iubire şi lebede

Elegia lebedelor

Corăbii elegante pe luciul apei,
Corăbii vii pentru suflet si gând,
Corăbii de vis, ce-s încărcate toate,
Numai cu iubire şi fidelitate,
Cu multa frumusete si puritate,
Toate pentru un singur partener... şi când,
Unul din ei pleacă definitiv şi departe
Sau are eşec la " cuibărit", ori a pierit-
Cel rămas, de tristete şi dor,
Se " topeşte", simte sfârşitul,
Şi dă drumul in zări unui cântec
Niciodată de lebădă cântat,
Este "Elegia ",
Minunat " Cântecul lebedei", pentru moarte cântat...
*
"Lebăda are un singur partener toată viaţa, ea nu cânta, decât la sfârşit..."

poezie de Garofiţa Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce, când auzi cântecul lebedei, ai dori atât de mult să trăieşti viaţa netrăită şi de ce simţi, ce mult iubeşti viaţa ce ţi-ai putea-o pierde? Chiar dincolo de spaţiu şi de timp, am putea străluci cu o intensă iubire, dacă în viaţă am trăit la cea mai înaltă tensiune sufletească.

Ecaterina Chifu în Reflecţii / Reflexions
Adăugat de Ecaterina Chifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii poetului

Paşii poetului –
Glasul furtunii,
Foşnetul lunii
Coborând pe pământ.

Glas de iubire –
Viers, fericire...
Scris în psaltire
Eternul, copacul-cuvânt.

Lebăda nopţii –
Foşnetul clipei
În abis coborând
Suav ca un gând...

Bătaia aripei
Şi freamătul clipei
Cu fluturii-n noi
Tremurând...

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basmul ce i l-aş spune ei

O, dă-mi arpa de aramă
Şi mi-o pune-n braţul stâng.
Ochii tăi se plec cu teamă,
Tu roşeşti -- glasu-mi te cheamă,
Coardele încet te plâng!
Vino dar, palidă zână,
Pune faţa pe-al meu piept;
Gâtul tău pe braţu-mi drept,
Tu, a ochilor lumină,
Mă iubeşti, tu? Spune drept!

Mă iubeşti! Surâzi şireată
Şi âţi pleci ochii în jos
O, lumină prea curată,
De-ai cunoaşte vre odată
Sufletul meu dureros;
De ai şti, palide înger,
Cât de mult te iubesc eu,
Câte nopţi de-amar şi rău
Am vegheat zdrobit de plângeri,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nufăr alb

Un singur cer
Să zbor spre el
Un singur gând
Mă tine la pământ
Un singur nor
Pufos si gol
Un singur univers
Imens
Un singur lac
Un lebadoi in frac
Se nvarte singur
Intr-un lac
Se nvarte si asteaptă
Lebada
Pierdută intr-o
Noapte
Răpită de un rac
El vrea sa-i vină
De hac
Sub o frunză de nufar

[...] Citeşte tot

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul cântec

Când e tânără lumea întreagă, băiete,
Şi toţi pomii sunt verzi în lumină,
Şi-orice gâscă e-o lebădă neagră, băiete,
Şi-orice fată e o regină...
Hei, pe cal, hei, în barcă şi valea, băiete,
Du-te, cutreieră lumea hai-hui:
Sângele tânăr îşi are calea, băiete,
Şi fiecare câine ziua lui.

Când lumea întreagă e bătrână, băiete,
Şi pomii în toamnă stau galbeni toţi,
Şi tot entuziasmul s-a pierdut, băiete,
Şi toate spiţele-au plesnit la roţi –
Rămâi acasă, şezi pe scăunelul tău, solo,
Printre-amintiri şi fotografii de demult;
Domnul se va-îngriji să găseşti un chip acolo
Pe care l-ai iubit în tinereţe, mult.

poezie clasică de Charles Kingsley din Copiii apei, Capitolul 2 (1863), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Thomas Leroy: Ştim cu toţii povestea. Fată feciorelnică, pură şi dulce, prinsă în corpul unei lebede. Îşi doreşte libertate, dar numai dragostea adevărată poate rupe vraja. Dorinţa ei aproape i se acordă sub forma unui prinţ, dar înainte ca el să-i declare dragostea, geamăna sa senzual, lebăda neagră, trişează şi-l seduce. Devastată lebăda albă se aruncă albă de pe o st â ncă albă şi se sinucide, iar prin moarte, îşi găseşte libertatea.

replică din filmul artistic Lebăda neagră (25 februarie 2011)
Adăugat de Iulia Florescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pene de lebădă

în templu nu mai e nimeni
/cei plecaţi trimit pene de lebădă
şi ulei incendiar/

ridic steaguri
iubesc
dărâm tot ce înalţ

nu ştiu dacă sunt pe cruce
sau bat cuie

port broşă la doliu

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podoabele

Iubita era goală, şi după-a mea dorinţă
Asupra ei păstrase sonorele podoabe,
Purtându-le cu-un aer semeţ, de biruinţă,
Ce-l au, în zile bune, a' maurilor roabe.

Risipa de metaluri şi pietre, ce se-mbină
Şi-n scânteieri de raze tresar în joc şi cântă,
Îngemănarea-aceasta de sunet şi lumină
Privirea mi-o vrăjeşte şi inima mi-o-ncântă.

Culcată între perne, ea se lasă-ndrăgită
Şi surâdea, plăcându-i cum se-nalţă s-o scalde
Iubirea mea tăcută, ca marea liniştită
Când vrea să prindă ţărmul în braţele ei calde.

Mă urmărea cu ochii tigroaicei îmblânzite,
Şi încercând alene atrăgătoare poze,
Dădea candoare pură lascivelor ispite
Şi-un farmec nou acestor trupeşti metamorfoze.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sens în visul nesfârşit

Două lebede desenează în cer
Sau pe un val, o inimă-alungită.
În ea se scaldă steaua mea
În clipele din trecerea grăbită.

Un cuib de raze mătăsos
E rotunjit sub aripa iubirii,
Turma aurie falnic înotând
Încearcă noul glas al fericirii.

Există-aievea încă-un zbor! Există
Iubirea mea, desenul alungit;
Cu tine însemna-voi punct cu punct,
Sensul nostru-n visul nesfârşit!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E patria efemeridelor amoruri

de câte femei te-ai mai îndrăgostit, iubite
odinioară, voiai să treci oceanul
şi visul să-ţi astâmperi
doar sufletul, însetat de veşnicia
jocului cu timpul şi cu moartea,
nu şi-a aflat congenerul -suflet,
şi trista inimă-şi continuă neastâmpărul
e fauna bogată, pe apele imaginaţiei
plutesc şi lebede urâte şi lebede frumoase,
ofelii pătimaşe sau dezdemone
rănite în amoruri sau patime trufaşe,
e patria efemeridelor amoruri
şi-a jumătăţilor de suflet, iubite
pe mine, femeia ta cea mai frumoasă
o aşteaptă dragostea acasă.
cutreier clipe, doruri, eternul spirit
mă plimb prin lumea nemiloasă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebede pe lac

O pânză de păianjen ai ţesut
Ai adunat în ani lumină gândul
Ce niciodata nu l-am cunoscut
Şireaguri de mărgele îmi picură

Pe gene culoare albă sidefie
Şiruri de gânduri scoase acum
Dintr-o lume rea siderată pustie
Pânza de păianjen ca un fum

Şireagul de mărgele deşirat
Drumul iubirii liber nepătat
Traieşte iubirea frumoasă
Căci soarta uneori e dureroasă

Rămân privind în urma ta deliberat
Din pânză de păianjen esti scăpat
Şi tot trecutul greu tu l-ai uitat
Rămâi cu bine, dragul meu iubit

[...] Citeşte tot

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partea frumoasă a vieţii

partea frumoasă a vieţii este cea nespusă
secunda de tăcere şi incertitudine
risipa de nori alungindu-se pe pleoapa apusă
de aceea tot ce îţi cer este să nu atingi
povestea aceasta de dragoste
să nu clipeşti, să nu spui ceva
e doar o lebădă ce va pluti odată
cu valul ce-ţi va mângâia privirea ta
să discutăm mai bine despre micile banalităţi ale vieţii:
despre delicioasele salate de vară ale bunicii,
despre cura de bere Golden Brau şi efectele ei sentimentale
pe care le resimt şi în ziua de astazi,
despre amenzile nejustificate care se încasează în troleibuzul 41
şi imensa tristeţe pe care am transportat-o în trenul de întoarcere
despre aerul desuet al lentilelor rotunde
şi despre atâtea şi atâtea încă
să discutăm la nesfârşit, interminabil, dar în şoaptă
să nu trezim frumoasa poveste de dragoste
ce toarce în mine într-o tăcere măiastră, înţeleaptă.

poezie de Valeriu Marius Ciungan din Poveste de toamnă
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru de Australia

sunt femeia
care nu poate trăi...
fără albastrul oceanului!
sunt aripa
care nu poate zbura...
fără azurul clar al cerului!
sunt firul
care nu poate urca...
fără seninul sufletului!
sunt inima de Lună Plină
care nu poate trăi fără ochi de vis,
şi visele mele au gheare de leu,
apără zbor de lebădă neagră...

numele meu este săgeată,
albastru de Australia...
şi nu am să rămân în umbră,
nu am să caut decât cerul,
la fel ca Statuia Libertăţii...
şi zi şi noapte, şi noapte şi zi...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Voiculescu
Adăugat de Ilinca Puiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă Divinul ar decide vreodată să mă transforme în lebădă, l-aş implora să mă facă lebădă albă (seule), nu neagră (infatuată)! Dintre menirea de a iubi oamenii de la distanţă, şi aceea de a-i dispreţui de aproape, o prefer pe prima! Solitudinea e mai onorabilă decât sfidarea!

Iulia Mirancea (18 octombrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucărie

ea stătea cu chirie într-o oglindă de pradă cu dinţi de zăpadă. ea îşi plătea sângele cu o fotografie pentru fiecare călătorie. ea se spăla corect pe dinţi şi pe viaţă, fără anestezie. ea mergea cu iubi la piaţă, să cumpere biscuiţi pentru o lebădă de hârtie. timpul se măsura în ceai de iasomie, se înmulţea cu dulceaţă, se înălţa până la aceeaşi stea nătăfleaţă, care într-o dimineaţă a chiulit de la lecţia de astrologie. atunci, toamna a intrat printr-o fracţie în bucătărie, cu un aer de nevinovăţie, camuflată într-o pisică de ceaţă şi a început să sape cu insomnie, sub pleoape de sare, până la rădăcina florii de soare. într-o noapte, pe când se scălda într-o lacrimă de lapte, a alunecat din beţie într-un melc din copilărie şi uite aşa, foarte zurlie, şi-a tras un glonte de marţipan, care-a intrat într-un pian, care trecea din întâmplare printr-un vis uitat deschis la colivie, care s-a sinucis, dulce şi clasic, într-o simfonie. uşor bacovian, îngerul gardian a trimis îndată trei tristeţi şi o castană coaptă de monotonie, să culeagă amprentele ploii de mătase, acuzată de igrasie până la oase. şi astăzi se mai se descoase această grozăvie. aici, la cofetărie.

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul ca o boare de vară

vara a venit în cântec de harpe
pe corzile fine sunetele dansează
soarele iubirii străluceşte sub pleoape
inima îndrăgostită mari emoţii furnizează.

teii înfloriţi împrăştie miresme
parfumul trandafirilor e versatil
trăiesc frenezia zilelor de basme
veselia se strecoară în suflet cu stil.

lebede pe lac plutesc ca-ntr-un vals
cocorii îşi învată odoarele să zboare
în inima naturii nimic nu e fals
între crini imperiali adie o boare.

cu avânt înaripat greierii solfegiază
şi poeţii visători armonie condeiază.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atat de alb

atât de alb
mistuitor
trăznet ce se luminează-n
oglinda propriei lumi
magie întoarsă-năuntru
domol dar fulgerator
topit în extazul spiral
impromptu galactic
la dansul ce mişcă stele şi cer
în celule de vis şi uimire

atât de alb
frânt inefabil în cinci cuirase
mocnite să crească
arhanghel cu motiv de lebădă
încins în setea de-a fi
lumină ce arde în clipă eternă
plânge departe neantul golit de risipă
paradis încuiat în ferestre ce tac
precum dezvelirea de rouă

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Pop
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luntrea

Teorbele sonore şi cântecele toate
Au adormit în burgul târziei noastre nunţi;
Şi în stăruitorul declin, chiar tu renunţi
Să întârzii pe culmea posomorâtă. Poate

El doar să mai rămână... el, somptuosul crin
Al formei care urcă şi se desprinde, parcă,
De malul apei, unde tot gândul tău se-mbarcă
Îndurerat, nesigur şi silnic Lohengrin...

Sfielnic gând, tu nu vezi cum luntrea frământată
Şi lebăda grăbită spre sfintele păduri
Vor să-mplineşti porunca? Dar încă nu te-nduri
Să laşi ţinutul veşted al nunţii de-altădată!

Zoreşte, iar pe faldul uşor de hiacint
Îmbracă-ntâia armura, şi vechea ta mândrie
Se-nalţă spre uitatul regat, ce te îmbie
Statura ta turnată în luminos argint.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caligula

Dorm în umbră legănate lebezile-n puf de undă,
Cuiburi albe, perini albe, printre stele furnicar.
Cîte-o stea însingurată cată-n aripi să se-ascundă
Cîte-o lebădă-şi îndreaptă capul, ca un nenufar.

De pe pod, la miezul nopţii, le aruncă mîna bună
Pîinea, ce nutreşte truda şi trudeşte visătorii.
Mîini, lăsaţi-le flămînde să se-acopere cu lună;
Lebezi, aţteptaţi ca pîinea să v-o dea semănătorii.

Stea cu stea pe-ntinsul undei liniştite pun cleştar
Şi printr-însul zugrăvite lebedele par şi luna.
Plîngeri de viori şi fluier cad în lac mărgăritar
Şi se-aud din depărtare lovind unda cîte una.

În palatele aprinse, cu balcoane şi unghere.
Liturghia bogăţiei are şi-astă-seară loc.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!