incendii şi poezie

Poem de urgenţă... naţională!

sunt cu nervii la pămant si tensiunea la cer
am draci si-i pastrez pentru ca sunt eficienti
ei nu lasa nici un task neterminat
ei nu lasa pe nimeni in viata
mai mult de o saptamana doua trei cinci
fix cand apare fericirea tu crapi
sau daca nu, crapa ea de ciuda
ca a venit prea tarziu sau prea devreme,
nu stiu, s-a incurcat in fusul orar,
dar ce mai conteaza atata vreme cat
esti sigur ca ai tras lozul si vrei
sa castigi si tu ceva o vacanta
in rai sau in iad este la fel de cald
dar in primul exista aer conditionat
de iubirea neconditionata
in al doilea focul arde etern
si ploaia este doar o conditie necesara
spalarii creierului aproapelui

***

[...] Citeşte tot

poezie de Mirela Lungu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea şi absurdul...

fericirea şi absurdul sunt dragul meu,
-cei doi copii nedespărţiţi ai aceluiaşi pământ-
consider, că e greşit să spun că, fericirea
se naşte neapărat din descoperirea absurdului...
se întâmplă la fel de bine ca sentimentul absurdului
să se nască din fericire...
toţi suntem într- un fel sau altul- Sisifi –iubite,
numai poetul trebuie să zămislească noi lumi,
indiferent cât de absurdă este condiţia sa,
nu crezi?
singurătatea este şi ea o karmă,
o lecţie, de multe ori, educativă,
de întărire a caracterului,
un test necesar al fiinţei noastre
cu dilemele ei, cu risipirile ei,
cu înălţările ei...
iubite,
mi-e sete de tine, în despletitele nopţi
când dalta de lut îmi modelează coapsele zvelte
incendiate de focul nemilos al dragostei,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nafură gustată direct, din prima rană

Praguri otrăvite în dragoste s-adună
Precum norii negri peste banala lună,
Focul iubirii arde-n suflet nesfârşit,
Uită ca să stingă incendiul lui cumplit.

Omul cât trăieşte, trăieşte să iubească,
Nu-i monedă calpă în pumn să ruginească,
Este un foc, o stare atât de minunată
Încât ne cucereşte cu vraja ei de-odată.

Îţi pui şi întrebarea: pe cine să iubesc?
Am plâns pentru iubire şi nu mai îndrăznesc!
Muza mea de-aproape mă va-nsoţi la noapte
Să-i dau imbolduri noi, speranţe, libertate!

Respectul iar să fie înfiriparea nouă,
Flori de sentimente presărate-n rouă.
De nu cred în iubire, în a ei veşnicie,
Îmi pun inima-n palma de foc a poeziei

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe-departe

sunt barcagiul de suflet al corăbiilor
lui Columb...
umbra de vis din călătoriile lui Magelan!
(Descoperirea lumii din afară de noi.)
un verb activat de moartea lumii vechi;
de virajul indolor, prin oceanul Atlantic;
lovirea primei stânci din lumea nouă,
departe, departe, departe...

sunt sutele de mii de vieţi asuprite
de revoltele unor aventurieri,
acel fior de adormire din interiorul morţii
luminii sufletului în lumina raţiunii,
sau destinul de Villon printre trădări,
sau piperul din India pe care nu l-a
găsit Columb

sunt plânsul sătenilor care-şi vedeau
incendiate altarele şi satele
în numele unor şosele de asfalt...

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul ne apasă

Poemul acesta n-o să vă placă,
Începe cam aşa, pământul ne apasă,
Aerul s-a pietrificat, liliacul de noapte,
La pândă, îşi ascute ghearele, focul ne luminează
Din interior, incendiu devastând fragile muchii,
Femeia nisipurilor ne aduce tainul de sărutări tăinuite,
Pereţii transpiră şi gâfâie, spovedania lui Dmitri se întrerupe,
Diavolii dau năvală, dansul începe, dansul gnomilor, un delir,
Ca în dragoste.
Stele galbene, violete, cianhidrice,,
Luna galbenă, îmi petrec nefiinţa, strecurând-o
Prin ore, prin zile, vinul fierbe ca sângele-n vita cornută,
În locul gândirii calme, clasice, geometrice,
Prefer corrida cuvintelor, învins, învingător.
Durerea străluceşte prin lacrima tot mai rotundă,
La fiece colţ, santinele morţii ne dau onorul,
Devenim păsări, desigur, în lumea cealaltă,
Orbii nu recunosc întunericul,
Clopotele nu bat pentru surzi,
La final corbii sunt responsabili,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri de dimineaţă

Poate e numai vântul,
Poate sunt numai apele,
Vânatul vânt printre munţi,
Apele grele vuind
Pe prunduri, sub stele.
Sora mea, dormi,
Nu mai umbla prin odăi,
Nu mai atinge perdeaua
Făcând-o să tremure,
Nu-mi ameţi şi mai mult
Amintirile.

Sora mea doarme. Aud
Răsuflarea uşoara. Şi totuşi
Umblă cineva prin odăi,
Nevăzut îmi şopteşte întruna
Şoapte ce nu le-nţeleg,
Atinge perdeaua subţire
Făcând-o să tremure
Şi-mi ameţeşte mai mult

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş (1956)
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monstrul comic

Este greu să fii şi monstru şi comic.
Doctorul Pemfigus avea darul să-i facă pe muribunzi să râdă.
Întâi - avea vocea de castron lovit cu o lingură.
Picioarele erau de circa trei ori mai lui ngi decât restul corpului.
Fiecare cuvânt rostit avea multiple înţelesuri.
Frunză însemna şi pungă şi strungă.
Viaţa însemna şi moarte şi călătorie.
Glumă - ciumă - pumă-gumă
cămilă - silă-milă-grilă
Datorită acestui joc, circa o jumătate din omenire fu salvată.
Printr-o ciudăţenie, numărul conflictelor sângeroase a crescut uluitor.
Monstrul comic se întristă foarte şi chiar începu să plângă.
Tristeţea influenţează starea electrică a atmosferei,
au început furtuni, ploi, uragane, planeta s-a pustiit.
A rămas în viaţă Monstrul comic, dar nu se ştie ce glume a mai făcut.
Era singur. După un timp a apărut un tip - Bifidus.
Acesta ţinea un jurnal, dar un incendiu a distrus acest valoros document.
Au rămas jumătăţi de frază. O mierlă fluiera ca...
Un cerc se strânge... Voi deveni o riglă de...
Voiam să fiu o jimblă... Numai poeţii pot...

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre infinit

Privea în pacea nopţei făptura-i transportată,
O perlă uriaşe în ceruri aruncată
Monarch la azurare etern triumfător,
Pe Sirius fantastic ducând în vecinicie
Spre o necunoscută albastră'mpărăţie
Gigantica-i vâltoare de fer şi de fosfor.

Din recea-i înălţime lumina lui trufaşe
Neantul îl despică prin falduri uriaşe
Şi răspândeşte o brumă de magic diamant
În casa unde, palid, perdut în contemplare
Cu sufletul în sânul sistemelor stelare,
Visa la nemurire al cerului amant.

Atunci pradă unei sublime-alucinaţii
Uitând de timp, de moarte, de lume şi de spaţii,
El vede din cereasca şi falnica cupolă
Plutind într'o senină şi vast-aureolă
Un înger cum coboară cu aripi diafane
Tăiate din beteală etericei Diane,

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Anestin din revista “Orion” (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profiterol

Toamna a sosit anul acesta fulgerător:
mâncam împreună un profiterol la cofetăria de vizavi de Cocor.
Când l-am început, era vară;
pe la mijloc linguriţele reflectară
foile carpenilor îngălbenite
spiţele cărucioarelor ruginite.

La centrul de-alături, unde se umplu sifoane,
roata mare, albastră şi cele două pistoane
umflau sifoane cât nişte zepeline:
călare pe ele, copiii ieşeau plutind direct prin vitrine.

La baraca unde se-nregistrează muzică pe casete
difuzorul de la intrare emitea doar sonete
şi pe casetele AGFA aliniate
erau înregistrate
râsete, râsete de femei.

La fierărie, în truse, şurubelniţi şi chei
se corodau în vântul roşu al toamnei

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Copilă fiind, alergam spre incendiul soarelui
Cu tine, de acelaşi foc să ne simţim cuprinşi
În pacea serii câmpurile toate păreau
Carbonizate de flăcările soarelui hain,
Pădurea era un sanctuar cu mii de cuiburi
Unde îngerii sub formă de lumânări
Urzeau lumini lăuntrice şi adevărate
Şi strigau păsări pe nume-alintate.
De-atunci, înnebunisem de frumuseţe, poate,
Când pe cărare-l zărisem pe Dumnezeu,
Atunci eram transparenţe, visam fără agonii
Amestecând în zboruri potop de armonii,
În spatele casei cu zarzării aurii,
Scăpând în lumea copilăriei fără hotare.
Ne aşezam în genunchii zglobii
Lângă apele cu unde-argintii
Respirând cer şi calici de lotus şi soare.
Înnebuniţi de tremurul a toate câte sunt,
Buzele erau neîndemânatice în sărut,
Vorbeam cu sfieli şi cu ochii-n pământ.

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rubaiyat

Hai, sus! Soarele-a risipit Aştrii
De pe Câmpia Nopţii şi-albaştri
Ochii zilei se oglindesc peste
Turnul cel Mare – mii de piaştri!

În geana zorilor mi s-a părut
Ca-aud din Crâşmă glas, frăţesc salut:
"Templul aşteaptă oaspeţi credincioşi,
Intraţi, nu vă sfiiţi, slujba-a-început"!

Cocoşu-a cântat, umflându-şi guşa,
Iar cei de-afară-au strigat: "Uşa,
Deschideţi uşa, ştiţi cât de puţin
Timp avem de stat şi-apoi... cenuşa."

Învie Noul An dorinţe dragi,
Dar gânditor tu, suflet, te retragi
Spre spaţiul unde Moise-a rupt un ram,
Iar pe Hristos l-au adorat Trei Magi.

[...] Citeşte tot

rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Atunci" şi "Acolo"

(Geneza 18,17 şi 22)

Când citeşti Sfânta Scriptură luminat de Duhul Sfânt,
Găseşti taine mari pitite sub câte un mic cuvânt.
Iată unul spre exemplu: Avraam, privind odată
Cum fierbea-n văpaia zilei pustia înfierbântată,
A văzut trecând pe-acolo trei bărbaţi, trei călători,
Exponenţi sfinţi ai puterii, cu un rol executor.
Cum îi vede, li se pleacă şi le cere ca favor
Să îl lase să le facă spălarea picioarelor.
Iar după ce-i ospătează cu ce are şi ce poate,
Să îi lase să-şi urmeze drumul lor pe mai departe,
Îngerii primesc oferta, apoi Avraam grăbit
Pregăteşte iute cina şi începe la servit.
După ce termină masa, îngerii îi spun că vor
Să-şi vadă pe mai departe de călătoria lor.

Aici este punctul unde se consumă actul care
Justifică poezia căreia-i daţi ascultare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spooniada

Despre John Cabanis şi mânie, şi despre lupta
Părţilor ostile, şi despre refuzul de a fi de partea întunericului
Care a făcut ca oamenii simpli să fie în favoarea
Libertăţii în Spoon River, şi despre căderea
Familiei Rhodes, a căror bancă a produs deznădejdi
Şi pagube inconmensurabile atâtora,
Stârnind ura care a aprins torţa din mâinile lui Anarch
Spre a incendia curtea de justiţie, pe ale cărei înnegrite ruine
S-a ridicat un templu mai trainic care să lumineze calea Progresului –
Cântă, tu, muză care ai dezmierdat cu zâmbete faţa lui Chian
Şi care ai văzut pe Greci şi pe Troieni căţărându-se asemeni unor furnici
Peste Scamander, peste ziduri,
Vânători şi vânaţi, şi ruguri funerare,
Şi hectacombe sacre – primele ruguri aprinse din pricina
Elenei care a fugit cu Paris, sufletul pereche, la Troia;
Şi furia lui Peleus,
Decis să piardă Chryseis, frumoasa ofrandă
Adusă războiului, şi partenera iubită.
Spune primul,
Tu, fiu al nopţii, pe nume Momus, de ai cărui ochi

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!