Citate despre inimă și încordare, pagina 2
Textele de mai jos conțin referiri la inimă și încordare, dar cu o relevanță mică.
Am scuturat deasupră-ți ...
Am scuturat deasupră-ți tot cerul plin de îngeri,
Cu aripi de lumină dorind să te-nveșmânt.
Când toată frumusețea pe tine și-a răsfrânt,
Sărac îmi pare cerul tivit cu crengi de sângeri.
Rostind cu-nfrigurare formule de descânt,
Am rătăcit bezmetic prin văi de dor și plângeri,
Cu inima zdrobită, cu gustul de înfrângeri,
Strigând spre zări albastre supremul legământ.
Cuvinte încă mute am dăltuit în humă,
Cu-atâta-nfrigurare, cu nesecat tumult,
Uitând de vremea aspră, acoperit de brumă
Tresalt de bucurie, de dragul tău exult,
Știind că răsări-vei și din a mării spumă,
Îmi încordez auzul, vorbe de dor s-ascult.
sonet de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Refacerea
La dezgroparea coastei au venit doar bărbații
din lipsa încăntătoarelor femei.
Toți săpau cu rânjetul în tăcere
Toți se înțelegeau din junghiul ochiului.
Adam avea o beregată pe piept!
Când au găsit coasta
au aruncat-o din mână în mână
fiindcă frigea a pământ nu a humă
a lână de iarbă
a oaie pierdută-ntre dinți.
Adam a lins coasta cu o limbă de șarpe
și s-a așezat lângă ea să-i vorbească
în limba osoasă.
Toți au fugit din lipsă de carne...
Toți! Norii schiopătau după sânge de ploaie
Fulgii mieunau după forme
Apa cârâia după copca
inimii.
Și ea se întindea pe o baltă încordată
cu un mugur din coastă
[...] Citește tot
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire scăpata de sub cheie
Multe sunt pe umeri de femeie,
Casă și copii, și răutate,
Dorul de-a avea și-n vis o cheie
Să descuie ușa cu dreptate.
O dor brațele și trupul încordat
De nepăsarea vremii-nșelătoare,
E ca un ram cu fructe încărcat
Care se rupe pentru-a ei odoare.
Nu are timp vreodată ca să doarmă,
Nu mai are anotimp de vis frumos,
Inima îi este ruginită armă
Ce se-ntoarce împotriva-i dureros.
A-nvățat ca să trăiască veșnic
Cu greutăți pe umerii gingași,
Să-nvingă tăinuire de pomelnic
Scrisă pe ascuns de îngeri lași.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic mai mult
Am întrebat încordată gândul
Inima mea de ce e zăvorâtă
Si gândul sufletul regăsindul
În pieptul meu o rană apăsată
Atunci când dorul mă frământă
Intreb cerul astrul si pământul
Iar lacrima îmi este neîncetată
De stie mie când îmi vine rândul
Tu spune mi acum cer albastru
Ce vrei tu copilă nu se poate
De ce eu iubesc tainic mereu
Ce vrea gândul tău este departe
Ce vreti amândoi doar destinul
Stie si are răspuns pentru voi
Un semn de stiut iti dăruiesc
Timpul ceasul minutul si declinul
[...] Citește tot
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scriu
scriu pentru zilele care au rămas
pentru prieteni și pentru prietenii care
mi-au întors spatele
am acceptat și asta decât nimic
și am scris
pentru cei citiți ca la slujbă
pe numele lor am scris
i-am adus în față
fața curată a lumii
și nu m-au mai cunoscut
am scris despre
cum e să fii deschis dar
să nu știi cine dă buzna să-ți spargă inima
această ușă din carne de om
mai puțin rezistentă la nepăsare
la interese la boala orgoliului
întreținută cu oxigen
am scris în somn în vis în coasta bărbatului
iubit cu măsură întreagă
cu toate cuvintele posibile
[...] Citește tot
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Grozav
grozav de frumos mai cânta ieri cerul
pe măsură ce se apropia de umerii mei...
