Citate despre inimă și spaimă, pagina 2
De profundis clamavi
Îți cer acuma mila ta, tu, singura-mi iubire,
Din hăurile-n care greu inima mea geme.
E-o lume plumburie și fără strălucire
În care noaptea-i plină de spaime și blesteme;
Un soare fără vlagă pe cer stă șase luni
Iar șase luni e noapte din zare până-n zare.
E mai pustiu aicea ca-n țările polare:
Nici vietăți, nici ape, nici crânguri, nici pășuni!
O groază mai adâncă nu poate fi în viață
Decât cruzimea rece a soarelui de gheață
Și bezna asta care-i cu Haosul la fel;
Râvnesc la soarta celor mai josnice-animale
Ce pot să se scufunde în somnul lor tembel,
Așa de-nceată-i vremea pe nesfârșita-i cale!
sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Muza bolnavă
De ce ești astăzi, Muză, atât de-ndurerată?
Ce vis urât al nopții în minte ți-a rămas?
De ce trec laolaltă pe fața ta-ngețată
Fiorii nebuniei și-ai spaimei fără glas?
Ce-nveninată iasmă, ce spiriduș sprințar
Turnata-ți-au în suflet iubire și-ntristare?
Cu pumnul lui despotic, ce-ncrâncenat coșmar
Te-a prăvălit în fundul Minturnei legendare?
Aș vrea să-ți fie sânul un cuib de calde vise,
Să-i simt mireasma tare, cu iz de sănătate,
Și inima pioasă să ți-o ascult cum bate
Cu ritmul plin din versul pe care-l stăpânise
În evul antic, Febus, părinte-al poeziei,
Și Pan, culegătorul de roade al câmpiei.
sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoș
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inima
Albă se făcu lângă pădure sălbateca inimă;
O, întunecată spaimă
A morții, astfel, aurul
Muri în norul plumburiu.
Seară de noiembrie.
Lângă părăginita poartă a abatorului
Sta fata femeilor nevoiașe;
În fiecare coș
Cădeau măruntaie și putredă carne:
Blestemată hrană!
Porumbelul albastru al serii
Nu veni cu împăcare.
Întunecare chemare de trompetă
Străpunse umedul
Frunziș de aur al ulmilor,
Un drapel trențuit
Fumegând de sânge,
Pe care în durere sălbatecă
Îl pândește un bărbat.
[...] Citește tot
poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Christine Daae: În momentul acela eram și eu, și umbra în fața altarului și razele lunii cădeau drept la picioarele noastre prin vitraliul absidei. Cum nu-i dădeam drumul, umbra s-a întors și, prin pelerina întredeschisă, am văzut, domnule comisar, cum vă văd pe dumneavoastră acum, un înspăimântător cap de mort care mă sfredelea cu o privire în care ardeau focurile iadului. Am crezut ca am de-a face cu diavolul însuși și, în fața acestei apariții de dincolo de mormânt, inima mea, în ciuda curajului de până atunci, slăbi și nu mi-am mai amintit nimic până în momentul în care m-am trezit în micuța mea cameră de la hanul Le Soileil Couchant.
replică din romanul Fantoma de la Operă de Gaston Leroux (1909)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neliniște
Nu vin în seara-asta să-ți birui trupul, fiară
În care-o gintă-și mână păcatul, nici să-asmut
În pletele-ți impure o patimă amară,
Plictisul incurabil ce-l vărs într-un sărut.
Cer patului tău somnul adânc și fără umbre
Plutind sub remușcarea cu pluș deconcertant,
Și-n care guști ecoul minciunii tale sumbre,
Tu care știi ca morții mai mult despre neant.
Căci Viciul, care-mi roade noblețea din vechime,
Mi-a pus ca ție semnul sterilității sale,
Ci-n timp ce sânu-ți rece ascunde protector
O inimă neatinsă de colții vreunei crime,
Eu fug sleit și palid, gonit de giulgiuri pale,
Și nu pot să dorm singur de spaimă că-am să mor.
sonet de Stephane Mallarme din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Ștefan Augustin Doinaș
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ciclonul
Lunca mie drăgălașă, de-a mea inimă cântată,
Ieri frumoasă și-nverzită, astăzi zace inundată,
Căci Siretul, mire barbar, de iubirea lui aprins,
În a sale brațe crunte a răpit-o și cuprins.
Dragă luncă! iarba-ți verde și a florilor comoară
Dispărut-au sub potopul ce din treacăt le omoară.
Apele mereu se suie; toate paserile-n zbor
Țipă jalnic, îngrozite pentru cuiburile lor.
Dar o și mai cruntă spaimă, dar o cumpănă mai mare
Le așteaptă, vai de ele! după crunta inundare.
Un ciclon din zarea neagră, plin de fulgeri trăznitori
Vine, vâjăie și urlă, aducând troieni de nori.
poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Corbii
Pe plopii ninși
Coboară corbii-n pâlc de doliu,
Cernesc al iernei alb lințoliu,
Și, triști, de foame par învinși...
Cugetători,
Privesc pe cer, privesc departe;
Pe când un glas de vânt împarte
Un cântec care dă fiori...
În cimitir,
Pribegi, s-au adunat la sfadă;
Iar sub uitare și zăpadă
S-ascund mormintele în șir...
Și pe când trec,
În a crepusculului oră,
Spre groapa unde doarme-o soră,
Și-n suflet plânsul îl înec;
[...] Citește tot
poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
am zorii desenați pe piept
roșu în dreptul inimii
ângele îșsi cere scuze
palpită-n pustiu
spaima mea spaima spaimelor
de ar mai vedea-o cineva
i-ar spune năluca
fricilor din neam în neam
noi nâand ea muribundă
lăsa cu limbă de iarbă
niște descântece bune
din vreme în vreme
trece pe aici cineva
ca să ne asculte
la lecție
poezie de Luminița Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ecoul Big Bang
Nedeslușit cu patos cântă
În ritmuri care dau fiori,
Cântec ce ne înspăimântă
De multe ori, de multe ori
Cu glas sonor de trubadur
Printre inflexiuni feroce,
Înverșunat prelung și dur
Transmite emoții prin voce
Din sunete ce se-ntretaie
Țâșnesc fascicule de foc
Ca flăcările din văpaie,
Reverberând din loc în loc
Când serile se iau la trântă
Cu un proiect necunoscut,
Vuietul lui tot mai cântă
Într-un registru grav, acut.
[...] Citește tot
poezie de David Boia (20 iunie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu vă miră aderența aceasta ciudată a omului modern la ceasornic? Nu vă înspăimântă continua verificare a timpului lor prin săgețile ceasornicului? De mult doresc să mă informez undeva despre felul cum își dădeau întâlniri oamenii altor secole. Aș vrea să știu, de pildă, dacă și ei cunoșteau aceste cruzimi (pe care eu le cred cu desăvârșire moderne) ale așteptărilor, ale amânărilor, ale întârzierilor. Oare de ce suferim noi după indicația limbilor de oțel ale ceasornicului? De ce bătăile ornicului ajung și bătăile inimii noastre? Nu este ceva cu desăvârșire nefiresc această exteriorizare a timpului nostru, această transformare a unui sentiment într-un indicator automat?
Mircea Eliade în Pierdeți-vă timpul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugă pentru Basarabia
Copil, mă uimea peste Prut o biserică
în care intra o căruță cu cai,
grămada de grâu - o cocoașă himerică -
vărsa un miros de făină de rai.
Nici cruce spre nori, nici odăjdii pe-afară,
doar saci și-armăsari și lumină de roți
și îngerii puberi zburând să nu moară
spre mine, prin valuri, prin flori în saboți.
O rugă-am șoptit, un descântec de clipe
spre malul de ceață cu-armonici plângând,
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Țiganiuc din Gazeta de Botoșani, Podul de flori de la Prut/Pro Basarabia (iunie 1991)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ți-ar place, toți bărbații...
Ți-ar place, toți bărbații în patul tău să vină,
Femeie deșucheată, punct negru în lumină!
Iar dinții, spre-a-i păstrare acestui joc turbat,
O inimă, să roadă, pe zi, te-ai angajat.
Ferestre de dughene par ochii tăi în ceață,
Și-arzând, ca lampioane, la sărbători in piață,
Se folosesc obraznic de-o forță de-mprumut,
Căci legea frumuseții nicicând n-au cunoscut.
Mașina oarbă, surdă, prea meșteră la crime,
Tu, care-ai supt de sânge atâta omenime,
Cum nu te prinde-oroarea, privindu-te, să vezi
Că,-n mii de-oglinzi, puterea de diavolă, ți-o pierzi?
Păcate mari, pe care le-ai săvârșit cu faimă,
Nicicând nu te făcură să dai napoi cu spaimă,
Văzând cum că natura, măreață-n gând ascuns,
Să plămădeasc'-un geniu din tine, a ajuns,
Din tine, desfrânato, regină-n preacurvie?
O, splendidă mocirlă! cerească mârșăvie!
poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deșertăciune
Toată ziua, toată noaptea treaz,
Cine-mi spune de o viață-ntreagă
Să fiu gata pentru care ceas
Când o taină poate se dezleagă?
Taina celor taine fără număr,
Înnădite și încrucișate
Între creștet, inimă și umăr,
Jugul, hamul meu de rob și frate.
Traista-i gata, cârja-i în pridvor,
Drumul o să fie lung pe lună,
Drumul de un om și un picior
Strâmt și-ngust cu ceața dimpreună.
Stau la pândă-n bălți și împrejur,
Clopot, voce, tunet să mă strige,
Țipăt rău sau șoaptă să murmur,
Ce voi zice, nu știu, ce voi zice?
[...] Citește tot
poezie celebră de Tudor Arghezi (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Un ultim cuvânt
De-aceea, hai să plecăm: noaptea-a ajuns aici de-acum;
Ziua-i demult epuizată, păsările au zburat,
Iar noi am cules tot ceea ce zeii au semănat;
Disperare și moarte; beznă peste pământ și fum;
Specie de huhurezi, ne-am pierdut de-înțelesul bun
Al lacrimii și-al surâsului, noi nu am cultivat
Decât flamura propriei oglinzi, orgoliul nemăsurat
Ne conduce sufletul pervers spre-un viitor deja postum.
De-aceea, hai să plecăm: spre-o mai stranie și rece zi,
Spre Sterpele Ținuturi unde cei drepți și cei nedrepți
Nu vor mai munci, unde bătrânii se vor putea odihni,
Liberi de spaime, de iubiri, dorinți pe deplin înțelepți.
Să ne-împletim țepii mâinilor rugând pământul orb
Să ne înghită inimile seci și să le transforme-n colb.
poezie de Ernest Dowson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Indiferența
Mă-ntrebi de am sau nu prieteni? Păi nici dușmani eu nu mai am;
În jur e doar indiferență și nu mai sper în ce speram.
Indiferența tuturora alăturată de a mea,
Rezultă una generală și ne-am obișnuit cu ea.
Vezi oameni reci, nepăsători, ce trec pe lângâ suferință,
Parcă-au uitat că sunt creștini, vorbesc în râs despre credință.
Mă înspăimânt când văd că lumea, aproape crede că-i normal,
S-audă zilnic despre drame, de parcă-ar fi ceva banal.
Au devenit indiferenți, cu inima un sloi de gheață,
Nimic nu mai tresare-n ei, nu vezi o lacrimă pe față.
Și ne-am îndepărtat enorm, chiar și de rudele de sânge
Și-atunci când moare câte-un om, aproape nimeni nu mai plânge.
poezie de Mariana Dobrin din Raiul cuvintelor
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nova mihi apparuit Beatrix - II
Visând șezui la marginea pădurii
cu inima de-a Ei dorință plină
deși cu spaimă c-ar putea să vină
cătam pe cer, încrezător, augurii.
Deodată luna ochilor fu lipsă:
rotindu-se pe negurile goale
se mistui în roșii rotocoale
ca-ntr-o apocaliptică eclipsă.
Izbindu-se aripi nemăsurate
se-ntinseră pe pasări nevăzute
și se sbătură-n jurul meu ca sute
de duhuri ale serii turburate.
Pădurea auzii cum se frământă
bătută de-o lăuntrică furtună
cum fundurile nepătrunse tună
iar ierburile șueră și cântă.
[...] Citește tot
poezie celebră de George Călinescu din Universul literar, Anul XLII, No. 51 (19 decembrie 1926)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am Obosit De Vin, De Stele
Am obosit de vin, de stele
Am obosit de gândurile mele,
Am obosit de ochii care ma rasfrâng
Neculegându-mi chipul din adânc.
Am obosit râzând, am obosit de-atâta poezie
Cântând doar cele câte vor veni
Sau cele câte vrem sa vie.
Visez sa uit odata
Cuvinte, rânjet, gând
Si sa privesc în ochii de agata
Ca fiecare om de rând,
Chipul rasfrânt sa nu-mi mai vad,
Cu spaima mea si hohotul meu rece
Lânga un foc sa ma cuprinda somnul
Sub zarile cu margini de pamânt.
În sângele fecioarei purificat si dus
Prin trupu-i alb cu fragezimi de nea
Eu as simti cum cerul coboara lin de sus
Ciorchini de cântece deasupra mea
Stiu: acest vis pamântul mi-l nutreste
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mama
mi-e dor de normalitatea
ta mamă!
nu te recunosc în ființa
blocată în gânduri
ce-și numără spaimele,
traversează noaptea trează
înghițind capsule
să uite că stelele nu se pot
număra,
eu cred
că poți uita de sfinți
dar niciodată
o inimă
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la inimă și spaimă, dar cu o relevanță mică.
O, Iubire plină de transfigurare! artele frumoase sunt copilele tale; tu ai călăuzit întâia oară pe pământ sfânta poezie, singura hrană a sufletelor nobile, care trimit din singurătate cântul lor dumnezeiesc celor mai îndepărtate generații, îndemnându-le prin cuvinte și gânduri, inspirate de cer, la fapte glorioase; tu aprinzi din nou în inimile noastre singura virtute folositoare muritorilor, Tu ești Mila care aruncă uneori o umbră de surâs pe buzele nefericitului condamnat la suferință și tu faci să renască fără încetare puterea cea divină și zămislitoare a ființelor, fără de care totul ar fi haos și moarte. Dacă ne-ai părăsi, tu, iubire, Pământul ar ajunge neroditor; viețuitoarele ar fi vrăjmașe între ele; soarele foc vătămător, iar lumea jale, spaimă și distrugere universală.
citat clasic din Ugo Foscolo
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cina cea de taină
Zise Crist: "O să mă vândă
Unul dintre voi!" Și-amară
I-a pătruns atunci durerea
Pe-ucenici, și-L întrebară:
Doamne, eu?
Și Ion nestrămutatul,
Vai, și Petru, plin de spaimă,
Și 'mprejur din nou cu toții
Tremurând pe rând îngaimă:
Doamne, eu?
Ce să zic atunci eu, biata,
Eu cu inima mea slabă
Când și cei tari în credință,
Când și însăși stânca 'ntreabă:
Doamne, eu?
poezie de Carmen Sylva din Cântece și sonete
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre inimă și spaimă, adresa este: