hibernare şi iubire

Confetti

am fi meritat o despărţire frumoasă
un pact, o înţelegere, să ne punem de acord
asupra inimii aşa cum împărţim pământul la moştenire

să ştim fiecare cu ce-a rămas şi ce poate duce mai departe
să ştim ce luăm cu noi în mormânt şi ce lăsăm copiilor
puteam trasa linii, puteam măsura
bucata ta de cer senin, bucata mea de poezie
ştiam cine până unde putea mergea, câtă apă să bea
apoi mă puteam întoarce pe fundul fiinţei
la hibernare pentru cine ştie câţi ani

am fi meritat o despărţire cu fast
oarecum teatrală, cu doi actori dându-şi mâinile
făcând schimb de ultime replici
de ultime perfuzii
bucăţele mici, foarte mici, de diferite culori
s-ar fi împrăştiat atunci din noi
ca nişte fâşii de hârtie
cerul s-ar fi luminat pentru ultima dată

[...] Citeşte tot

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunecarea

Se-nalţă drumuri lungi de fum
Şi plouă...
Şi lumea toată legănată-n vânt,
Visăm de-acum cu toţi o lume mare
Dar mare-ntunecare-i pe pământ.

Sufletul parcă plânge de durere...
Odată cu cerul s-a închis şi gândul
Ne întrebăm dacă e gând sau noapte
Şi-n vis plutim o clipă printre stele.
E-n toamnă-n noi şi-n lumea noastră este
Tot toamnă, dulce hibernare, apatie şi vis.

Stau şi privesc cu faţa-n sus
Cum aleargă prinşi de vârtejul vântului,
Pe păienjenişul albastru,
Ca nişte corăbieri, câţiva nori solitari,...
Vestitori ai dulcelor ploi, ai clipelor tandre, ale tainicelor vise,
Aduc iubiri rătăcite la margine de mare
Şi păstrează intactă urma de nepătruns a primei iubiri

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iarna ta eu nu mă vreau

Când arunci cu flori de gheaţă, peste primăvara-mi verde
Plânge floarea de durere şi pe frunte am zăpezi;
Pui povară grea pe umeri şi de iarnă nu mă vezi,
Troienită de-a ta lume-n care dragostea se pierde.

În chilia ta nu-i soare şi luminii-i este teamă
Să se-aşeze pe icoane îngropate-n hibernări;
Bate ruga pe la geamuri, tu aştepţi alţi vestitori
Nu auzi, nu vezi cum viaţa în vâltoarea ei te cheamă.

Cine-ţi otrăveşte visul, cine nopţile-ţi umbreşte
Când, pe cer, atâtea stele se îmbracă-n simfonii?
A-nflorit şi iasomia şi exultă-n reverii,
Dar în tine, doar amurgul, o escală îşi găseşte.

Eu, nu-mi dau poemu-n floare pe tăcerea-ţi maladivă
Doar ce-am început să caut în miresmele de nard
Paşii rătăciţi în ceaţă, şi acum, în mine, ard
Ca o flacără albastră cu speranţa mea, tardivă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragobete ne îmbie

Iernii, straiul rar şi dalb, îi dezbracă nostalgia,
Clipa, dichisită-n alb, mână-n cercuri veşnicia,
Ochiul savurează valsul ce-l roteşte fulg de nea,
Fruntea îşi apleacă nazul peste, goală, foaia mea...

M-am certat cu iarna grea, îi detest dezarmonia,
Supărată sunt pe ea, că-mi răceşte poezia,
Nărăvind a mă seduce cu promisiuni tacite,
Îmi cere pe visul dulce, să-i dau amintiri lucite...

Plimbând rătăcirea Muzei pe cărările tăcerii,
Delectează rar visarea cu parfumul primăverii...
Ochii scormonesc pe cer, lungi, fragile curcubeie,
Sufletul, cu-aripi de ger, însetat e de-o scânteie...

Dar strivesc al ei potop cu o blândă resemnare,
Sprijin tâmpla de un plop a urgentă deşteptare,
Cam nostalgic' scriu-adio pe cârpite-i cojocele,
Căci, sub streaşină, cu brio, vrăbiuţe gureşele

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multaşteptata

Se ciondănesc la geamul meu doi porumbei tomnatici,
Că primăvara-ntârzie şi de-aia sunt apatici;
Soarele pal şi bosumflat, uitând să încălească,
Trimite săgeţi îngheţate ca să mă trezească.

Mi-e-atât de dor de-un ghiocel, cu floarea lui plăpândă,
Să sper că nemilosul ger nu va mai sta la pândă;
Mă doară ochii aşteptând, păsările să vină,
Să văd iar pomii înflorind, să simt cald şi lumină!

Şi greierii s-au săturat de-atâta iarnă lungă,
Gândind că lumea s-a schimbat, acum pare-ntr-o dungă!
Că de atâta hibernare, strunele-au ruginit,
Şi tare se mai tem să cânte... glasul le-a răguşit!

Doar oamenii-s de ne-nţeles, acum, ca-ntotdeauna,
Ei de mult s-au obişnuit cu frigul şi minciuna,
Au şi uitat să preţuiască fiecare clipă,
Dar azi au evoluat: guturaiu-l dau pe gripă!

[...] Citeşte tot

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe scara împlinirii

Cerul îmbie norii-n catarge adormite,
Sleind cu opalin albastrul moale, şters,
Cărările îşi suflă vânt în bătăturile trudite,
Cercând a-ncetini ireversibil mers...

Căzută-n lăcomia ruginii, osânda înrăită,
Cu verdele răscopt hrăneşte coase de regres,
Se zbate galbenul în păpădia răzvrătită,
A înfrunta eroic, torid, al razelor exces...

O secetă trezită din marea hibernare
Ascute ţipăt frunzei, să umple al meu vers
Şi-mi redeschide rana de-ndurare
Din irealul de-a opri, de august, ghes...

Brăzdează nostalgia regrete noi pe faţă,
Cât palma-i plămădeşte-un vers de alinare,
Urcând pe foaie această sfântă dimineaţă,
Ce-şi flutură, cerceii vechi, a destrămare...

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea adormită

În pădurea adormită animalele îşi făceau hibernarea.
Boul sălbatic se trezi şi spuse – Quod licet Iovis...
Mai departe uitase textul. Se iscă o hărmălaie.
Cineva chiţăi- nu face altuia ce nu-ţi place.

Urmară replici – nu fă ce? Care altul? Ce nu-ţi place?
Nu-l judeca pe aproapele tău. Care aproape?
De ce să-l ucidem? Lasă-i pe ei să te blesteme, tu nu blestema.
Un fir de graţie este tors şi ţesut. Cât de bun este cuvântul
care vine la momentul potrivit? Este bun.
Doar dincolo de castani e lumea.
De astăzi lumea nu se-nseninează.
Un, doi, nimic, trei, vom fora adânc în solul planetei Tristeţe,
De mult pare viaţa doar un decor în schimbare,
Clarvăzător cu propria-mi soartă,
Mă văd crucificat ca evreul Iisus,
ţinta e falsă, rutina şi ura sunt numai surori,
unde-i rubinul iubirii de-aproapele tău,
frate Cain?
Chiar şi baloanele mari de săpun râd în aer,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi rămâne amintirea, a iubire, să-mi miroasă...

Am pe frunte flori ''râpene'', care-mi înfloresc pe gene
Şi albastrul ''mioritic'', decolteul mi-l îmbracă,
Lângă mine am ''camelii'', cântec roz de sânziene,
Şi ce dacă vine ploaia şi mi-s ochii trişti, ce dacă!

''Şipot'' graţios şi dulce izvorăşte din Ileană
Şi-mi pătrunde-adânc în suflet, ca o simfonie-albastră
Eu mă simt ca o zeiţă, lacrimă nepământeană
Ce-nfloreşte fantomatic într-o părăsită glastră.

Cu o bucurie-''augustă'', un jian cu versu-n braţe
Mă îmbie să-mi las toamna în păduri să hiberneze,
Mă dor umerii de vară şi las aripi să mă-nhaţe
Şi învăţ să las poeme, din iubire să cineze.

Ce magie-mi umbă-n vene şi cum curge poezia,
De pe buze fremătânde şi cuvântul se răsfiră,
Ca un fluviu de lumină ce-mi hrăneşte sihăstria
Ca o notă-ameţitoare, acompaniind o liră.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!