și-n câtă minune se mai încorda verbul
neființei poemului meu grăbit spre alei!
ce fermecător trecea orizontul tangent
capului meu ce sprijinea echilibrul lumii
și-n mișcata privire găseam ceva fervent
nuferi în țipăt erotic și tăcerile toate-n furii.
și-mi învățam mintea să stea cuminte,
căci clipele încep dintr-un infinit la căpătâi
că n-am ce face, ce-i acum a fost și înainte.
moarte și creație, foc, ape, alge, și lămâi.
Doamne, în ce frumoase salturi se mai duc
gândurile-mi peste pomi, peste suspine
și eu înțeles din lumea asta nu mai apuc
chiar de-mi țipă cerbii și ea senină-mi vine.
[...] Citește tot
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A șaptea elegie
Să nu mai fie nici o chemare; nu chemare, glas matur
să fie firea strigătului tău; și-ntr-adevăr,
ai fi gata să strigi limpede cum strigă pasărea
când primăvara-n urcuș o înalță, aproape uitând
că ea e-o vietate-ngrijorată, nu numai o inimă singură
pe care-o aruncă-n azur, în intimitatea cerurilor.
Ca și pasărea ești gata și tu să chemi
în așa fel ca, încă nevăzută,
prietena să te găsească, prietena în care-un răspuns
se trezește cu-ncetul, se-nviorează când îl asculți
arzătoare-nsoțind simțirea ta îndrăzneață.
Și trebuie să-nțeleagă primăvara că pretutindeni răsună
o Bunavestire. La început
o-ntrebătoare trezire pe care o-nconjură-n depărtări cu tăcere
o zi limpede ce încuviințează.
Pe urmă treptele-n sus, trepte de strigăt în sus, spre visatul
templu al viitorului ; pe urmă trilul, țâșnire
pe care-n havuzul impetuos îl ajunge din urmă
revărsarea-ntr-un joc promițător. Și-n fața lui vara.
[...] Citește tot
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aștept un semn
Un arc încordat în noapte, ce nu-si atinge ținta,
A omorât decât durerea, dar nu și inima,
Iar eu, rămas, o ținta în aer liber,
Un zombi fără virus,
Un îndrăgostit contagiat de febra dragostei,
Totuși un om... dezamăgit, ce încă n-a murit.
Inima îmi este camuflata, într-o vesta anti glonț!
Tu glonț, tras într-un butoi cu explozibil,
Ce a produs o explozie memorabila,
In filmul vieții mele...
Ca un pistol cu amortizor,
Inima-mi coboară în decibeli,
Ascunzându-ma în durere,
Zgomotul nopții, îl transforma in șoaptă,
Zile fără sfârșit, mai mult sau mai puțin complicate...
Jungla a tăcerii, abis al durerii...
Va cobora vreodată vre-un înger pe pământ?!
Voi găsi iubirea de mult visata?!
Când si cum, vei ști doar tu,
Cheia temniței mele... în care m-ai închis.
[...] Citește tot
poezie de Diodor Firulescu din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu nu sunt nimic, lume...
Dumnezeu își încordează arcul
Mă lovește cu săgeata lui în imaginație
Plimbăndu-mă în carete prin vămile cerului.
Sub mine îngerii ridică acoperișuri clădirilor zgârie-
nori
Zăresc vămile în care am mințit și am fost mințită
Coridoarele pe care mi-am ucis sinele,
Biserica în care Dumnezeu mi-a îmblânzit inima
Dracii legănați sub aripa mea de leoaică
Izgoniți de îngerul meu grijuliu care-i scoate
Așa cum scoți ghimpii din labele sălbăticiunii.
Plutesc pe deasupra faptelor mele
Pe deasupra gândurilor, ideilor și fărădelegilor mele,
Pe deasupra cuvintelor mele în spirală
Care alunecă printre boturile fiarelor
Și sunt alungate de la inima lor.
Vine trupul lor și le paște,
Vine inima lor și le uită
Și cuvintele Tale, Doamne,
Ajung numai foarte rar la inima lor.
[...] Citește tot
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Verde
Înveșmântată toată în verde
iubirea mea s-a dus să încalece
un bidiviu de aur prin zorii de-argint.
Patru ogari stăteau să sară zâmbind
iutele cerb fugea înainte.
Mai iute să fie prin vise pătate
cerbul cel roșu și iute
cerbul cel roșu și-aparte.
Patru ciutani stacojii la apa cea albă
și cornul suna din nou nemilos
cu corn la oblânc iubirea mea se duce să fugărească
ecoul ce se stinge în norii de-argint.
Patru ogari stăteau să sară zâmbind
iar câmpia cea netedă alerga înainte.
Mai ușor decât somnul de-amiază să fie
[...] Citește tot
poezie de E.E. Cummings, traducere de Necula Florin Dănuț
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!
E mai târziu decât gândești!
Singur singurel, cu inima amară,
În larma veselă din cafenea,
Îmi sorb berea. În această seară
N-am scris un vers. Privesc peste tejghea.
Am de plătit nenorocita de chirie,
Iar cuvintele-mi bat oarbe în ferești:
Oh, inspiră-mă, Muză, mă rog ție
Întotdeauna-i mai târziu decât gândești!
Hello! Iată-o frază fecundă, roditoare...
Bravo! Notează -îndată pe hârtie.
Strânge-o la piept cu inimă încrezătoare,
Poate va da naștere altor fraze, cine știe,
Toate în acord cu armonia lirei tale.....
Ah! Când foamea te prinde-n ai ei clești,
Cuvintele-s de prisos, nu fac două parale:
Întotdeauna-i mai târziu decât gândești!
Iată-o gașcă întregind decorul,
Studenți voioși bând bere lângă ușă,
[...] Citește tot
poezie de Robert W. Service, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prețul fericirii - Nevoia de revoltă II
Cercul se strânge.
Dincoace de mine, se naște revolta.
Mă doare pieptul
Și ochii mă dor... glasul meu geme.
Cad lacrimi și suspine
Tâmplele-mi zvâcnesc a evadare
Iar lumea din mine
Este prea mică,
Prea spinoasă
Și mă doare!
Mi-e frică...
Cercul se tot adună
Ca o spirală de sârmă ghimpată
Din fier... sau din oțel
De parcă mai contează diferența
Când efectul este la fel.
Mă ustură palmele
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Petcu (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sublim de mai... sau... O frântură de zi
Nu mai poți lenevi
Dimineți nesfârșite.
Triluri, mii, fericite
Inimi fac mai zglobii...
De culoare argintie...
Strălucește, cristal
Geamul estic; fundal
Al naturii ce învie.
Casa-e plină de raze
Calde... simt catifeaua
Stând, sorbindu-mi cafeaua;
Mângâierea-i pe obraze.
Parcă totu-i ușor,
Sufletul îmi dă buzna...
Gându-mi zboară la frunza
Cu o albină înspre zbor.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ciclul poetic Unsprezece Septembrie:
Bem - 1
pasărea fără aripi
se așază la masă cu noi;
are ciocul îmbibat în sângele scurs,
uimitor,
peste timpul rănit pe care îl cercetăm
prin ecranul cu pești toxici, alături
de halba cu bere sortită
să aducă aerul bolnav al
rației de viață.
[...] Citește tot
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Altul îți este drumul
Mă uit la tine și suspin, știindu-ți dinainte soarta,
Îți țin în a mea privire chipul fragil, o formă cum nu mai există alta.
Suspin nu din tristețe, ci cu ascunsă bucurie,
Conștient fiind de vremea ce va să vie.
Poate că nu înțelegi nimic acum, totul în jur părând difuz,
De parcă viața ți-ar fi închipuirea unui zeu păgân, ursuz.
Poate că cerul îți pare departe, și simți pământul rece și neprimitor, mult prea aproape.
Poate că te întrebi, cum m-am întrebat și eu odată,
Oare această lume e un accident, sau există ceva ce ține totul laolaltă?
Te-ai îngrijit cu sârguință de sarcinile lumești,
Ai învățat să scrii, să citești, să desenezi și să muncești.
