imunitate şi iubire

La mare

Iubito!... am ajuns la mare,
Suntem aproape şi imuni,
Amestecând cu-ndemânare
Melancolii... ca doi nebuni.

Mi te doresc, tulburătoare,
Dinspre amiezile arzând,
Ascunsă... ca o întrebare
Topită-n scoica unui gând

Iubito! plaja este-a noastră,
Arunc şi ultimul... veşmânt,
Pe-această-ntindere albastră
Care nu spune un cuvânt.

Dechide-te şi mă cuprinde,
Mă scaldă-n dor şi-n amăgire,
Tocmeşte-te... şi mi-te vinde,
Apoi...... iubeşte-mă-neştire.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În consecinţă

Corbii mi-au sfârtecat trupul
Şi l-au pus, în fâşii, la uscat.
N-am uitat de catapeteasma prieteniei
Sub care
S-au strecurat lacrimi amare.
M-ar putea durea golul
Din carnea mea,
Dar mai tare mă doare
Remuşcarea ce muşcă din voi.
Sângerez, în spaţiul închis
Ce-mi oferă imunitatea cuvântului.
Mă dor de singurătate
Amintirile toate.
Mă dor amintirile despre voi,
Prieteni ce m-aţi lăsat la nevoi.
Aţi aşteptat prada înjunghiată,
Aţi petrecut
În anotimpul trădării.
Iudaice suflete cu înfăţişare şireată!
Şleată slutită, călită de iadul

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim într-o lume nebună

Trăim într-o lume nebună,-
Cuvântul la ordine-i bani.
Răzbatem prin clici de şnapani,
Ce vând noi minciuni la tribună.

Din porţia vieţii, săracul,
Fărâma de pâine rupând,
Învins, ignorat şi flămând,
Ascultă scârbit tot spanacul.

Cât kitschul triumfă în fală,
Cultura se zbate-n subsol,
Hoţia devine simbol,
Cuvântul rostit linguşeală.

Măsori strict justeţea-n carate.
Cutumele şubredei lumi,
Prea dure şi reci de le-nsumi,
Lovesc crunt a ta demnitate.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie, de pandemii

Trăim ca nişte copaci vii,
sub o ploaie de rele pandemii,
care nasc la rândul lor copii.

Pandemie boală grea,
cu substraturi inferiore sub coaja ta,
ataci imunitatea trupului şi a minţii omeneşti,
tocându-le ca o meliţă rea,
când indolenţa, răutatea, lăcomia
ca multe alte rele sunt la cote înalte,
iar tu omule putincios nu vrei să te indrepţi,
deşii se poate.

Pandemia uitaţilor fără pic de umanitate,
dezinteresaţi de tot şi de toate
se întrece în carate cu
pandemia tinerilor apatici,
din frâie scăpaţi în defavoarea Naţiei,
castrată mai sus de coate,
sau pandemia urii şi ale invidiei

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (3 februarie 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căsnicia domnului Cui ...

Domnul Cui dorind să se însoare
Aş putea să fac cu voi prinsoare,
Că mireasa hărăzită lui,
O să fie-o domnişoară Cui.
Din aceeaşi clasă socială,
Mă gândeam că nu-ncape-ndoială.
Dar aşa cum ne e scrisă soarta,
Îşi găsi neaşteptat consoarta.
Pe un raft uitat, din magazie,
S-a trezit din dulcea-i reverie,
Când zări un drăcuşor de ţintă,
Descendentă din aceeaşi gintă.
El simţi cum gura-i se usucă...
Cu-o aşa zvârlugă de fătucă,
Hotărât, n-a vrut să mai testeze
Şi caiele, şaibe, pioneze.
Îi plăceau duduile minione
Şi cu chip angelic de madone.
Însă ţinta ce-i ieşise-n cale
Îi trezise poftele carnale.

[...] Citeşte tot

fabulă de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prorocire amară

Noi nu ne-am cultivat imunitatea,
Stiinţific inventând dezechilibre,
Şi-am aruncat în derizoriu sănătatea,
Ţintind cu nuclearele calibre.

Mâine copiii noştri se vor bate,
Până la sânge sau până la moarte,
Deşertul neputinţei vor străbate,
Când dragostea de ură se desparte.

Se vor urî copiii noştri mâine,
Cruzimea va lua locul omeniei,
Când setea va muşca cu colţi de câine,
La ultimul izvor al agoniei.

Tot mai puţină apă pe planetă,
Cişmele ochii nu pot să zărească,
Răcoritoare nu sunt la tonetă,
Cine să moară, cine să trăiască?

