iubire şi prietenie adevărată

După o vreme (II)

După o vreme înveţi că dacă stai lângă cineva pentru că-ţi oferă un viitor bun
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei dori să-ţi recuperezi propriul trecut.
După o vreme înţelegi că doar cine este capabil să te iubească
aşa cum eşti, cu toate lipsurile tale, fără intenţia de a te schimba,
te poate face cu adevărat fericit.
După o vreme înveţi că dacă stai lângă cineva
doar pentru a-ţi uşura singurătatea,
vei sfârşi iremediabil prin a nu mai dori să vezi deloc acea persoană.
După o vreme înveţi că prietenii adevăraţi sunt puţini
şi că cine nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu,
se va trezi înconjurat de făţarnici.
După o vreme înveţi că vorbele spuse la mânie
continuă să-i întristeze pe ceilalţi întreaga lor viaţă.
După o vreme înveţi că toată lumea îşi poate cere scuze,
dar iertarea vine doar de la inimile mari.
După o vreme înveţi că dacă îţi jigneşti profund un prieten
se poate întâmpla ca prietenia voastră să nu mai fie niciodată aceeaşi.
După o vreme realizezi că deşi eşti fericit cu prietenii din jurul tău,
tânjeşti după cei pe care i-ai abandonat.
După o vreme înţelegi că fiecare experienţă trăită

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerire

Mi-ai zis adio şi-ai plecat,
am obosit de căutat,
răsfaţă-mă cu drag mereu,
cu îndrăzneală şi tupeu,
cu gură arsă m-ai lăsat,
dar sete mi-e de sărutat,
eu te-am iubit, tu m–ai iubit,
dar visul nu ni s-a-mplinit,
tu l-ai uitat, eu n-am uitat,
pe sfânta cruce am jurat,
că orice-ar fi, ce s-o-ntâmpla,
voi fi al tău, vei fi a mea.
Doar până ieri ţi-am fost iubit?
Mă mir de ce m-ai părăsit,
nu ştiu ce nu ţi-a convenit,
la loc ştiut n-ai mai venit!
Aş vrea să ştiu, dar nu-ndrăznesc,
tăcerile mă obosesc,
la ce gândeşti, la ce mai speri,
când tot ce faci devin poveri

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu pentru tine mă rog, acum, natură

Stau în genunchi, în iarba-naltă,
Şi pentru tine, eu mă rog, natură,
Să supravieţuieşti
În lumea mea modernă,
Să nu te piardă, a omenirii viitură.
Să-ţi mai rămână falnici codrii înalţi,
Şi verde iarba din câmpie,
Iar florile să nu-şi piardă mirosul,
Şi minunatele culori,
Tot limpezi, izvoarele-ţi rămâie.

Stau în genunchi, în iarba-naltă,
Şi pentru tine, eu mă rog, natură,
Să-i ţii în braţe; pe cei ce te iubesc,
Adevăraţi prieteni să-ţi rămână.
Să te preamărească păsările în cântul lor,
Şi trecătorul să uite să mai plece,
Iar copilaşi fugind, după mici fluturi,
Picioarele în rouă să le înece,
Şi-atunci, când cad, împleticiţi prin iarbă,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (23 mai 1992)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram sălbăticit şi plin de ură. Uram întreaga lume pentru că vedeam mizeria şi egoismul, sălbăticia cu care cel puternic smulgea celui slab agoniseala obţinută cu greu. Cel puternic râdea şi batjocorea. Cel slab plângea şi dispera. Se resemna. Nu ştiu ce s-ar fi ales de mine şi unde aş fi ajuns dacă nu ar fi rămas o singură flacără mică de umanitate care ardea în mine şi care era ţinută vie de puţinii prieteni adevăraţi pe care îi aveam şi care vedeau în mine un suflet, şi nu un sărac ce nu avea nimic de oferit şi de pe care nu poţi scoate profit. Să simt că sunt o companie plăcută pentru nişte oameni care se puteau lipsi de mine, să simt că sunt ascultat şi că atunci când vorbesc despre dorinţele şi visurile mele nu sunt batjocorit şi umilit, să pot să râd cu cineva, să simt că exist şi primesc puţină atenţie, să fiu onorat ca fiinţă umană pentru ceea ce sunt în interior şi nu pentru ce pot să afişez în exterior, asta mi-a salvat sufletul, mi-a schimbat viaţa şi m-a împuternicit ca azi să pot vedea şi eu în oameni măreţia, puterea şi divinitatea şi după puterile mele, să fac ce pot ca să păstrez flacăra speranţei aprinsă aşa cum odată a fost şi ea îngrijită de prietenii mei pentru mine. Iubeşte oamenii atunci când o merită cel mai puţin. Atunci au nevoie cel mai mult. Doar aşa putem să salvăm suflete pentru a face lumea mai bună.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Datorită mecanismului invidiei care este natural în om, atunci când un om dintr-un grup social încearcă să îşi depăşească limitele, ceilalţi se agaţă de el şi încearcă să îl tragă în jos prin orice mijloace. Dacă acest om ambiţios ar reuşi, i-ar lăsa pe ceilalţi în urmă şi conform mentalităţii de trib, ar avea şanse mai mari să supravieţuiască şi să îşi transmită genele mai departe. De aceea, invidia este un mecanism social menit să înăsprească concurenţa şi care încurajează sabotarea adversarului. Prietenii " adevăraţi", poate ai auzit expresia, sunt acei oameni care te iubesc necondiţionat şi care se pot bucura de succesul tău. Aceştia există însă sunt la fel de rari ca şi sufletul pereche dintr-o relaţie de cuplu. E nevoie să fii evoluat ca să poţi fi un prieten adevărat iar majoritatea oamenilor încă sunt controlaţi de instinctul de trib. De aceea, este aproape o regulă ca oamenii care vor să zboare spre succes, îşi vor lăsa vechiul anturaj în urmă. Este inevitabil. Foarte mulţi oameni din comunitatea personalitate alfa îmi spun că atunci când s-au apucat de dezvoltare personală s-au lovit de obiecţii şi ironii din partea prietenilor. "Prietenilor!" Pentru că s-ar putea ca în nebunia ta, chiar să reuşeşti în viaţă. Invidia cea mai mare este între oamenii care au avut condiţii egale la start însă unii au reuşit iar ceilalţi au rămas pe loc.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru prietenia ta, omule...

.. în trecerea timpului, cu toţii am observat că pe un drum neumblat cresc repede spinii
şi buruienile, într-o brazdă de pământ bătucită cu talpa întărindu-se o prietenie frumoasă
cum nu mai poţi să ai la fel alta chiar dacă vei lega mereu alte legături, că-ntre semeni un
om nu poate trăi singur nici atunci când ar avea-n curte o fântână să-i curgă-n găleată cu
arginţi încontinuu, pentru că, oamenii, nu vor înceta să aibă mereu nevoie unii de alţii aşa
cum sunt, buni sau răi, cuminţi-necuminţi, amicii adevăraţi valorând mai mult decât fraţii
aşezaţi printre aceia falşi şi prefăcuţi care te-nconjoară ca umbra atât cât în viaţa ta este
soare, aici pe pământ existând o singură cale să poţi avea prieteni buni, căutând tu însuţi
să fii un prieten bun semenilor, ca un sfătuitor de bine, nu ca cei care le laudă nebuniile şi
apoi râd ca netrebnicii pe seama lor, lipsiţi de ruşine... o mână ce-ţi şterge lacrima atunci
când te doare, ochii, care-ţi văd calităţile, ştiindu-ţi toate defectele, un spate care te cară-n
vremi de război rănit în spinare, vocea aprigă ce se ridică spre-a-ţi lua apărarea, căutând
pentru tine dreptăţile, e prietenul tău bun, omule, în toate dăţile... dintr-o prietenie ce nu a
înflorit în margini de drum... că-i mult în viaţă s-ai un prieten, doi, şi mai mult însemnând,
ca să ai trei, aproape imposibil fiind... un prieten, semănând cu o poartă de rai, el văzând
pentru tine ce pentru el vede într-o lume a lumii cu lumea-n vălmăşie, deficitară-n a crede,
toţi întâlnind pe cărări şi hoţi de suflete care muşcă şi fug deznădăjduindu-ne, un cerc de
prieteni, fără să-l poţi trasa cu compasul nici când i-ai alege cu dinadinsul, tu, trebuind să
afli singur că prietenia-i posibilă doar între oamenii buni şi că pe prietenii buni nu-i pierzi
niciodată, dar c-un prieten nărod ajungi să umbli din pod în pod făr-a trece peste niciunul,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egoismul, proiecţiile, fricile şi zeci de alte procese emoţionale şi mentale vin să polueze relaţiile noastre cu cei mai dragi oameni din viaţa noastră, fără să ne dăm seama că nu le oferim celor pe care pretindem că îi iubim exact ceea ce au ei cu adevărat nevoie, singurele lucruri de care au nevoie de la noi: Încurajare. Acceptare. Respect pentru drumul evoluţiei. Compasiune. Ascultare. Non-judecată. Uităm de multe ori să fim prieteni adevăraţi, părinţi iubitori, parteneri ce sprijină şi nu care sabotează. Cum am putea noi să ştim ce este mai bine pentru un alt om, indiferent în ce situaţie se află, când nu ştim nici ce e bine pentru noi şi ce surprize ne rezervă viaţa, ce lucruri noi vom descoperi despre noi şi lume şi prin ce experienţe vom trece? Nu putem şti nici pentru noi şi cu atât mai puţin pentru alţii. Atunci cum ar fi să le oferim celor din jur acceptare, încurajare şi o îmbrăţişare, având încredere că tot ce se întâmplă este spre binele lor? Şi dacă ne dorim schimbări, să le facem atunci în viaţa noastră până când nu mai simţim nevoia să schimbăm vieţile altora în timp ce rămânem pasivi în ale noastre.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!