor sunând ca nişte role ruginite, refractare,
Cumva scurtcircuitate. S-a declanşat
Vânătoarea unui vulpoi
La marginea satului. În brad, o cioară
Inspectează cuibul, protestând
La toată acea larmă indecentă. O mierlă
Îşi porneşte alarma mieunată. Norul anului, gri şi mucegăit,
Atârnă umed în groapa lui, încercând să adune
Destulă energie pentru a deschide o nouă fereastră.
Răcnete în depărtare. Toate-s jilave. Vulpoiul
Zboară, luând prima lui lecţie
De la haita idioată şi gălăgioasă – scheunăturile răsucindu-se
Asemeni unor cozi de câine – şi de la mârâiturile militare:
O maşină cu doar două produse:
Rahat de câine şi vulpi moarte. Motorul camionului,
Torcând, la marginea drumului încurcă aerul, iar vulpoiul aleargă
Pe lângă civilizaţia suburbiei indiferente. Acum scheunăturile

[...] Citeşte tot

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

De ce m-apasă tragic această neputinţă
De a muta din piatră un miez de nenoroc?
Păzit de false gratii, se pare că n-am loc
În mine, când sub mine e-o mare de căinţă.

Cu grâu de primăvară încins pe la mijloc
Se-apucă şapte babe să spurce-a mea credinţă;
Pesemne că e vară şi mor de stăruinţă,
Dar toate mă aruncă pe pajişte de foc.

Şi tac de-atâta cale ce lung am străbătut.
Opresc birjarul clipei o clipă, apoi tac;
În urmă se desprinde ce am şi ce-am avut,

Iar lumea se deschide un veşnic teatru mut.
M-arunc pe scena lui ca într-un vârf de ac,
Ce pare că-ntr-o clipă, subit, m-a desfăcut.

sonet de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetabila povară

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unul singur

habar nu am
ce simţi tu
când rosteşti aceleaşi cuvinte
ca şi mine
când te găseşti
în faţa aceluiaşi copac
când te rostogoleşti şi dai să te prinzi
de o margine iluzorie
de un cântec

şi câte întâmplări ai ratat
din încăpăţânare din copilărie din neşansă
care a fost combinaţia de taste
fericita intuiţie echivalând
ControlSave-ului

dacă
te ia cu început
cu această ridicare a fiinţei din arest
luna de miere a omului lipindu-şi

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, tot mai trişti, castanii...

Ci, tot miroase-a ploaie - dar ploaia e departe,
În târg, se zbate-un clopot, vestind o nouă moarte...
Au înflorit castanii – dar trist şi abătut –
Şi peste ei, tristeţea, ca fumul, a căzut.

Castani-aceştia tandri şi atât de maiestoşi,
Azi, nu-mi mai spun nimica, deşi-au rămas frumoşi;
Sub floarea lor ciudată – de candelabru întors
Cândva, în copilărie, cuminţi visări am tors...

E-o primăvară tristă, ce doar arar zâmbeşte
Şi simţi nesiguranţa în aer cum pluteşte...
O pasăre buimacă s-a năpustit în geam,
Zvârlită-n vânt sălbatic, de-un frânt, dar verde ram.

La fel, se zvârl speranţe, din suflete vioaie –
Ce repede se frâng – de nu pot să se-ndoaie
Sub buimăceala lumii, sub rătăcirea ei,
Ce tot mai greu apasă - cu dezinvolt temei.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ancore pierdute

Ca un peşte uscat, avortat demult pe mal de apele saline,
Trăia acolo-un marinar bătrân, cu pielea cafenie ca de mort,
Care povestea de-o navă străveche, scufundată-n port
Acum o sută de ani şi mai bine,

Unde scafandrii, scufundându-se pentru-a scoate la lumină
O legendă care-şi croise-un drum printre oamenii navelor,
Au găsit jos în regatul întunericului mut şi înşelător
Ancore care nu se mai vedeau, înghiţite de flora marină.

