Citate despre inimă și spațiul cosmic, pagina 2
Textele de mai jos conțin referiri la inimă și spațiul cosmic, dar cu o relevanță mică.
O aventură galantă
Într-o seară, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventură,
Nici cu Haike, nici cu Sură,
O coniță delicioasă,
Nici urâtă, nici frumoasă,
Și-am intrat cu ea în vorbă,
Nici de Cosmos, nici de ciorbă.
Avea ochii ca doi aștri,
Nici căprui, dar nici albaștri,
Gura dulce, zâmbitoare,
Nici prea mică, nici prea mare,
Sânii, două rândunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Și vorbind cu ea în șoaptă
Nici prostuță, nici deșteaptă.
[...] Citește tot
poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mirare
s-a născut o mirare
în cutele cămășii cu mâneci suflecate
lăsându-se asurzită de tropotul miresmelor uitate.
cu aer în buzunare,
inima peticită prin colțuri,
plete-n vânt,
o modelare rotundă a destrămării
apleacă pereții într-o gravitație sigură.
din cuburi de gheață sar cuvintele colorând aerul roz,
cea mai dulce literă îndulcește cafeaua.
iadul și raiul au aceeași tărie de împietrire și despietrire
a sentimentului pârguit între buzele mirate.
pământul exersează din nou mersul în cosmos
deschizând o altă poartă.
îmi umblă prin cenușă o trezire adormită din existență,
niciun gol de cuvinte,
lumina nespartă picură domol
deșteptând elegii eterne.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strigăt sonor, pietrificat
Când, ne-'ncetat mă înfioară
aura ochilor tăi verzi
și când viscolul tău de parfum
neîndoios, mă-'nconjoară,
eu caut, iubito, duios și adânc,
în cosmosul inimii tale,
și-atunci încet, încet, tu te pierzi,
iar eu, voluptos, te consum,
siderat, te respir, te mănânc,
prin mii și mii de flori și petale...
Virtuoz instrument de serviciu,
îți cânt trupul neconsumat,
vestală în mugur, femeie-vioară,
și caut, cu sârg, un ultim indiciu,
la strigătul sonor și pietrificat
al sânilor tăi, paseri de alb,
de deliciu...
Un strigăt sublim al trupului tău
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Expansiuni
nopțile acelea nesfârșite în care oamenii uită să adoarmă
își lasă peticul de memorie personală în subsidiar
uită de drame / de obligațiile strict personale
parcă nu mai contează nici măcar fericirile proprii
inima se lățește / cu o lovitură de baros discret pocnește
oasele pieptului / toate mecanismele-acestea ridicole
pentru care nicio instanță nu mai garantează
termene de valabilitate / termene de murire
ei și-au țesut direct peste hematii câteva focoase
și-au înșelat seceta cu oceanul din spatele urii
acum când orice locuință concretă se face nevăzută
ei mai vii / mai nefricoși / mai adevărați respiră în explozii
nevinovați trimit cosmosului sentimentul big bang-ului
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Petrecere primordială
Simt gustul care mângâie și-i dulce
Al zilelor de nou-născut în vers
Și văd venind lumina să mă culce
Orbecăind difuză-n univers.
În pântec e-ntuneric și frumos,
Cordon ombilical e stea polară
Și cordul meu pulsează-armonios
Ca o pitică roșie spre seară.
Mai caut și-azi neantul, nenăscutul
Din fiecare om și nu-l găsesc,
Căci plictisiți ne arvunim plăcutul
Secundei numărate-n timp lumesc.
De ce atâta teamă de nemargini
Când totul e atât, atât de fals?
O gheară se zbârcește dur sub sarcini
Ducând cu ea obolul în balans.
[...] Citește tot
poezie de Gigi Stanciu din Expoziție de gânduri
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scopul vieții noastre
Plantez iubirea cosmic în suflete-nsetate
Pe care o aprinde lumini de cântec sfânt;
Vă-nalț în rai de vise plutind peste pământ,
Să-nflăcărați azurul cu inimi înfocate,
Să fiți cu toți de-a pururi fântâni de fericire,
Să fiți vii universuri, în cosmos necesari;
Să fiți măreți în gânduri și-n fapte cât mai mari
Căci scopul vieții este Eterna Propășire!
Desigur, viața are ades dureri, necazuri -,
Ele vin nechemate și vin spre-a ne căli.
