iubire şi papagali

Maria: Păi, da, după cum tocmai ţi-am spus, dacă nu observam că era îndrăgostit lulea de tine, încă de atunci, n-aş fi renunţat aşa de uşor la el, sub nici o formă, pentru că şi eu eram îndrăgostită de el, îmi plăcea la nebunie... De ce te uiţi aşa la mine? Ai amuţit? Nu spui nimic?! Ţi se pare curios faptul că-mi plăcea de el, că eram îndrăgostită de el? De ce crezi că i l-am dat pe Rikky?! Era papagalul meu favorit; nu m-aş fi despărţit pentru nimic în lume de Rikky, dar pentru Luci... N-ai priceput niciodată nimic?! Vai, Lia... Nici acum nu-ţi dai seama că Luci e un tip deosebit, care atrage imediat atenţia asupra lui, trezeşte oricui interesul? Aşa s-a întâmplat şi-n cazul meu, de prima oară, de cum l-am văzut, când domnul profesor Manea ne-a condus la bordul navei, să ne cunoaştem colegii; nu-l întâlnisem până atunci, deşi auzisem vorbindu-se mult despre el... E de-a dreptul minunat; nu doar că e incredibil de frumos, atrăgător şi inteligent, dar are multe alte calităţi, este tot ceea ce oricine şi-ar dori. Dar el, norocoaso, te-a ales pe tine, din mulţimea de admiratoare care-l înconjurau... Şi nici după atâţia ani n-a renunţat la încercarea de a-ţi câştiga încrederea şi prietenia, iar tu cum îl tratezi?! Ţi se pare corect ceea ce faci?! Mie, nu prea... Nu mă privi aşa şi nu-ţi fie teamă pentru Nick, fratele tău. După cum vezi, nu e deloc surprins de ceea ce aude acum, pentru că ştie totul; i-am spus deja, nu i-am ascuns nimic, iar el m-a înţeles. Vezi bine, nu este gelos, de altfel, nici n-ar avea motive, pentru că eu am renunţat de mult la Luci, încă de atunci, de pe Terra, în favoarea ta, deşi nu mi-aş fi dorit acest lucru. Am observat însă că el n-avea ochi decât pentru tine; era înnebunit după tine, încă de atunci, de aceea am renunţat, deşi aş fi putut foarte bine să nu fi procedat astfel şi poate aş fi avut şanse să-l câştig pe parcurs, să-l determin să te uite, să te lase în urmă, să te scoată din viaţa lui, din mintea lui... Însă n-am procedat astfel şi nu regret deloc, mai ales acum, când mi-am găsit fericirea, alături de fratele tău, pe care-l iubesc sincer, fără prefăcătorie; mi s-a oferit o a doua şansă şi n-am dat cu piciorul... Cât despre Luci, îl consider un foarte bun prieten, de fapt, chiar îmi este un bun prieten, întotdeauna mi-a fost şi cred că nu merită să sufere atât de mult din cauza ta, iar tu la fel, din cauza lui, pentru că ştiu, îmi dau seama că şi tu îl iubeşti pe el, chiar dacă nu vrei să recunoşti asta. Nu încerca să mă contrazici, pentru că n-ai să poţi! N-oi fi eu psihiatru sau psiholog, ca tine, dar ştiu sigur că nu mă înşel! Aşa că mai bine nu spune nimic în acest sens... Cel mai bun lucru pe care l-ai putea face, ar fi să mergi în navă, să vorbeşti cu el; atât aşteaptă de la tine, mi-a spus destul de clar, deşi nu în mod direct... Nu-i deloc supărat pe tine, nici n-ar putea fi, deci nu-i nevoie să-ţi ceri iertare de la el, pentru că n-ai avea de ce. Ar vrea doar ca măcar de data asta, tu să fii cea care să reia legătura, nu tot el; el a cedat destul în faţa ta, de prea multe ori, ba chiar de fiecare dată. Măcar acum cedează tu. Te rog, Lia, gândeşte-te bine.

replică din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar fi

Dacă ar fi mai presus de egoism sentimentul
şi s-ar plânge necazul în cânt de corale,
poate în viaţă orice drame -pierdut, accidentul...-
s-ar zdrobi în fărâme, uşurând zile amare.