Optimizând o eclipsă, investigând într-un anume fel de regie
Nenorocul lor, folosindu-se de-o evidentă-analogie
Pentru-a desluşi urme dincolo de uşile-ntrebării,
Marinarul a făcut povestea mai veche decât ierburile mării –

Spunând multe despre cele trecute, uitate de rapsozi,
Trecute odată cu el, a cărui mamă n-ar fi trebuit să aibă plozi.

poezie de Edwin Arlington Robinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie

Căci unul este Dumnezeu, unul este şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: omul Hristos Iisus.
(I Timotei 2: 5)

Mă spovedesc Luminii, oameni buni,
Şi nu la popă, ca enoriaş;
(Poeţii-adună spinii din cununi,
Urmând pe Drumul Crucii sfinţii paşi.)

Mă răstignesc în cele patru zări,
Ca să găsesc pentru cuvinte foc;
(Poeţii plâng ades din lumânări,
Purtându-şi crucea lor de nenoroc.)

Sunt fiul Crucii, prin ceresc destin,
Şi-aduc în vers alean pentru dureri;
(Poeţii beau oţetul ca pe vin,
Înveninat de-ai iadului străjeri.)

Hulit, pe cruce chiar, ca un tâlhar,
Eu ştiu că-i sunt Luminii hărăzit;

[...] Citeşte tot

poezie de Pavel Lică din Căutarea luminii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghinion

Fapt unic sau o înlănţuire fulminantă
Fără control, voinţă, nici dreptate...
Pedeapsă aplicată cu seninătate
De-o machiavelică entitate inductantă.

E-o parte din egalul de balanţă
Pierdut nemeritat de la câştig;
Cum peşte prins, scăpat, rupând cârlig...
E paria la reuşită, dintr-o discrepanţă.

Visezi succese sau pretinzi normalul
-Îndreptăţit de a şti totul şi d-efort-
De ambiţii ce n-ai renunţa nici viu, nici mort...
Şi brusc pierzi tot sau doar esenţialul.

E-o blasfemie de ocult a întâmplării
Ce-mparte lumea în săraci ori fortunaţi.
... Sau din extazici îi transformă în rataţi,
Fără respect! E non valoarea renegării!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie

"Căci unul este Dumnezeu, unul este
şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni:
omul Hristos Iisus".
(I Timotei 2: 5)

Mă spovedesc Luminii, oameni buni,
Şi nu la popă, ca enoriaş;
(Poeţii-adună spinii din cununi,
Urmând pe Drumul Crucii sfinţii paşi).

Mă răstignesc în cele patru zări,
Ca să găsesc pentru cuvinte foc;
(Poeţii plâng ades din lumânări,
Purtându-şi crucea lor de nenoroc).

Sunt fiul Crucii, prin ceresc destin,
Şi-aduc în vers alean pentru dureri;
(Poeţii beau oţetul ca pe vin,
Înveninat de-ai iadului străjeri).

[...] Citeşte tot

poezie de Pavel Lică din Căutarea luminii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Ghinion" de Valentin David

Of, nu ştiam de ce nu vii
Şi eram tare-ngrijorată!
Te-ntreb, în stare ai să fii,
Să ne mai întâlnim o dată?

Şi cine te-o fi pus să pleci,
Pe aşa vreme de urgie,
Cu-atâta gheaţă pe poteci
Cu scara-n spate?... of, vai mie!

Şi pe-ntuneric ce cătai?
Ştiai că becu-i ars de-o lună
Pe strada noastră unde ai
Spart becu' tu cu o alună.

E drept că şi eu aşteptam,
Tot în balcon în frig şi vânt,
Cu pisicuţa mea eram,
Când prăbuşi-te-ai la pământ.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea de tată a lui Syrophanes

Undeva în Egipt trăia un om bogat
Făcuse avere multă pentru al său băiat.
Să-i ofere totul, fuse a lui dorinţă,
Frumos îl educase în cinste şi credinţă.

Mândru era Syrophanes de băiatul său
Încet, trecură anii, şi-ajunse apoi flăcău
Părea îndemânatic, cu bun simţ mereu
Crescuse un bărbat, nu orice derbedeu!

