instinct şi religie

Biserica a pus dintotdeauna accentul pe eradicare (a senzualităţii, a mândriei, a setei de putere, setei de câştig, setei de răzbunare), dar a ataca pasiunile la rădăcină înseamnă a ataca viaţa la rădăcină: practica bisericii e ostilă vieţii. Acelaşi mijloc: castrare, eradicare, e ales instinctiv în lupta cu o poftă de către cei prea lipsiţi de voinţă, prea degeneraţi pentru a-şi putea impune o măsură în aceasta, de acele naturi având nevoie de o trappe, metaforic vorbind (şi nemetaforic), de o irevocabilă declaraţie oarecare de duşmănie, de o prăpastie între ei şi pasiune. Mijloacele radicale le sunt indispensabile doar degeneraţilor; slăbiciunea voinţei, mai precis incapacitatea de a nu reacţiona la un stimul, nu e ea însăşi decât o altă formă de degenerare.

Friedrich Nietzsche în Amurgul idolilor (1888)
Adăugat de Adrian Tofei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acatist pentru călăreţ

Doamne, ne lăsăm în mila ta,
dar mai tresărim la cotitură,
vremuri infernale vor urma,
hoţii de cârlani mai dau din gură.

Cine-a zis întotdeauna "da",
spune "nu" acum şi naşte ură,
Doamne, pe pământ nu ne uita,
într-un grajd uitat de aventură!

Vremea nu e bună sau ni-i rea,
cineva lucrează în natură
contra lui şi-a ei şi-a ta şi-a mea,
cineva în univers murmură.

Doamne, să ne ai în grija ta
şi să ne aduci la forma pură,
să cădem în rai, când vom pleca
din această dărăpănătură!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Româniada, 1993-1994 / Trilogia căruntă I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libera alegere...

tu căutai în mine un perete
să-l strângi cu uşa poate, indecis
cu buzele surpate peste sete
cerşind un strop de ape din abis

tu căutai în mine o putere
ce la moment să poată limita
mereu aceliaşi încercări stingere
ceva de a schimba pe altceva

mai căutai în mine sensul logic
tot emotivul tău seducător
şi paralel cu golul astrologic
din suflet să emane numai dor

în mimica, în poze şi în gesturi
în zâmbet, în privire, în cuvânt
tu revărsai emoţii fără resturi
de sentimente ambalate cu instinct

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (19 august 2017, Moscova)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Război civil

Zadarnic raţiunea-mi se revoltă,

Şi mă sfărâmă-n sute de bucăţi;

Când stivui a instinctului recoltă,

Mă zbat sub munte de prejudecăţi...

Eu ştiu că viaţa-i crudă şi haină,

Când oropseşte câte-un biet destin,

Că oropsitul n-are nici o vină,

Dar mi-e, în suflet, cupă cu venin...

Un prunc cu cod imun deficitar,

Eu ştiu că nu-i prilej de-ameninţare;

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul românului dezromânit

Înfrângerile neamului fac din durere un rai,
O primăvară a instinctelor ne pierde solemn,
Trăim într-o ţară condusă, cu cranii de lemn,
O, Doamne, nu ne pierde-n abis, în tropot de cai...

Ne îmbătăm cu nimic, în prea-adormiri de alai,
Eminescu şi Dumnezeu ne fac câte-un semn,
Rostul metafizic al patriei ne-ar putea fi îndemn,
Căci, Cerul ne surâde voluptos şi, aproape, corai!

Ne-am pierdut darul demnităţii, vai!, pe traseu,
Deşi, întâia lacrimă verde a lui Adam ne-a unit,
În fiecare român înstrăinat e mereu un non-eu,

O lepădare patetică şi, Doamne, un gând ostenit,
O despatriere lăuntrică, un vifor, un vânt-alizeu,
O, Doamne, e vremea românului dezromânit!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul românului dezromânit

Înfrângerile neamului fac din durere un rai,
O primăvară a instinctelor ne pierde solemn,
Trăim într-o ţară condusă, cu cranii de lemn,
O, Doamne, nu ne pierde-n abis, în tropot de cai...

Ne îmbătăm cu nimic, în prea-adormiri de alai,
Shakespeare şi Dumnezeu ne fac câte-un semn,
Rostul metafizic al patriei ne-ar putea fi îndemn,
Căci, timpul ne surâde voluptos şi, aproape, corai!

Ne-am pierdut darul demnităţii, vai!, pe traseu,
Deşi, întâia lacrimă verde a lui Adam ne-a unit,
În fiecare român adevărat e mereu un non-eu,

O lepădare patetică şi, Doamne, un gând ostenit,
O despatriere lăuntrică, un vifor, un vânt-alizeu,
O, Doamne, e vremea românului dezromânit!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul a primit de la Divinitate bunătatea care să-l conducă în toate mişcările lui. Apropiindu-şi acest principiu divin, el atinge acea stare în care fără să se gândească la recompense sau interese, poate făptui ceea ce este drept cu o simplitate şi cu o siguranţă instinctivă. Aceasta duce la o admirabilă reuşită, favorizată de stăruinţă.

în Cartea transformărilor
Adăugat de Vizitiu Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine suntem cu adevărat? Ce lăsăm în urma noastră, cum trăim alături de ceilalti, ce daruim si mai ales, cum facem viaţa mai frumoasă celor de lângă noi... suntem prea săraci în sentimente care cer vama sufletelor, mici în comparaţie cu poveştile de dragoste, înecaţi în propriile războaie şi lipsiţi prea uşor de umanitate, de parcă civilizaţia doar acoperă instinctele primare. Aceste erupând atunci când totul devine un focar de infecţie - răutatea, lipsa altruismului, ura şi nepăsarea în faţa morţii, individualismul rece şi crud, teama de noi înşine, capitalismul feroce ce muşcă din tărâna idealurilor fiind germenii propriei distrugeri. Şi nu ne mai putem opri, iadul fiind purgatoriul nesfârşit al visului numit umanitate... raiul promis devenind un vis prea îndepartat şi totodată nemeritat!

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din alt tărâm

Podiş de salbe albe, în ochii-mi însetati,
Aşterni pe- a mea vreme, în fiecare seară...
Din alt tărâm, păşeşti aievea şi suavă,
În pasiunea nemuririi rămânem ancoraţi.

Turbat şi lacom îmi e instinctul,
De ardoare, de frumos şi de amor...
În curcubeu-ţi de fiori mi se topeşte dorul,
Scurs în al tau sânge, albastru, tămăduitor.

Farmecul tău mă scufundă în păcat,
Intim, al meu amar, în dulcele-ţi dezmierd,
Ma simt golit de arme, şi trupu-mi răspicat,
În infernul tău, o vesnicie-aş vrea sa ard!

poezie de Radu Naie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţa martirică este profund salvatoare. Ne salvează de la înecul istoric. Ea este un paradox izbăvitor ce anulează în chip firesc instinctul de conservare atunci când este vorba de apărarea chipului lui Dumnezeu. Iese astfel în mod nebănuit din lanţul cauzal al naturii, aducându-ne o natură superioară. Contrazice flagrant raţiunea omenească, ascultând de o altă raţiune, de cea a lui Dumnezeu.

Dan Puric în Fii demn! (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătoarea "Naşterea Domnului Iisus Hristos"

Ne ridicăm privirea cerând îndurare,
Numele tău l-am folosit în deşert
Am privit în zare, nu am mulţumit,
Am spălat haine fără a ne purifica sufletele,
Ne-am închinat orgoliilor noastre,
Ne-am admirat peste măsură,
Nepreţuind smerenia cu care ne-a înzestrat Dumnezeu,
Am nesocotit hrana pe care ne-ai dăruit-o,
Nu am îngrijit natura, distrugând-o zi de zi,
Nu am apreciat credinţa,
Nu ne-am închinat sufletele Fiului lui Dumnezeu,
Ne-am lăsat pradă instinctului animalic,
Fiecare crezanţă rămâne adânca noastră cutezare.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă-ţi inima...

Viaţa ce o trăim în realitate
Nu este o regie de vise realizate
Înainte de tot şi toate
Să oferim bunătate

Fii sigur că vei avea parte
De ale tale fapte
Şi până la moarte
Să crezi în Divinitate

Ne dorim şi iubim
Prea mult... dar nu se poate
Vorbim şi făptuim
Prea puţin... dar se poate

Visăm în fiecare noapte
Şi ne trezim cu priviri înceţoşate
Ne uităm unul la altul de aproape
Şi uităm să fim buni... suntem departe

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ar mai trebui şi trăită

din când în când
printre griji şi nevoi
etichete şi principii
platforme program
promisiuni
am putea renunţa la aşa trebuie
sau la aşa e decent
mi-ar plăcea să fiu indecent cu tine
să te iubesc animalic
iar tu să te supui instinctului
să mă consumi cu patimă
fără mic dejun sau cină romantică
doar cu un amestec de teamă
şi cu mult păcat
apoi
precum o ultimă îmbrăţişare
mă revolt
te topesc
te amestec în mine
ori vrei să mă porţi tu

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul: În timpul războiului am căzut prizonier. De atunci cred în infern. Crăpam de foame eu şi ceilalţi. Doar împrejurările ne-au împiedicat să nu devenim antropofagi. Împrejurările şi poate, hmm... Încă ceva... Un soi de demnitate. Era oare demnitate sentimentul acela tulbure, inconştient, care năştea în noi o rezistenţă surdă? Căci asta voiau. Să ne aducă la starea primară, animalică, a firii, a startul de acum multe milenii al omului abia ridicat în picioare, să ne trezească toate toate instinctele înjositoare, mai bine zis să le reanime.

replică din Omul de la capătul firului de Rodica Ojog-Braşoveanu
Adăugat de Cociş Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pajiştea fierbinte a tinereţii

ne rostogoleam într-o adiere caldă
pe nişte câmpuri necosite
luminate tandru de o Lună
pe jumătate dezgolită de inhibiţii,
fremăta grâul în spic sub trupurile arzând
descătuşate de zalele întunericului,
şuşotelile nopţii
şi tremurul pământului îl simţeam în artere
pulsând viaţă şi moarte.

în noi se trezeau instinctiv
toate păcatele trupului
de la facerea lumii,
stăteam dezbrăcaţi de conştiinţă
şi de sfială în faţa naturii
şi a lui Dumnezeu,

noaptea părea o pasăre gigantică
planând cosmic
peste câmpurile nesecerate

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Femeia este un gest prin care Dumnezeu
a lăsat moştenire frumuseţea pe pământ
fără să nemulţumească florile
şi cu izbânda crezului în iubitorii de nobleţe.

Ea nu se pune-n lumină ca femelă,
ci arată mai mult decât se poate vedea,
nu o sperie nicio înfrângere
puterea i se multiplică din mers.

Femeia îşi găseşte ţinta ca pasărea-n zbor
din instinct întotdeaua la timp,
devotamentul ei cast înalţă dragostea
pe culmile veneraţiei divine.

Numai cea cu virtute răspândeşte evlavia
şi se urcă-n jilţul de regină,
restul nu-şi pun infinitul în iubire
şi devin sclavele raţiunii pure.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strategi

Copacii
s-au trezit sub păsări tăcute.
Este strategia pădurii,
diluată în genele timpului.
Nici un potop nu este veşnic;
unele flori ştiu să plutească
mai mult de patruzeci de zile în frică.
Nici un foc nu egalează lumina unei seminţe;
Există rădăcini legate de imposibil.
După ultimul suspin, gura,
crisalida emancipată,
deschide cuvântul ei cel mai bun
şi în vânt se întoarce pentru totdeauna.
Nimeni nu poate nimic fără poezie sau pădure;
corpul este doar o alegorie a lui Dumnezeu.
Precum copacii,
planând cu cel mai albastru dintre instincte
sufletele
se trezesc sub poeţi tăcuţi.

poezie de Miguel Cortes Gutierrez din Din poezia Americii Latine (2018)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu-ţi pun frâu şi nici zăbală...

Te-ntreb aşa, aiurea, retoric şi banal, de ai putea, iubite, să te transformi în cal, ai galopa spre mine, muşcând din nori şi cer, sau ai rămâne-n ţarcul, unde eşti prizonier?
Ştiu, că nu-mi vei răspunde, bat câmpii-n lung şi-n lat... dar, de-ai intra vreodată la mine în palat, ştiu sigur, că ţi-aş pune, nu şa şi nici zăbală, ci doar năframă-albastră şi-n fân, în pielea goală mi te-aş iubi sălbatic, vernal şi imprudent, tu să-mi răspunzi obraznic şi-aproape indecent prin gesturi instinctive ţinute-o vreme-n frâu, pe muntele lui Venus, mai jos puţin de brâu...
Apoi, în zori de ziuă, te-aş adăpa cu nard, să-ţi vindec insomnia dorinţelor ce ard ca lava într-un pântec în care iad şi rai se calcă în picioare în tropote de cai...
Voi necheza spasmodic, dorindu-te mai mult cu-aceeaşi jinduire din vremuri de demult, când eve delicvente muşcau din mere coapte adulmecând adamii... în drum spre miazănoapte a răsărit o lume cu viaţa în atele... şi noi două iluzii călătorind spre stele...
Un univers mai moare, un altul explodează, doar caii mai aleargă şi iepele nechează...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instinct primar

ploaia - omul care-şi pierde echilibrul
în faţa unei boli autoimune,
sfârşitul nu este cum ne-au spus la triaj,
Şambala, Şeol sau Infern, totuna,
dacă trebuie să ne lăsăm hainele la intrare.

nu credeam că o pasăre s-ar putea încurca
în picioarele noastre,
iubirea se auzea, plâns de copil
între pereţii unei cuşete de noapte,
trenul nu oprea niciodată
de parcă i-am fi uns osiile,
trupurile noastre se lăsau bucuroase în puterea
plăcerii de-a nu refuza
dragostea pe calea ferată,

seara apăreau licurici,
şerpi se strecurau printre lucruri,
trecem de viaţa cu numărul şapte
în care trebuie să plătim ce-am iubit la întâmplare

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi mamă, tată, părinte în general nu este o meserie. E cea mai mare provocare a omului. Aşa cum am scris într-o antologie de aforisme, prin copii, Dumnezeu ne aminteşte tot timpul ce fiinţe frumoase suntem menite să fim. Provocarea (care este şi şansa noastră de a ne reîntoarce în paradisul pierdut al bucuriei pure, al iubirii necondiţionate, al abandonului fericit) este să redescoperim această frumuseţe în noi înşine, s-o recunoaştem în copii şi să n-o mai distrugem nici în noi, nici în ei. Să ne reîntoarcem la instinctul de a trăi. Fără pretenţii, fără aşteptări, fără ruşine. Să lăsăm copiii (şi creaţiile literare) să-şi trăiască propria viaţă, urmăriţi îndeaproape de bucuria manifestată de a le fi dat formă.

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix, În loc de prefaţă (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!