hibernare şi viaţă

Suflet

E adevăr că suflet este şi pleacă doar când viaţa trece
După ce-a stat în hibernare, ieşind arar din al său fald?
Şi de la ce se-ntâmplă tot şi-n urmă lasă corpul rece?
Atunci, de ce o fi la toţi; doar că sunt vii? De ce-au trup cald?!

Şi n-are, suflet, greutate? Cum poate singur, el, să zboare?
Şi de-i aşa uşor, cum poate să stea cu trupul la un loc?
O fi mister, doar lângă viu, fără materie; o mişcare
Ce-ar vrea inertul, în cutremur să-l facă din gheţar un foc?!

Oricum şi fum de-ar fi, nu poate să iasă dincolo de ceruri,
Ca să privim noi neştiutul, crezând că el pe noi ne ştie
C-avem trimişi, fuioare multe ce ne privesc calde, din geruri
Şi-i doar o mistică plăcere, de-avea ce noi vrem cum să fie!

Deci dac-ar fi minunea dragă, aşa cum credem, numai bun,
De ce nu mai răspunde-n veci, chiar de chemată-i, de-i în aştrii
Şi lasă răul în neştire de cap să-şi facă, căpcăun,
Pe noi, pierduţi corpul de suflet, de vii... Sărmanii de sihaştrii?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocelul

Din fir de borangic, şase petale albe, matăsoase cresc,
Pe trupu-ţi fraged, mlădios de un verde apos.
Cea dintâi floare a primăverii ai ales să fii,
Nouă să ne dai de-ndată de ştire,
Că natura intră din nou în a ei trezire.

Ai puritatea, gingăşia stratului de nea,
Ce te-a incălzit şi te-a ferit de ger năpraznic,
Ca tu pe mai departe să rămâi întâiul vestitor,
Al izbândirii vieţii din profunda hibernare
Şi alţi zori să se zărească într-un viitor.

Te căutăm şi admirăm prin parcuri şi păduri,
Prin grădiniţe de flori la noi şi la vecini,
Printre frunze putrezite in pâlcuri tu incoltesti
Şi reale covoraşe naturale împleteşti,
Cât îţi este calculat ca tu să înfloreşti,
Ploaie de miresme în juru-ţi răspândeşti.

Umil clopoţel, stai aplecat de povara-ţi grea,

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Ganea (26 februarie 2019)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea adormită

În pădurea adormită animalele îşi făceau hibernarea.
Boul sălbatic se trezi şi spuse – Quod licet Iovis...
Mai departe uitase textul. Se iscă o hărmălaie.
Cineva chiţăi- nu face altuia ce nu-ţi place.

Urmară replici – nu fă ce? Care altul? Ce nu-ţi place?
Nu-l judeca pe aproapele tău. Care aproape?
De ce să-l ucidem? Lasă-i pe ei să te blesteme, tu nu blestema.
Un fir de graţie este tors şi ţesut. Cât de bun este cuvântul
care vine la momentul potrivit? Este bun.
Doar dincolo de castani e lumea.
De astăzi lumea nu se-nseninează.
Un, doi, nimic, trei, vom fora adânc în solul planetei Tristeţe,
De mult pare viaţa doar un decor în schimbare,
Clarvăzător cu propria-mi soartă,
Mă văd crucificat ca evreul Iisus,
ţinta e falsă, rutina şi ura sunt numai surori,
unde-i rubinul iubirii de-aproapele tău,
frate Cain?
Chiar şi baloanele mari de săpun râd în aer,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea palidă

Port între buze viaţa unui ou
şi între pleoapele încă închise algele plânsului,
numai pustiul cunoaşte această teribilă ploaie
trecând odată cu păsările prin oasele feţei,
numai pustiul cunoaşte această zăpadă amară
în fiecare palmă deschisă, în umerii rupţi,
în fiecare gură a inimii.

Port încă în degete fumul, cuţitul şi floarea,
pielea cadavrului dulce ca braţele nopţii,
fruntea lui de ciorap de mătase,
baia umplută cu voaluri de frunze
unde mâinile lui atârnă în apele mării.

Nu am costum mai frumos, nopţile vara,
port pielea lui transparentă pe umeri,
cu zâmbetul scos peste o mască lichidă
asemenea părului rezemat de o stâncă
plimb corpul tău risipit în genunchii prăpastiei
şi paşii pe care îi pierd se continuă cu umbrele paşilor.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Paul Păun din Marea palidă (15 mai 1945)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulp' de ursu' păcălită (poezie pentru copii)

Dragi copii, de grădiniţă
Astăzi, nu mai am peniţă
Nu mai am nici pic cerneală
Am luat un patru la şcoală
Am rămas tot... corijent
Sigur, sunt şi repetent
Cred că... am îmbătrânit
Şi la minte m-am scrântit!

Când eram la grădiniţă:
Nu aveam deloc peniţă!
Nu aveam, nici pic cerneală,
Nu-mi ardea, deloc, de şcoală,
Eram, tare neatent,
Grupa mică... repetent!
De atunci, eu, m-am scrântit:
Moş bătrân - îmbătrânit!

Şcoala, este serioasă,
Şcoala, este şi frumoasă:

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (26 august 2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!