Însă viaţa....... viaţa nu e cum vrem noi,
Uneori ne dă de toate, alteori ne dă-napoi
Şi uite aşa şi Syrophanes, întâlneşte ghinionul
Flăcăul şi-l prăpădeşte, se duse în cer la Domnul.....

Omul ca fiinţă, ştie doar când s-a născut
Dar când vine moartea, e greu de prevăzut
Şi uneori e nesătulă, s-atinge şi de tineret
N-are pic de milă, nici vorbă de regret

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Popa (26 iulie 2014)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbare totală

"Albatroşii şi pescaruşii nu-s, aşa cum cred unii,
Păsări, da' deloc, deloc'', a zis Billy danezul.
"Cum nici alte păsări ale mării nu-s, nici pasărea furtunii,
Ele-s doar duhuri ale marinarilor morţi – ăsta mi-i crezul.

Păsările, pescarii de coloşa, nu-s decât sufleţelele pierdute
Ale ălor înecaţi – dajdie plătită de marinari fiecărui ghinion –
Iar bătrânul, semeţul albatros cu-aripile larg desfăcute
Ar putea fi marele-amiral Noe sau amiralul Nelson.

Fericită viaţă duc. Plutesc şi se scufundă, pescuiesc,
N-au carturi de făcut, valsează, bat din aripi doar.
Când trece-o navă, zboară deasupra ei şi se zgâiesc,
Curioase să vadă cum se mai descurcă astăzi bietul marinar.

Când vântul îmi face oasele de sticlă pe teugă, jur, frăţioare,
(Deşi poate nu-i deloc creştineşte) că-mi doresc cu-ardoare
Să fiu eu acel măreţ albatros care plonjează-n mare,
Dominând din slavă păsăretul marin cu-aripile-i largi, uşoare."

poezie de John Masefield, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aud chemarea

pământului şi acum
după mulţi ani de evadare
din strânsoarea ei
aud şoapta ei în fiecare noapte
îmi cere
îmi cere
să mă întorc în noaptea
părăsită şi de ceilalţi ortaci
mă cheamă la ea să mă iubească
în felul ei rece şi aspru
o să dureze îmbrăţişarea ei
până voi trece în lumea umbrelor
apoi ne vom contopi acolo
în subteran depănând
bucuriile noastre comune
câştigurile incomensurabile
durerile mele şi oboseala ei
plictiseala ventilată anemic
umbrele celor plecaţi au început
să perforeze pe uscat

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de a iubi

făcea ca genele noastre să se combine minunat
precum naşterea unei vieţi cu destinul
la mâna timpului
ce voia să-şi recâştige domeniul

ploile repezi vegheau între progres şi sălbăticie
aşa după cum obişnuia ghinionul să se ţină scai
de coada celor şapte ani
fără pâine

pentru noi moartea rămânea un străin cu haine frumoase şi moi
din oraşul râvnit de primii părinţi
de pe ambele maluri

cu privirea mereu înainte
după obiceiul de a citi măruntaiele unui vişin sălbatic
m-am aşezat singur pe tron
simţeam în mulţimea poftelor dorinţa de intimidare
dar ca un om ce nu se sperie lesne m-am lăsat purtat
pe braţele furiei

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altfel de iarnă

Lacrimi de gheaţă ale cerului cad...
Cad ameţitor, fără încetare,
Cerul se uneşte cu pământul
Printr-o cascadă strălucitoare.

Ea...
Senină ca un bob de rouă,
Îmbujorată de gerul năprasnic
Ridică faţa spre cer,
Florile de nea o acoperă cu aripioarele lor nevăzute.
Unii mai îndrăzneţi îi ating buzele...
Ce ghinion!
Buzele ei mereu o văpaie
Şi ei mor topiţi de vâlvătaie.

Noaptea...
Cerul greu de plumb, s-a lăsat în jos...
Încât ea ar putea să-l atingă cu mâna.
Lacrimi i se rostogoleau pe obraz,
Plângea în momente fericite

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!