Simți totuși că ceva lipsește, de parcă cineva a rupt o pagină din propria-ți poveste.
Este această lipsă, cea care nu îți dă pace, oprindu-te din a trăi cum inimii tale îi place.
Și poate crezi că nu ai încercat destul până acum,
Că poate toți ceilalți din jur sunt sănătoși, și tu nebun.
Par a fi atât de fericiți, fugărind apusul și încercând din răsputeri să ignore neajunsul.
De ce să nu faci și tu la fel, îți zici, de ce să te scuturi de praf, de ce să te ridici?
[...] Citește tot
poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A treia elegie
Una este să cânți iubita. Alta, vai,
acel ascuns, vinovat Zeu fluviu al sângelui.
Iubitul (ea și-l adulmecă de departe) ce știe el
de Domnul desfătului care, ades, în ființa lui singuratică,
înainte ca fata să aline, ades, ca și cum nici nu ar exista,
își înălța capul de zeu, ah, șiroind de cât adânc de necunoscut,
noaptea stârnind-o într-o răscoală făr' de hotar.
O, înfricoșătorul trident al bătrânului Neptun din sânge.
O, sumbrul orcan al pieptului său vuind din spirală de scoică.
Ascultă cum noaptea într-adânc și-n înalt se învolbă. Stelelor, stelelor,
nu vine cumva de la voi desfătarea iubitului dinaintea
feței iubitei? Nu-i oare privirea lui pătrunzând
înlăuntrul chipului ei cel pur un dar al neîntinatelor stele?
Durere, nu tu, iubito, nici maica,
arcul sprâncenelor lui astfel spre așteptare l-a încordat.
Nu fremătarea ta, copilo, în el simțitoare, nu fremătarea ta,
buzele arcuitu-i-le-a rodnic contur.
Nu-i amăgire să crezi că ivirea ta de petală
[...] Citește tot
poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
A zecea elegie
De-aș înălța cândva, la capătul cruntei viziuni,
imnuri și laudă îngerilor ce-ncuviințează.
De nu ar da greș pe strunele moi, șovăielnice
sau prea încordate, nici una dintre bătăile
clare-ale inimii. De mi-ar da strălucire mai multă
obrazul meu șiroind:! de-ar înflori obscurele lacrimi.
O, cât de dragi mi-aț fi atunci, mâhnitelor nopți.
Cum de nu am putut, nealinate surori,
să vă primesc mai îngenuncheat, să mă las mai desprins
în voia desprinselor voastre șuvițe. Risipitori ai durerilor,
cum încercăm să vedem înainte, în trista durată,
de nu cumva se sfârșesc. Ele sunt însă
frunzișul pururea verde și sumbru al duhului nostru,
un timp al anului tainic, nu numai timp
ele sunt loc, așezare, culcuș, sol, locuință.
Vai, într-adevăr, străine sunt in orașul-durere stradelele,
unde în liniștea calpă, din stridențe alcătuită,
se-mpăunează poleita larmă, proțăpita statuie,
fontă turnată-n tiparele golului.
[...] Citește tot
poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alienare (versuri)
Sigur, iubita îmi spune
Ești un nimeni,
Sunt un nimeni,
Dar de unde vine vocea iubitei?
Iubita este în vinele mele albastre,
Ea circulă prin vase, prin inimă, prin creier,
Peste tot ea spune, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Nu mă îndoiesc nici o clipă, nu o contrazic,
De când m-am născut știam că sunt un nimeni,
Iubita era scaietele din curte, era drumul pustiu,
Ești un nimeni îmi spune norul plutind precum albușul
În crema lichidă, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Iubita pe numele ei, Mengele, Himmler sau Bormann,
Iubita este un bărbățel în chiloți, nu vă speriați, ea nu este femeie,
Ea este tot ce nu a fost feminin niciodată, ea nu este din coasta
Bietului Adam, este o mult mai veche ființă, fosila pe care noi
N-o vom găsi niciodată și leagă maimuța de om, ca răspuns
La-ntrebarea pusă de Domnul.
***
Eram păgân, aveam un munte,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre inimă și încordare, adresa este: