iubire şi mitologie

Cântec de noapte

A suflării nemişcare.
Un chip de animal
Încremenit de-albastru, sanctitatea lui.

Imensă e tăcerea-n piatră;
Masca unei noptatice păsări. Blajin triplu acord
Se contopeşte-ntr-unul. Elai!

Chipul tău Se-nclină mut peste-albăstriile ape.
O! Voi liniştite oglinzi ale adevărului.
Pe singurătatea tâmplei de fildeş
Răsare palida reflexie a căzuţilor îngeri.

Comentarii
Trakl nu este "poetul nopţii" chiar dacă aşa o vrea "clişeul"! Atât seara cât şi dimineaţa apar preponderent în poeziile sale. Crepusculul este motivul de bază a celor două din urmă (apus/răsărit). Totuşi avem aici un "Cântec de noapte".
Poemul începe cu "suflarea" (divină), respiraţia e încremenită în lut (piatră), aici începe istoria omenirii. Această interpretare poate părea a fi prematură, dar "nemişcarea" indică în mod clar acest lucru.
Trakl, chiar dacă a întrerupt şcoala, avea o cultură umanistă profundă şi diferenţiată. În "inventarul" ei este inclusă şi doctrina aristotelică a "nemişcatului Dumnezeu" ca "primul mişcător", primul care a pus cerul şi pământul în mişcare. "Un chip de animal/ Încremenit de-albastru" devine lizibilă ca o interpretare extrem idiosincratică a doctrinei lui Darwin despre descinderea omului îmbinată cu povestea biblică a Creaţiei Divine.
Acest om se transformă la Trakl într-o "nemişcare", ca şi cum aceasta ar fi cea mai înaltă formă umană de a se apropia de chipul şi asemănarea cu Dumnezeu, "tăcere-n piatră", "mască". Caracteristica acestei poezii este, în mod cât se poate de vizibil, "nemişcarea".
Imobilitatea lui Dumnezeu pare să se reflecte în "încremenirea" celei mai înalte creaturi ale sale, modelate după chipul şi asemănarea Sa. "Singuraticul", omul în oglinda adevărului, este marcat de "temple de fildeş", o imagine statuară. Dar această asemănare este în mod clar ruptă. O altă imagine intervine, imaginea lui Narcis1 care se uită la sine în luciul apei şi se îneacă în dragostea pentru sine însuşi. Dar Trakl se referă
oare Narcis? El numeşte personajul "Elai", (fata din măslin) care este o figură antică grecească a fertilităţii. Din numele acesta se pot forma atât "Elis", cât şi "Elai". În ebraică "Eli" înseamnă "Dumnezeul meu".

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

O invitaţie din partea lui Dedal & nerefuzată fiule de mine

mă zbăteam între viaţă şi moarte
viaţa mea
uneori
era
dictată
de paganini
singurul
dictator pe care l-am recunoscut ca dictator în viaţă fiind
nu ştiu
cum aş fi reacţionat faţă de nae
ştiu
cum
aş
fi
răspuns
dacă nae m-ar fi torpilat cu gândirea lui socrate
un fel de răspunsuri dialectice la întrebările mele metafizice
eliade nu a terminat de citit biblioteca lui dasgupta
şi a fost obligat să contemple
mandala

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elis

Perfectă e tăcerea acestei zile de aur.
Sub stejari vechi
Apari tu, Elis, odihnind, cu ochi rotunzi.

Albastrul lor reflectă somnul îndrăgostiţilor.
La gura ta
Au amuţit suspinele rozacee.

Seara pescarul trase plasa grea.
Un bun păstor
Îşi mână turma la marginea pădurii.
O! cât de drepte, Elis, sunt ale tale zile.

Încet se prelinge
Pe zidurile goale liniştea albaştrilor măslini,
Se stinge unui bătrân întunecat cânt.

O barcă de aur
Se leagănă, Elis, inima ta pe cerul singuratic.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eneida - (Partea a III -a, extras)

Frica ne-a făcut să ridicăm velele-n cea mai mare grabă,
Hotărâţi să folosim orice adiere de vânt,
Indiferent din ce direcţie-ar fi suflat.
Mi-amintesc că Helenus* ne-a avertizat să stăm departe
De trecere-îngustă dintre Scila şi Caribda**,
Pe oricare parte a acesteia stând la pândă moartea.
Aşa că am făcut cale-ntoarsă, evitând Vânturile de Miazănoapte
Care bat în canalul pelorian, canalul monştrilor,
Navigând pe lângă stâncile vii de la gura râului Pantagias***,
Prin Golful Megara, în jos de Thapsos. Acestea
Au fost ţărmurile pe care care-acel nenorocos ostaş al lui Ulise,
Achaemenides,**** călcase-odinioară.

Se află, în faţa valurilor care spală
Capul Plemyrium, în Sicilia, o insulă
Numită, cu multe veacuri în urmă, Ortygia.
Se spune că Alpheus, regele râului,
Îndrăgostit, a croit drum de taină apelor sale
Pe sub pământ şi pe sub mare
Pentru a ajunge-n Elida din Arcadia,

[...] Citeşte tot

poezie de Publius Vergilius Maro, 70-19 î.e.n., traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!