Dacă ar fi bucuria împărţită în plicuri
şi depusă la porţi în căsuţe poştale,
ar fi zâmbetul veşnic şi plâns rare picuri,
doar să spele obraji înfloriţi în petale.

Dacă ar fi numai bun şi binele în lume,
nu s-ar pierde nici rău-n balanţa dreptăţii,
doar un praf disipat bântuiva, între dune
se urcând în deşerturi... dat singurătăţii.

Dac-ar fi pus pe masă tot avutul planetei
şi-n conclavul tăcerii am fi apostoli de-o Terră,
n-ar mai fi sărăcie, nici norocul flaşnetei
împărţit de-un peruş, pe cristalul de-o sferă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vierme mic

E noapte. La o masă, plecat peste hârtie,
cu-abecedaru-n faţă, stă un copil şi scrie.
Dar lângă el, vicleană, din luciul filei roze,
zâmbeşte o şopârlă din cartea lui cu poze.
Acum copilu-şi pune creionul între dinţi.
"Şopârlele-s frumoase... şi-s repezi... şi-s cuminţi."
Uşor el dă o filă. Şi alta... Şi-ncă una.
Apare papagalul... păunul şi păuna...
şi un cocoş cum scurmă, hrănind o găinuşă,
şi un... Dar stai... afară... cine-a scâncit la uşă?
Băiatul stă şi-ascultă. E-un glas sau o părere?
Se duce-n prag şi strigă: "E cineva?" Tăcere.
Ba nu. E-un glas subţire. Auzi? — Mi-e frig... îngheţ...
Copilule, deschide pentr-un sărman drumeţ!
— Dar cine eşti? Mi-e frică. — Sunt mic... — Să-ntreb pe tata!
— Nu-l întreba! Deschide că plouă cu găleata!
Şi-apoi ştiu basme multe şi ghicitori un sac!
— Dar cine eşti? — Un vierme... — O, viermii nu prea-mi plac.
— Dar eu sunt mic... o scamă... Şi, când mă fac covrig,
abia mă vezi. Hai, trage zăvorul că mi-e frig!

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Costache Ioanid
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutare

În căutare este ceva din disperarea
Înecatului, oceane de hârtie,
Versuri scrise pe foile neantului,
Eu caut, tu cauţi, el caută,
Ne alege Diavolul sau Timpul,
poate Domnul,
mai ştii, un cititor atent la virgule,
ieri mi-am pierdut inima pe scări,
astăzi, cheile de la uşă,
mâine va fi pauză de curent,
apoi totul va reveni la NORMAL.

Caut un vers ca pe Sf. Graal,
Ca fecioria în cartierul Crucea de Piatră,
Dau peste mere şi pere,
În Piaţa Matache Măcelarul,
Vagabonzi, oameni şi câini autodidacţi
Se adăpostesc în Grădina Ceşmegiului,
Motanul Behemoth îmi şuieră la tâmplă,
Dar Moartea mea, dacă pun mâna pe tine,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un enorm pas în gol

Un enorm pas în gol şi-n salvatoare ficţiune
Este demersul meu, spunea profesorul
scârţâind din pantofii noi-nouţi,
atenţie, fără personanţele inconştientului
viaţa ar câştiga, probabil, precizie şi luciditate,
profesorul se aplecă să ajute un bătrân să urce pe trotuar,
să zgârii neantul cu unghia stiloului nu e o treabă de lepădat,
dar infinit mai frumos este să umbli ca Ioan Botezătorul
pe o umbră de pământ, sub un cer ce coboară
din stea în stea cu sunet de arginţi suspendaţi,
nu fumaţi, scria deasupra ghişeului, nu vorbiţi tare,
număraţi restul în faţa noastră, ca multe altele,
ne aflăm în plin progres, gândea încă profesorul,
dar mandatul poştal nu sosise.
De ce măsura iubirii este pierderea ei, uite o întrebare
Mai interesantă, deşi cunoscută, ne-a poluat trei luni,
s-au smochinit strugurii, ce-ar fi să fie mai ferm,
cerul gurii noastre este spongios şi plin de pustule,
urma o noapte în nuanţe de papagal gulerat, amiral roşu,
margarete palide, ah, portocale ca sânii.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părere

Ziua de azi e ultima când mă sufocă patima,
de azi nici sfetnic n-o să-ţi fiu, nu vreau ca sufletu-mi pustiu
să sufere nelegiuiri şi să suporte amăgiri,
tu parcă te distrezi banal, comportament de papagal,
nici nu mai ştii ce-mi bălmăjeşti, îndrugi vorbe mitocăneşti,
când le aud mă roşesc eu, mă mir de unde ai tupeu
şi e păcat să le ascult, m-aştept la tine la mai mult,
te-aprinzi, din ochi îţi sar scântei, dar cred că nici nu ştii ce vrei,
când plângi sau râzi, când râzi sau plângi, nu bucurii, ci ură strângi,
nu tremura împătimit, că de la viaţă ai primit,
tot ce primeşte-un om normal: iubire, dor şi-un cod moral,
mândria şi orgoliul tău sunt fapte grave ce-ţi fac rău
şi, parcă, mă implici pe mine, crapă obrazul de ruşine,
un adevăr trăit şi spus cu aroganţă ai răpus,
credeai că, sigur, tu ştii tot, pe mine mă credeai netot,
mă foloseai să-ţi satisfaci ce-aveai în tine: mii de draci,
cu greu nespus te potoleai şi-a doua zi reîncepeai,
tristeţe mare-n ochii tăi, amicii-ţi erau nătărăi
că nu te-ajută şi nu vor să fie ţap ispăşitor
al multelor chemări prosteşti cu care vrei să te mândreşti,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorul obosit şi însetat

Ce toamnă ar fi, timpul frunze de-ar avea;
Prin frunze că ne-am iubi: şi din pom frunze-ar cădea,
Dar timpul are primăvară, cu flori frumos mirositoare
Să tot îţi pierzi vremea pe-afară, ţopa ţop, din floare-n floare.

Bate-un vânt călduţ de vară, şi eu văd un călător
Se grăbeşte, este seară, este scumpul cititor,
Pare obosit, agale, dar păşeşte mai departe
A parcurs o lungă cale, citindu-mi această carte.

Acum bate la portiţă, a văzut lumină-n casă
A văzut că am guriţă, şi am vocea foarte groasă;
-Aşadar, este bărbat, este-n casă, nu greşesc
Şi mai tare am să bat, să iasă, să îi vorbesc.

-Cine bate, cine bate, cine bate-n poartă tare,
Intră, că am descuiate, şi-ncuiate şi se pare?
-Nu vă supăraţi, sunt eu, sunt un simplu călător
Sunt trimis de Dumnezeu, sunt bolnav, şi simt că mor.

[...] Citeşte tot

poezie de Paul Preda Păvălache (7 aprilie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce zi obositoare!

Zilele se alergă pe trepte de piatră de catifea de iarbă de alge
şi se împiedică se rănesc la genunchi la coate la bărbie
şi îşi urmează calea întortocheată de vorbe de timp de vreme înnorată
aleargă pe cărămizi roşii de paie uscate de muşchi de noapte
pe acoperişuri de foc de apă de pământ de aer
nu trebuia să le dau drumul din colivie!
sunt peruşi în fum de soare
ştiu, acum e vina mea, dar nu am ce să mai fac.
nu mă mai certa şi tu!
nu acum nici ieri nici mâine
stând cu coatele pe pervaz
simt o invazie de nasturi de aţe de ace de în buzunare
sunt pline buzunarele mele şi cizmele cu toc de plută de metal
îmi vine mereu părul în ochi şi văd galben şi negru împletit cu alb
tot încerc să cos nasturii pe mâneci de bluze de praguri de ape
am de ales ce model să nasc să sărut să iubesc
de ce s-or fi desperecheat?
cărţile înverzesc pe masă într-un colţ de grădină pe un prag de râu pe meandre de liane
crengi uscate înnotă între pagini
şi ţin loc de semn de carte la fiecare capitol la fiecare zâmbet la fiecare privire

[...] Citeşte tot

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când "cântă" armele

De câte ori "cântă" armele
muzele tac în lacrimi fierbinţi
iar cerul nopţii îşi ascunde stelele
de avioane, rachete şi proiectilele
ce seamănă calvarul,
dărâmă construcţii milenare
fierb casele şi blocurile
în praf de puşcă şi trinitrotoluen
migranţii cu milioanele îşi părăsesc
ruinele şi oraşul şi ţara
pentru o altă ţară mai ferită de război...
Vapoarele sunt scufundate-n porturi,
trenurile mor pe şinele ruginite
bombe termobarice şi cu fosfor
topesc pământul, casele, spitalele.
O racheta se luptă cu o altă rachetă,
drone inteligente topesc vehicule amfibii,
tancuri, tunuri, lansatoare de rachete...
De o parte şi de alta nu mai rămâne timp
de număratul morţilor nici de îngropăciune,

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e, azi, un dor năprasnic de demult
-Ce-i doar numai de ieri, de-i simt tumult -
Ce-mi curge-n venele din mine, nou copil;
Mă-ntorc în gând de timp şi spaţiu, din exil.

Mi-e dor, de lungi, de primăveri cu cărăbuşi,
De colivia goală, plânsă, cu pierduţi peruşi,
De-un cuib de rândunele atârnat pe prispă,
De cioara-n croncănit pe gard, care mă-ntristă.

Mi-e dor de dat cu sania, pe-un ger de mal,
De mama povestind în lacrimi despre primul bal,
Miros din brazda plină-n trandafiri şi cu zambile,
De la bunică-n grădiniţa mică, depănând idile.

Mi-e dor de tei şi dudul, străji la poartă,
De cum priveam pe-ai mei plecând la toartă
Pe drumul de la casa-n cartier, pân' la oraş...
Revăd zâmbind, cărându-şi geanta, pe poştaş.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crocant

Crocant, crow, crow and nevermore,
Crocant şi arogant, vai, no,
Umil, abil, trotil. Să fii copil.
Nu cred în sfaturi, zbaturi, caturi
şi nici în cugetări pe ţări şi mări.
O lampă se aprinde, tu eşti a mea lampă,
O crampă, o stambă, ce naiba scrii, poete?
Aşa scria Ovidiu? Care?
Intram în camera iernii, arii, arpegii şi renii.
Ne iubim wireless, când ne iubim wireless,
Nu mai ştim stresul, mă simt tânăr şi curat
de la majorat, acum, iubito, eşti colonel,
mă arestezi sau îmi dai un căţel,
ai scris Odiseea, eşti Nausicaa,
eu sunt poetul orb ca şi floarea,
pot să iubesc şi în planul virtual,
wireless şi homeless pe-un prag de coral.
*************************************

Laba câinelui mort zăcea pe caldarâm,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea XXL (parodie după "Scrisoarea III" de Mihai Eminescu)

Un osman dintre aceia fără neam şi fără limbă,
Ce mânat de vreri meschine patria ades şi-o schimbă,
Se plimba matol, sărmanul, neţinând cărarea dreaptă,
Scărpinându-şi cu ardoare scăfârlia cea deşteaptă.
Dintr-un bloc fără ferestre o gagică se coboară,
După mutra rutinată nu părea deloc fecioară,
Mirosea a vişinată de-acum două primăveri
Iar surâsu-i (cu proteză) provoca la ochi dureri.
Osmanlâul, tip sensibil la atâta frumuseţe,
A-nceput să facă zâmbre şi pe-alocuri feţe-feţe
Şi chiar dacă peste case, nesimţită, cădea bură
Pofticios privea la tipă, fermecat de-a ei natură.
Pipăindu-şi marafeţii, vru să-ngaime tandre şoapte
Cam ceva de genul: "Fato, unde vrei să dormi la noapte?"
Ea, văzându-i poticneala, gât de struţ pe dată-ntinde,
Din cotlonu-i plin de zoaie, ca zvârluga se desprinde:
- Scoate euroii, nene, iar apoi în braţe-mi vino
Eu să îţi alin hormonii, iară foamea-mi tu alino!
Hai, acuşi se face beznă şi apar la streşini stele,
Vin să-ţi prezantez tariful plus serviciile mele!

[...] Citeşte tot

parodie de Rudy Valentino, după Mihai Eminescu
Adăugat de Rudy Valentino
Comentează! | Votează! | Copiază!