imperfecţiune şi suflet

Eu vreau să rămân exact cât mă vezi. Nu suntem reflexie ci transparenţă dincolo de cuvinte. Atât pot. Tu te impiedici de mine şi eu mă agăţ de suflete pe care le simt cu toată puterea. Sunt pretutindeni, în greşeli şi-n albastrul privirilor zgomotoase.
Vreau să fim imperfecţi şi să ne acceptăm reciproc. Îmi dau silinţa. Dar câteodată văd un soi de zel inutil de a mă smulge din mine. Ia ce vrei! Nu-i nici o ironie, dacă-i cu putinţă frângem răsăritul în două. Până ne-or apune fericirile avem destulă vreme să fim OAMENI..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însemni mult! Totul! În limita aceasta neînţeleasă şi succesivă a Universului nostru imperfect. Un soi de resursă imperios necesară, act fundamental traversării existenţei umile. Nucleul unei suflet angrenat în procesul evoluţiei şi regăsirii individuale printre străini şi afirmaţii false. Rădăcină şi ramură care sărută cerul hazardului. Trecere lină prin neajuns, neputinţă şi suferinţe justificate. Dar mai ales vâltoare, nebunia clipelor de apus, îmbrăţişate frugal în amalgamul acesta de emoţii beneficie şi constructive.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt oglinzi. Rând pe rând zâmbetele mute, tăinuite într-un suflet pribeag devin incompatibile tăceri, alocate clipelor şterse. Suntem tot noi măreţi pe alocuri, sub umbra ştearsă a măstilor fixe, aglomeraţi de comun orgoliu, sătui de asemănare, până la refuz. Avem criterii de evaluare, sintagme şi reguli nescrise de urmat. Unele clare în consecvenţa lor nestrămutată de cotidian, altele imperfecte, scrise lizibil cu cerneala viselor proprii. Ne cheamă timpul într-o fărâmă de zi, obosindu-ne trecerea prin amintiri şi apus.

Andreea Palasescu (10 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ludmila

Iar un drum, iar o amintire
trec peste ele nu mă uit înapoi
simt oraşul cu oamenii lui indiferenţi
ca pe un vânt la marginea cerului,
şi umbra turnului cu ceas
căzută ca o taină imperfectă
în cercul strâmb al singurătăţii.

Totul se schimbă
voi pleca în parcuri cu alei drepte
cu oameni mulţi dezinteresaţi
care vor lăsa în întuneric copacii
şi teama va sta cu mine pe bancă,
ca o toamnă târzie aşteptând
lumina sclipind în ochii femeii singure.

Am fost în noapte mirat
de umbra mea frumoasă
pe peretele galben al camerei
lânga alte umbre statice de obiecte,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 octombrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferent de natura implicării emoţionale ori de structura sufletelor aflate la răscrucea unui drum comun, relevant este să păstrăm intact dreptul la propria libertate. Orice iniţiere spre experimentarea unor sentimente guvernate de posesie şi incertitudini poate deveni tardiv sursa marilor dependenţe emoţionale. Fericirea presupune înţelegerea şi asumarea certitudinii că nu avem nevoie de completări pentru a corecta imperfecţiuni. Cei aleşi să admită adevăruri işi vor regăsi libertatea. Cei mai mulţi însă işi vor purta închisorile după sine pentru totdeauna...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am adormit în tăcere la răscruce de amintiri. Forma lutului trecător, cu plăcute imperfecţiuni se contopea în tăcerea nopţii sărutând lumina blândă, firavă, alipită cu măiestrie de un suflet mic. Dumnezeu avea Mâinile calde şi frământa timpul cu iubire şi drag. Lăsa să-i curgă din adâncul bunătăţii, fărâme de gând şi speranţă. Depărtarea de esenţa vie, nevoia de libertăţi compromise ne apropia de păcat molcom, fără sesizări şi suferinţe pertinente. Era mai curând o alegere proprie împletită cu ispite şi ruină consimţită a identităţii sinelui. O cădere voită în macabru întuneric şi o cale facilă, subtil sugerată în contextul acestei vieţi dezordonate.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visând într-o lume diferită

Uneori suntem un pic naivi
trăim într-o lume imaginară,
care pictează cum copiii sunt neajutoraţi,
pentru că ei nu cunosc ipocrizia
şi nu au scuturi pentru a se proteja.
Ei sunt sensibili, vulnerabili,
visând într-o lume diferită,
liberă, afară din această cutie.
Fără prejudecăţi,
fără nebunia celor mari.
Uneori sunt atât de fragili
de ţi se rupe inima într-o mie de bucăţi.
Copiii au mult de învăţat,
cum trebuie să repare
tot ce alţii au distrus fără milă.
Adunaţi-vă şi de fiecare dată când se vor gândi
rămâne o cicatrice în plus, în suflet.
Asta îi face să fie mai preţioşi şi mai puternici,
uşor determinaţi pentru a face dreptate,
într-o lume atât de imperfectă.