Dar toate pot fi frânte; nu vin spre-a dăinui,
Căci scopul vieții este nu "oful", ci extazuri...
Suntem vieți stelare de-origine divină,
Și spun că-n toți iubirea e-n fiece atom...
Eu v-o trezesc cu-o rază de vers - în orice om -,
Căci scopul vieții este în veci să fim Lumină!...
poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sufletul planetei
Construiesc drumuri, simt sufletul planetei.
Ascult replica neauzită de forfota stelelor,
văd fulgere scuturând din rărunchi ploaia și surâsul mărilor.
Mă spală aerul cald, latifundiar, în care se înalță ruga inspirației.
Cu celebrex, s-au însănătoșit încheieturile cosmosului.
Ține-mă strâns la pieptul credinței în raze!
După evaluările curente ale mirajului,
am etalat legenda inimii pe pânza pictată cu soare.
Am vizualizat eticheta privirii prinsă cu o scamă de clipele fugare,
am scotocit dincolo de juliturile alunecării pe panta înroșită de arderi.
Am rotit pasul vioi dinspre scoarța pământului înspre văzduhul curat,
frânghie de prins degetul lui Dumnezeu la sărutat.
Simt sufletul planetei. Construiesc drumuri.
poezie de Iulia Dragomir (15 iunie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lipsă de imaginație
rămași cu ochii ațintiți
unul asupra celuilalt
ca asupra unor monitoare
îndărătnice cu idei fixe
fiecare aruncându-și neputința... vina
pe seama celuilalt
încercăm
mici variațiuni
o nuanțare a fundalului
un shortcut pentru orice eventualitate
resetarea priorităților
adunarea detaliilor într-un recycle bin
chiar și un restart
rămânem aceleași două mecanisme blocate jalnic
din depărtare... apropierea ta maladivă
gestul uriașului rănit de moarte
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Darul iubirii
Din catedralele sufletelor triste se ridică la cer
cântecele inimilor noastre,
Cântece ce vor să îți vestească haosul infernal
în care se scaldă omenirea.
Vibrațiile muzicii zguduie magistral bolțile albastre
ale cerului domnesc,
Scormonind apoi toate colțurile Universului
pentru a-ți da de veste.
Plutind pe portativul stelelor, notele se rostogolesc într-o avalanșă nebună
Spre cel mai îndepărtat întuneric unde se termină materia cosmosului.
Aici, în tărâmul începutului și sfârșitului,
într-o singurătate absolută
Dumnezeu își doarme armonia pierdută
în leagănul uitărilor eterne.
Murmurul trist al umanității întrerupe
visarea solemnă a bunului Domn
Care ascultând ondulațiile pline de durere
ale cântecelor noastre triste
[...] Citește tot
poezie de Vasile Șerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Șerban
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mister de sori
Stau într-un octombrie însorit cu pielea caldă
Și nu pot să privesc scânteia care mă dezmiardă;
Chiar mă-ntrebam, cum n-amendăm pentru pericul
Potențial, cum facem pentru jucării, neprevăzutul la vehicul?
Mai mult, sunt chiar cu totul depășit, nici nu cred știința
Ce de amar de timp 'mi tot spune să-i accept credința;
Cum de atâta forță poate negrul să străbată
Și gheața interplanetară apă o face, ziua crapă?...
... Și-atâta cald e pân' la mine, pe nisipul-plajă,
Sau stând sub via dezgolindu-se cu-azur de vrajă!?
Cum nu topește totu-n cale; cosmos, sateliți
Și inimi ce-ar fi înghețat?... Cum ne-ncălzim... iubiți???
Mi-e mintea caldă, simt pe pleoape ca un fulg de bine
Și heliul ce-am primit îl vărs, pupila-mi îndreptând spre tine
Mă-nvăluind de gânduri, ce le-aștern în frază...
Ce-o scriu să ți-o trimit, cum sorul dă o rază;
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Injectabil
nu avea timpul timp
de smiorcăielile noastre
și cât de mute trebuie să fi fost țipetele
cât de invizibile zdrențele de mucoși
o fâșie din noi se desprinsese
asemenea unei falii urmându-și rătăcirea
era poate porțiunea aceea
mult prea importantă din inimă
darul primit cândva ca semn distinctiv
i-am urmărit de deasupra
ciocnirile martirajul îngenuncherea
de-abia stăpânindu-ne moartea
durerea peste putințele lutului
amintirea de noi ne-a târât ne-a somat
fragmentul acela făcut una
cu nepăsarea pământului
glasul sângelui glasul nostru
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În decembrie se înserează prematur
iată-ne mici
pe bucata îngustându-se de iarnă
fărâma de gheață sensibilă
la fenomenul încălzirii globale
și ce dacă?!
ar putea striga pasărea
și ce dacă?!
am putea s-o imităm noi
cârduri de cocori rămași
imaginației nostalgice
dau ocol silabelor răzlețite
habar nu avem cum timpul
ne ia prin surprindere!
nu aprofundăm
nu știm nici măcar
dacă boala noastră
se numește în vreun fel
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Consistență
ninsoarea
ne luase oarecum prin surprindere
n-am fi putut spune dacă eram
veseli speriați... doar curioși
învățam din mers
această ieșire amplă de sub nisipuri
proiecția uriașă a micului eu din nimic
cu priviri frontale de pitici războinici
ne-am deschis reciproc rănile... hectarele de pustiu neiubit
fulgii se păstrau intacți deasupra încinsăturii inimii
o abatere minimală de la legile firii cel mai probabil
simple derogări de la verdict
siluete pufoase traversau
centrul de echilibru al cosmosului
mirările se ciocneau se amestecau
lângă tulpina copacului fidel
purtând rătăcirea chipului
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ofrandă
sunt zile întregi în care copacii
stau îngropați în mine
înspăimântători și silențioși
în alura lor de uriași căzuți
rugându-se în limbi de demult
a căror memorie doar Dumnezeu
o mai ține vie
agonia se petrece departe de văz
într-o intimitate neghicită din afară
sufletul stă pe o lespede... cumva
între ciocan și nicovală
în albul absolut compune
frânturi ale unei întâmplări
care niciodată nu trece
proba începutului
și ei stau îngropați în mine
au păsări pe măsură...
păsări bolnave clocind
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rudele lui Rosy
Cum veneam de la biserică, nepoată-mea și eu,
Zise Rosy, "bunicule, cine este Dumnezeu?"
Căutând să-i răspund într-o potrivită versiune,
Cam asta-a fost tot ce-am putut spune....
Dumnezeu este esența noastră-n Univers,
Tot ce se află sus, jos, alături și departe,
Atomul, norul și luceafărul de seară;
Ciocârlia, delfinul și-ogorul în care plugul ară,
Croiala Cosmosului din care facem parte.
Credința că există ceva de oameni mai presus,
În fața căruia tu, cu-încredere, te-înclini supus;
Un Mumbo Jumbo sau un Destin, numit și Joss,
Un Budha sau un Allah oricum, un mare Boss
În viața ta... Cât timp există mările și aștrii cei merei
Dumnezeul tău Etern va sălășui în ei.
Trăiește-n fiecare frunză care sub lună se răsfață,
Iar când florile mor, din viața lui El iarăși le dă viață ;
[...] Citește tot
poezie de Robert William Service, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elegie neterminată
(Ultima formă a proiectului)
Nu lăsa soarta să-ți nege copilăria,
fidelitatea acestei cerești, inefabile vârste, care
ce chiar pe captivul pierind în carcera sumbră,
încă-l susține, până la capăt. Căci dincolo de timp,
ea stăruie-n inima noastră. Chiar și bolnavului,
când privirea lui fixă-nțelege că nu-i mai răspunde odaia,
și nici un lucru în jur, căci toate-s bolnave ca el,
chinuite de febră, vindecabile totuși
chiar și lui îi mai dăruie copilăria roadele ei:
în mijlocul unei naturi ce dispare, decade,
singură ea mai păstrează proaspăt răzorul de flori.
Dar nu e fără primejdii. Iluzia ce cu dantele și văluri
o face s-arate mai mândră, ne-a-nșelat doar o vreme.
Nu e mai tare ca noi, și nici mai cruțată;
nici zeii nu pot să-i sporească puterea:
Fără-apărare
e ca și noi, ca jivinele iarna, fără-apărare,
ba și mai fără-apărare, căci nu știe ce-i adăpostul.
[...] Citește tot
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Proiecte (decembrie 1920, Castelul Berg am Irchel), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Restanțe
ploaia sau vântul...
sentimentele cuiva
scuturau florile de cireș
la o masă a timpului
nu aveam noi vreme!
! tramvaiul 12 își schimbase radical traseul
tu rămâneai
undeva la granița aceea
imperceptibilă uman
dintre văz și irealitate
nu știu dacă voiam cu orice preț
să te caut... să te identific
în dreptul inimii mele vreo 2-3 vrăbii
suficient de muzicale cât să acopere
eventuale trădări ale aproapelui
nu mai știu...
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nevralgie
De ce mă îneci în a ta liniște?
Ce-mi sâcâie capul a sticksuri,
Ca niște urlătoare tălăngi, de sună...
A fanfară doar cu amintiri în
Galben și albastru. La un moment dat,
Pic în vid, adânc în negru și roșu.
Mă asfixiez în ceața de ocean, ce tu...
M-ai uitat cu ochii-n luna ce are cratere.
Așa cum sunt și eu aruncat într-un crater,
Uitat. Privesc cum felinarul stă cu mine,
Ca eu să nu mai văd roșu și negru, dar... degeaba.
Hah! Uite cum e roșu și albastru, ce-mi zguduie...
Tâmplele ca tălăngile atât de grele,
În chiorâș privind cum ceasul...
Arată a fi ora 03:00, dar e galben.
Sunt ca o planetă uitată-n cosmos,
La distanță prea mare de tine, soarele meu.
Mai dă-mi o lacrimă de toamnă albastră, ce,
Aș pigmenta pământul în albastru. Cu doar,
Simple siluete în galben, dansând cu șalul negru.
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Dumitru (23 ianuarie 2019)
Adăugat de Ionuț Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Călătorie
La răscrucea violacee a viaductelor cosmosului în care m-a trimis drumul,
natural ca mersul cerbilor în pădure,
am coborât, broască țestoasă de 108 de ani, în valea mieilor.
Le auzi glasul? Înaintez...
Iarba înrourată se înalță, se pliază cumințică sub tălpile goale ale luminii,
străbătându-și fiecare încheietură, pentru saltul în cuprinsul experienței.
Țintuită în pământul reavăn de inspirație, călătoresc pe traiectoria vieții.
Încet, încet, firele desprinse de sensuri,
în plină adulmecare de pace, își dezmorțesc cumpănirea.
Ai vrea să te mint, câmpie crescută în degetul clipelor?
S-au tocit unghiile de aerul retragerii în poiana neatinsă de ciute.
Din mine însămi, în mine însămi, fac pod, mă traversez,
dincolo de turnul săpat în piatră peste împotmoliri și nuferii de neînvins ai anilor.
Binecuvântare
Mă iau în brate și mă ridic până la desprinderea din atârnările sinelui.
Îmi pun în față momentele din care a crescut sufletul cu înfloriri ochioase de apropiere,
cu săgetări de lumină dintr-o margine în alta a cutreierării aceluiași tărâm.
Le fac nod de ridicat la vedere, trag de imagini ca de filmul răpirilor în Serai.
De neasemuit cum se derulează biruitor
peste scăldatul cu stoicism în curiozitățile ambientului!
[...] Citește tot
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Luna
Soarele și Luna, la ceas de taină, mâna și-au dat,
Ca Pâmântul noaptea să nu rămână neiluminat.
Într-o frăție cosmică, tacită s-au înțeles
Și când soarele se stinge, sus pe cer, de la apus,
Răsare luna, o soră naturală și fidelă
Ce se-nvârte pe orbită-i exact calculată
Și pământul îl cuprinde-n al ei tentacul.
O pereche misterioasă aceste astre fac,
Un El și-o Ea ca-ntr-o poveste aievea,
Cu ochiul Ele ne fac când o eclipsă apare,
Iar noi fascinați suntem de proporțiile universale
Și ne-ntrebăm firește cum e cu putință
Asemenea perfecțiune în cosmos să existe.
Seară de seară în décor nocturn apare
La-nceput o semilună, timidă, glacială,
Cu un zâmbet surâzător, galeș și smerit
Și-apoi crește, pătrar după pătrar
Și la apogeu ajunge-n acest spațiu colosal.
[...] Citește tot
poezie de Georgeta Ganea (27 noiembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre inimă și spațiul cosmic, adresa este: