iubire şi poduri

* * *

Eu m-am născut într-un mormânt despre care
cei din jur mi-au spus că se numeşte viaţă.
Pe marginea vieţii mele stau nişte fiinţe numite
părinţi, rude, iubiţi, copii, străini.
Fiecare are în mâini câte o lopată, cu nume şi mărime
şi culoare diferite.
De câte ori îmi pun capacul sau podul sau placa,
se face întuneric. Asta se numeşte noapte.
Când le ridică, e dimineaţă. Eu trebuie să spun
bună dimineaţa, la revedere, te iubesc, adio etc.
Şi asta e tot
Ba, cică ar mai fi şi-un Dumnezeu, pe care trebuie
să-l chemi cu D mare, un diavol, cu d mic,
alte câteva nimicuri şi Tu. Pe tine te-am inventat
pentru a da un sens acestei ceremonii absurde, iubirea mea.

poezie de Marius Robu din Degeaba (9 decembrie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarna şi....

E iarnă şi soare cu dinţi,
Ce muşcă parcă din amurg,
Şi paşii tăi de ieri, cuminţi,
Acum în mine se tot scurg...

Azi între poduri pe alei,
Era mai pustiu ca oricând,
Doar vântul sufla printre tei
Şi parcă la mine în gând..

Plecaşi şi tot încremenise
Şi vechiul ceas, neobosit
Întâia oară se oprise,
În urma ta, a amuţit...

Rămase numai iarna iar,
E frig şi începu a ninge,
Şi mai o noapte-n calendar
Iubito, fără tine plânge...

poezie de Sergiu Boian (decembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetului Lucian Avramescu

Lucian Avramescu - Poetul cu "rădăcini de piatră"
care a reuşit să construiască pod între realitatea zilelor noastre şi străvechile tradiţii româneşti.
Scrierile sale de neegalat
vor rezista testului generaţiilor,
strălucind în viziunea transmodernismului viitor.

Lucian; De acum încolo,
mâna nu-ţi va mai scrie suferinţa pe cer,
ci dragostea ta pentru Dumnezeu,
Pentru că moartea nu este doar uşa crucii,
este puntea spre viaţa veşnică,
unde Totul îmbrăţişează cu grijă Totul!

poezie de Camelia Opriţa din Condeiul de Aur (12 decembrie 2021)
Adăugat de Carol Mihăescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetului Grigore Vieru

La masa Domnului a fost chemat
Încă-un poet, din basarabi născut
Ce a făurit din versu-i avântat
Pod de simţire peste mal de Prut.

Un om plăpând, care s-a tot zbătut
Asemeni unui fluture-n lumină,
Privindu-ne de multe ori tăcut,
Cu milă şi -nţelegere deplină,

Avea în ochi ceva nepămantesc,
O dragoste şi-o pace nesfârşită,
Iubea frenetic tot ce-i românesc,
Visând să- şi vadă patria unită.

La porţi împărăteşti a tot cântat
În grai străbun durerea despărţirii,
În munţii reci de gheaţă a sculptat
Cu lacrimi calde slovele iubirii.
De vreţi să-i arătaţi recunoştinţă,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Moroşan din Vrăbiuţa norocoasă (2011)
Adăugat de Valeria Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Malul iubirii se leagă de cel al urii printr-un pod de lemn ce poartă numele unui act nedemn: "Infidelitate", având al imoralităţii indicator semn.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descendenţă

Cât încă îţi mai iei din timp să priveşti mersul de furnică,
să te gândeşti că are gând, c-o vezi cum cercetează glod,
cum din atingeri schimbă mers, nu pare c-ar avea vreo frică
să te atingă, un uriaş, să te parcurgă ca pe-un pod
şi să se piardă apoi în iarbă, departe, fără a-şi pierde casă...
rămânând răstignit pe sol, pierdut aşa, parcă-ntr-o doară,
doar contemplând deasupra cer, prun cu-a păianjenului plasă,
tot ascultând, uitat de sine, triluri mai scumpe de-o vioară...
să ştii că n-ai pierdut din tine, din tot ce ţi-au transmis strămoşi,
cei care n-au avut vreo carte, care-au iubit pământ, furnici,
ce munceau mult, plini de sudoare şi se îmbrăcau în alb, frumoşi,
pentru la slujbă, sărbătoare... cei ce trăiau de mult pe aici
şi ţi-au lăsat şi ochi şi gene şi inimă, să fii sensibil
şi trup, să te faci scut de ţară şi minte, din aceea pură,
să ştii salut, să dai bineţe şi la vecin, străini... teribil
de dârz să fii-n iubiri, de tot, de-ai tăi, de patrie, natură...

... poţi să te scoli de la pământ, poţi vieţii să mai dai o tură!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte

Dă-mi, Doamne, pacea câmpului
Când fericit este de rod
Şi liniştea pământului
Să fac din ele vieţii pod!
Să urc când sunt prea abătut
De nesfârşitele corvoade
Să pun lumina aşternut
Şi curcubeie în cascade!
Dă-mi tihna răsăritului,
Aşterne-o-n mine ca pe-o mare,
Culoarea asfinţitului
Picteaz-o-n suflet ca-n altare.

Fă ca iubirea mea să fie
Precum o ploaie mult dorită,
Când seceta din cei dragi mie
Cu dragoste vrea domolită.
Dă-mi flori de gând ca iasomia
Să las miresme unde merg
Şi glasul blând ca ciocârlia

[...] Citeşte tot

rugăciune de Angelina Nădejde (5 iunie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al inimii sicriu

Eram bine, chiar ferice,
Azi sunt prins intr-un razboi,
N-as fi zis ca o sa pice,
Podul asta dintre noi.

Nu poti sa ajungi la mine,
Eu la tine nici atat,
Mi-am luat sufletul la vorba,
Dar si el e amarat.

Un cuvant este o arma,
Nu ai vrut sa intelegi,
Cand iubirea se destrama,
Nu mai ai cu ce s-o legi.

Sunt aici, tu esti departe,
Despre ce -am trait eu scriu,
Si ingrop aceasta carte
In al inimii sicriu.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina dragostei

să simţi priviri de lup bătrân ţesându-te în plasa lor şi-n jur să vezi doar chipuri cunoscute

dar ce e dragostea? de unde a ei culoare? şi ce gust are lacrima de dor

când trupul ţi arcuieşte un pod peste uitare şi yin and yang descriu al zilei drum sub soare

ai adormit în cântec, şi-n cântec te petreci, ai fost copil şi-acuma copilu-n viaţă-l treci

iubirea este viaţă, iubirea este moarte, iubirea e-n grăunte, iubire e în toate

ce e iubirea nu ştiu, poate n-am învăţat dar dau bucăţi din mine chiar de nu-s întrebat

aştept să văd lumina, să mă spăl în lumină şi pentru că sunt viu dau viaţa în surdină

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragul meu...

Să numeri câte stele sclipesc pe cer mereu
Le număr eu pe cele care nu-s...
Tot căutând lumina spre care eu m-am dus
Căci n-am ajuns acolo, dragul meu...

Să numeri anii toţi ce scrişi ne-au fost pe frunţi
Îi număr eu pe cei care mai vin
Şi între noi să faci un pod din flori de crin
Să-ncununeze ale noastre nunţi

Dac-ai să uiţi acum, aminte-am să-ţi aduc
De la-nceput s-o iei fără regret
Purtându-ţi azi iubirea ca pe un sfânt secret
Pe care nu l-a şters al vieţii truc

Când am să-ncerc să număr săruturile tale
Vor naşte-n mine clipe care nu-s
În timp ce tu, încătuşat, de remuşcări sedus
Vei bântui-n văzduhuri ireale

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Eftimie Kabbout din Atingeri Divine
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privighetorile

Privighetorile sunt cele care ne-au scos ochii,
nu lupii, nu răufăcătorii.
Ne-au scos ochii cei care ne-au iubit mai mult,
cei care ştiu să cânte, să ne cânte,
să ne descânte,
ne-au scos ochii, crezând că sunt seminţe,
prietenele noastre, strălucitoarele noastre prietene,
cele care ne-au iubit mai mult,
stelele cu pliscuri de lumină,
şi au făcut-o totdeauna ciripind
că ne fac bine.
Erau de-ale noastre.
Cu ele puteam discuta despre treptele culorilor,
despre piscurile sunetelor,
despre vaidenoi şi despre Ossana eternităţii.
Ne-au iubit şi sărutându-ne
ne-au scos ochii.

Orbi acum, – să ne dăm mâinile,
trecând clătinându-ne podul tenebrelor

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A catre E

Vai, de la A pana la E
Atata departare e
Si de la E pana la A
Tot alfabetul va -ngheta.

Si nu va exista nici cale
Sa lege blandele vocale
Vocalele imparatesti
Care am fost si care esti.

Si de la A pana la A
E toata nebunia mea
Si de la E pana la E
Cum trece timpul repede.

Si A spre E ridica glas
Iubito singura-ai ramas
Si E spre A ca-ntr-un deochi
Ridica negrii, blanzii ochi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervaţia de zimbri
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego Sum

Ma plec, iubirii pod sa-i fiu,
Mal linga mal sa pot aduce:
Sa pot sa port un suflet viu.
Schimonosit in trup, sunt Cruce.

M-am coborit! Ma dau venind,
Sa umplu golul ce desparte.
venit-am miinile sa-ntind;
Sunt viata ce va ia din moarte.

Mal linga mal, prin drumul nou,
Sunt Cale sa calcati prin Mine,
Sunt Adevar rostit ecou …
Sunt Viata-n punte de suspine.

Veniti! Intrati! Prin rani ce dor,
Sunt Usa plina de iubire.
Sunt si Pastor ce stiu de dor.
Tinjesc si chem. Nu vreti un Mire?

poezie de Daniel Branzai
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu inima neagră

Te am căutat la asfinţit
Plângeam că n-am să te mai văd
Eu am crezut că tu mai părăsit
Te-am căutat în râul de la pod

Nu am ştiut c-ai fost vrăjit
De omul cu o inimă neagră
In calul alb ai fost însufleţit
De ciudă că eu îţi sunt dragă

Te voi hrăni cu dragoste
Cu apă din lacrimile mele
Să fugă vraja e o pacoste
S-apară cerul senin cu stele

Îţi dau o parte din inimă mea
Vei fi din nou tânărul iubit
In doua zile te vei vindeca
Stai lângă mine acum eşti obosit

[...] Citeşte tot

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de timpul vieţii

DORUL DE TIMPUL VIEŢII
(sonet timpului)

Prin timpul vieţii străbat cu soarta mea
Învăluită în ceaţă şi geruri,
Ce îmi înalţă sufletul spre ceruri,
Lângă străbuni o veşnicie să stea.

Voi duce dorul vieţii în eteruri,
Că-n colţ de suflet dăinuie iubirea
Şi făclie luminând amintirea
Din rodnice şi glorioase vremuri.

Pe podul către veşnicie trece
Convoiul sentimentelor duioase,
Ce-n Universul tainic mă petrece.

Din dor de viaţă cresc ramuri stufoase,
De laur, menite să îmi vindece
Spirit zburător spre zări luminoase.

[...] Citeşte tot

sonet de Maria Filipoiu din Sonete dedicate (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebun de alb

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna,
De când mă simt tot mai bogat, de tine,
Şi-mi stau pe tâmple soarele şi luna,
Acum mi-e cel mai rău şi cel mai bine.

M-aş jelui în fel de fel de jalbe
În care nici n-aş spune cum te cheamă,
Pătrate negre şi pătrate albe
Îmi covârşesc grădina şi mi-e teamă.

Şi, uite, n-are cine să ne-ajute,
Abia-şi mai ţine lumea ale sale
Şi-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negri caută o cale.

Prin gări descreierate - accidente,
Mărfare triste vin, în miezul verii,
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente,
Ca să te-apropii şi ca să te sperii.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind infinitul din ochii tăi

Cu prima picătură de lumină,
de culoarea mierii, ciclul a început,
îngerii ne veghează visul,
o înviere a două iubiri, una diurnă
şi una nocturnă, ispita lăstarului
fermecat de aroma de neuitat
a celor patru elemente,
şi bucuria cunoaşterii din fiecare
- foc şi briză, rouă şi pământ iubitor -.
Flori dornice să urce această fuziune
dansează, acum, cu salba de stele,
cu luna vibrantă
şi comete sfârâind trecutul,
cu galaxii întregi de foc
şi cerurile îngerilor luminoşi în zbor.
- Sunt mereu copleşit
de un fior sfânt când mă atingi
cu vibraţiile tale,
te sărut, acum, aici, în eternitate!
Martoră, luna

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca (9 ianuarie 2017)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi fi poet...

Nu poţi fi poet, până nu pândeşti primele suliţe ale razelor de soare, răsărind din culcuşul orizontului, inundând gratuit cărările spiritului omenesc şi pe cele ale pământului roditor, ca o sfântă binecuvântare matinală.

Nu poţi fi poet, până nu vezi cum creşte firul ierbii sub roua dimineţii sau deşteptarea ciripitorilor din frunzişurile verzi şi crude, purtând cu ele trilurile libertăţii spre marea cerului primitoare de frumos.

Nu poţi fi poet, până nu întâmpini valsul capricios al vântului pe mare, printre miresmele florilor de câmp, pe alei cu trandafiri înfloriţi sau lângă perdelele ferestrelor deschise, pentru a invita imunitatea naturii să-ţi intre în casă sau să-ţi însoţească bucuria întâlnirii, fredonând o melodie.

Nu poţi fi poet, până nu asculţi cascadele picăturilor de ploaie, căzând peste tăcerea amintirilor sau pe faţa omului îndrăgostit, care le-ar gusta la nesfârşit jocul ud, adunat în podul palmelor calde de melancolie sau fericire.

Nu poţi fi poet, până nu înţelegi plânsul iedului flămând urcând crestele munţilor după ţâţa caprei, până nu rămâi uimit cum îngenunchează stânca sub copitele sprintene ale ţapilor furioşi sau până nu surprinzi bucuria din privirile drăgăstoase ale copiilor, faţă de tot ce le este lor drag.

Nu poţi fi poet, până nu săruţi cu privirea iscoditoare clarul lunii pline, enigmatică în nopţile liniştite de iubire, până nu culegi buchete de stele din simfonia zodiacului ceresc sau până nu guşti amprentele sării de pe buzele iubitului, iubitei, ieşit din valurile mării.

Nu poţi fi poet, până nu-ţi laşi amprenta îngerească a trupului tău pe o plapumă de mărgăritare înzăpezite, în joc ca de copii, până nu dai mâna cu cerul de pe crestele munţilor inhalând aerul rece şi curat, plăcut spiritului înălţător şi până nu sfidezi ecourile munţilor lor cu cele ale fericirii tale.

Nu poţi fi poet, până nu înfrunţi gerul despărţirii de cineva drag şi până nu înveţi, că toate frământările vieţii, bune sau rele sunt daruri necesare şlefuirii tale spirituale, spre liniştirea sufletului împovărat de păcate, cu voie sau fără voie.

Nu poţi fi poet, până nu eşti cinstit faţă de semenii tăi, aşa cum ai vrea să fie ei faţă de tine şi până nu îi ajuţi să îşi corecteze defectele sau până nu le binecuvântezi altruismul voluntar, în funcţie de necesitate şi împrejurări.

Nu poţi fi poet, până nu iubeşti, dăruieşti sau eşti om, în adevăratul sens al cuvântului!

poezie de Valeria Mahok (30 mai 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingerea prin litere

Inima mea comunică cu a ta, dincolo de bariere
Dincolo de gânduri... ele doar se aventurează în necunoscuta iubire
Iubire sinceră... scăldată în razele de soare.
Permite-mi atingerea... cu aceste litere!...
Lăsând timpul să construiască un pod durabil între iubirile noastre
Îmi place civilizaţia şi cultura egipteană...
Piramidele cu toate misterele lor...
Dar tu eşti Marele Mister...
Permite-mi să te cunosc, dincolo de cuvinte...
Atitudinea ta drăgăstoasă mă gâdila sub ochi
Cere-mi să te trezesc la orice oră din noapte...
Te voi trezi cu Iubire, arătându-mi frumosul,
Stelele şi prea plinul iubirii celeste
Arată-mi inima ta... drumul şi pasiunea revederii!
Eu ştiu că doar iubirea ta mă poate salva.
Simte... mângâierea mea dincolo de aceste cuvinte!
Crează o lume a noastră, fericită...
Prosperă şi vindecătoare.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia fruntea-ţi sărută

Dor pentru tine plouă
Cu lacrimi de iubire
Cerul despicat în două
Plânge cu Dumnezire

Ai rătăcit prin gânduri
Ori ce poteca tu alegi
Răscruce sau poduri
Iubirea ta să nu o negi

Umbrela de vreme rea
Acum ea nu te-ajută
Răsare o iubire sub ea
Ploaia fruntea-ţi sărută

Intoarce-ţi faţa spre cer
Tristeţea doar el o învinge
Dezleagă tu acest mister
De ce cerul plouă ori plânge

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!