poezie de Eugenia Calancea (10 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puzzle

Eu sunt un puzzle imperfect,
Bucăţi din mine, colorate,
Compun întregul meu afect
De piese mici, neregulate,

De poezii cu rimă suflet,
De poezii cu ritm trăire,
Trapeze ascuţite-n urlet,
Fără triunghiuri de iubire,

Sunt poezii cu ritm surdină,
Prin piesele-mi se scurge sânge,
Se-ncuie bezna în lumină,
Se luminează ce îmi plânge,

Ce să nu scriu, ce să ascund,
Bucata inimă stelată,
Piesa privire, gândul gând,
Speranţă mea necenzurată?

[...] Citeşte tot

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laudă imperfecţiunii

Nu voi elogia imperfecţiunea,
Dar nici pe verişoara ei, perfecţiune,
Cu temele făcute, pantofi lustruiţi,
Suflet curat, deşi este la căutare,
Ai două urechi şi o gură, ascultă,
Nimeni nu se plânge de lipsă de minte,
Nimeni nu se plânge de lipsă de inimă,
Dar de bani, cine nu se plânge?
De frică nu se moare, nici nu se trăieşte,
Dar de râs? Se poate muri, Doamne, fereşte.
Admir poeţii care scriu perfect, dar nu-i iubesc,
O fi invidia, o fi teama de perfecţiune, care, zice
Cartea la Scaraoski, este diavolească,
Cineva avea o capră, a mers cu ea în Ţara Promisă,
i-a plăcut, a trimis capra cu un bilet, să-l cheme pe tatăl său,
capra a fost ucisă, din greşeală chiar de tatăl băiatului,
astfel fiul şi tatăl s-au despărţit, de ce, Doamne?
De Don Quijote se râde şi astăzi, de ce, Doamne?
Cine mai ascultă Cântecul lui Roland, de ce, Doamne?
Suntem mereu pe drum, căutăm ceva, chiar de nu spunem,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am întâlnit în calea-mi prea mulţi împăraţi închipuiţi. Dar nu-s argat în galantare. Nu mă vând când ştiu că pe toţi ne-a făcut acelaşi Dumnezeu Iscusit şi Bun şi plin de iubire. Suntem datori cu jertfă şi-o inimă la cer în rugăciune dar nu cu inepţie sau smerenie închipuită, pe care nici n-am atins-o cu vârfurile gândurilor.
Îmi plac oamenii care uită răul după ce şi-au asumat bine lecţia. Iartă dar se pun la adăpost preţ de o clipă efemeră, pentru că viaţa e de-a valma din toate unghiurile. Cu binele-i altă poveste pentru că vindecă răni, ne conturează frumos, iartă pe furiş şi crede mereu.
Nu suntem perfecţi dar cine ne-ar iubi fără imperfecţiuni?
Îmi plac oamenii de toate felurile. Dar cel mai mult îmi plac străinii pentru care am lăsat o recenzie pe suflet...

Andreea Palasescu (29 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

u eşti vinovat pentru toamna din sufletul meu, pentru toată cromatica gândurilor firave, tăinuite cu grijă printre aparenţe. Vinovat asumat pentru apusuri melancolice, ispite nestăpânite, orgolii hâde care ne frâng amintirile în jumătăţi imperfecte. E rost de tine pretutindeni, în adâncuri de sine neştiut de nimeni, în subconştient şi vădit printre evidenţe de necontestat. Fug de noi închipuit şi real cu tălpile goale de trecut şi uneori cu prea multe idealuri purtate de vântul schimbării până la margini de răsărit tăcut. Eşti prizonier acestei umbre de gând şi câteodată te respir prelung, potolindu-mi neputinţele, ca un hoinar dator pe vecie timpului nestatornic. Am nevoie să mă strângi în braţe cu putere, ocrotindu-mă de oameni străini, lacomi, făţarnici. În linişte, despărţindu-ne de frivolităţi lumeşti şi apartenenţe sociale doar aşa îmbătaţi de melancolie să-ţi ascult cuminte ritmul inimii. Ajută-mă să cresc, să-mi iert fricile, imperfectiunile, insuficienţa. Dar nu brusc, abuziv şi obligatoriu cum au crezut alţii că ar fi imperios necesar. Tu înţelegi că sufletele nu seamănă şi nu se vând la duzină pe vorbe goale. Vreau să plouă peste noi cu dimineţi de septembrie blând. Să ne vorbim din priviri fără să ştie nimeni. Să uităm orice e necesar. Şi când suntem departe unul de altul să ne aduce aminte că doar de cei pe care i-am hrănit cu iubire suntem cu adevărat responsabili.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alfabet

Arzând, ţi-am scris în tăcere şi
Binele meu ţi-a tăiat jumătatea,
Când ai uitat să mă priveşti...