[...] Citeşte tot

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă... atât de târziu

Petale de crini, lin mângâindu-ne visul
Ne poartă spre transcendent,
Umbre moi, să vizităm paradisul.
Cerul se desface... Petale
De albe magnolii răsar...
Răsar şi purifică zorii
De gri, de tăceri, de amar.
Pe pleoapele arămii ning castanii...
Deodată în noi s-a-nnoptat,
La tâmple de gheaţă ning anii
-N acest anotimp îngheţat.
Se scutură-n noapte salcâmii –
Firave păsări de vis,
Ne mor repetat toţi bătrânii –
Aşa le e scris!
Cad roze pe-altarul iubirii –
Mireasă gătită şi pură,
Cad flori de cireş, sfinte stele,
Peste această planetă imună.
Se nasc gladiole, mărgăritare,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă... atât de târziu

Petale de crini, lin mângâindu-ne visul
Ne poartă spre transcendent,
Umbre moi, să vizităm paradisul.
Cerul se desface... Petale
De albe magnolii răsar...
Răsar şi purifică zorii
De gri, de tăceri, de amar.
Pe pleoapele arămii ning castanii...
Deodată în noi s-a-nnoptat,
La tâmple de gheaţă ning anii
-N acest anotimp îngheţat.
Se scutură-n noapte salcâmii -
Firave păsări de vis,
Ne mor repetat toţi bătrânii -
Aşa le e scris!
Cad roze pe-altarul iubirii -
Mireasă gătită şi pură,
Cad flori de cireş, sfinte stele,
Peste această planetă imună.
Se nasc gladiole, mărgăritare,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

8 martie

femeie, e ziua când tu balansezi-n mine o iluzie,
să-ţi miros parfumul ciobit de sărutul violet
şi vârfurile degetelor variaţiune renumită fie,
să ne încânte întoarcerea-n albastre tonuri duet.

de extaze cuprinşi, de ovală uitare neatinşi,
hai să ne facem că trecem în lung odaia goală...
de la un capăt spre celălalt în zâmbet aprinşi,
amăgindu-ne că trecem o cale lactee ideală.

apoi, într-un dans rotund, noi, cu paşi rotunzi,
ne vom învârti aşa... intacţi, imitând ciclul cosmic...
exaltaţi în clipa obtuză şi-n gesturi mereu afunzi,
culoare şi forme vom azvârli tandrului ochi rombic.

părului tău enervat un cer cade, imun la geamăt
tăria singurătăţii alungare fie dincolo de destin,
din turnul medieval încărunţit desprinde-vom freamăt
şi, pierduţi în coaja trăirii, vom fi o plutire de caolin.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nefericire în loc de flori

Zi de zi, nefericirea,
Mi-o oferi în loc de flori,
Un fruct amar ţi-e iubirea,
L-am gustat de mii de ori.

Nici măcar o vorbă caldă,
Nu mai ştii a-mi adresa,
Inima-n dureri se scaldă,
Tu? Imun la "buba" sa.

Ridici tonul vocii, mâna,
Uneori mai şi loveşti,
De stau toată săptămâna,
Ascunzând semne groteşti.

Îmi vezi lacrima din geană,
Râzând, sadic o priveşti,
Tu eşti Manole, eu Ană,
Cu palme reci mă zideşti.

[...] Citeşte tot

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret

Mi-am luat penelul din culorile-mi de iris
Şi-n lipsă de talent îmi mâzgălesc contururi...
Nu ştiu partaj să fac, între real şi vis;
Am tremur de călău, între sublim-cusururi.

Am Univers fundal, în el mă pierd, mă nasc,
Îmi caut psihopat, origini, înţelesuri...
De stele-s naturalizat, mă vor, mă pasc
Şi unicul bilet de intrare-mi este scrisu-n versuri.

Mă lupt, din infantil, cu cifrele-simboluri
Căci logica ursit-am scrisă-n portativ;
Nu cred în absolut, valori în mii zerouri
Căci multe nulităţi... nu dau "infinit... iv"!

De când mă ştiu, mă cred la cer o parte,
Albastru-îl am sub pleoape, cu orizont mă leg,
Cărările din frunte mi-s digurile sparte...
N-am stavile visării, inund pământ întreg.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare din Rai

Plânge menorah cu lacrimi de ceară fugiţi din Lumină cu pietre de moară legate la glezne în funii forjate de mâini sărutate cu buze rujate de Sorţi invazive pierdute în fugă prin verbe latente ce încă-şi conjugă trecutul la timpul prezent într-o joacă de-a teama c-or ajunge să se complacă în bezna ce-şi sapă ecou peste toate prinzându-i în plasă cu aripi taiate.

Mi-e jale de iarba ce-nvie pe câmpuri arate de pluguri căzute-ntre rânduri pictate de-o mână uşor tremurândă ce albul cu tuşe de mov îl confundă şi-ncearcă s-ascundă ieşirea-n decor c-o gamă de maci înşiraţi incolor pe pânza abstractă a vechiului Noi departe de Tine împărţindu-mă-n foi ce zboară nescrise peste coclauri şi frunţii-inventându-i cunună de lauri.

Născuţi de o Geea cucerită din vorbe de-un chipeş Uranus şi-un cor de teorbe, scindaţi din plămadă ne pierdem prin ceruri uitând să răspundem pe rând la apeluri făcute de Cel ce a pus punct Luminii şi virgulă-n Haos şi lut rădăcinii Copacului Vieţii ce ne-atârnă pe ramuri pe Noi, rătăciţii, ce stăm pe la geamuri strigându-ne nume inventate ad-hoc şi mituind Timpul să rămână în loc.

O boare de-octombrie parfumat cu verbină incită la versuri muiate-n toxină, turnate în vene din eprubete de patru ţigănci ce murmură bete descântece vechi de dor şi iubire şi toarnă în flăcări, râzând în neştire, un ţipăt virgin şi o coapsă de înger ce face pereche c-o tijă de sânger iar fumul e leacul de suflet albastru ţinut sub sechestru de preot sihastru.

Imuni la descântec dar absolviţi de blesteme rostite cu patos de draci cu edeme, răscolim purgatoriul în furci caudine să ne-aflăm avatarul ascuns în ruine lăsându-ne urme adânc în cenuşă, ningând cu fulgi mari din tocuri de uşă, trântită de vântul ce cântă la harpă un vechi cântecel pentru Eva cea stearpă ce-l caută-n taină pe-Adam să-l învie cu-o coastă pe tavă şi lacrimi o mie.

poezie de Monica Trofim
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jertfă unei zeităţi profane

Patul destrămat de visuri trimise de samavolnicul Vărsător
Nu mai e loc de odihnă binemeritată ci altar de neputincioase sacrilegii,
Regretate zi de zi, fără complezenţă faţă de victimă,
Mai ales, când victima eşti tu însuţi, vrei doar amorţeală,
Insensibilitate faţă de orice încercări şi patimi,
Ţigara aprinsă, lipită de saliva uscată, între degetele fragile,
Se obstinează împotriva forţei de gravitaţie, tu ai reuşit să-adormi...

Scrumul de ţigaretă este luat de o briză de vânt, care trece
Prin toate camerele, cu toate ferestrele şi uşile larg deschise, vraişte,
Cade pe covorul răvăşit, se rostogoleşte pe firele zburlite de lână,
A doua briză, mai puternică, ce poartă nefiltrată toată efervescenţa
Viscerală a Romei, încinge ţigara rămasă aprinsă, îi smulge o scânteie
Pe care, provocat, hazardul o poartă, translucidă, pe covorul primitor
De spasme, de spume, de leşinuri, de crize, de nea, de lacrimi...

Scânteia îşi va alege loc neprevăzut de vatră,
Nevegheată de nimeni: tu dormi, slujnicele, care te iubesc, au plecat pe Corso,
Iar prietenele, care te detestă, te-au părăsit, îţi aşteaptă sfârşitul,
Pe care, vestalicul foc se grăbeşte să ţi-l aducă, focul, pe care nu-l mai pui la socoteală,

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iederă sfâşiată

1

Nu cumva-i ignoranţa în care se adâncesc stafiile în burg?
Şi ca o pulbere de veacuri renaşte iedera-n Zenit?
Ori poate lumea-ntr-o mănuşă pluteşte-ntr-un cosciug,
Precum un cub din sticlă ce-n văpaie dispare-n infinit.

Un amator mă simt rătăcitor printre brunele concepţii,
Un meteor abstract în care nimicul se preschimbă,
Nu în atentat ci-ntr-un orificiu spre lagunele injecţii
Dintr-un ospiciu ce-şi schimbă forma-ntr-o oglindă.

Într-un sanctuar sfârşit se-aşază tabloul magistral,
Ce fiinţă sinistră, ce iederă banală, în fundal un zepelin..
Într-un cub priveam de la fereastră cu ochiul abisal,
Prin perdea, un câmp cu scoici şi monstrul Adelin...

Eram pătruns ca-ntr-un regres.. cum mă privea,
Aveam chipul jucăuş de nea şi albastrul să încapă,
Prin sufletul ce se pierdea priveam tot prin perdea,

[...] Citeşte tot

poezie de Octav Daniel
Adăugat de Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regele nebun...

Hai mai mută încă o dată în mine
Să fiu, eu, regele nebun,
Cu chipul înclinat spre tine
Precum, Manole, la zidul lui imun.

Un nebun de lângă piesa albă
Ca într–un joc de şah pe trupul tău,
Din podul palmei tale fără nici o grabă
Să–mi adap năravul ce–mi scapă din frâu.

Eu sunt nebunul de pe diagonală
Cu iubirea presărată în rău,
Pornit în cruciada demnă de finală
Pe câmpia ninsă cu verdele tău.

Printre atâtea turnuri mişcătoare,
Noi să fim un joc de primă ligă,
O partidă plină de candoare,
Unde regina dă şah şi regele câştigă.

[...] Citeşte tot

poezie de David Ionel Romulus (29 decembrie 2013)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!