Citate despre inimă și jucării, pagina 2
Textele de mai jos conțin referiri la inimă și jucării, dar cu o relevanță mică.
Inima...
Nu-i doar ce în piept îți bate și pompează sânge-n trup,
Nu-i doar ce te ține-n viață până legături se rup,
Este axul, centrul lumii, este măduvă, natură,
Este suflet, cutezanță, este dragoste și ură...
De la licărul din pântec, de la primul supt de lapte,
De la prima jucărie, de la basmele de noapte,
De la cartea de citire, de la pata de cerneală,
De la ultimul examen pân' la prima-agoniseală...
De la fluturi în stomac, prima flacără de-amor,
Prima aventură-n viață, primul simțământ de dor,
De la prima pirostrie, de la primul puiet pus,
De la prima-ncărunțire, de la răsărit la apus;
Poți cu inima să darui, poți cu inima să iei,
Poți în alte inimi dară să infiripezi scântei,
Poți cu inima să mângâi și să-i antrenezi acțiune,
O jonglezi în consecință, dar să pui și-nțelepciune!...
Inima te definește și îți dă de gol alura,
Duce grija, se împacă, cursul vieții îl dă de-a dura
Și nu face osebire la prosper sau la sărac,
Plină-i toată de surprize, pân' la ultimul tic-tac!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (27 mai 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gioconda în piele de tigru
în ziua în care surâsul ei a ajuns
pe apă și pe aer
pe pământ în bengal
a fot chemat un tigru să
verifice încă o dată cine se-ascunde
în spatele pânzei...
împărăteasa - o
femeie din acele desișuri -
s-a dat sfâșiată de îndoielile facerii
unui bine-atât de natural (?!) poporului său
în care bărbații ocupă de-o vreme
locuri la business
class în drumul pe aer
cu destinația louvre pe sena
și a de
căzut în brațele ani
malului stâng al inimii sale
roasă de îndoieli
[...] Citește tot
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu de lupii din sângele tău am eu teamă
sunt învățat cu sălbăticiunile de salon
am cunoscut mii și mii de pisoiași
cu aere de tigrii bengalezi
care nu știu decât să lingă să se alinte
și să toarcă
iar de mârâit mârâie doar după
întotdeauna pe la spate
ca și cum ar fi lei paralei
într-o junglă de jucărie
iubire
nu știu ce ai tu în sânge
dar când te strâng în brațe
te înmoi ca o plastelină
numai bună de modelat castele
și tu zici că îmblânzești antarctica
apoi îți dai pletele pe spate
ca și cum te-ai crede cometă
și recunosc că asta-mi place la tine
credința că mă poți devora
[...] Citește tot
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezie-jurnal
Când Dumnezeu a vrut să fiu,
Pe lumea asta - ființă,
M-a hărăzit, poem, să scriu,
Cu-a inimii peniță,
Și-ntr-o primă zi de Mai,
Plângând, și fără nume,
Mi-a dat o cruce de "cărat"
Și o soartă... anume.
Crescut-am ca orice copil,
Cu doi părinți la masă,
Însă, când alții se jucau,
Eu lăcrimam prin casă.
Aveam păpuși, și mari, și mici,
Bombonele, jucării,
Dar nimic nu-nlocuia,
Acea... joacă de copii.
Din când în când, mă vizitau,
Prietene, vecine,
[...] Citește tot
poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Țigara
Unii oftează pentru una-alta,
Dorințele mele nu-s mari din cale-afară;
Lumea se poate fâțâi cum vrea,
Cât timp pot fuma-n liniște-o țigară.
Unii mor de grija conservatorilor
Sau a laburiștilor la alegerile din vară;
Mie nu-mi pasă cine face scor electoral,
Cât timp pot fuma-n liniște-o țigară.
Sir John îmi cere votul iarăși,
Mr. Marr îmi promite tot ce zboară;
Nu-mi pasă cine va ajunge-n parlament,
Cât timp pot fuma-n liniște-o țigară.
Unii caută scandal cu nemții,
Alții vor război cu rușii, bunăoară;
Nu-mi pasă. Sunt împăcat cu toți,
Cât timp pot fuma-n liniște-o țigară.
[...] Citește tot
poezie de Thomas Hood, 1799 1845, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îngerul luminii
Drag copile, înger al luminii
- Vino, să ne prindem de mână!
Unde frigul, întunericul sau durerea nu există.
Este doar lumina în zbor, spre nemurire
O flacără de iubire se va aprinde
Și spiritele noastre vor aduce armonie
Bunăstare, creație divină și profeție.
O liniște de cristal se așterne peste poteca vieții
Un cavaler ne întâmpină la poartă
Și ne deschide o casă plină de bunătăți
O casă de vis, plină de jucării, prăjituri.
Deschide-ți inima cu dragoste sublimă
Până devine o pasăre Colibri.
Să fie ca o lumină deschisă spiritelor
O magie desprinsă din întunericul fad
Fetița ascultă desene pe prag
Copiii aleargă la case înapoi
Potecile zboară în fața lor, spre rai
Este un cer, plin de stele strălucitoare
Și-o maica le deschide ușa sufletelor
[...] Citește tot
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mister de sori
Stau într-un octombrie însorit cu pielea caldă
Și nu pot să privesc scânteia care mă dezmiardă;
Chiar mă-ntrebam, cum n-amendăm pentru pericul
Potențial, cum facem pentru jucării, neprevăzutul la vehicul?
Mai mult, sunt chiar cu totul depășit, nici nu cred știința
Ce de amar de timp 'mi tot spune să-i accept credința;
Cum de atâta forță poate negrul să străbată
Și gheața interplanetară apă o face, ziua crapă?...
... Și-atâta cald e pân' la mine, pe nisipul-plajă,
Sau stând sub via dezgolindu-se cu-azur de vrajă!?
Cum nu topește totu-n cale; cosmos, sateliți
Și inimi ce-ar fi înghețat?... Cum ne-ncălzim... iubiți???
Mi-e mintea caldă, simt pe pleoape ca un fulg de bine
Și heliul ce-am primit îl vărs, pupila-mi îndreptând spre tine
Mă-nvăluind de gânduri, ce le-aștern în frază...
Ce-o scriu să ți-o trimit, cum sorul dă o rază;
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doamne!
Doamne!
dacă mi-ai da un cuvânt și acela ar fi al meu
aș scrie în inimile tuturor
iubire!
dacă mi-ai da o notă
și pe aceea aș da-o oamenilor ca să învețe să cânte, cu sufletul
numai fericire!
dacă mai fi făcut pictor aș fi pictat un tablou, cu noi toți
prinși de mână
pentru ca în lume să fie numai unire!
dacă mai fi făcut doctor aș opera și apoi aș arde
toată răutatea din suflete și bolile din lume!
nu mai vreau pentru nimeni
durere!
aș vrea, Doamne, să-mi dai o pâine, ca din ea să satur
toți flamanzii iar pentru copii
un munte fără de sfârșit de jucării!
aș vrea, Doamne, ca toate femeile din lume
să fie mame bune!
[...] Citește tot
poezie de Viorel Muha (martie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
112
becurile s-au stins peste noapte. alexandra a devenit o ființă invizibilă. învelită într-un cearșaf alb ca un produs sterilizat, se rostogolește în valurile mării.
are și ea o armă neagră, mică pe care nu o folosește niciodată.
dar în seara aceasta, lipsa de lumină o sperie și trage în aer un foc de avertizare.
se aruncă în valuri și înoată. inima ei mică bate nebunește.
luna pe cer este încă albă. un neon pâlpâind. alexandra se simte în stare să ucidă. i-au spus că dincolo nu este viață și soarele arde puternic. jumătate din creierul ei, însă, îi spune că nu o să pățească nimic.
alexandra simte ca acolo îi va întâlni pe ceilalți copii. vii si nevătămați. cândva se jucase cu ei pe plajă. cel mai frumos desen dintr-o carte: copii alergând prin valurile marii, pe nisipul ud.
alexandra simte frica dar nu are ce să facă.
acum luna pe cer este neagră, dar alexandra o vede strălucitoare ca pe o jucărie proaspăt scoasă din fabrică.
#alexandra
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina de la capătul tunelului
Gândește-te că vine timpul și vom îmbătrîni,
vom fi niște epave în fața celor tineri,
vom sta mult în casă ieșind câte puțin,
dar vrem să ne plimbăm, sau să mergem la munte,
să vedem natura verde, sau apusul soarelui la mare,
să lăsăm grijile și durerile pentru locuri frumoase și aer curat.
Crezi că se mai poate să-ntinerești și să te simți mai bine?
E greu să oprești amnezia, să oprești acea clipă de sfârșit,
dar se mai poate să trăiești din amintiri,
să deformezi ușor realitatea din viața ta
și să te visezi mereu că ești în grădina cu flori parfumate,
în livada cu meri, caiși și pruni zâmbind cu inima plină de bucurie,
la fel ca un copil ce se bucură de noile lui jucării.
Privești în jur la noutățile apărute și te minunezi
de felul cum se îmbracă lumea și timpul trece mai repede așa,
dar deodată răul apare și timpul dispare-n univers
și tu simți chemarea Domnului cu o lumină puternică,
ce o vezi tot mai aproape ajungând ușor la capătul tunelului.
poezie de Eugenia Calancea (25 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
"Tu ești iubirea însăși atunci când nu te temi." Nisargadatta Maharaj. În lipsa gândului, care e un veșnic nevoiaș de iubire, tot ceea ce mai rămâne este infinitul iubirii! I: Mi-ai spus tu mai demult că sunt dependentă de iubire și de dorința de a fi apreciată, ai dreptate, nu pot să te contrazic. Oricum un lucru este cert: sunt mult prea sensibilă pentru lumea asta. A. M: Dacă "eu"-l se ascunde în spatele sensibilității, nu-l crede, doar vrea să te ia sub hipnoza lui de: "Vai, cât de sensibilă sunt eu pentru lumea asta!" Dar de fapt nu ești chiar deloc, o ființă sensibilă nu așteaptă iubire și apreciere, ci doar se întâmplă să le ofere nestăvilit. Pentru ea astfel de fumuri efemere sunt exact ca și jucăriile pentru copii; mai întâi și le doresc iar imediat ce le au, le dau uitării. Tu ești Iubirea, iar iubirea este nestăvilită apreciere pentru iubire, cea care cerșește astfel de limite în numele sensibilității. Uită că sensibilitatea simplă de "A-Fi" este însăși inima iubirii!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru căutare
dar ce culoare-i asta?
de ce mă duci în eroare toamnă
înainte de șapte ani
aș fi recunoscut-o dintr-o privire
mama a fost cea care
mă aruncase într-un râu de culori
să învăț a înota în fluviul
ce va trece prin inimă
în cascade cu zgomotul unei planete
îmi plăcea pădurea și
frunzele uscate foșnitoare sub picior
nu înțelegeam prea bine că nu mai era vară
mă amuzam văzând oamenii
ca pe jucăriile mele din ghindă
care puteau să nască alte păduri
tata deplângea nucul din mijlocul grădinii
incendiat într-o noapte de un fulger
așa am aflat cât de repede pot fi uciși copacii
[...] Citește tot
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moș Crăciun
Moș Crăciun din cer de sus
Multe daruri ne-ai adus,
Nu cred că te vei supăra
De îți voi cere ceva...
Tu stai mândru între sfinți
De-i vedea pe-ai mei părinți...
Cu ce oare am deranjat,
De singurea m-au lăsat
Si mi-au dat o viață amară
Cum e frunza de secară.
Nu îți cer daruri, jucării,
Cum o fac ceilalți copii,
Bani, palate sau avere,
Doar un strop de mângâiere...
Nu îți cer palat de gheață,
Mama să mă strângă în brațe,
Iar în noaptea de Ajun
Capul pe piept să îl pun,
Inimă ce rău mă doare,
[...] Citește tot
poezie de Livia Mătușa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întâia elegie
Cine, dac-aș striga, m-ar auzi, din cetele
îngerilor? și chiar dacă unul m-ar lua
deodată pe inima lui: aș pieri înaintea
prezenței prea tari. Căci frumosul nu-i altceva
decât începutul cumplitului pe care abia-l îndurăm,
și-l admirăm atât pentru că nepăsător, din dispreț,
nu ne distruge. Cumplit e orișice înger.
Și astfel mă stăpânesc și înghit chemarea
suspinului sumbru. Ah, și cine
ne poate-ajuta? Îngeri nu, oameni nu,
și istețele animale observă
că nu suntem prea acasă
în lumea cea tălmăcită. Ne mai rămâne poate
vreun pom pe-o colină, pe care, în fiece zi
să-l revedem; ne rămâne strada de ieri
și răsfățata credință a unei obișnuințe
căreia la noi i-a plăcut și-a rămas și nu s-a mai dus.
O, și noaptea, noaptea, când vântul plin de spațiile lumii
ne mistuie fața cui n-ar rămânea, ea, cea dorită,
lin dezamăgind, ea care stinghera inimă
[...] Citește tot
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Dueno, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elegie neterminată
(Ultima formă a proiectului)
Nu lăsa soarta să-ți nege copilăria,
fidelitatea acestei cerești, inefabile vârste, care
ce chiar pe captivul pierind în carcera sumbră,
încă-l susține, până la capăt. Căci dincolo de timp,
ea stăruie-n inima noastră. Chiar și bolnavului,
când privirea lui fixă-nțelege că nu-i mai răspunde odaia,
și nici un lucru în jur, căci toate-s bolnave ca el,
chinuite de febră, vindecabile totuși
chiar și lui îi mai dăruie copilăria roadele ei:
în mijlocul unei naturi ce dispare, decade,
singură ea mai păstrează proaspăt răzorul de flori.
Dar nu e fără primejdii. Iluzia ce cu dantele și văluri
o face s-arate mai mândră, ne-a-nșelat doar o vreme.
Nu e mai tare ca noi, și nici mai cruțată;
nici zeii nu pot să-i sporească puterea:
Fără-apărare
e ca și noi, ca jivinele iarna, fără-apărare,
ba și mai fără-apărare, căci nu știe ce-i adăpostul.
[...] Citește tot
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Proiecte (decembrie 1920, Castelul Berg am Irchel), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Capriciile soartei...
Te ascultam cu ochii umezi de fericire,
Când mă țineai la pieptul tău cândva,
Ca pe un talisman de aur veritabil,
Tu îmi șopteai timid și tandru
Că mă iubești ca nimeni altul
Și în veci voi fi a ta,
Ca Julieta lui Romeo,
Icoană sfântă în artă.
În jurul meu atunci totul cânta,
Ca strunele iubirii atinse de arcușul viu,
Când viața o feerie îmi părea,
În brațele timpului darnic,
Capriciul soartei mă înșela amarnic,
Lăsându-mi zestrea mărilor de lacrimi
Și gustul sării amare din pustiu.
Dar toate au fost cândva,
Acum e altfel.
Capriciile soartei...
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (19 decembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
O altfel de poveste cu berze și copii...
Povestea sumbră ce s-a petrecut
În noua Românie democrată,
Pe raza unui sat puțin știut
O spun acum cu inima-ntristată
A început ca joaca-a doi copii
Cu-a lor nenorocită jucărie
Primită-n dar de la părinți zurlii
Și s-a schimbat curând în tragedie...
Cei doi, odrasla șefului de post,
Un răzgâiat, un viitor coțcar,
Cu-amicul mototol, obez și prost
Dar fiu al preamăritului Primar,
Cum n-au rămas în vară repetenți,
Culanți, tăticii lor le-au procurat,
Iresponsabili, dar omnipotenți
O armă sport cu aer comprimat
[...] Citește tot
poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inside
De unde să încep o poveste care nu are început?
O poveste născută poate o dată cu prima suflare de viață în plămânii stângaci,
cu milioane de culori ninse pe retina fragedă,
cu laptele cald între buzele moi?
Atunci am înțeles, deși nu am putut concepe asta în cuvinte,
că sunt iubit.
Sau să încep povestea de la prima jucărie zburătoare numită de mine simplu "elicopter"
pe care o lansam de la etajul doi al blocului pentru ca apoi să cobor într-o suflare
să o pot regăsi intactă între mărăcinii de la marginea drumului?
În acele clipe de nebunie epuizantă am înțeles că sunt iubit.
Sau mai bine încep de la examenul acela de maturitate,
numit simplu de colegi: bac,
unde nu împlinisem vârsta majoratului dar mi se cerea să fiu matur?
și eu nu știam dacă pot să fac asta
dar îmi aduc aminte de prezența aceea din jurul meu, nevăzută,
dătătoare de o pace lăuntrică
care m-a făcut să fiu stăpân pe mine
și să înțeleg oare pentru a câta oară că nu sunt singur,
[...] Citește tot
poezie de Adrian Andrei Călimărea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poveste din fereastra inimii
Într-un burg pestriț și vesel, pe o stradă oarecare
Un copil trecea zâmbind pe-o alee, la-ntâmplare
Și rotind privirea-n zare cum o fac copii-ades
La gheretă, în vitrină, un afiș de interes:
Vând căței cu ochi zglobii și cu părul cârlionțat,
Jucăuși, plin de iubire, cu boticul brun roșcat.
Curios nevoie mare, doritor de-un prieten drag,
Rușinos, zâmbind timid s-a oprit puțin în prag
Și cu vocea mai domoală l-a-ntrebat pe vânzător:
Care-i costul, cum sunt câinii, dac-a fost vreun doritor.
La auzul celor doi, cinci căței au dat năvală,
Făcând tumbe, alergând, foarte-atenți la cleveteală.
Unul singur, mai sfios, necăjit, blăniță sură,
Rezemând codița mică pe sandala gri de zgură
L-a privit cu îndoială pe băiatul curios,
Cu ochi triști, năsuc rozat, vrând să pară bucuros,
[...] Citește tot
poezie de Ines Vanda Popa (30 iulie 2014)
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
A cincea elegie
Dedicată doamnei Hertha Koenig
Spune-mi, însă, cine sunt ei, călătorii aceștia puțin mai
trecători ca noi înșine, pe care-mboldindu-i din vreme
îi stoarce, de dragul cui, ah! al cui
o mereu neostoită voință? Ci, iată îi stoarce,
îi încovoaie, îi răsucește și-i amețește,
îi aruncă și-i prinde din nou, ca printr-un aer
dat cu ulei, mai neted, prin care se lasă iar
jos, pe covorul subțiat, ros de
veșnica lor săritură, pe covorul acesta
pierdut în univers.
Lipit ca un plasture, parcă cerul
de mahala ar fi durut pământul. Și abia căzuți
în picioare, aici, iată-i: literă mare a prezenței... îndată bărbații
cei mai puternici sunt rostogoliți din nou, în glumă, gest
mereu repetat, ca al lui August cel Tare la masă
cu farfuria de cositor.
Ah, și-mprejurul acestui
[...] Citește tot
poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Ștefan Augustin Doinaș și Virgil Nemoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre inimă și jucării, adresa este: