inimă şi oxigen

Anul tristeţii

precum semnătura unui kilogram de plutoniu care tocmai
şi-a schimbat proprietarul
anul tristeţii îmbătrâneşte urât
din vina unui gol de singurătate
aura chipului nostru mută nebunul de alb
sigur pe instincte
tânărul domn se aşază pe tron

praful ne face să întoarcem privirea
molecule de curaj îmbunătăţit reclamă dreptul
la replică
îngerul meu cască gura în faţa vitrinelor pline
mă las ademenit de imaginea ta răsturnată
- războiul imaginar cu mine însumi ocupă jumătate din emisfera de nord
în perioada soarelui roşu ce tocmai şi-a pus miezul
să scoată mai mult oxigen din vertebrele contorsionate
la buna plăcere a speciei

neuronii înverşunaţi
susţin deschiderea buzelor după mişcarea pământului

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuget târziu

Am dedus că viaţa pâmânteană ar deveni o adevărată peliculă divină,
dacă oamenii nu s-ar speti să o aglomereze cu viitoare religve materiale,
ci s-ar înfrupta mai des din bucătăria frumuseţii ei spirituale,
care prin legile înţelepte va înflori sănătatea, fericirea şi pacea sufletească a omenirii.

Am învăţat că nu râvnesc şi să nu imit pe nimeni niciodată, pentru fericirea searbădă a confortului material,
dar să fac tot posibilul să arăt oamenilor din jurul meu cât de aproape şi de sănătoasă este fericirea spirituală,
trebuie doar să o dorească cu adevărat şi să respecte câteva norme elementare de morală,
apoi trăgând linie de fracţie să calculeze cu mintea sufletului câtul dintre fericirea materială şi cea spirituală şi să aleagă.

Am înţeles că nu întâmplător viaţa pământeană are scară de valori,
dacă pe ea nu se coboară măcar o dată în infernul mizeriei morale nu avem cum să râvnim la caracterul frumos al înţelepciunii.

Am dedus că în travaliul vieţii pământene, iubirea umană ridicată mai presus de cea Divină, transformă viaţa oamenilor în episoade dramatice şi poate educative până la sfârşitul ei.

Am înţeles că oricât de ateistă şi nesaturată este stiinţa omenirii, în faţa neputinţei şi a morţii îngenunchiază la picioarele Divinităţii cerându-i cu pioşenie ajutor şi îndurare.

Am dedus că oamenii aţâţaţi de poftele cunoaşterii, dezgroapă barierele enigmelor îngropate de frământările trecutului, eliberând odată cu ele şi blestemele lor.

Am înţeles că energia apei este însetată de sărutul rece al pământului ca plămânii focului de oxigen, ca aripile aerului de libertatea mişcării şi ca omenirea de fericirea supremă, încă umbrită de caprici ispititoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (martie 2008)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu

scriu pentru zilele care au rămas
pentru prieteni şi pentru prietenii care
mi-au întors spatele
am acceptat şi asta decât nimic
şi am scris
pentru cei citiţi ca la slujbă
pe numele lor am scris
i-am adus în faţă
faţa curată a lumii
şi nu m-au mai cunoscut
am scris despre
cum e să fii deschis dar
să nu ştii cine dă buzna să-ţi spargă inima
această uşă din carne de om
mai puţin rezistentă la nepăsare
la interese la boala orgoliului
întreţinută cu oxigen
am scris în somn în vis în coasta bărbatului
iubit cu măsură întreagă
cu toate cuvintele posibile

[...] Citeşte tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesaj de la natură

Nu mai faceţi voi campanii ce-au ca scop sume de plată.
Omorâţi-vă în pace, făr' a media pe plantă!
Chiar vă înţelegem sensul, mândrilor cu capul mare
Creaţi arme spre-a decide cin' rămâne în picioare
În acest război al vostru, un nonsens al legii firii,
Omorâţi chiar prim maestrul ce-a dat viaţă omenirii...
Şi nouă, străbunii sacri, ş-altor specii osebite
Spre-a-ndruma sufletul vostru întru el prin taine sfinte.
N-aţi fost singurii ce-n goană au ras tot spre nicăierea,
Dar consumatori de sine?!... o specie de toată jena.
Dacă tot vreţi adevărul şi nu-l căutaţi în om
Nu mai vindeţi oxigenul ca bilet de avion!
Voi visaţi doar la mai mare, la etern necontenit,
Dar distrugeţi tot ce astăzi cu onoare v-a slujit!
Chipuri pale cu machiaje... creatori de mode mute,
Surdă-i dogma surzitoare care vă transformă-n brute.
Brute calme, sfidătoare, cu inimi la metastază
Ce-s conduse de "iubire" doar când camera stochează.
Judecata vine-ndată, nepoţi vom salva pe front...
Că noi suntem cerul vostru şi calea spre orizont.

poezie de Silviu-Gabriel Obreja (21 iunie 2017)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Circulară din America

Urechile mele de editor
Sunt într-o supraveghere
Permanentă-a celor
Două emisfere –
Şi ce mama naibii
Crezi că-aud
Pulsând cu putere?
Aud Beat-ul, Ritmul,
Nu ritmul inimii care bate,
Ci palpitaţiile posace-ale
Noii Arte.
Ascult cum o idee moartă,
Măcinată-n căpăţâni cu minte lipsă,
Urmează implacabili lideri
Printr-o prelungă eclipsă.
O, Kerouac, Kerouac,
N-ar fi oare de poveste,
Dacă vreo idee
Chiar îţi supravieţuieşte?
...1/2 de idee

[...] Citeşte tot

poezie de George Barker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miere şi sare

O traistă cu trucuri – nu-i aşa?
Şi-o partidă jucată de nişte fiinţe linguşitoare?
Dacă eşti priceput la jonglat c-un pachet de cărţi
sau la aruncatul zarurilor – asta ajută?
Dacă poţi spune bancuri şi fi un bun pretenar
şi poţi face impresie – asta ajută?
Când băieţii se întâlnesc cu fete sau fetele se întâlnesc cu băieţi –
ce ajută?
Toate ajută: fii plăcut, dar nu prea plăcut,
fii rezervat, fii sfios, misterios, dar numai aşa şi-aşa;
apoi uită tot ce-ai auzit vreodată despre dragoste
pentru că-i bronzul verii şi degerătura crivăţului
şi vine cum vine vremea, iar tu nu poţi schimba asta;
vine cum a venit chipul tău la tine sau picioarele tale
şi felul în care păşeşti, vorbeşti, îţi ţii mâinile sau capul –
iar tu nu poţi schimba asta – tu doar aştepţi şi te rogi.

Există vreun fel în care poţi măsura dragostea?
Da, dar mult prea târziu,
atunci când bătăile inimii tale au parcurs

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În stele se caută...

Domnule Păunescu
în stele se citesc poeme?
Vreau să-ţi scriu despre lumea
de jos!!!!
Vreau să-ţi scriu despre Pământul
şi Cerul sătui de-ntunericul din noi!
N-am întrebat heruvimii dacă te cunosc!
Dar vreau să-mi deschidă Cerul să-ţi las
un poem.

Prin carnea noastră intră Toamna
Cu ceaţa nerostirilor din ea
Lăsându-ne liber arbitru
S-alegem viaţa în Hristos ori nu.

Observ că lumea e nebună
Alege sicrie în loc de poame
Se plimbă goi prin crizanteme
Cu vorbe reci doar de ocară.

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (4 octombrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce combinaţie...

Cum tot este-o alcătuire din elemente disparate;
Cum om fărâmă-n plămădire-i şi lumea-i om în unicate?
Cum gându-i o înlănţuire de ergi înşiruiţi... conştiinţă?...
Cum nu-i şi fier, din plăsmuiri ce sunt... cum de nu-i fiinţă?

Cum cuarţul, ce-n cristale ţine, e evident că de el ştie,
Cum şi carbon şi musca ţeţe au toţi tipar de cum să fie?
Cum doar amestecul contează, toate la fel sunt în... fiinţate?
Cum calciul îmi alege osul să-mi fie... şi nu scoici uscate?

Cum apa, ce-o ţin, nu mă-neacă, este şi lacrimi şi oceane?
Cum dorul se-nfiripă el singur, însămânţându-mi-se aleane?
Cum foc şi arde şi se-mparte şi-n inimi... şi-i tot el un scrum?
Cum timpul nu-i, nu el se mişcă, doar noi parcurgem ştiut drum???

Cum aerul omoară peşte, ce tot din oxigen respiră?
Cum pomul frunza-şi încreţeşte şi nu-i la nimeni clorofilă?
Cum ştie dragostea chimie şi cum chimia nu iubeşte?...
Cum omul este tot secrete şi nu ştie singur ce este?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neistoviţi înfăptuim păcate

Pe buzele de Toamnă trecătorii plâng,
Nemulţumiţi de bruma căzută pe struguri,
Trişti egoişti ce-alergă spre nicăieri
Să primească pomană, tot sufletul Toamnei.

Pe pieptul Toamnei poposesc întristaţi,
Leneşii înlăcrimaţi de-a-lor sărăcie,
Îmbrăţişaţi de zori chiar dacă nu muncesc,
Cu parfumul florilor, ce-neacă astăzi Pământul.

Un Soare se aşează lent peste cărnuri,
Pe milioane de frunze otrăvite-n păcat,
Şi nu se-ntristează fugind de grele mirosuri,
Scoase din gurile celor, ce suflă spre El.

În Sinele lor sunt aruncate săgeţi de lumină,
Divine sclipiri rupte din puritate şi adevăr,
Miraculoase săgeţi ce-nvie conştiinţa etică,
In unele capete, ce şi-au pierdut Dumnezeul.

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (22 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leonard: Bună, Leslie.
Leslie: Bună, Leonard.
Leonard: Aş vrea să-ţi propun un experiment.
Leslie: Ochelari de protecţie, Leonard.
Leonard: Aşa e. Aş vrea să-ţi propun un experiment.
Leslie: Aşteaptă. Încerc să văd cât îi ia unui laser de 500 de Kw cu Oxigen şi Iod să-mi încălzească porţia de tăieţei.
Leonard: Am făcut-o eu. Cam 2 secunde, 2,6. Oricum, mă gândeam mai mult la o explorare bio-socială cu un strat neuro-chimic.
Leslie: Aşteaptă, mă inviţi în oraş?
Leonard: Aveam de gând să o caracterizez ca pe o modificare a paradigmei noastre colegi/prieteni prin adăugarea unei componente asemănătoare unei întâlniri, dar nu trebuie să ne obosim cu terminologia.
Leslie: Ce fel de experiment?
Leonard: E un model general acceptat în acest domeniu. Te-aş lua, te-aş duce la un restaurant. Apoi am vedea un film, probabil o comedie romantică cu Hugh Grant sau Sandra Bullock.
Leslie: Interesant. Şi suntem amândoi de acord că modul de stabilire al succesului sau eşecului întâlnirii ar fi bazat pe reacţia chimică din timpul sărutului de noapte bună?
Leonard: Bătăile inimii, feromoni, etc. Da.
Leslie: De ce să nu stipulăm că întâlnirea merge bine şi să trecem la variabila cheie?
Leonard: Adică să te sărut acum?
Leslie: Da.
Leonard: Poţi să defineşti parametrii acestui sărut?
Leslie: Cu gura închisă, dar romantic. Gumă?

replici din filmul serial Teoria Big Bangului
Adăugat de Ramona Stanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boul lui Israel... şi al Bisericii

(Cartea Exod cap.32)

Ştim c-atunci când s-a dat Legea, Moise-a mai întârziat,
iar poporul jos în vale, aşteptând, s-a agitat.
Şi pentru că ei, în inimi, se aflau tot în Egipt,
au schimbat pe Domnul slavei pentru-un bou de ei cioplit.
Să mai fie vreo mirare că după ce-au lepădat
oxigenul fericirii, chin şi zbucium i-a mâncat?
Cine le-a promis lor ţara? Boul din metal forjat?
Şi care le-a fost urmarea când la bou s-au închinat?
Ăsta este-ntreg motivul pentru care niciodată
n-au ajuns să stăpânească ţara câtă le-a fost dată.

Să vorbim de noi acuma. Domnul spune în Cuvânt
că putem trăi în pace neştirbită pe pământ.
Însă vai, câţi sunt aceia dintre noi care pot spune
că se bucură de pacea cerului aici în lume?
Ne mai spune-apoi Scriptura că-n Hristos ne este dată
permanenta bucurie şi o viaţă-mbelşugată.
Însă când privim în practic, câtă bucurie oare

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut mâna, tată!

- Sărut mâna, tată! Mi-era dor de tine!
Stau aici, la cruce, gândul să-mi împart...
Plâng de dor, tăicuţă, dar nu-mi e ruşine.
- Fiule, nu plânge! Uiţi că eşti bărbat?!
.............................................................
Tăcerea mea, mi-a zis Sorin, cândva,
Vine cumva şi de la-nţelepciune...
Eu plâng tăicuţă, în tăcerea mea.
(O boală crudă-a tăbărât pe lume.)
Să ştii, nu mai avem nici oxigen
Şi în spitale zi de zi se moare.
Pământul ăsta este un infern...
Trebui' să-mi dai, tăticule, crezare!
S-au dus în cimitir prieteni buni,
S-au dus bătrâni, femei, copii şi mame.
Mai suntem doar o mână de români
Cu vise şi idei fenomenale.
Suntem batjocoriţi, scuipaţi, supuşi,
Conştiinţa,-n lanţuri, ca un lup se zbate
Şi milogim dreptatea pe la uşi

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!