Dincolo de mine e ceaţă densă iar
Eu nu mai văd dacă vii sau pleci...
Frumos era să fi deschis ochii când era cald pentru că
Gândul meu te raţionează egoist acum...

Hartă n-am să-mi revin,
Inima ochilor doare în absenţă,
Jumătatea s-a ciobit pe margini şi
Kilograme de dor s-au proptit pe slăbiciune...

Lumină vreau, în pori şi-n suflet, căci
Motivele s-au strâns de mult în urne, umbrind, şi
Nu-i soare înăuntru, ci frig...

Oare e gând mai mult ca suflet sau
Poate m-ai uitat în rânduri vechi

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Chişcari (24 august 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am atât de multe să îţi spun. Sunt cuvinte goale, insuficiente, prinse într-un fior inutil. Şi astăzi coltul meu de lume, încărcat cu păcate şi dor şi-a îmbrăcat cerul în furtună. Mi-ai spus într-o doară ca timpul avea să umple cu amintiri frumoase, suspinul amar al despărţirii. Că ne vom regăsi mai buni, într-o clipă divină, dincolo de amalgamul acesta de suflete, fără însemnătate. Poate sperai că voi învăţa să-mi astâmpăr setea de tine cu dor, răbdare şi încredere în rugăciune. Ţi-am promis. Înţelegeam într-un sens că moartea era concretă şi venea uneori să-şi ia tributul, ca urmare a traversării fărâmelor de viaţă plăpândă, ca o lecţie definitivă a acceptării efemerului. Într-o contradicţie firească rămâne pentru mine un fenomen explicabil, doar printr-o detaşare fizică de Universul acesta imperfect. Îmi eşti veşnic şi timpul nu te va smulge din mine. Începusem să înţeleg cursul hazardului şi să-ţi aud glasul din adâncul unei inimi sărace. Să fac curăţenie şi frumos în sine, ca nu cumva într-o zi să-ţi fie ruşine cu omul acesta neînsemnat, rămas în urmă.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al nimănui

Auzi, mama mea,
Eşti tu, de mă mângâi,
Ca pe-un pui, pe creştet
Si-ţi pui moi de buze,
În gust de catifea
Şi încet îmi gângui
Despre-un timp veşted,
Fără pomi şi gâze...?!

Şi mă strângi la piept
Oh, moale şi cald
Şi-mi spui "Dragul mamei
Eşti sufletul meu,
Eşti un înţelept,
Al meu esmerald...
Eşti mândria mamei!"

Ai degete scurte
Şi mă-nalţi..."Ia-l tată!..."
Şi-ai zâmbet de floare

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fox Mulder: Care este cuvântul magic?
Kenneth Ungar: Emet. Vedeţi... Alef, Mem, Tav... Alcătuiesc cuvântul Emet.
Fox Mulder: Nu vorbesc ebraică, nu ştiu ce înseamnă asta.
Kenneth Ungar: Adevăr. Emet înseamnă adevăr. Vedeţi, domnule Mulder, chiar aici este paradoxul... pentru că pericolul adevărului este conţinut în însuşi cuvântul Golem. Care înseamnă materie fără formă, trup fără suflet.
Fox Mulder: Deci Golemul este o creaţie imperfectă.
Kenneth Ungar: O, un fel de monstru chiar. Incapabil să vorbească sau să simtă altceva în afară de cele mai primitive emoţii. Înnebuneşte şi trebuie să fie distrus de către creatorul său.
Fox Mulder: Distrus, cum?
Kenneth Ungar: Ştergând prima literă, Alef. Emet devine Met... care înseamnă mort. Din nou, domnule Mulder... puterea literelor, nu doar de a crea, ci şi de a ucide.

replici din filmul serial Dosarele X
Adăugat de Diana Frone, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iert. Decis şi asumat, după lungi şi controversate monologuri interioare. La apus de reminescenţe, cu amintirile în remise îmi golesc buzunarele de trecut. Aşa cuminte, fără izbucniri inutile, fără ocolişuri şi emoţii oarbe. Te iert pentru ce s-a spus într-o doară, fără glas de raţiune, străinilor lacomi. Şi mai cu seamă pentru ce nu s-a spus niciodată. Mă accept în totalitate, omul de astăzi, imperfect şi dornic să înflorească un grăunte de bunătate în colţuri de suflet ostenit. N-am nici un regret. Am mai spus asta printre rânduri mute de expresie, dincolo de tăceri care sorb molcom frăgezimea acestei lumi trecătoare. Într-o zi o să plecăm. Brusc, năucitor fără prea mari isprave, lăsându-ne bogăţiile dobândite cu trudă şi compromis. Viaţa e o călătorie şi recunosc, vreau cu disperare, din toată inima mea săracă de Har să ne fie frumos. De aceea te iert. În fiecare seară, când încă strângem în pumni asfinţitul zilei plăpânde, mă rog pentru tine. De la distanţă, în liniştea gândurilor amestecate caut să te asemăn unui bob de soare blând. Hoinar, găsesc lumina în altă parte.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am zis că din albastru nestins al ochilor tăi răsare soarele? Nu al tuturor, ci numai raza mea plăpândă de veşnicie închipuită. Sunt egoist, lacom şi fericit, întotdeauna frământat de neînţelesul pierdut în gândurile tale. Adorm în moartea timpului, doar când genele mângâie dorul, stingând razant, in amurg tăcut, licăriri de vară târzie. Mă naşti şi mă smulgi din adâncuri de sine, cu ispite, agonie şi un fel de linişte tandră cu gust de regăsire. La tine în braţe e acasă. E unde sufletul meu se odihneşte, îmbătrânit de amarul vremurilor, flămând de emoţie pură, neîntinată, vesel. Îti miroase firul de păr subţire, curgând pe umeri goi de lut numai a valuri spumegând si a şoapte îngânate la umbra ramurilor de salcâm. Mă imbăt cu bătăi de inimă bună, inocentă, cuminte şi când te ţin de mână, lumea se face mică, stingheră, şi într-o doară comprimându-se în fior, încape în căuşul palmei tale.
Nu sunt îndrăgostit. Doar te iubesc. Sincer, cu orgolii prosteşti adesea, stângaci dar neîntrerupt. Găsind în imperfecţiuni o stranie completare, care mă vindecă întotdeauna de mine cel posac şi întinat cu nelinişte şi păcate.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rubaiyat

Hai, sus! Soarele-a risipit Aştrii
De pe Câmpia Nopţii şi-albaştri
Ochii zilei se oglindesc peste
Turnul cel Mare – mii de piaştri!

În geana zorilor mi s-a părut
Ca-aud din Crâşmă glas, frăţesc salut:
"Templul aşteaptă oaspeţi credincioşi,
Intraţi, nu vă sfiiţi, slujba-a-început"!

Cocoşu-a cântat, umflându-şi guşa,
Iar cei de-afară-au strigat: "Uşa,
Deschideţi uşa, ştiţi cât de puţin
Timp avem de stat şi-apoi... cenuşa."

Învie Noul An dorinţe dragi,
Dar gânditor tu, suflet, te retragi
Spre spaţiul unde Moise-a rupt un ram,
Iar pe Hristos l-au adorat Trei Magi.

[...] Citeşte tot

rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn umbrei (colaj)

sunt o scânteie prinsă între două umbre
umbra celui ce sunt şi umbra
celui care-am fost cândva

aventura mea a-nceput
într-o noapte tăcută în care fierbinţi
mi-erau dorinţele şi lacrimile reci

pe atunci visam ca Soarele
să-mi dezlege umbra de picioare
să rătăcesc printre stele...

dar ştiam că umbra mea
acest câine cu limba tăiată
acest profanator al mormântului meu viu
acest detectiv al morţii angajat
în urmărirea sufletului meu ziler
această fantomă a morţii eterne
care mă urmărea la tot pasul
avea nevoie de paşi să respire

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă cu şi despre timp

Se scurge tăcerea-n clepsidră
Şi ninge în noi liniştit,
Azi chipul reflectă-n oglindă
Un suflet, un gând obosit...
Se nasc chihlimbare la tâmple,
Se zbate o frunză de jad,
Trec îngeri cu plete cărunte,
Gutuile – flamură ard.

Se scurge tăcerea-n clepsidră –
Şi timpul – un râu de nisip,
Mai lasă secunde-n firidă
Şi riduri pe stâncile-chip.
Mai lunecă-n noi risipirea...
De-o vreme murim repetat,
Se pierde – un vis, omenirea
Şi totuşi nimic nu-i schimbat...

Şi ninge în noi liniştit...
La tâmple nămeţi de lumină,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!